Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare gratuită newsletter JURIDICE.ro

14 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Ion DEDU. Instanțe constituite din judecători verificați de SRI în cadrul procedurii de acordare a certificatului ORNISS și posibila lor lipsă de imparțialitate (printre altele)

11.01.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL
Valeria Bălănel

Valeria Bălănel

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția IV, CEDO
Cererea nr. 56397/15
Ion DEDU împotriva României
introdusă la 6 noiembrie 2015 și comunicată la 25 noiembrie 2018

I. Obiectul cauzei (precum e redat de CEDO și tradus de noi)

Cererea depusă de către reclamant are drept temei cercetările disciplinare inițiate împotriva acestuia de către Serviciul Român de Informații (SRI).

În special, reclamantul pretinde că prin luarea și executarea deciziei de consemnare, autoritățile i-au încălcat dreptul la libertate și libertatea de circulație prevăzute de articolul 5 § 1 și 2 din Protocolul nr.4 deoarece măsura dispusă este ilegală și/sau nu a urmărit un scop legitim și/sau instanțele nu au examinat proporționalitatea acesteia.

El a susținut, de asemenea, că procedura a fost ilegală și i-a încălcat drepturile garantate de articolul 6 pentru următoarele motive
(i) instanțele nu au fost imparțiale deoarece au fost constituite din judecători care au fost verificați de către SRI în cadrul procedurii ce trebuie urmate pentru obținerea certificatelor ORNISS;
(ii) în cursul procedurii judiciare, nici reclamantul, și nici reprezentantul său legal ales nu au avut acces la dovezile esențiale clasificate care ar fi putut fi folosite pentru apărarea sa;
(iii) instanțele naționale nu și-au motivat hotărârile în ceea ce privește argumentele aduse de către reclamant în legătură cu consemnarea.

În continuare, reclamantul a susținut (i) că a fost ilegală decizia de a fi consemnat pentru o perioadă de 9 zile; și (ii) refuzul accesului la ordonanțele pronunțate împotriva sa și la documentele care au stat la baza acestor ordonanțe, au vizat în mod direct încălcarea dreptului său la viață privată și de familie prevăzut la articolul 8.

În cele din urmă, procedurile interne nu i-au oferit reclamantului o cale de atac efectivă pentru presupusele încălcări ale drepturilor Convenției, încălcându-se astfel articolul 13.

II. Întrebările comunicate părților

1. Constituie o privare de libertate sancțiunea disciplinară a trimiterii impusă reclamantului în sensul articolului 5 al Convenției sau o ingerință în dreptul său la liberă circulație în sensul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția? În caz afirmativ, au fost încălcate drepturile reclamantului garantate de articolul 5 sau articolul 2 din Protocolul nr. 4 (a se vedea De Tomaso împotriva Italiei [GC] nr. 43395/09, 23 februarie 2017)?

2. A avut reclamantul parte de un proces echitabil în conformitate cu articolul 6 din Convenție în ceea ce privește examinarea cauzei sale? În special, au respectat procedurile judiciare principiul egalității armelor și al contradictorialității, în măsura în care nici reclamantul, nici reprezentantul său legal nu au avut acces la documentele și probele clasificate, aici inclusiv răspunsul SRI la întrebările acestuia, care ar fi putut fi folosite pentru apărarea sa (a se vedea, mutatis mutandis, Regner v. Republica Cehă ([MC], cererea nr. 35289/11, 19 septembrie 2017)? De asemenea, au fost imparțiale instanțele naționale, având în vedere faptul că acestea au fost constituite din judecători verificați de către SRI în timpul procedurii urmate pentru obținerea autorizației de securitate necesară pentru a li se permite accesul la documentele clasificate? În cele din urmă, și-au motivat instanțele naționale hotărârile, în special în ceea ce privește argumentele reclamantului privind consemnarea sa (a se vedea Perez împotriva Franței [GC], nr. 47287/99, § 80, CEDO 2004)?

3. A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții private și de familie având în vedere faptul că i-a fost interzisă părăsirea locuinței pentru o parte semnificativă a zilei în timpul consemnării sale; și (ii) că, în cursul procedurii judiciare, i-a fost refuzat accesul la documentele și informațiile care i-au fost adresate în mod direct? Dacă da, a fost încălcat dreptul reclamantului garantat de articolul 8 din Convenție?

4. I-au oferit procedurile interne inițiate de către reclamant o cale de atac efectivă, conform articolului 13 din Convenție?

Notă MMB: Pentru o altă versiune de traducere a acestei comunicări, a se vedea aici.

Valeria Bălănel (traducere)
Student, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “România la CEDO: cauza pendinte Ion DEDU. Instanțe constituite din judecători verificați de SRI în cadrul procedurii de acordare a certificatului ORNISS și posibila lor lipsă de imparțialitate (printre altele)”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Ei, r…., Doamne iartă-mă!
    Ce să spun, judecătorii nu ar fi independenţi întrucât ar fi fost verificaţi de SRI.
    Am înnebunit de tot!
    Procedura verificării nu are nicio treabă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu legate de actul judecăţii, ei te verifică să nu prezinţi un risc din punctul de vedere al deţinerii informaţiilor ce privesc securitatea şi siguranţa naţională, context în care, dacă prezinţi _la risc mă refer, dar e vorba despre un risc absolut ţintit, nu unul cvasigeneral, nu îţi dau certificatul acela ORNISS.

    Spre exemplu, absolut ipotetic desigur, dacă un jude are obiceiul de a avea multiple relaţii intime, cu diverse persoane (neînsurat fiind, că să nu mi se cânte teza nu ştiu cărui şantaj), în viaţa lui privată, în discreţie şi cu maximă plăcere, e fix treaba lui, însă s-ar putea să nu prezinte profilul necesar unui deţinător de ORNIS, ceea ce nu înseamnă că nu poate judeca, spre exemplu, un inculpat pentru vreo infracţiune de corupţie.

    Am mai spus-o şi nu mă feresc să o repet: singura problemă reală cu Protocoalele diabolizate e că… i-au prins utilizând infrastructura statului, repet, a STATULUI, (acum, în schimb şi absolut previzibil, nu dăm bani suficienţi ca să dotăm corespunzător serviciul unic ce face astfel de activităţi, că doar nu acesta pare să fi fost interesul, ci îngreunarea unor anchete, căci, dacă stai şi câte 5-6 luni ca să îţi pună în executare mandatul de interceptare, la revedere anchetă, ne facem că anchetăm,nu anchetăm, cum se întâmpla nu cu mult timp în urmă) şi regulile de colaborare.

    • Eu simt că trebuie să citesc mai mult. Să văd ce se verifică mai precis de către SRI, adică ce informații obține SRI în urma acestei verificări despre tine și viața ta privată, și de asemenea mai vreau apoi să văd cum este această procedură reglementată în alte state mai bătrâne în democrație din Europa. Și după îmi voi putea forma o părere cât de cât obiectivă. În plus, e posibil ca astfel să aflu că în alte state au refuzat procedura cu certificate ORNISS fix din motive de art. 6 CEDO (printre altele). Sau să găsesc state unde serviciile secrete să nu aibă voie să acționeze intern, ci doar extern. Adică aperi țara prin acțiuni de servicii secrete doar în afara teritoriului ei, nu intern, unde ai pe alții abilitați să se ocupe.

      Chiar nu cunosc prea multe despre maniera în care operează SRI atunci când verifică judecătorii pentru certificate ORNISS. Din păcate, la facultate, nu a existat nicio materie cu acest subiect. De examen nici nu mai vorbesc. Se pare că degeaba am avut 10 pe linie în anul 2 de facultate (printre altele), că nu prea mă ajută atunci când trebuie să analizez convenționalitatea și constituționalitatea acțiunilor SRI.

      PS: ce nu înțeleg eu de asemenea este cum de poți rămâne judecător în .ro – deși SRI a zis că nu meriți certificat ORNISS pe motiv că prezinți (un anume) risc pentru securitatea națională.

      • Amelia FARMATHY spune:

        Din aceleaşi motive pentru care poţi rămâne un medic (şi încă unul foarte bun), dar fără să deţii şi un certificat ORNISS care, să presupunem, ţi-ar fi fost necesar pentru îndeplinirea unor anumite atribuţii manageriale sau de altă natură, aflate, totuşi, în legătură cu profesia de bază, aceea de medic.
        CertificatuL ORNISS nu e un certificat de bună-purtare generală (de altfel,nu cred că cineva şi-ar asuma, vreodată, riscul de a elibera unul de acest gen, nici măcar pentru propria persoană, cu excepţia celor mai plictisitori dintre semenii noştri: PERFECŢII:==), ci un document, efectuat pe baza unor verificări specifice, care atestă că nu prezinţi un soi de ipotetică vulnerabilitate (de a fi şantajat sau de a dezvălui accidental, ca urmare a unei neglijenţe comportamentale, din prea multă lăudăroşenie etc., informaţii cu caracter strict secret de importantă deosebită) cu privire la deţinerea unui tip de informaţii ce se regăseşte doar în anumite feluri de cauze.
        Dar aceasta nu înseamnă că nu poţi fi un foarte bun judecător în materie civilă sau penală, acolo unde nu se pune problema existenţei, în dosar, a unor astfel de informaţii.
        Securitatea naţională nu are treabă cu paporniţa de zarzavat furată gospodinei din piaţă (şi să stiţi că şi din acestea judecă judecătorii, oho, şi încă destule), cu procentul pretins a fi fost cerut ca „şpagă”, de către inculpat, pentru atribuirea mai ştiu eu cărei lucrări publice, cu mutatul gardului dintre doi vecini „puşi” pe judecată nesfârşită sau cu decizia de concediere a salariatului care nu a mai dat, pe la muncă, de vreo 3 luni, exemplele activităţii judiciare non ORNISS putând continua cu multe alte ipotetice tipuri de speţe deduse judecăţii.

    • Are voie şi doamna judecător Farmathy să greşească. Nu mai fiţi aşa răi. Eu sunt sigur că după citirea tuturor comentariilor a înţeles că judecătorii nu au nevoie de autorizare (nici în baza legii şi nici în baza protocoalelor CSM). Judecătorii dau ordine ORNISS nu invers.

  2. Judecătorii nu au nevoie de certificate sau autorizaţii de securitate pentru cauzele pe care le au pe rol.
    Impunerea unui certificat de securitate pentru judecători reprezintă o ingerinţă în independenţa justiţiei, deoarece Guvernul (SRI, Parchet), nu pot să „certifice” judecătorii care îi pot judeca sau care să judece anumite cauze.
    Legea poate impune competenţe limitate instanţelor, curţilor de justiţie, în niciun caz judecătorilor ca persoane individuale, cu nume şi prenume.
    Dacă nu doresc să prezinte anumite dovezi în instanţă, Serviciile speciale pot contesta ordinele de prezentare a dovezilor, conform procedurilor, dar nu pot elibera autorizaţii de securitate individualizate către judecători.
    Secretele de stat reprezintă dovezi ca oricare altele.
    Constituţia interzice impunerea de impunerea de competenţe (jurisdicţie) individualizată după numele judecătorului.
    Dacă există o lege care permite Guvernului (executivului) să-şi aleagă judecătorii, chiar şi indirect prin „certificare”, acea normă este neconstituţională, deoarece Executivul nu poate sub nicio formă să modifice compunerea instanţei sau să aleagă un grup de judecători certificaţi nominal.
    Eu mă mir că judecătorii au acceptat până acum ca petenţii sau pârâţii să-şi aleagă proprii judecători.
    Judecătorii reprezintă autoritatea supremă judiciară în stat iar competenţele de judecată nu se distribuie nominal, ci doar la nivel de instanţe (dacă e vorba de cauze absolut speciale).
    Constituţia nu permite atribuirea individuală de „autorizaţii” nominale către judecători.

    Acordarea/neacordarea unui certificat de securitate în baza unui profil al preferinţelor sau vieţii sexuale reprezintă un caz de discriminare clasică.

    Viaţa sexuală privată a judecătorului nu este un caz de recuzare sau abţinere a judecătorului în procesele de corupţie (decât dacă are o relaţie sexuală cu pârâtul, procurorul sau avocatul în cauză).

    Integritatea judecătorului nu este afectată de numărul de parteneri intimi, de numărul de neveste sau orientarea sexuală.

    • Citesc ce scrieti si realizez ca inca nu pot sa ma pronunt deoarece NU AM CITIT si NU MI S-A PREDAT la facultate deloc despre servicii secrete.

      Sunt atât de dezamăgită de această lipsă de interes la nivel academic pentru activitatea serviciilor secrete. Nu înțeleg cum de cercetătorii, conducătorii de doctorate din facultățile de drept, și cei de la Academia Română nu au murit de curiozitate cu privire la acest subiect, și anume interacțiunea dintre instanțele de judecată și serviciile secrete.

      • Pot exista probleme de securitate cu personalul auxiliar din justiţie, grefieri, procurori, poliţistul de şedinţă, stenograf etc.
        Este exclus ca un judecător să fie „certificat” să administreze probe secrete în propria speţă. Judecătorul este monarh absolut în sală, nu poate primi ordine de la împricinaţi.
        De multe ori, pentru a elimina necesitatea certificării de securitate a personalului, Serviciile care gestionează aceste informaţii pot trimite personalul lor propriu pentru a gestiona lucrările de şedinţă, să ajute judecătorul.

    • Ce mai e interesant este că dacă un stat are o cauză pe rolul CEDO, acesta este invitat să prezinte judecătorilor CEDO inclusiv documente – secret de stat. Oare de ce acestor judecători nu li se impune mai întâi să primească certificat ORNISS? 😀
      Chiar trebuie să citesc mai mult, dar cââââând, că acum nu am timp, și simt că nu e etic să tot comentez despre ceva ce nu am citit mai întâi din mai multe surse: cărți sau articole de specialitate.

      • Ioan BUCSA spune:

        Văd că discuţia se îndepărtează de subiectul CEDO… Acest ORNISS este un act prin care o autoritate de stat îţi atestă faptul că poţi avea acces la informaţii secrete, strict secrete de stat etc. (este pe nivele). Ca să ţi-l dea îţi cer o mulţime de date care privesc şi familia, dacă ai rude în străinătate, de câte ori ai fost în străinătate şi de ce şi unde etc. Nu ştiu cât verifică ei ceea ce le spui lor, dar probabil că dacă vreodată li se pare că a avut loc o scurgere de informaţii se uită în baza lor de date să vadă cine ar fi putut, ar fi fost interesat! Sunt de acord că acest act, certificat ar trebui să-l aibă din start orice judecător, dar aşa e făcută legea privind accesul la documentele secrete, iar în plus, pe parcursul carierei, de ex., te poţi căsători cu vreo/un terorist şi uite aşa devii vulnerabil pentru siguranţa statului!!!
        Dar pentru ceea ce s-a cerut la CEDO nu văd cum afectează verificările efectuate de SRI (care oricum poate să le facă şi fără să ne spună nouă) cu imparţialitatea judecătorului din procesul petentului! Că doar nu-ţi cere jurământ de credinţă SRI sau te face colaborator pentru a-ţi da acel ORNISS.

        • Definiţia ORNISS (certificatul de securitate) şi observaţia că „aşa e făcută legea” nu ne sunt de ajutor în această chestiune.
          Dacă ne uităm la LEGE (Constituţie, CEDO), aplicând şi regulile conflictelor de lege, vom observa că NU „aşa e legea”.
          Guvernul nu poate controla activitatea Autorităţii judecătoreşti prin „certificare” sau limitare a accesului la documente secrete.
          Judecătorii sunt cei care spun care este legea, nu guvernul.
          Iar dacă Parlamentul dă o lege prin care permite Guvernului să îndepărteze din proces un judecător pe criteriul că a stat la masă cu un corupt sau ambasadorul elveţiei, atunci poate să-l îndepărteze şi pentru alte motive. De ex, pentru că acel judecător este în genere ostil conferirii de puteri sporite executivului conform convingerilor judecătorului asupra armoniei şi echilibrului constituţional al puterilor.

          Judecătorii nu au nevoie de niciun certificat de securitate (culmea, conferit de pârâţi) pentru a judeca speţele care le sunt distribuite.

          Părţile (executivul) nu au dreptul de a-şi alege judecătorii ca la galantar în supermarket, chiar dacă intenţia legii este bună.

          Această consecinţă (sper neintenţionată) a legii este inaplicabilă judecătorilor.

          Un înalt demnitar corupt, pentru a evita condamnarea, poate, teoretic să revoce certificatul de securitate tuturor magistraţilor incomozi. Nu aşa se realizează echilibrul puterilor.

          Există anumite persoane în stat, demnitari aleşi care NU AU NEVOIE, în virtutea funcţiei deţinute, de certificate de securitate: preşedintele ţării, primul-ministru, cabinetul, şefii camerelor, comisiile de supraveghere ale autorităţilor de represiune din Parlament şi comisia juridică, etc.

          Ar fi ciudat ca preşedintele ţării să aibă nevoie de certificat ORNISS sau membrii CCR, nu-i aşa?

          Nimeni nu contestă buna credinţă a SRI ca instituţie patriotică, dar ei sunt în subordinea Executivului şi nu pot „certifica” judecători.

          Aplicată la situaţia de faţă, autorizaţia de securitate este echivalentă cu autorizaţia de a fi judecător. SRI nu numeşte şi nu revocă judecători în cauzele cu dovezi secrete prin „certificare”.

          Se pot constitui instanţe pentru autorizări de supraveghere solicitate de SRI dar sub nicio formă nu se pot autoriza individual, nominal, judecători.

          Dacă ar fi aşa, rezultatele ar fi hilare – orice avocat chiţibuşar ar putea suspenda un judecător din proces prin simpla solicitare a unui document secret.
          Însăşi noţiunea de certificare de securitate a judecătorilor este insultătoare deoarece lipsa acestuia este o etichetă de vulnerabilitate şi o admitere indirectă că un judecător nu este de încredere cu administrarea dovezilor secretizate de executiv – este un vot de blam asupra caracterului şi patriotismului judecătorilor.
          Creează în cadrul Autorităţii judecătoreşti două paliere de judecători: judecători de încredere şi judecători suspecţi (necertificaţi în materie de securitate naţională).
          Certificatul de securitate este un fel de ecuson sau insignă de merit conferită de Executiv, prin care se admite că judecătorul este loial statului şi nu are tendinţe nepatriotice.
          Oricum le-ai lua, implicaţiile de imagine sunt urâte.
          Judecătorii nu pot fi atât de naivi să accepte acest certificat.

          Un alt exemplu: Presupunem că Parlamentul poate da o lege prin care toţi judecătorii sunt obligaţi să poarte ecusonul de judecător cu certificat de securitate (judecător SIGUR sau NESIGUR), în piept, agăţat pe robă, lângă insigna de magistrat.
          Ce spuneţi, ar fi constituţională? (pentru că legea, scrisă pe hârtie, cam aşa este acum)
          Este eficientă această lege sau nu?

      • Ioan BUCSA spune:

        https://www.ccr.ro/files/products/decizia_21.pdf
        o decizie mai recentă CC… pentru o lămurire rapidă asupra modului cum funcţionează accesul la informaţiile clasificate

        • Idei importante din decizie (deşi stilul de redactare este deficitar, în stilul ambiguu tradiţional; doar citatele din deciziile străine sunt clare; ce spune curtea este parţial neclar – nu face o distincţie clară între opinia curţii şi argumentele invocate – le amestecă):
          Stilul CCR de a folosi aldine (bold – litere grase) într-o hotărâre judecătorească pentru a atrage atenţia asupra unor pasaje este neprofesionist. Este nepermis ca o Curte Constituţională să se exprime prin caractere grafice, sublinieri sau fonturi speciale îngroşate sau italice pentru a evidenţia pasaje importante. (de fapt, nu ştim de ce au fost îngroşate, presupunem că sunt importante)

          Chestiuni:
          – judecătorii nu au nevoie de autorizare în baza legii (dar se vorbeşte de un regulament CSM avizat de ORNISS – inaplicabil, după părerea mea)
          – obligă magistraţii să semneze un „angajament scris” de păstrare a secretului – o cerinţă inutilă şi inaplicabilă, deoarece judecătorii nu-şi pot lua angajamente în faţa Executivului. Judecătorul este obligat să respecte legea în virtutea jurământului depus şi Constituţiei, nu trebuie să semneze nimic (adică să mai depună un jurământ în faţa ORNISS).
          – clasificarea nu poate fi folosită pentru obstrucţionarea justiţiei
          – avocatul NU ARE nevoie de certificare de securitate, instanţa decide accesul (fără certificare)
          – dacă executivul nu dă acces avocatului la informaţii clasificate, acestea sunt automat excluse din probatoriu.
          – art. 10 CEDO prevedere că accesul la informaţii poate fi restrâns persoanelor doar în scopul pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești (nu în sensul eliminării judecătorilor din proces prin „certificare” care reprezintă o ştirbire a autorităţii puterii judecătoreşti, scop exact contrar art. 10)
          – în final, judecătorul decide accesul la refuzul accesului la informaţiile clasificate (nu ORNISS). Executivul poate să nu ofere acces, lucru care echivalează nu neintroducerea informaţiilor în probatoriu (dar judecătorul poate ordona prezentarea dovezilor când e în favoarea inculpatului).
          ……………………
          „legea interzice expres clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei”

          „art.10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale menționează că „exercitarea libertății de opinie și a libertății de a primi sau comunica informații ori idei poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.”

          „O modificare importantă a legislației în materie s-a produs ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, lege care a modificat și completat Legea nr. 182/2002. Astfel, prin art. 51 pct. 1 și pct. 2 din Legea
          nr. 255/2013 a fost modificat alin. (4) al art. 7 și a fost introdus alin. (5) la art. 7 din Legea nr. 182/2002. Potrivit noilor prevederi legale, în cazul Președintelui României, primministrului, miniștrilor, deputaților, senatorilor, judecătorilor, procurorilor și magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, este garantat, sub
          condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului.”

          „Persoanele care exercită aceste funcții, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţite să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea cerințelor impuse de lege în general, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului. De asemenea, se prevede că judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție vor avea acces la informații clasificate în baza unui regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii și avizat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Scopul modificării legislative a fost eliminarea judecătorilor, procurorilor și magistraților-asistenți din categoria persoanelor care trebuie să urmeze procedura prealabilă de obținere a certificatelor/autorizațiilor de securitate.”

          „În contextul normativ și jurisprudențial, intern și european, prezentat mai sus, în materia dreptului la informare în cadrul procesului penal, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, „în cazul în care informațiile clasificate sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța solicită, de urgență, după caz, declasificarea totală, declasificarea parțială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului”. În ipoteza în care emitentul documentului nu permite apărătorului inculpatului accesul la informațiile clasificate, intervine sancțiunea prevăzută de art. 352 alin. (12) din cod, adică „acestea nu pot servi la pronunțarea unei soluții de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.