Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
9 comentarii

Prezumția de injustiție în vremea protocoalelor secrete
07.01.2019 | Floriana JUCAN

Secţiuni: Drept penal, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Floriana Jucan

Floriana Jucan

ÎCCJ și Președintele României au atacat la Curtea Constituțională Legea privind declasificarea protocoalelor secrete dintre Serviciul Român de Informații și instituții din justiție. Contestatarii speră ca această lege să nu fie vreodată adoptată. De ce?

Această lege îngăduie celor judecați și condamnați în perioada de activitate a protocoalelor respective să obțină revizuirea deciziilor de condamnare. […]

Ce reclamă ÎCCJ?

Temeiurile invocate sunt mai multe. Pe de o parte, este reclamată lipsa de claritate a legii constând în caracterul echivoc al obiectului reglementării. Pe de altă parte, este denunțată lipsa de precizie dovedită prin inexactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit. În fine, este criticată imprevizibilitatea legii în sensul că scopurile urmărite și consecințele pe care le antrenează ar fi greu sau chiar imposibil de evaluat. Toate acestea fiind, potrivit practicii CCR, pe care ÎCCJ o invocă, aplicații ale dispozițiilor constituționale care vizează calitatea legii (art. 1 alin. 5 din Constituție).

La acestea se adaugă observația că, evident, punerea în discuție a unor hotărâri penale definitive afectează stabilitatea raporturilor juridice.

Unii deabia se obișnuiseră să stea în închisoare, iar alții să îi eticheteze pe aceștia ca „pușcăriași”, și – ce să vezi? – se reiau procesele cu riscul de a se descoperi că pușcăriașii nu erau pușcăriabili.
Articolul din legea încă nepromulgată care ridică probleme este art. 5. Acesta prevede: „Cauzele în care au fost pronunțate hotărâri definitive și în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existență a documentelor prevazute la art. 1 și până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse revizuirii. Competența revine primei instanțe care a soluționat fondul cauzei.” Documentele prevăzute la art. 1 sunt tocmai faimoasele protocoale încheiate de SRI cu principalele instituții ale autorității judecătorești (fie ele cu caracter administrativ, fie cu caracter jurisdicțional) – CSM, ÎCCJ, PÎCCJ, DNA, DIICOT etc.

Ca să fim obiectivi, am putea spune că în orice rău este și un bine. Cu alte cuvinte, sesizarea CCR se referă și la numite sintagme ale legii în discuție, care sunt chiar susceptibile de clarificări. Nu că ar fi de neînțeles pentru cei care citesc textul cu bună credință, ci pentru că lasă loc interpretărilor tendențioase ale celor de rea credință. […]

Ce sunt „mijloacele tehnice speciale”?

Înalta Curte critică expresia „mijloace tehnice speciale”. „Sintagma ‘mijloace tehnice speciale’ nu este utilizată în dispozițiile Codului de procedură penală în materia probelor și nu este explicată în cuprinsul Legii privind declasificarea unor documente, neputându-se determina, cu claritate, semnificația acesteia. În condițiile în care ‘administrarea probelor prin mijloace tehnice speciale’ constituie însuși motivul revizuirii, imprecizia sintagmei ‘mijloace tehnice speciale’ conduce la încălcarea standardelor privind calitatea legii…” – spune comunicatul ÎCCJ.
Într-adevăr, „mijloace tehnice speciale” este o expresie cunoscută în limbajul serviciilor secrete, dar nu are și o definiție legală. Acestea sunt mijloacele prin care se interceptează convorbirile telefonice și se fac pe ascuns înregistrări ambientale. Probele obținute prin asemenea mijloace, folosite în justiție, sunt tocmai înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale astfel obținute.

Textul adoptat de Parlament are o deficiență de exprimare care poate fi remediată pe calea unei interpretări de bun simț. Astfel, nu este vorba despre „probe administrate prin mijloace tehnice speciale”, ci despre „administrarea unor probe obținute prin mijloace tehnice speciale”. Orice altă lectură este absurdă. Nu este indispensabilă implicarea CCR în acest detaliu redacțional, dar CCR poate oferi Parlamentului ocazia de a rafina textul.

Problema care se ridică cu adevărat nu este atât cea legată de înțelesul sintagmei, cât de nevoia de a se preciza persoana care a obținut, prin folosirea unor mijloace speciale, probele prezentate instanței spre administrare. Doar  SRI ar putea fi acesta? Să fie orice serviciu de informații român? Să fie orice persoană publică sau privată care a produs probe utilizând astfel de mijloace? Această din urmă ipoteză este de luat în calcul mai ales știindu-se că serviciile secrete (nu numai cele române) lucrează adesea prin agenți acoperiți, respectiv interpuși persoane private. […]

Care este dreptul comun în materia revizuirii?

Putem trece cu indulgență peste critica referitoare la faptul că legea în discuție nu ar permite stabilirea legăturii între acțiunea în revizuire pe care o reglementează, pe de o parte, și prevederile Codului de procedură penală referitoare la această cale extraordinară de atac, pe de altă parte, stabilind numai instanța competentă cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte reproșează că legea ar fi neclară întrucât nu precizează persoanele care pot cere revizuirea, conținutul cererii de revizuire, procedura admiterii în principiu a cererii, măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu, soluțiile care pot fi date după rejudecare și căile de atac ale acestora. […]

Securitatea abuzului sau securitatea justiției?

