BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
VLAD CENUSE & ASOCIATII
Print Friendly, PDF & Email

Obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în materia contenciosului administrativ, dacă pricina a rămas fără obiect

31.12.2018 | Virgil BĂRBULESCU
Abonare newsletter
Virgil Barbulescu

Virgil Barbulescu

O situatie frecvent intalnita in practica o reprezinta cauzele in materia contenciosului administrativ cand, pana la primul termen de judecata, autoritatea publica chemata in judecata executa benevol obligatiile care ii revin (ori da curs favorabil cererii prealabile), astfel incat procesul declansat ramane fara obiect.

Se naste intrebarea legitima, in acest caz, in ce masura autoritatea publica poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, a costurilor generate de acest litigiu.

Apreciem ca sunt pe deplin aplicabile dispozitiile art. 453-454 Cod procedura civila. “Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. “Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.”

Prin urmare, nu este suficienta indeplinirea – la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate – a obligatiei de catre autoritatea publica (sens in care s-ar putea aprecia ca aceasta a recunoscut, chiar si indirect, pretentia dedusa judecatii), pentru ca aceasta sa fie exonerata de sarcina suportarii cheltuielilor de judecata intrucat, in acest caz, incidenta este teza ultima a textului citat, care instituie o exceptie de la regula, si anume “punerea in intarziere de catre reclamant” ori imprejurarea ca autoritatea publica parata “se afla de drept in intarziere”.

Punerea in intarziere reprezinta o manifestare de voinţă formală, expresa, consfiintita prin act scris (somatie, solicitate, cerere, memoriu, titulatura actului neprezentand relevanta, ci manifestarea de vointa a creditorului interesat) prin care creditorul/partea interesata încunoştinţează pe debitor (in acest caz, autoritatea publica) fie de faptul că obligaţia sa a ajuns la scadenţă şi îl someaza să şi-o execute, fie de imprejurarea ca ii revin anumite obligatii, pe care i le pune in vedere spre indeplinire, fie ii comunica o anumita solicitare pe care, conform legii, este necesar sa i-o rezolve in termenul legal (ca si regula, 30 zile insa astfel de termene pot varia; a se vedea, spre exemplu, termenul de 45 zile reglementat de normele de procedura fiscala, termen in care cererile petitionarilor trebuie rezolvate).

Aflarea de drept in intarziere presupune existenta unor cauze specific reglementate de legiuitor conform carora debitorul nu este necesar a mai fi pus in intarziere, potrivit regulilor instituite in aceasta materie, intrucat respectiva stare de fapt vine din insusi corpul legii, cu alte cuvinte este suficienta indeplinirea unei anume conditii (ori a mai multora), parcurgerea formalitatilor de catre creditor in sensul manifestarii formale de vointa, in sensul precizat anterior, nemaifiind necesara.

In materia contenciosului administrativ, autoritatea publica este pusa in intarziere prin cererea prealabila a petitionarului (manifestarea formala de vointa a petitionarului), iar ulterior expirarii termenului legal de rezolvare a acesteia devine de drept in intarziere, intrucat a fost indeplinita conditia legala (sesizarea prealabila si finalizarea perioadei de timp in care aceasta trebuia solutionata), iar din acel moment cel interesat isi poate manifesta, fara alte formalitati, optiunea de a sesiza instanta de contencios administrativ.

Desi art. 454 Cod procedura civila mentioneaza aplicabilitatea dispozitiilor art. 1522 alin. 5 Cod civil, respectivul text de lege in integralitatea lui nu isi gaseste aplicabilitatea in materia contenciosului administrativ  din cel putin doua perspective.

Materia contenciosului administrativ este reglementata de o lege speciala (Legea nr. 554/2004), orice norma speciala derogand de la principiile generale, de drept comun, cum sunt cele instituite de Codul civil, prin urmare aplicandu-se in mod obligatoriu in conditiile imperative ale legii si producand efecte specifice.

Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, prevede in mod indirect, practic, punerea obligatorie in intarziere a debitorului autoritate publica intrucat actiunea introductiva de instanta, indiferent de obiectul sau nu ar putea fi formulata daca, in prealabil, nu ar fi parcursa procedura prevazuta de lege.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 “Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.”

