Legea pentru aprobarea Programului de încurajare a investițiilor din zona montană
28.12.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1103 din data de 27 decembrie 2018, a fost publicată Legea nr. 334/2018 pentru aprobarea Programului de încurajare a investițiilor din zona montană.

Programul de încurajare a investițiilor din zona montană vizează realizarea de investiții în centre de colectare- prelucrare lână și piei, centre de colectare, spălare și prelucrare primară a lânii, centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui, centre de sacrificare a animalelor și/sau unități de procesare a cărnii de capacitate mică, centre de colectare și prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor și/sau a plantelor medicinale și aromatice, din flora spontană și/sau cultură în zona montană, înființarea de stâne montane în localitățile din județele care au incidență asupra zonei montane, precum și alte investiții care duc la menținerea și dezvoltarea activităților din zona montană.

Schemă de finanțare presupune că beneficiarii Programului primesc maximum 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiți.

Intensitatea sprijinului financiar poate fi majorată cu 20 de puncte procentuale, cu condiția ca ajutorul de stat maxim combinat să nu depășească 90 de puncte procentuale din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiției pentru:
a) tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cei 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în Program;
b) investițiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;
c) cooperativele constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Sumele necesare pentru finanțarea Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, destinate în acest scop. Valoarea anuală a schemei de finanțare, condițiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanțării, precum și modalitățile de verificare și control se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru mai multe detalii a se vedea Legea integral.

Intrarea în vigoare: 30 decembrie 2018.

 
Secţiuni: Lege 9, Monitorul Oficial al României, Varia (alte arii de practica) | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD