JURIDICE SELECTED
Print Friendly, PDF & Email

Universitatea de Vest din Timișoara. Concursul ”Argument” de dezbateri pentru liceeni – Provocări ale dreptului în secolul XXI

12.01.2019 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a organizat, în perioada 13–14 decembrie 2018, faza finală a celei de-a doua ediții a Concursului „Argument” de dezbateri pentru liceeni – Provocări ale dreptului în secolul XXI. Competiția se adresează elevilor de liceu care doresc să-și dezvolte abilitățile de argumentare, dezbatere și vorbire în public, într-un format organizat potrivit regulilor generale ale concursurilor de pledoarii, potrivit unui comunicat semnat de prof. univ. dr. Lucian Bercea, Decanul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Această ediție a concursului a atras 25 de echipe de liceeni din 4 județe (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin). După etapa de memorii scrise, Facultatea de Drept din Timișoara a găzduit, la rundele orale preliminare, desfășurate în data de 13 decembrie 2018, la sediul facultății, 20 de echipe de liceeni și pe profesorii lor. Cele mai bune 4 echipe din concurs s-au confruntat în rundele semifinale și finale, în data de 14 decembrie 2018, la Curtea de Apel din Timișoara.

Cele 4 echipe semifinaliste au fost cele ale Colegiului Național Bănățean din Timișoara, Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad, Colegiului Național „Iulia Hasdeu” din Lugoj și Colegiului Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” din Arad. Finala s-a jucat între echipa Colegiului Național Bănățean din Timișoara și cea a Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad.

Câștigătoare a ediției 2018 a concursului a fost desemnată echipa Colegiului Național Bănățean din Timișoara, formată din Andreea Bianca Iaici și Alexandru Ficard, elevi în clasa a XI-a, coordonați de prof. Aida Lupulescu, în timp ce locul secund a fost ocupat de echipa Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad, formată din Miruna-Carina Rista și Ana-Maria Cojocăreanu, eleve în clasa a XI-a, coordonate de prof. Sergiu Duma. Premiul pentru cel mai bun pledant al concursului i s-a acordat Anei-Maria Cojocăreanu.

Câștigătorii concursului au posibilitatea de a fi admiși pe locuri finanțate de la bugetul de stat la Facultatea de Drept din Timișoara, fără a susține examenul de admitere.

Informații despre concurs pot fi accesate aici.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week