JURIDICE SELECTED
Print Friendly, PDF & Email

Șacalul și peștera cu grai (Panciatantra)

12.01.2019 | Cornelia DĂROI
Cornelia Dăroi

Cornelia Dăroi

« povestea anterioară

Într-o pădure locuia odată un leu, cu numele Gheare-ascuțite. Odată, istovit de foame, rătăci încoace și încolo, fără să întâlnească nicio pradă. Pe la asfințitul soarelui, găsi o peșteră mare, intră în ea, căci se gândi:

– La noapte sigur că trebuie să vină la peștera asta vreun animal. De aceea, am să aștept în liniște.

Pe când stătea acolo, veni un șacal cu numele Coadă-bârligată, care era stăpânul acelei peșteri. Uitându-se mai de aproape, văzu urme de leu care duceau la peșteră, dar nu ieșeau de acolo. Atunci își zise:

– Vai de mine, sunt pierdut. De bună seamă că înăuntru e un leu. Ce mă fac? Cum să plec?

După ce se gândi astfel, începu a striga de departe:

– Hei, peșteră!

După un răstimp strigă din nou:

– Hei, nu știi oare că avem o învoială noi amândoi? Eu trebuie să te strig de afară când sosesc, iar tu să mă chemi. De aceea, dacă nu mă chemi, mă duc la altă peșteră.

Auzind aceasta, leul se gândi:

– Se vede că peștera aceasta îl cheamă totdeauna când sosește. Dar acum n-a zis nimic de frica mea. Bine se spune: ”Când cineva e înspăimântat, mâinile și picioarele lui nu-și mai îndeplinesc treaba, glasul i se oprește și un tremur puternic îl apucă.” (165) De aceea am să-l chem, pentru ca să vină înăuntru și să-l mănânc!

După această hotărâre, îl strigă. La răgetul leului, peștera se umplu de o sută de ecouri, astfel încât puse pe fugă și celelalte animale care se aflau departe. Iar șacalul o rupse și el la fugă, recitând în gând strofa: ”Cine se îngrijește de viitor, aceluia îi merge bine. Cine nu se îngrijește de viitor, acela jelește. M-au ajuns bătrânețile de când mă aflu în pădurea asta, dar niciodată n-am auzit glasul peșterii.” (166)

– Vedeți dar cum stau lucrurile, de aceea haideți cu mine!

Zicând aceasta, Nas-coroiat plecă în alt ținut, împreună cu ai lui. După plecarea lui Nas-coroiat, Viață-tare se gândi vesel:

– Ce noroc a dat peste noi! Pe neghiobii ăștia fără pereche am să-i omor cu cea mai mare ușurință. Doar se spune: ”Regele, ai cărui sfetnici nu sunt ereditari și nu văd departe, își găsește singur pieirea în curând.” (167) Bine a zis cine a zis: ”Cei înțelepți trebuie să considere ca dușmani cu înfățișare de sfetnici pe aceia care, lăsând deoparte politica cea bună, îl servesc pe dos pe regele lor.” (168)

După ce se gândi astfel, aduse în cuibul său câte un bețișor în fiecare zi, ca să dea foc ascunzătoarei. Bufnițele proaste nu băgară de seamă că el își mărește cuibul, ca pe urmă să-l ardă. Bine se spune: ”Când sunt prinși în mrejele morții și când mintea lor e lovită de destin, atunci și judecata celor cu suflet mare începe să meargă strâmb”. (169)

După ce fură îngrămădite o mulțime de vreascuri la poarta cetății, sub pretextul de a-și face un cuib, într-o dimineață, la răsăritul soarelui, când bufnițele nu puteau să vadă, Viață-tare se duse la Muntele Rșyamuhka și îi zise lui Culoare-de-nor:

– Stăpâne, am pregătit ascunzătoarea dușmanului pentru a-i da foc. Vino, dar cu toți curtenii tăi, luați fiecare de capăt câte un băț aprins și azvârliți-l în cuibul meu, la intrarea ascunzătoarei pentru ca toți dușmanii să ardă ca în iad!

Auzind aceasta, Culoare-de-nor zise vesel:

– Scumpul meu, spune-mi cum ți-a mers? Demult nu te-am văzut.

Acela răspunse:

– Fiule, nu e acum timpul de vorbit, căci s-ar putea ca vreo iscoadă de-a dușmanului să-i dea de știre despre întâlnirea noastră și atunci, prinzând de veste, vor fugi în altă parte. De aceea, grăbiți-vă, grăbiți-vă! Doar se spune: ”Cine se codește, atunci când are de făcut o treabă ce trebuie îndeplinită iute, pe acela se mânie zeul și-i pune piedici la înfăptuirea ei.” (170) Tot astfel, când o faptă, mai ales aceea care-i menită să dea roade, nu-i îndeplinită repede, timpul îi suge sucul. (171). De aceea, îți voi povesti totul cu de-amănuntul și-n liniște după ce te vei întoarce acasă și după ce-ți vei fi nimicit dușmanii.

Auzind aceasta, regele corbilor și însoțitorii săi luară fiecare în cioc capătul unui băț aprins și când ajunseră la intrarea ascunzătorii dușmanilor aruncară bețele în cuibul lui Viață-tare. Atunci își aduseră aminte toate bufnițele de sfatul lui Nas-coroiat, dar fiindcă intrarea le era astupată, nu putură să iasă și își găsiră pierirea în ascunzătoarea lor, arzând ca-n iad. După ce nimici astfel pe toți dușmanii, Culoare-de-nor se întoarse din nou la cetatea sa din smochin. Acolo, bine dispus și așezat comod în mijlocul adunării îl întrebă pe Viață-tare:

– Scumpul meu, cum ai petrecut atâta timp la dușmani? Sunt curios să știu aceasta. Vorbește dar!

– Cei care doresc un folos în viitor nu bagă în seamă relele pe care le îndură. Doar se spune: ”Chiar și un om înțelept și puternic trebuie firește să stea și printre oameni grozavi ca trăsnetul, mișei și răi, în așteptarea clipei prielnice. Preaputernicul Bhima [1] n-a pregătit el plăcinte în palatul lui Matsya, cu mâna-i ocupată mereu cu lingura, mânjit de fum și istovit de muncă?” (172) Tot astfel: nu mai încape îndoială că atunci când urmăresc un scop, tuturor muritorilor li se pare chiar și otrava că are gust de ambrozie. (173) De asemenea, omul înțelept, doritor de izbândă, trebuie să-și înfrâneze puterea, chiar dacă-i curajos și energic și trebuie să se arate tare pas cu pas în mersul destinului. Oare odinioară, în locuința lui Virata, n-a fost mult timp chinuit fiul lui Dharma [2] care era venerat de frații săi, puternici ca regele zeilor și înzestrați cu o mulțime de virtuți? (174) Tot astfel, cel ce dorește să-și redobândească averea, trebuie să-și petreacă zilele după hotărârea destinului, chiar dacă e de o frumusețe  fără seamăn, tânăr, virtuos și născut din cea mai nobilă familie. Oare Draupadi [3] n-a pisat santal în palatul regelui Matsyașilor de frica poruncilor date cu dispreț, fiind strigată jignitor ”servitoare” de către fetele de acolo: (175) De aceea, numai acela cunoaște suferința purtării care suferă chiar și umilința pentru a-și atinge scopul. Doar se spune: ”Aceasta-i măreția celor cu suflet mare, că ei nu se lasă de ceea ce au început, nici când se ivește nenorocirea în calea lor.” (176) Tot astfel, cei de rând nu încep nimic, fiindcă se tem de piedici, cei mediocri, după ce au început se lasă respinși de piedici, dar cei aleși între aleși nu părăsesc ceea ce au început, chiar dacă sunt opriți de mii de piedici. (177)

Culoare-de-nor zise:

– De acum regatul meu e curățat de spini, mulțumită ție, care ai stârpit pe vrăjmași. Asta o pot face numai acei care cunosc știința purtării. Doar se spune: ”Rămășița dintr-o datorie, rămășița unui foc și rămășița unui dușman cresc neîncetat din nou, de aceea nu trebuie îngăduită rămășița.” (178) De aceea, nu se află un al doilea sfetnic așa de isteț ca tine, căci fără să fi slobozit o singură săgeată, ai nimicit pe dușmani prin iscusința ta. Nu degeaba se spune: ”Dușmanii loviți de săgeți nu sunt nimiciți, însă cei loviți cu ajutorul minții sunt nimiciți cu desăvârșire. O săgeată omoară numai corpul unui om, pe când mintea distruge și neamul și puterea și gloria.”[4] (179)

Viață-tare zise:

– Strălucirea de acum a Măriei-tale arată creșterea puterii tale în viitor. Eu însă sunt prost și mi-am făcut numai datoria. Doar se spune: ”Când omului îi e dat să izbândească, inteligența sa se pune în mișcare, atunci când întreprinde un lucru, năzuința sa devine statornică, planul său nu dă greș, arătându-i foloasele, fapta sa dă roade pe de-a-ntregul, sufletul i se simte înălțat și sortit să prospereze și bărbatul e mulțumit de fapta-i vrednică de laudă. (180) De aceea, din greșeala dușmanului eu am cunoscut izbânda ta viitoare și soarta aceluia. Pentru că cei pricepuți știu mai înainte izbânda oamenilor, după faptele lor. Doar se spune: ”Presupunerea arată oamenilor cu mult înainte ce li se va întâmpla, fie bun, fie rău, din partea altuia, tot astfel vedem cum puiul de păun, chiar înainte de a-i fi crescut coada care-l împodobește, se retrage de-a-ndărătelea de la lac. [5] (181) De aceea, aceluia căruia îi surâde norocul este deștept ca tine. Doar se spune: ”Zeii nu păzesc cu bâta, ca ciobanii. Pe acela căruia îi voiesc binele ei îl înzestrează cu minte.” (182) Zeii nu omoară cu paloșul, mânioși ca niște dușmani. Cui vor să-i facă rău, îi iau mințile. [6] (183) Când mintea-i întunecată și când pierzarea e aproape, purtarea nechibzuită cu aparența de chibzuință nu se mai dezlipește de suflet. (184) Așa și-a pierdut mințile și dușmanul tău!

Și aici se sfârșește această a treia carte, numită ”Povestea corbilor și a bufnițelor.”


[1] Eroul Bhima, fiul lui Pandu, a servit ca bucătar în palatul regelui Matsyașilor, Virta, în timpul exilului Pandavașilor. Aceștia sunt fiii lui Pandu, care fură silți să trăiască în exil 13 ani. Povestea lor se găsește în Mahabharata.
[2] Yudhișthira, fiul lui Yama (Dharma), a servit în palatul lui Virta ca brahman.
[3] Draupadi, soția lui Bhima, a trăit la curtea lui Virta, regele Matsyiașilor, în serviciul reginei Sudesna.
[4] A se vedea Cartea întâi.
[5] A se vedea Cartea a doua.
[6] Conform dictonului latinesc: ”Quem deus vult perdere, prius dementat.” A se vedea și Cartea a doua.


Adaptare Legal StyleCornelia Dăroi

Panciatantra (Cele cinci cărți ale înțeleciunii) este un text remarcabil și bogat în reguli discutabile.

« povestea anterioară


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.