ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
9 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Prezumția de injustiție în vremea protocoalelor secrete

07.01.2019 | Floriana JUCAN
Abonare newsletter
Floriana Jucan

Floriana Jucan

ÎCCJ și Președintele României au atacat la Curtea Constituțională Legea privind declasificarea protocoalelor secrete dintre Serviciul Român de Informații și instituții din justiție. Contestatarii speră ca această lege să nu fie vreodată adoptată. De ce?

Această lege îngăduie celor judecați și condamnați în perioada de activitate a protocoalelor respective să obțină revizuirea deciziilor de condamnare. […]

Ce reclamă ÎCCJ?

Temeiurile invocate sunt mai multe. Pe de o parte, este reclamată lipsa de claritate a legii constând în caracterul echivoc al obiectului reglementării. Pe de altă parte, este denunțată lipsa de precizie dovedită prin inexactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit. În fine, este criticată imprevizibilitatea legii în sensul că scopurile urmărite și consecințele pe care le antrenează ar fi greu sau chiar imposibil de evaluat. Toate acestea fiind, potrivit practicii CCR, pe care ÎCCJ o invocă, aplicații ale dispozițiilor constituționale care vizează calitatea legii (art. 1 alin. 5 din Constituție).

La acestea se adaugă observația că, evident, punerea în discuție a unor hotărâri penale definitive afectează stabilitatea raporturilor juridice.

Unii deabia se obișnuiseră să stea în închisoare, iar alții să îi eticheteze pe aceștia ca „pușcăriași”, și – ce să vezi? – se reiau procesele cu riscul de a se descoperi că pușcăriașii nu erau pușcăriabili.
Articolul din legea încă nepromulgată care ridică probleme este art. 5. Acesta prevede: „Cauzele în care au fost pronunțate hotărâri definitive și în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existență a documentelor prevazute la art. 1 și până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse revizuirii. Competența revine primei instanțe care a soluționat fondul cauzei.” Documentele prevăzute la art. 1 sunt tocmai faimoasele protocoale încheiate de SRI cu principalele instituții ale autorității judecătorești (fie ele cu caracter administrativ, fie cu caracter jurisdicțional) – CSM, ÎCCJ, PÎCCJ, DNA, DIICOT etc.

Ca să fim obiectivi, am putea spune că în orice rău este și un bine. Cu alte cuvinte, sesizarea CCR se referă și la numite sintagme ale legii în discuție, care sunt chiar susceptibile de clarificări. Nu că ar fi de neînțeles pentru cei care citesc textul cu bună credință, ci pentru că lasă loc interpretărilor tendențioase ale celor de rea credință. […]

Ce sunt „mijloacele tehnice speciale”?

Înalta Curte critică expresia „mijloace tehnice speciale”. „Sintagma ‘mijloace tehnice speciale’ nu este utilizată în dispozițiile Codului de procedură penală în materia probelor și nu este explicată în cuprinsul Legii privind declasificarea unor documente, neputându-se determina, cu claritate, semnificația acesteia. În condițiile în care ‘administrarea probelor prin mijloace tehnice speciale’ constituie însuși motivul revizuirii, imprecizia sintagmei ‘mijloace tehnice speciale’ conduce la încălcarea standardelor privind calitatea legii…” – spune comunicatul ÎCCJ.
Într-adevăr, „mijloace tehnice speciale” este o expresie cunoscută în limbajul serviciilor secrete, dar nu are și o definiție legală. Acestea sunt mijloacele prin care se interceptează convorbirile telefonice și se fac pe ascuns înregistrări ambientale. Probele obținute prin asemenea mijloace, folosite în justiție, sunt tocmai înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale astfel obținute.

Textul adoptat de Parlament are o deficiență de exprimare care poate fi remediată pe calea unei interpretări de bun simț. Astfel, nu este vorba despre „probe administrate prin mijloace tehnice speciale”, ci despre „administrarea unor probe obținute prin mijloace tehnice speciale”. Orice altă lectură este absurdă. Nu este indispensabilă implicarea CCR în acest detaliu redacțional, dar CCR poate oferi Parlamentului ocazia de a rafina textul.

Problema care se ridică cu adevărat nu este atât cea legată de înțelesul sintagmei, cât de nevoia de a se preciza persoana care a obținut, prin folosirea unor mijloace speciale, probele prezentate instanței spre administrare. Doar  SRI ar putea fi acesta? Să fie orice serviciu de informații român? Să fie orice persoană publică sau privată care a produs probe utilizând astfel de mijloace? Această din urmă ipoteză este de luat în calcul mai ales știindu-se că serviciile secrete (nu numai cele române) lucrează adesea prin agenți acoperiți, respectiv interpuși persoane private. […]

Care este dreptul comun în materia revizuirii?

Putem trece cu indulgență peste critica referitoare la faptul că legea în discuție nu ar permite stabilirea legăturii între acțiunea în revizuire pe care o reglementează, pe de o parte, și prevederile Codului de procedură penală referitoare la această cale extraordinară de atac, pe de altă parte, stabilind numai instanța competentă cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte reproșează că legea ar fi neclară întrucât nu precizează persoanele care pot cere revizuirea, conținutul cererii de revizuire, procedura admiterii în principiu a cererii, măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu, soluțiile care pot fi date după rejudecare și căile de atac ale acestora. […]

Securitatea abuzului sau securitatea justiției?

Cea mai interesantă parte a sesizării Înaltei Curți este, însă, cea finală în care se reclamă atât neclaritatea textului, cât și afectarea principiului securității raporturilor juridice.

ÎCCJ crede că întrucât „în conformitate cu… Legea privind declasificarea unor documente, revizuirea operează în cauzele ‘în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existență a documentelor prevăzute la art. 1’” (este vorba despre protocoalele SRI) „indiferent dacă există sau nu există o legătură între administrarea probelor și documentele menționate”, se afectează „coerența reglementării” actuale a revizuirii.

Astfel, „condiția privind coexistența temporală a unor documente și a unor procese penale, fără o legătură stabilită de legiuitor între acestea, determină revizuirea hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penal și de condamnare pronunțate din 2005 până în prezent, chiar dacă revizuirea nu se întemeiază pe o ‘eroare judiciară’, contrazicând natura acestei căi extraordinare de atac.” Or, „ coexistența temporală a unor documente și a unor procese penale în care au fost pronunțate hotărâri penale definitive, în absența unei legături între acestea, nu poate constitui un ‘motiv substanțial și imperios’ care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat.” […]

Magistrații care au inițiat sesizarea CCR nici acum nu au înțeles „eroarea” comisă în chiar momentul în care au semnat protocoale cu un serviciu secret și au admis să coopereze cu acesta în afara sălii de judecată și în lipsa transparenței judiciare, cu încălcarea regulii contradictorialității procesului, a dreptului la apărare și a principiului aflării adevărului.

Dacă ceva în evaluarea ÎCCJ este corect, aceasta este aprecierea că NU ne aflăm în fața unei „erori judiciare”. Nu, nu este vorba despre eroare judiciară, ci despre o crimă judiciară.

Reacția corectă față de o asemenea crimă nu este permisiunea acordată victimelor de a merge în fața celor care le-au refuzat un proces echitabil, pentru a le cere revizuirea acestuia, ci anularea de drept a deciziilor cu care s-au finalizat asemenea procese și angajarea răspunderii penale a criminalilor în robă. Iată soluția juridică fundamentată pe morală.

O soluție lipsită de temelie morală sau în conflict cu morala nu poate fi corectă din punct de vedere juridic. În orice caz ea este în contradicție cu principiile enunțate în proiectul său managerial de noua Președintă a CSM, Lia Savonea, care promitea să așeze actul de justiție românesc sub porunca treimii unice și nedespărțite a „dreptului, dreptății și justiției”.

Pentru judecătorii ÎCCJ, actul de justiție nu pare a avea vreo finalitate socială. Ei judecă așa cum citesc și citesc cum se scrie. Securitatea raporturilor juridice este capătul lor de traseu. Nu contează dacă dincolo de acesta începe insecuritatea raporturilor sociale.  

Desigur, logica juridică pură cere dovedirea unei legături de cauzalitate între o înțelegere ilegală și neconstituțională privind folosirea de probe secrete în procesele judiciare și recurgerea la aceste probe în situații concrete. Secretul se caracterizează însă tocmai prin faptul că este nedestinat cunoașterii publice. Prin urmare, cunoașterea sa este numai accidentală, întâmplătoare, aleatorie.

Ce valoare are un raționament juridic pur sub aspect logic, care duce la o concluzie făcând din actul de justiție un act aleatoriu? Ăsta se cheamă „jurism”. Adică un raționament juridic a cărui concluzie, neținând seama de legile obiective ale domeniului reglementat de legiuitorul subiectiv, tulbură ordinea socială, în loc să o conserve.

Prezumția legală de inechitate procesuală

Dacă un singur om a fost condamnat „la vremea protocoalelor” în urma unor procese în care s-au administrat probe obținute prin mijloace specifice operațiunilor secrete, se naște prezumția că oricare alt inculpat ar fi putut păți la fel, fără ca aceasta să se afle. O asemenea prezumție nu poate fi lăsată la discreția judecătorilor. Cu atât mai mult cu cât chiar ei sunt la originea problemei. Ar fi absurd să fie așa. Iată de ce legiuitorul a creat o prezumție legală de inechitate procesuală.

Legătura de cauzalitate de absența căreia se plânge ÎCCJ este astfel prezumată. O prezumție absolută, care stabilește o legătură de cauzalitate obiectivă, impusă de bunul simț, între un mod de operare general, dovedit prin declasificarea protocoalelor inadmisibile dintre judecători și serviciile secrete, și impactul lui în toate cazurile concrete. Aceasta cu atât mai mult cu cât probele obținute prin „mijloace tehnice speciale”, atunci când au fost invocate, în mod sistematic nu au fost supuse nici unei expertize tehnice neutre cu valoare judiciară. De ce oare s-a refuzat expertizarea lor?? Măcar în aceste cazuri (practic toate) prezumția amintită ar trebui să funcționeze.

ÎCCJ a pronunțat condamnări la ani grei de închisoare pe baza unor simple „deducții logico-juridice”. Faptul este de notorietate. De ce oare nu acceptă și refacerea proceselor a căror echitate stă sub semnul dubiului, dând curs tot unor „deducții logico-juridice”? […]

Floriana Jucan, QMagazine

* mulțumim QMagazine
** forma publicată pe QMagazine este disponibilă aici

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Prezumția de injustiție în vremea protocoalelor secrete”

  1. Încă un articol din seria „Apologia infractorilor” – sau „Îmi cer iertare faţă de puşcăriaşi” în care găsim doar epitete şi etichete generalizante aduse magistraţilor care sunt numiţi „criminali în robă” sau în alte feluri.
    Autoarea denigrează Curtea Supremă, face tot felul de prezumţii fără niciun temei. Textul este plin de semne de întrebare şi de puncte de suspensie.
    Nu simte nevoia să motiveze nimic. Spune „faptul este de notorietate”, şi cu asta basta, ne-a lămurit.
    Acuză instanţele de fabricarea de probe ilegale, de înţelegeri şi conspiraţii secrete.
    Un text de o calitate proastă, în stilul tipic teoriilor conspiraţioniste de joasă extracţie socială.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Îmi cer scuze că nu reţin foarte bine, aspectele de genul acesta nu m-au interesat în mod deosebit, dar nu este vorba, raportat la autoarea aparent cunoscătoare a domeniului juridic, despre o doamnă care avea de împărţit, cu ani în urmă, ceva prosoape sau alte obiecte cu un ambasador elveţian parcă (dacă greşesc – mea culpa) şi însurat, acreditat la noi?
    În ceea ce priveşte opinia doamnei, luaţi-o sub un generos beneficiu de inventar – că tot pomenii de prosoape -, doamna poate se pricepe, dar categoric nu în materia dreptului.
    Nu ar fi chiar rău să separaţi – cum să spun eu, fără să inserez, şi eu, puncte de suspensie – eseurile de articolele care prezintă argumente, chiar şi greşite, măcar acestea din urmă pot fi combătute, şi cititorii rămân cu ceva dintr-o elegantă polemică.

  3. Ambrozie MARIAN spune:

    Din punctul meu de vedere articolul e bun, concludent, chiar dacă în opinia unora nu întrunește rigorile unui text juridic sau s-ar impune prezentarea de statistici, cazuri concrete etc.
    Cu respect pentru cele două comentarii anterioare, vă supun atenției episodul scripturistic al dialogului lui Avraam cu Dumnezeu, referitor la Sodoma și Gomora (a se vedea cartea Facerii, ultima parte din capitolul 18, versetele 20-33). Oare Avraam făcea „apologia infractorilor”? Sau Dumnezeu prin iertarea pe care ar fi dat-o celor două cetăți dacă s-ar fi împlinit numărul drepților negociat de Avraam (scăzut drastic, de la 50 la 10) nu ar mai fi fost „Dreptul Judecător”?
    A doua temă de reflecție este dacă, pentru N vinovați trebuie să sufere, de dragul principiului securității juridice, măcar UN nevinovat.
    (Răspunsul lui Dumnezeu, chiar veterotestamentar este NU, știut fiind că nici un drept nu a pierit în cataclismul care s-a abătut asupra Sodomei și a Gomorei, singurul drept fiind Lot, pe care Dumnezeu l-a scos din Sodoma înainte de ploaia de foc).

    • Degeaba vă întrebați. Nu e ca și cum domnul Kurtyan nu știe ce eroare logică face atunci când nu comentează ideile de drept din articol, ci doar câteva epitete sau sintagme ale articolului. E precum cineva urlă că nu s-a pus o virgulă, fără să discute despre ce se discută pe fond acolo unde a lipsit virgula.

      E o eroare logică ce se vede de pe Marte. E posibil ca NASA să fi surprins o poză cu ea.

    • Articolul este concluziv, în niciun caz concludent.
      Autoarea face o sumedenie de afirmaţii concluzive (trage concluzii) fără să le întemeieze pe fapte, circumstanţe sau minime raţionamente (concludente) care să ne permită să decidem cu mintea noastră cum a ajuns la astfel de concluzii.
      Doamna ne prezintă opiniile ei proprii, predigerate şi pe care ni le serveşte cu nonşalanţă, iar noi trebuie să le îngurgităm de parcă ar fi caviar juridic.
      De fapt este o invitaţie să ne înfruptăm din lăturile juridice săptămânale pe care le prezintă în revista pe care o conduce (un fel de luju pe hârtie).
      Desigur, nimeni nu-i cere o lucrare ştiinţifică juridică (neavând studii), dar dacă nu din respect, măcar de decor trebuia să renunţe la comparaţii şi epitete.
      Ca jurist, nu pot să iau în serios nimic din ce spune. E o opinie, un urlet cu spume de precupeaţă căreia i s-a furat o legătură de usturoi de pe tarabă.
      Dar din punctul de vedere al discursului politicianist, da, prezintă elementele de amăgeală şi persuasiune gonflată specifică fanfaronilor politici.
      De altfel, multe afirmaţii sunt pur şi simplu defăimări şi declamaţii cu spoială juridică, dar lipsite de orice adâncime.

  4. Știe cineva pe ce site-uri sau prin ce reviste de drept sau prin ce cărți sau tratate profesorii de drept specializați în acest domeniu au scris despre acest subiect?

    Am nevoie să citesc mai mult.

  5. Prezumţia de injustiţie aş traduce-o în latineşte prin „animus conspirandi”, adică starea mentală a persoanelor care văd trădare, spionaj şi conspiraţie în toate flecuşteţele.
    „Prezumţia de injustiţie” nu este un concept juridic, ci unul psihologic, este paranoia fără zahăr, cu idei puţine şi fixe.
    Este suspiciunea persistentă a omului lipsit de informaţie şi instruire care se aşteaptă constant să fie păcălit, persecutat sau exploatat de justiţia rea şi vicleană.

    Că tot vorbim de prezumţii, uite o prezumţie răsturnată în urma citirii acestui articol: prezumţia de înţelepciune.

  6. Claudiu RĂDUCANU spune:

    Din moment ce ne-am delectat cu un text de o inalta calitate juridica de la Qmagazine (in final sunt chiar adresate multumiri pentru impartasirea acestei capodopere, sic!), asteptam cu interes pe JURIDICE.ro articole preluate de pe sputnik, luju sau a3.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week