JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

Remy Cabrillac și piatra filosofală a Codificărilor – lectură eclectică sau via interrogationis? Les codifications de Rémy Cabrillac
08.01.2019 | Ionela CUCIUREANU


Ionela Cuciureanu

Ionela Cuciureanu

În vremuri de inflație legislativă, pe de o parte, și de delegare legislativă excesivă, pe de altă parte, încununate de o glorioasă lipsă de armonizare, pe ici pe colo, prin punctele esențiale, ne regăsim adesea în ipostaza de a întreba ce face ca o codificare să dăinuie în timp? Mai avem nevoie de codificări sau pulsul societății bate prea rapid pentru sistemul vascular al legislației codificate? Și dacă da, mai sunt ele capabile să reziste în timp sau sunt prinse, la fel ca aproape tot ce ne înconjoară în vârtejul consumerist al acestei epoci?

G. Braibant, pe care autorul îl citează, afirmă că „într-un moment m-am întrebat puțin îngrozit dacă în realitate nu se codifică decât în perioadele de declin. Sper ca nu e așa. Dar e adevărat că se codifică în perioadele în care dreptul a ajuns la un așa grad de dispersie și de proliferare încât nu mai este suportabil.”

Cabrillac, însă, nu pare să îi împărtășească în totalitate viziunea, aducând în discuție în paginile cărții mai multe ipoteze și perspective cu privire la originile fenomenului codificărilor și metamorfozele pe care acesta le-a suferit în timp,

Desigur, cartea[1] sa poate fi citită și cu speranța identificării unor remedii pentru revitalizarea codificărilor moderne, pentru evitarea maladiilor degenerative ce par să le pândească din umbra timpului, însă personal, ca cititor ce și-a luat pe umeri ingrata sarcină de a-și împărtăși impresiile de lectură, aș recomanda parcurgerea acestei cărți detașat de orice încrâncenare utilitaristă. Veți spune: dar dacă nu caut să îi găsesc o utilitate, de ce să o mai citesc? Poate că tocmai aici este răspunsul, în frumusețea intrinsecă a inutilului, formulă la care francezii sunt maeștri neîntrecuți. Nu tot un francez (Theophile Gautier) spunea ca urâțenia e direct proporțională cu utilitatea și că oricât de utilitariști am fi, în sinea noastră, vom aprecia mereu frumosul lipsit de orice utilitate, căci nici un utilitarist convins nu va smulge un rând de trandafiri pentru a planta verze? În fine, cartea lui Cabrillac nu vizează nici trandafiri, și nici verze, însă poate fi văzută ca un fir al Ariadnei, capabil să ne ofere deopotrivă o interpretare pentru modul în care societățile au înțeles să abordeze fenomenul codificării în trecut, cât și pentru cum se întrezărește viitorul Codexurilor.

Codificarea constituie oare stadiul ultim al unei evoluții liniare a istoriei dreptului societăților umane sau se supune unei evoluții ciclice, incluzând evoluții și renașteri?” se întreabă Cabrillac, încercând să deslușească punctul în care se află, pe o axă imaginară a evoluției dreptului, fenomenului codificării.

În tot acest demers Cabrillac ne împărtășește și o altă nedumerire – mai pot supraviețui codurile, în contextul Uniunii Europene, în acest climat al regulamentelor și directivelor, pe care unii autori l-au numit gigantism normativ? Și dacă da, există vreun algoritm în funcție de care le putem calcula speranța de viață? E recodificarea inamicul codificării, sau dimpotrivă, colacul de salvare al acesteia?

Autorul pare să întrebe și să se întrebe deopotrivă, în capitolul 2 al cărții, denumit „Finalitatea codurilor”, de ce să codificăm? întrebare pe care însă nu o tratează cu rigiditate dogmatică, erijat în postura unui demiurg scolastic, ci mai degrabă, ca pe un dialog al argumentelor, cu final deschis.

„Codurile nu trăiesc din plin decât un timp” pare să afirme destul de tranșant Cabrillac. Concluzia la care ajunge este aceea că „un cod nu îmbătrânește cu adevărat dacă o interpretare evolutivă ajunge la soluții diferite de acelea ale literei sale originare”. Să fie aceasta o aplicație a vechiului principiu panta rhei în domeniul tehnicii legislative?

Care poate fi elixirul de întinerire al acestor coduri care îmbătrânesc frumos?” se întreabă iarăși  Cabrillac. Iar răspunsul pe care tot el îl oferă este că „un cod îmbătrânește frumos dacă este suficient de suplu pentru a se adapta evoluțiilor cărora trebuie să le facă față”. Aceasta este de fapt cheia de lectură a întregii lucrări a lui Cabrillac, credo-ul său esențial. Desigur, îl putem bănui de partie pris național(ist?!), atunci când afirmă că Codul Civil francez este un exemplu de cod care  a îmbătrânit frumos, însă cu siguranță nu îi putem nega argumentul principal pe care îl aduce în favoarea acestei aserțiuni și anume acela că regulile juridice conținute de Cod au dobândit grație constanței și continuității aplicării lor, valoarea de precepte morale.

Cu toate acestea, Cabrillac pare să își nuanțeze poziția, raliindu-se la opinia pe care o exprimase le Doyen Carbonnier, și anume că „putem mereu să visăm la un cod mobil, deschis, care ar urmări continuu fluxul istoriei. Dar nu în aceasta stă geniul codificării”. Atunci, am putea să ne întrebăm în mod legitim, unde rezidă genialitatea unei codificări? Până unde poate merge suplețea și adaptabilitatea unei codificări și  unde ar trebui să se oprească? Este recodificarea un antidot? Cabrillac este de părere că „astăzi o recodificare completă a dreptului civil ar crea incontestabil o dificultate psihologică care ar lovi frontal simbolul (…) Cât despre o codificare compilație, în ciuda imperativelor de raționalitate avansate pentru a o justifica, am văzut că ea ajunge la o culegere lipsită de orice coerență, care suprimă originea istorică, politică și factuală a normei codificate”.

Pelerin sub zodia interogației, Cabrillac își asumă el însuși, dincolo de postura de autor, pe cea de împreună-călător al cititorului pe drumul cunoașterii. Codificările nu este o carte a certitudinilor și a concluziilor, ci mai degrabă un elogiu adus lui dubito, ergo sum. O singură concluzie pare să vrea autorul să ne-o propună totuși, aceea că „atât timp cât vor exista oameni și societăți umane vor exista fără îndoială coduri”, ca o încercare a codificatorilor să se înscrie în imortalitate prin opera lor.

În încheiere, cum ar spune al nostru iscusit povestitor din târgul Humuleștilor, iubite cetitoriu al aiestei istorisiri, cetește-o rogu-te și unde-i vede că nu-ți vin la socoteală, ie Ceaslovul cela frâncesc în poală și pana în mână și dă și tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut…


[1] Disponibilă aici și aici.


Avocat Ionela Cuciureanu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate