ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Interviuri
Alina MATEI

Alina MATEI

Senior Editor JURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Interviu cu cel mai bun candidat la examenul de definitivat 2018. Gabriel Ursu: Avocatura este un maraton, nu este un sprint

07.01.2019 | Alina MATEI, Cornelia DĂROI
Alina Matei

Alina Matei

Cornelia Dăroi

Cornelia Dăroi

Gabriel Ursu

Gabriel Ursu

Alina Matei: Mulțumesc, Gabriel, pentru că ai acceptat să acorzi un interviu cititorilor JURIDICE.ro. Felicitări pentru reușita de a te afla pe poziția numărul 1 la examenul de definitivat 2018!

Gabriel Ursu: Mulțumesc, Alina, pentru urări și pentru această invitație. Într-adevăr, perioada de stagiu s-a încheiat cu succes.

Alina Matei: Deci, putem zice că acum vezi lumea de pe scena avocaților (definitivi)?

Gabriel Ursu: Am putea spune acest lucru. Este o nouă etapă care deschide limite și aduce o nouă perspectivă asupra profesiei. Sigur, și această scenă a avocaților definitivi are la rândul său o ierarhie, iar până la scena unde se joacă avanpremiera mai sunt multe lucruri de demonstrat.

Alina Matei: A fost perioada stagiaturii un fel de ucenicie?

Gabriel Ursu: Nu a fost un fel de ucenicie, cel puțin nu în sensul tradițional al termenului, ceea ce în realitate a fost un lucru benefic. Ucenicia în sensul tradițional duce cu gândul la o relație strict bilaterală dintre avocatul stagiar și avocatul îndrumător sau maestrul său, în sensul că maestrul este singurul pe care stagiarul îl observă și de la care își însușește deprinderi în această etapă inițială în profesie. Cred că ucenicia de acest tip a devenit mai rar întâlnită, cel puțin în București, odată cu orientarea formelor de exercitare a profesiei de la cabinete individuale de avocat la forme asociative. În cadrul celor din urmă, avocatul stagiar are ocazia să lucreze în cadrul unei echipe numeroase de avocați definitivi, cu o experiență și pregătire substanțial mai bogate, așadar nu mai este limitat la un singur maestru. În ceea ce mă privește, mi-am desfășurat prima parte a stagiaturii în cadrul unei societăți de avocați de tradiție în România, iar cel de-al doilea an de stagiu în cadrul unor cabinete grupate de avocați prestigioase. În ambele cazuri, am lucrat în permanență în cadrul unei echipe, ocazie cu care am cunoscut și m-am format alături de numeroși avocați excepționali, care mi-au fost adevărați mentori și care continuă să influențeze puternic evoluția mea. Îi salut cu respect și căldură pe această cale și le mulțumesc pentru că li se datorează stagiatura bogată pe care am avut-o. Poate din acest motiv, sunt de părere că este benefic pentru dezvoltarea profesională a unui stagiar să lucreze alături de mai mulți colegi avocați, pentru că în acest fel va avea o diversitate de surse care să îl inspire și de la care să învețe.

Alina Matei: Ce ai deprins în această perioadă?

Gabriel Ursu: Am ales să devin avocat litigant, așadar deprinderile se îndreaptă în această zonă de practică a profesiei. Activitatea din perioada de stagiu a fost foarte diversificată și am dobândit experiență în mai multe domenii, în principal în domeniul dreptului privat, al dreptului administrativ, fiscal și o bună perioadă în domeniul dreptului penal. Cea mai semnificativă parte a activității în perioada de stagiu a fost elaborarea actelor de procedură, așadar deprinderea principală a fost perfecționarea stilului de redactare. Materialul prezentat instanței de judecată trebuie să aibă o structură logică, ușor de parcurs și de înțeles, să fie temeinic argumentat și susținut de practică judiciară și literatură de specialitate relevante, astfel încât să își realizeze finalitatea, să convingă. O altă deprindere vizează bineînțeles conduita în sala de judecată și relaționarea cu judecătorul. Timpul petrecut în fața judecătorului are în spate multe ore de pregătire a dosarului, de cercetare a doctrinei și jurisprudenței, de redactare și de pregătire a argumentelor și a replicilor la potențialele contraargumente pe care le-ar putea invoca partea adversă. Tot acest efort trebuie fructificat în sala de judecată, astfel încât să răspundă oricăror nelămuriri pe care judecătorul este posibil să le aibă în urma lecturării actelor de procedură scrise și să aibă o reprezentare cât mai clară a chestiunilor juridice asupra cărora trebuie să se pronunțe. Celelalte deprinderi, de o importanţă egală, sunt de ordin organizatoric și se referă la gestionarea unui dosar, la stabilirea strategiei și, desigur, la relaționarea cu beneficiarul serviciilor pe care le oferim, clientul.

Alina Matei: Stagiatura te antrenează, îți dă repere, frustrări?

Gabriel Ursu: De trei ori da. Stagiatura își propune să pregătească avocatul debutant pentru a deveni independent și capabil să își gestioneze activitatea fără a mai fi necesară supravegherea atentă a unui alt avocat mai experimentat. Din această perspectivă, stagiatura te antrenează, în sensul că experiența acumulată în perioada de stagiu îți permite să controlezi eficient cauzele încredințate. Referitor la repere, stagiatura le oferă, indiferent că ne referim la avocați alături de care stagiarul se formează sau ne referim la valori profesionale pe care stagiarul alege să le urmeze în activitatea sa. Reperele țin, să spunem, de latura spirituală a profesiei și sunt de părere că este important pentru dezvoltarea avocatului stagiar să fie expus la oameni și idei de valoare. În ceea ce privește frustrările, stagiatura este la fel de generoasă. Cele mai frustrante experiențe, dar din fericire și cele mai rare, au fost acelea în care am dedicat săptămâni sau luni unor proiecte în care am crezut, însă, din varii motive exterioare, rezultatul nu a fost cel anticipat. O altă sursă de frustrare ar fi birocrația și neadaptarea sistemului judiciar la evoluția digitală din ziua de astăzi. În timp ce majoritatea sectoarelor economice, iar în unele state europene chiar și administrația publică, se îndreaptă către mediul online, sistemul judiciar și administrativ din România par să dea dovadă de o rezistență deosebit de puternică la o astfel de tranziție, din păcate. Cum activitatea de avocat litigant presupune interacțiunea permanentă cu instituții publice sau cu servicii auxiliare ale instanțelor de judecată, din cauza acestei neadaptări sunt împiedicat să dedic timpul activităților care țin de substanța profesiei de avocat și sunt forțat să aloc, în schimb, o perioadă semnificativă de timp pentru activități neproductive cu caracter administrativ. Cel mai bun exemplu este accesul la dosarele de instanță, poate cea mai elementară activitate a unui avocat litigant. Este esențial pentru buna exercitare a profesiei să cunoști în permanență dacă în dosarele pe care le gestionezi sunt depuse noi acte de procedură și să le obții în cel mai scurt timp. În cazul tuturor instanțelor de judecată din București și al majorității instanțelor din țară, avocații nu sunt notificați în legătură cu depunerea unor noi acte de procedură la dosar și nu au acces online la o copie scanată a dosarului, actualizată la fiecare nouă depunere de documente. Din cauza acestei lipse de transparență activă, verificarea situației zecilor sau sutelor de dosare pe care le gestionează un avocat și obținerea noilor înscrisuri necesită parcurgerea unor formalități birocratice care consumă nejustificat de mult timp și energie, pe care avocatul le-ar fi putut dedica activităților de substanță. Este mult mai productiv să cercetezi o anumită problemă de drept pentru cinci ore decât să stai la cozi în tot acest timp. Există instanțe de judecată în România care au implementat un astfel de sistem, fapt ce reprezintă un progres încurajator, însă din păcate numărul lor este încă nesemnificativ. Dacă admitem că avocatul este un partener indispensabil al actului de justiție, cred că putem avea așteptări mai înalte în ceea ce privește transparența și accesul avocatului la dosar, pentru că această activitate este esențială pentru exercitarea profesiei de avocat în condiții optime și, finalmente, pentru buna înfăptuire a actului de justiție. Este regretabil faptul că tehnologia necesară este disponibilă, dar nu este implementată la nivel general din cauza unor eterne blocaje de ordin financiar și logistic. Trecând peste aceste chestiuni, trebuie totuși să precizez că frustrările sunt infime în comparație cu satisfacțiile pe care le aduce profesia.

Alina Matei: Gândul la examenul de definitivat a fost cu tine permanent sau a apărut brusc în ultimele două-trei luni?

Gabriel Ursu: În perioada de stagiu am fost mai degrabă preocupat să învăț aspectele practice ale profesiei de avocat și modul în care să folosesc cunoștințele teoretice dobândite în timpul facultății. Nu am neglijat faptul că urmează să susțin acest examen, însă atenția și energia mea au fost orientate către activitatea zilnică, unde învăţam lucruri noi și apăreau provocări concrete. Preocuparea față de examen a apărut în jur de două luni înainte să îl susțin, odată cu publicarea lucrărilor profesionale pe care a trebuit să le rezolvăm.

Alina Matei: Cum ai abordat acest examen?

Gabriel Ursu: Examenul de definitivat nu ajunge la dificultatea examenului de admitere în profesie, motiv pentru care abordarea a fost, oarecum, mai relaxată. Multe informații rămăseseră proaspete din facultate, iar după cei doi ani de stagiu aveam o reprezentare mai clară a instituțiilor juridice pe care le studiasem. Studiul efectiv a durat în jur de o lună și s-a concentrat în mare parte pe studiul legislației profesiei de avocat și a celor patru coduri.

Alina Matei: Lucrările profesionale puteau fi făcute de avocații stagiari fără să întrebe alți avocați?

Gabriel Ursu: Lucrările profesionale au fost în mare parte concepute astfel încât să verifice dacă avocatul stagiar a deprins în perioada de stagiu tehnica de redactare și argumentare. Așadar, nu au constat în rezolvarea unor probleme de drept punctuale, ci în argumentarea unei soluții în funcție de interesul presupusului client. Din această perspectivă, lucrările puteau fi rezolvate cu o cercetare și cunoștințe rezonabile, fără intervenția altor colegi.

Alina Matei: Trei ore pentru 50 de întrebări nu e cam mult, așa cum se desfășoară acum proba scrisă?

Gabriel Ursu: Nu cred că este mult. Spre deosebire de examenul de admitere în profesie, la examenul de definitivat ne este permis să consultăm legislația în timpul examenului. Din cele trei ore, treizeci de minute sunt dedicate completării foii de examen cu răspunsurile la întrebări, deci rămân două ore și jumătate pentru rezolvarea efectivă a celor cincizeci de întrebări. Altfel spus, timpul de rezolvare a unei întrebări este de trei minute. Dacă scădem timpul necesar pentru citirea cu atenție a enunțului, mai rămân două minute. Așadar, în final timpul efectiv de rezolvare a unei întrebări este de două minute, timp în care trebuie consultată, dacă este cazul, și legislația. Pot fi identificate ușor dispozițiile relevante în cazul Codului civil, al Codului penal și al celor două coduri de procedură, unde textele de lege sunt sistematizate într-o manieră logică și intuitivă. Mai dificil a fost la disciplina Organizarea și Exercitarea Profesiei de Avocat, unde legea profesiei de avocat, statutul profesiei și codurile deontologice au o structură, să spunem, mai puțin organizată.

Alina Matei: Ce ai modifica la acest examen?

Gabriel Ursu: În primul rând, trebuie să admitem că, indiferent de domeniu, nu există un examen perfect. Prin urmare, și în cazul examenului de definitivat, orice modificare adusă nu îi va da o formă care să servească perfect scopului pentru care este instituit, respectiv verificarea dacă stagiarul și-a însușit în perioada de stagiu o serie de deprinderi practice specifice profesiei de avocat. De asemenea, este dificil de realizat o examinare unitară și egală, în condițiile în care activitatea desfășurată în perioada de stagiu și experiența dobândită poate să difere substanțial de la un avocat stagiar la altul. Spre exemplu, unii colegi stagiari acordă exclusiv consultanță juridică în domenii de nișă și acumulează experiență în această direcție, alții lucrează exclusiv în domeniul dreptului penal. Este dificil de conceput un examen unic apt să verifice deprinderile practice însușite de fiecare, în condițiile în care aceste deprinderi sunt fundamental diferite. Examenul de definitivat are forma actuală, pentru că asigură o evaluare cât mai obiectivă din punct de vedere al punctajului, în sensul că nu se poate critica faptul că un candidat a obținut un punctaj mai mare sau mai mic din cauza subiectivității evaluatorului. Revenind la întrebarea dumneavoastră, sunt de părere că o schimbare benefică ar fi ca examenul să pună mai mult accent pe chestiuni practice, în condițiile în care avocatul stagiar deja a demonstrat că și-a însușit cunoștințele teoretice prin promovarea examenului de admitere în profesie. Sunt de acord că examenul trebuie să verifice cunoștințe de bază, dar nu cred că acestea ar trebui să privească numai dreptul, așadar cele mai elementare acte normative studiate în facultate, codurile, ci ar trebui să examineze deprinderi din practică. Ar putea reprezenta o soluție eliminarea lucrărilor profesionale, a probei orale și a celei scrise și înlocuirea lor cu o unică probă practică, împărțită în trei categorii de bază: consultanță juridică, litigii civile și litigii penale, urmând ca fiecare avocat stagiar să opteze pentru susținerea examenului în una dintre cele trei modalități, în funcție de activitatea concretă pe care a desfășurat-o în perioada de stagiu. Proba practică ar putea consta în negocierea unui contract, un proces simulat sau alte asemenea situații practice pe care un avocat definitiv debutant ar trebui să le stăpânească într-o măsură rezonabilă. Desigur, aceste sugestii sunt simple exemple, cu siguranță nu sunt la adăpost de critici și nu vor asigura o evaluare pur obiectivă, însă cred că servesc eficient scopul examenului de definitivat.

Alina Matei: Te rog să îmi spui părerea ta despre ”Problematica avocaturii europene”.

Gabriel Ursu: Este un articol foarte realist, pe care l-am citit cu interes când a fost publicat și cu ale cărui concluzii sunt de acord. Studiul care stă la baza articolului, deși vizează situația avocaților debutanți din Germania, cred că reflectă fidel și interesele și așteptările tinerilor avocați români. Desigur, opinia mea nu își propune și nu are pretenția să fie o analiză amplă a avocaturii din România, ci reprezintă numai observațiile din cursul celor doi ani de stagiu. Referitor la tema conferinței, dacă profesia de avocat mai reprezintă „o profesie de vis pentru generațiile viitoare”, cred că răspunsul trebuie circumstanțiat. Percepția publică asupra profesiei de avocat este încă una idealistă, de succes și abundență, care seduce. Totuși, decizia de a urma profesia de avocat trebuie să fie bine informată în prealabil, deoarece succesul, care de altfel este incert, este numai vârful iceberg-ului și presupune multe sacrificii. Într-adevăr, generația tânără de avocați ridică pretenții care ar putea părea nerealiste pentru societățile sau cabinetele de avocați care urmăresc să colaboreze cu un avocat stagiar, iar aici mă refer în principal la remunerație și timpul de lucru. De puține ori se ajunge la un acord care să satisfacă ambele părți. Veniturile realizate de un avocat la început de stagiu sunt de regulă sub nivelul la care s-ar fi așteptat și chiar sub nivelul minim necesar, comparativ cu alte domenii în care pregătirea și timpul de lucru sunt semnificativ mai puțin solicitante. De asemenea, timpul de lucru dedicat profesiei poate fi hărțuitor. Avocatura nu este un job cu program fix, iar pentru a face față volumului de activitate sunt dese situațiile în care timpul liber trebuie sacrificat, cu toate consecințele de ordin social și personal pe care acest sacrificiu le presupune. De aceea la întrebarea dacă profesia de avocat reprezintă o profesie de vis pentru generațiile viitoare, răspunsul este depinde. Alegerea profesiei de avocat strict pentru venituri materiale și pentru caracterul de profesie liberala, cel puțin în ceea ce privește perioada de stagiu și cea imediat următoare, s-ar putea dovedi neinspirată. În schimb, de regulă, avocatura oferă beneficiul diversității. Problematica regăsită în practică nu este repetitivă și nu conduce la plafonare, oamenii cu care avocatul interacționează sunt diferiți și avocatura oferă libertatea de a alege din multitudinea de domenii juridice pe acelea în care avocatul se simte confortabil și în care poate urma o specializare. De aceea, sunt de părere că este corectă concluzia articolului la care ne referim, avocatura este pentru cei entuziaști.

Alina Matei: Ce avocat vrei să fii?

Gabriel Ursu: În termeni generali, un avocat performant. Este devreme pentru un răspuns explicit la acest moment. Finalitatea va fi specializarea în unul sau mai multe domenii de nișă, însă această etapă va avea loc după o perioadă consistentă în care voi acumula experiență în domenii cât mai vaste.

Alina Matei: Cum vezi viața de avocat la CLIZA LAW OFFICE?

Gabriel Ursu: CLIZA LAW OFFICE reprezintă o nouă experiență pentru mine. M-am alăturat echipei după susținerea examenului de definitivat, pentru a lucra alături de colegul și prietenul meu, Alexandru Olănescu, Partener în cadrul CLIZA LAW OFFICE. Echipa cu care lucrez are o viziune pe care o împărtășesc și suntem determinați să obținem rezultate.

Alina Matei: Cu permisiunea ta, Cornelia Dăroi, redactor JURIDICE.ro, dorește să îți adreseze o întrebare.

Cornelia Dăroi: În primul rând, doresc să vă felicit și eu pentru performanța obținută! Ați putea să ne spuneți, vă rog, ce sentimente v-au încercat la primul contact cu instanța? Vă mai situați sub imperiul acelorași emoții și aceluiași entuziasm pe care le-ați experimentat în perioada stagiaturii sau acum aveți o perspectivă mai degrabă incisivă, prin prisma experienței dobândite?

Gabriel Ursu: Primul contact cu instanța l-am avut la scurt timp după intrarea în profesie. În timpul facultății participasem la diverse concursuri de procese simulate și am avut o ușurință în a vorbi în public. Incisiv am fost întotdeauna, dar sala de judecată a fost ceva nou și, în primă fază, intimidant. Am avut, bineînțeles, emoții, însă nu mi-aș fi dorit să fiu altundeva. Desigur, odată cu timpul și cu experiența dobândită, emoțiile s-au temperat, însă entuziasmul există în continuare, pentru că fiecare contact cu instanța este o experiență nouă și imprevizibilă, iar sentimentul pe care îl dă liniștea din sala de judecată atunci când pledezi este incomparabil.

Alina Matei: Ultimul film bun văzut?

Gabriel Ursu: The Hateful Eight. Recomand pentru dialogul savuros.

Alina Matei: Un mesaj, te rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Gabriel Ursu: Vă salut și vă doresc un an nou de succes pe toate planurile! Având în vedere tema acestui interviu, îmi iau libertatea să adresez colegilor stagiari proaspăt admiși în profesie un sfat pe care l-am primit la începutul stagiaturii și care m-a ajutat să găsesc echilibru: avocatura este un maraton, nu este un sprint!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ai stat de vorbă cu mine.

Gabriel Ursu: Eu vă mulțumesc, a fost o plăcere.


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.