Art.8 din acelasi act normativ prevede in mod imperativ ca “Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.”

Vointa expresa a legiuitorului este una imperativa, si anume aceea ca anterior declansarii procedurii judiciare in contencios administrativ, partea interesata sa se adreseze prealabil autoritatii publice (au fost folosite sintagme precum “inainte de a se adresa instantei”, “trebuie sa solicite”, “nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila”, “care nu a primit niciun raspuns”, “refuzul de solutionare” etc.), in acest mod realizandu-se, practic, si punerea sa in intarziere.

O eventuala punere in intarziere in conditiile art. 1522 Cod civil nu este justificata din perspectiva legii speciale, mai cu seama ca ratiunea realizarii unei astfel de operatiuni, prealabile, introducerii actiunii in justitie, isi gaseste ratiunea in aducerea la cunostinta a debitorului a pretentiilor creditorului, cel dintai, in masura in care si-ar dovedi buna credinta, avand posibilitatea sa isi execute obligatia pentru care a fost somat.

In materia contenciosului administrativ aceasta cerinta este indeplinita, insa, prin insasi parcurgerea procedurii prealabile instituite de lege.

In ipoteza supusa analizei, in masura in care autoritatea publica isi indeplineste obligatia ulterior introducerii actiunii in justitie (deci dupa expirarea termenului legal in care ar fi trebuit sa isi execute aceasta obligatie), dar pana la primul termen de judecata, cand partile sunt legal citate, cauza ramanand, evident, fara obiect, isi gaseste aplicabilitatea situatia de exceptie reglementata de lege, autoritatea publica fiind, in fapt, pusa in intarziere, prin cererea prealabila formulata in contencios administrativ.

Autoritatea publica se va afla in culpa procesuala, “cazand in pretentii”, in acceptiunea legii, fata de petent, atata vreme cat era de drept in intarziere si nu si-a executat benevol obligatia in termenul stabilit prin legea speciala.

Aceasta este si ratiunea introducerii unei cereri prealabile, obligatorii, anterior sesizarii instantei de judecata, de la acel moment autoritatea publica fiind in intarziere intrucat in mod oficial este sesizata cu privire la pretentiile partii interesate, in masura in care este intemeiata, intr-un termenul edictat de legea speciala.

Altfel, s-ar prelungi sine die termenul in care autoritatea publica, desi pusa in intarziere, are posibilitatea sa isi execute obligatia fata de petent, ceea ce ar contraveni in mod evident scopului legii intrucat o obligatie s-ar transforma intr-o facultate.

Acordarea cheltuielilor de judecata reprezinta si o sanctiune specifica, menita a cenzura inclusiv conduita aceluia care nu se conformeaza normelor legale.

Exemplificativ, a se vedea in acest sens doua hotarari judecatoresti recente ale Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Contencios Administrativ si Fiscal (sentinta civila nr. 5273/11.09.2018 pronuntata in dosar nr. 10963/3/2018, respectiv sentinta civila nr. 8206/07.12.2018 pronuntata in dosar nr. 26013/3/2018).

In cazul cheltuielilor de judecata constand in plata taxelor judiciare de timbru, apreciem ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 45 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conform carora “Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii:… când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale”. Petentul nu poate uza de procedura speciala vizand restituirea taxei judiciare de timbru (ca si cheltuiala de judecata), in conditiile in care ipoteza legala este de stricta interpretare. Daca autoritatea publica isi executa obligatia pana la primul termen de judecata, este evident ca pricina a ramas fara obiect in cursul procesului insa nu ca urmare a unor dispozitii legale, ci exclusiv ca o consecinta a executarii obligatiei de catre aceasta.

Concluzionand, in materia contenciosului administrativ, in masura in care autoritatea publica isi executa obligatia pana la primul termen de judecata, dar ulterior introducerii actiunii in justitie, aceasta poate fi obligata, la cererea petentului, la plata cheltuielilor de judecata, dovedite in conditiile legii.

Avocat Virgil Barbulescu 
BARBULESCU, BUGA & ASOCIATII

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week