Cea mai interesantă parte a sesizării Înaltei Curți este, însă, cea finală în care se reclamă atât neclaritatea textului, cât și afectarea principiului securității raporturilor juridice.

ÎCCJ crede că întrucât „în conformitate cu… Legea privind declasificarea unor documente, revizuirea operează în cauzele ‘în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existență a documentelor prevăzute la art. 1’” (este vorba despre protocoalele SRI) „indiferent dacă există sau nu există o legătură între administrarea probelor și documentele menționate”, se afectează „coerența reglementării” actuale a revizuirii.

Astfel, „condiția privind coexistența temporală a unor documente și a unor procese penale, fără o legătură stabilită de legiuitor între acestea, determină revizuirea hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penal și de condamnare pronunțate din 2005 până în prezent, chiar dacă revizuirea nu se întemeiază pe o ‘eroare judiciară’, contrazicând natura acestei căi extraordinare de atac.” Or, „ coexistența temporală a unor documente și a unor procese penale în care au fost pronunțate hotărâri penale definitive, în absența unei legături între acestea, nu poate constitui un ‘motiv substanțial și imperios’ care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat.” […]

Magistrații care au inițiat sesizarea CCR nici acum nu au înțeles „eroarea” comisă în chiar momentul în care au semnat protocoale cu un serviciu secret și au admis să coopereze cu acesta în afara sălii de judecată și în lipsa transparenței judiciare, cu încălcarea regulii contradictorialității procesului, a dreptului la apărare și a principiului aflării adevărului.

Dacă ceva în evaluarea ÎCCJ este corect, aceasta este aprecierea că NU ne aflăm în fața unei „erori judiciare”. Nu, nu este vorba despre eroare judiciară, ci despre o crimă judiciară.

Reacția corectă față de o asemenea crimă nu este permisiunea acordată victimelor de a merge în fața celor care le-au refuzat un proces echitabil, pentru a le cere revizuirea acestuia, ci anularea de drept a deciziilor cu care s-au finalizat asemenea procese și angajarea răspunderii penale a criminalilor în robă. Iată soluția juridică fundamentată pe morală.

O soluție lipsită de temelie morală sau în conflict cu morala nu poate fi corectă din punct de vedere juridic. În orice caz ea este în contradicție cu principiile enunțate în proiectul său managerial de noua Președintă a CSM, Lia Savonea, care promitea să așeze actul de justiție românesc sub porunca treimii unice și nedespărțite a „dreptului, dreptății și justiției”.

Pentru judecătorii ÎCCJ, actul de justiție nu pare a avea vreo finalitate socială. Ei judecă așa cum citesc și citesc cum se scrie. Securitatea raporturilor juridice este capătul lor de traseu. Nu contează dacă dincolo de acesta începe insecuritatea raporturilor sociale.  

Desigur, logica juridică pură cere dovedirea unei legături de cauzalitate între o înțelegere ilegală și neconstituțională privind folosirea de probe secrete în procesele judiciare și recurgerea la aceste probe în situații concrete. Secretul se caracterizează însă tocmai prin faptul că este nedestinat cunoașterii publice. Prin urmare, cunoașterea sa este numai accidentală, întâmplătoare, aleatorie.

Ce valoare are un raționament juridic pur sub aspect logic, care duce la o concluzie făcând din actul de justiție un act aleatoriu? Ăsta se cheamă „jurism”. Adică un raționament juridic a cărui concluzie, neținând seama de legile obiective ale domeniului reglementat de legiuitorul subiectiv, tulbură ordinea socială, în loc să o conserve.

Prezumția legală de inechitate procesuală

Dacă un singur om a fost condamnat „la vremea protocoalelor” în urma unor procese în care s-au administrat probe obținute prin mijloace specifice operațiunilor secrete, se naște prezumția că oricare alt inculpat ar fi putut păți la fel, fără ca aceasta să se afle. O asemenea prezumție nu poate fi lăsată la discreția judecătorilor. Cu atât mai mult cu cât chiar ei sunt la originea problemei. Ar fi absurd să fie așa. Iată de ce legiuitorul a creat o prezumție legală de inechitate procesuală.

Legătura de cauzalitate de absența căreia se plânge ÎCCJ este astfel prezumată. O prezumție absolută, care stabilește o legătură de cauzalitate obiectivă, impusă de bunul simț, între un mod de operare general, dovedit prin declasificarea protocoalelor inadmisibile dintre judecători și serviciile secrete, și impactul lui în toate cazurile concrete. Aceasta cu atât mai mult cu cât probele obținute prin „mijloace tehnice speciale”, atunci când au fost invocate, în mod sistematic nu au fost supuse nici unei expertize tehnice neutre cu valoare judiciară. De ce oare s-a refuzat expertizarea lor?? Măcar în aceste cazuri (practic toate) prezumția amintită ar trebui să funcționeze.

ÎCCJ a pronunțat condamnări la ani grei de închisoare pe baza unor simple „deducții logico-juridice”. Faptul este de notorietate. De ce oare nu acceptă și refacerea proceselor a căror echitate stă sub semnul dubiului, dând curs tot unor „deducții logico-juridice”? […]

Floriana Jucan, QMagazine

* mulțumim QMagazine
** forma publicată pe QMagazine este disponibilă aici

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

9 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti