Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Programul Piperea: eu vreau sa fiu presedinte (4)
06.08.2009 | JURIDICE.ro, Gheorghe Piperea

JURIDICE - In Law We Trust

Gheorghe_PipereaIII. Despre lupta impotriva coruptiei si drepturi individuale

1.  Separatia de celelalte puteri si independenta justitiei

Constitutia Romaniei nu consacra o reala separare si independenta a justitiei fata de celelalte puteri in stat. Titlul din Constitutie referitor la justitie este intitulat in continuare “Autoritatea Judecatoreasca” in loc de “Puterea Judecatoreasca”.

Sub titlul “Autoritatea Judecatoreasca” sunt amintiti si procurorii si Ministerul Public, ca si cand acestia ar face parte din autoritatea judecatoreasca. Consiliul Superior al Magistraturii este format si din procurori. Totusi, procurorii nu fac parte din puterea judecatoreasca, ci din puterea executiva, intrucat activitatea lor se desfasoara “sub autoritatea Ministerului Justitiei”. A se observa ca, din CSM, in calitate de membri de drept, fac parte si Procurorul General si Ministerul Justitiei. Mai mult, sedintele CSM pot fi prezidate de Presedintele Romaniei. Presedintele CSM nu poate fi desemnat dintre membrii de drept ai CSM, dar ce autoritate va avea presedintele CSM fata de Procurorul General, Presedintele Curtii de Casatie, Ministerul Justitiei, Presedintele Romaniei?

Consiliul Superior al Magistraturii nu ar trebui sa cuprinda in sanul sau procurori, deoarece acestia fac parte din puterea executiva; ei nu sunt magistrati propriu-zisi, aflandu-se sub autoritatea Ministerului Justitiei. De asemenea, Ministerul Justitiei nu ar trebui sa faca parte din Consiliul Superior al Magistraturii, includerea sa in componenta CSM insemnand clar o ingerinta a executivului in exercitiul puterii judecatoresti. CSM ar trebui compus exclusiv din judecatori si din personalitati ale vietii publice, membri ai societatii civile. Daca CSM ar avea si competenta de ordonator principal de credite pentru finantarea intregului act de justitie, urmand a asigura resursele financiare, de logistica si de personal necesare pentru justitie, atunci am putea vorbi de un inceput de separare a puterii judecatoresti de celelalte puteri in stat. Acestea sunt, insa, chestiuni ce tin de modificarea Constitutiei

2. Cu privire la statutul legal al procurorului roman

In perioada comunista, procurorul roman avea o putere exorbitanta ca organ de acuzare si de represiune, fiind folosit adeseori de puterea politica pentru eliminarea opozantilor sai. Autoritatea procurorului era atat de inalta, incat depasea insasi autoritatea judecatorilor. In subconstientul colectiv, procurorul este inca un fel de “tatuc” al justitiei penale, fiind plasat deasupra oricarei alte autoritati.

Sub presiunea normelor constitutionale si a reglementarilor internationale acceptate de Romania, majoritatea actelor procurorului, in special cele prin care se iau masuri referitoare la libertatea persoanelor aflate in cercetari penale, au fost aduse sub controlul tribunalelor. S-a pastrat insa mentalitatea si practica de sorginte sovietica dupa care persoana suspecta trebuie arestata si mai apoi trebuie cautate probe si indicii ca acea persoana este vinovata de a fi savarsit infractiuni, procurorul fiind dotat cu atributii exorbitante pentru a pune in practica o astfel de mentalitate. Opinia publica a ajuns sa se intrebe de ce este eliberat un suspect, in loc sa se intrebe de ce este arestat acest suspect. Este o mentalitate care a permis arestari si eliberari multiple ale unor suspecti, cu show-ul mediatic aferent, pus in scena pentru convingerea judecatorilor si a opiniei publice de vinovatia suspectilor, nu prin probe, ci prin spectacol. Va mai putea fi achitat un om care a stat in arest preventiv doi ani sau care a fost arestat si eliberat de 7-8 ori, desi Constitutia si Conventia Europeana a Drepturilor Omului il considera nevinovat pana in momentul in care un tribunal independent il condamna definitiv? Iar daca, totusi, omul in cauza va fi achitat, cine va plati daunele? Procurorul, judecatorul sau contribuabilul roman?

Cesare Beccaria, la 1780 (”Dei deliti e dele pene” – Despre delicte si pedepse) punea la baza intregii filosofii si politici penale principiul conform caruia <<e mai bine sa scape de pedeapsa societatii 10 vinovati decat sa fie pedepsit un singur om nevinovat>>.

Din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil, procurorul roman nu prezinta garantiile necesare de independenta si de impartialitate, pentru ca el este, in acelasi timp, organ de acuzare (deci parte in procesul penal, adversar al inculpatului, cu interese contrare acestuia) si organ de ancheta criminala. Datorita subordonarii ierarhice nu se poate considera ca procurorul roman este independent. Constitutia nu-l denumeste magistrat pe procuror, fapt pentru care el nu poate fi asimilat cu judecatorul, chiar daca legislatia procesuala penala romana (inclusiv proiectul noului Cod de procedura penala), anacronica din acest punct de vedere, il pune pe picior de egalitate procesuala pe procuror cu judecatorul, dar nu si cu acuzatul sau cu aparatorii acestuia. Este evident ca, avand o pozitie egala cu judecatorul si avand la indemana si mijloacele de represiune procesual –  penala, procurorul nu poate, obiectiv, sa fie impartial deoarece, a da solutia eliberarii sau achitarii inculpatului arestat ar insemna ca procurorul sa contribuie la propriul insucces profesional.

Indiscutabil deci, art.5 par.3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si, implicit, art.11 si art.20 din Consitutie, sunt incalcate de Legea de organizare judiciara referitoare la statutul procurorului, datorita imposibilitatii acestuia de a fi independent si impartial.

Jurisprudenta Curtii de la Strasbourg se impune si in legislatia romana, incepand cu anul 1994, cand Romania a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Aceasta rezulta din dispozitiile art.11 alin.2 si art.20 din Constitutie. Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii de la Strasbourg fac parte din asa numitul “bloc de constitutionalitate” si se impun ca si normele constitutionale.

Statutul legal al procurorilor in Romania este, deci, anacronic, fiind sanctionat de catre CEDO (a se vedea cazul Pantea contra Romaniei). Intr-adevar, procurorul roman nu este un magistrat independent, intrucat el este subordonat ierarhic Procurorului General si, conform Constitutiei, isi desfasoara activitatea sub controlul Ministerului Justitiei. Procurorul roman nu este nici magistrat impartial, intrucat este parte in procesul penal, fiind adversarul inculpatului. Cu toate acestea, procurorul roman se considera egalul judecatorului, si nu egalul avocatului. Pentru a da procurorului independenta profesionala pe care, in prezent nu o are, pentru a pune de acord pozitia sa procesuala cu imperativele procesului penal si pentru a asigura aplicarea principiului egalitatii armelor in proces, procurorul roman trebuie repozitionat in sistemul judiciar roman drept avocat al acuzarii (avocat al statului sau avocat al interesului general in procesele civile).

3. Cu privire la arestarea preventiva, ca masura de limitare a libertatii persoanei

Arestarea preventiva este o exceptie de restransa aplicare de la principiul judecarii in stare de libertate a inculpatului. Ea trebuie dispusa sau prelungita de un magistrat independent si impartial, in conditiile dovedirii pericolului social al inculpatului. Arestarea nu poate fi folosita ca o masura de asigurare prin constrangere a probelor contra inculpatului, intrucat principiul constitutional al prezumtiei de nevinovatie ar fi rasturnat.

Arestarea preventiva, durata rezonabila a procesului, dreptul la  aparare, si, in fine, ca un corolar, principiul constitutional al prezumtiei de nevinovatie au fost rastalmacite prin modificarea Codului de procedura penala, consecutiva modificarii Constitutiei. Din pacate, nici actualul proiect al codului de procedura penala nu ofera o solutie mai buna.

Masura arestului preventiv dispusa de instanta poate fi prelungita, in cursul urmaririi penale, daca dupa expirarea duratei anterioare apar elemente noi care sa justifice prelungirea, ceea ce reprezinta o legiferare a practicii frecvente a procurorului de a retine persoana in cauza, urmand a descoperi ulterior motive care <<sa justifice>> arestul. Aceeasi masura, a arestului preventiv, poate fi luata, ca si pana acum, in caz de infractiuni flagrante, ceea ce mentine posibilitatea organizarii de flagrante, la care sa participe, eventual, reprezentanti mass-media, adica spectacolul sa fie garantat. Printre dispozitiile de sorginte sovietica ale vechiului cod a ramas (intentionat) nemodificata formularea art.148 lit.e) Cod procedura penala, din care rezulta ca poate fi arestat preventiv inculpatul fata de care exista temerea ca, lasat in libertate, va mai savarsi o noua infractiune. Deci, implicit, inculpatul este deja considerat infractor si, deci, vinovat pentru fapta de care este acuzat si care a “justificat” arestarea sa. Or, este un dat al procesului penal ca inculpatul nu este (inca) infractor, ci doar acuzat de a fi savarsit o infractiune! Dar chiar Constitutia modificata in 2003 este in “spiritul” vechiului concept de arestare. Astfel, conform Constitutiei, arestarea in cursul urmaririi penale dureaza maxim 30 de zile, putand fi prelungita maxim 180 de zile. Daca a fost sesizata instanta cu inculpatul in stare de arest preventiv, masura se prelungeste de drept, la infinit, pe toata durata judecatii. Instanta verifica, la fiecare 60 de zile, daca se mai mentin legalitatea si temeiurile arestarii sau daca au aparut temeiuri noi, care sa justifice mentinerea in arest. Arestarea preventiva (care este, in sine, este o masura provizorie, caci ea se termina cu liberarea arestului sau incarcerarea sa, dupa ce i se va fi stabilit vinovatia) devine o masura definitiva prin prelungirea sa la infinit.

Este de principiu si in concordanta cu statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului ca arestarea preventiva sa se dispuna de judecator. La fel, fiecare persoana are dreptul la un proces echitabil si solutionat intr-un termen rezonabil. Cu toate acestea, termenele procedurale, care ar trebui sa garanteze atat celeritatea solutionarii cat si respectarea drepturilor procesuale, sunt prevazute doar formal, intrucat, neexistand sanctiuni pentru nerespectarea lor, ele nu pot fi eficiente, ci pot chiar conduce in unele situatii la pierderea unor drepturi procesuale. Cercetarile penale si judecatile intinse pe ani de zile, eventual cu inculpatul in stare de arest, in conditiile in care, pana la condamnarea definitiva si irevocabila a inculpatului, acesta este prezumat nevinovat, reprezinta in sine incalcari ale drepturilor omului. De aceea, lupta contra coruptiei in asemenea conditii poate fi aruncata in derizoriu, daca dupa acesti ani de zile inculpatii, diabolizati la momentul arestarii lor, vor obtine achitarea sau incetarea procesului penal pentru varii motive (inclusiv prescriptie).

Pentru eliminarea unor asemenea inconveniente, magistratii implicati trebuie sa stapaneasca aceste proceduri, sa cunoasca si sa aplice reglementarile referitoare la drepturi, pe scurt, sa detina experienta realizarii dreptului din postura de avocat. Competenta profesionala ridicata a judecatorilor nu poate fi atinsa fara o sustinuta experienta in practicarea legii din pozitia de avocat. Ca arbitru al intereselor aflate in conflict, judecatorul, la inceputurile carierei sale de jurist,trebuie sa fi putut privi litigiul din perspectiva unui avocat. De aceea, judecatorii trebuie selectati exclusiv dintre avocati cu experienta in avocatura pledanta. Experienta practica, responsabilitatea civila pentru culpa profesionala grava, solemnitatea actului de justitie, toate acestea pot duce la o perceptie mai buna a publicului fata de justitie, la cresterea gradului de incredere in justitie.

4. Despre avocat ca parte a sistemului judiciar si partener esential al justitiei

Institutiile romanesti cu atributii in realizarea reformei justitiei si a actului de justitie, precum si unii judecatori si procurori, au o atitudine ostila sau dispretuitoare la adresa avocatilor, vazuti fie ca simpli auxiliari ai justitiei, fie ca frane ale functionarii “normale” a justitiei. Tentatiile autoritariste ale administratiei Romaniei au dus la absolutizarea meritelor organelor de represiune penala (politie judiciara, parchet si, mai nou, servicii de informatii) in dauna magistratilor de scaun si a avocatilor.

Orice reforma a justitiei care ignora profesia de avocat este o eroare fundamentala. O masura esentiala a reformei justitiei este unificarea profesiei legale intr-un corp profesional unic si independent si sub o autoritate profesionala unica.

Ca parte a sistemului judiciar, avocatii, sunt gardieni ai legii si ai justitiei, fiind esentiali pentru conservarea societatii. Ca parte componenta si reprezentanti ai societatii civile, avocatii sunt o contra-pondere necesara sistemului organelor statale si principalul instrument al realizarii drepturilor persoanelor, adica al transformarii legii in fapt, si, mai presus de toate, un instrument predilect al apararii drepturilor omului. Avocatul pretinde si valorifica, in numele clientului, drepturile acestuia. Scopul profesiei de avocat este de a pune la dispozitia publicului servicii profesionale educate de reprezentare si asistenta juridica. Profesia de avocat, ca infrastructura si concept, este menita a sprijini publicul in ansamblu si fiecare individ in parte sa-si cunoasca si sa-si realizeze drepturile de persoana si de cetatean.

Fara a fi, de principiu, obligata sa apeleze la un avocat pentru a-si realiza drepturile, putand face acest lucru in mod direct, cetateanul trebuie sa cunoasca dezavantajele incercarii de realizare directa a drepturilor sale. Un public educat si avizat asupra conceptelor legii si justitiei poate constientiza faptul ca nu este indicat sa actioneze pentru realizarea si protejarea drepturilor pe cont propriu, fara reprezentarea unui avocat, intrucat risca sa esueze in acest demers. Dintotdeauna, totalitatea dreptului a dus la cea mai mare insustitie (sumum jus, suma injusta).

5. Este lupta contra coruptiei eficienta?

Parchetul National Anticoruptie (PNA) a fost constituit pe temeiul unui concept imaginat si ulterior impus de fostul Guvern PSD in cursul anului 2003. PNA a inceput sa functioneze ca o fantosa a luptei contra coruptiei, menita a arata opiniei publice interne si europene ca Guvernul PSD se preocupa de fenomen si ca are idei pentru a-l tine sub control. Asa-zisa lupta a PNA contra coruptiei s-a soldat, in perioada 2003-2005 cu un singur caz de corupt condamnat. PNA a “excelat”, in schimb, cu cel mai mediatizat caz de coruptie contemporan, dosarul Zambaccian, care a fost imediat inchis cu NUP de acelasi PNA din perioada 2003-2005. In plus, in foarte scurt timp de la constituirea sa, PNA s-a transformat intr-un instrument de presiune la adresa adversarilor politici si un instrument de timorare a judecatorilor (la acest scenariu, fostul SIPA contribuia din plin prin ascultarea telefoanelor judecatorilor). Multe voci din mass-media anilor 2003-2004 au calificat PNA-ul drept “parchet de opereta”, observand ca se ocupa cu cazuri “importante” de genul micilor spagi date controlorilor RATB sau CFR. Cazurile de mare coruptie, cum erau cele ce implicau parlamentari, nu puteau fi cercetate de PNA, intrucat nu permitea Constitutia (Curtea Constitutionala a statuat asupra acestei lipse de competenta in mai 2005). In orice caz, PNA era constituit ca un organism paralel Parchetului General, in afara Ministerului Public, ceea ce ridica serioase probleme de neconstitutionalitate si, in plus, punea magistratua “obisnuita” in postura de institutie incapabila sa solutioneze cazurile de coruptie.

Actualul DNA, integrat Parchetului General si avand competente strict orientate catre marea coruptie, a devenit principalul mijloc de lupata contra coruptiei. In continuare insa, DNA nu poate ancheta pentru corputie parlamentari si ministri. O serie de cazuri grele au fost aduse in atentia publicului, creindu-se aparenta ca noul PNA (DNA) a devenit eficient. Cazurile respective au fost si sunt foarte mediatizate, pentru a intari aceasta perceptie (falsa). De altfel, opinia publica este favorabila noului PNA (DNA), mai ales datorita evenimentului din Parlament, mediat de presedinte, cand a aparut ideea re-transformarii DNA in PNA. Totusi, in dosarele instrumentate de DNA nu a fost nimeni condamnat inca. Daca, dupa 1-2 ani, cei cercetati acum vor fi achitati, vom ramane cu show-ul. Achitarea va fi un bun mijloc de spalare a pacatelor celor in cauza, dar si o sursa infinita de actiuni in daune, pe care va trebui sa le achite Statul roman si, in final, contribuabilul roman. Observ ca, deocamdata, nimeni nu isi pune problema eficientei cercetarilor penale din punctul de vedere al costurilor. Un caz de mare coruptie costa cu atat mai mult, cu cat se intinde pe o perioada mai indelungata. Managerii parchetelor si ai instantelor ar trebui sa fie responsabili pentru modul in care se cheltuiesc banii alocati pentru aceste costuri, iar societatea civila ar trebui sa se intereseze in legatura cu modul de cheltuire.

Instructia penala ar trebui sa dureze maxim 6 luni, la fel si procesul; astfel, costurile procesului devin greu suportabile si, aspect mult mai important, apar dubii relative la vinovatie, pentru care cel in cauza ar putea fi achitat (in Statele Unite, dubiile rezonabile sunt cauze de achitare).

Procurorii trebuie sa se obisnuiasca cu procedurile, cu drepturile, cu avocatii, pentru ca altfel va apare sentimentul statului ostil, care nu face justitie si dreptate, ci fabrica vinovati.

6. Este lupta contra coruptiei un motiv suficient pentru restrangerea drepturilor persoanei?

Constitutia, in art.53, limiteaza restrictiile drepturilor omului la cazurile necesare intr-o societate democratica si, in orice caz, interzice acele restrictii care anihileaza insasi dreptul in cauza.

Instructia penala in Romania pastreaza institutia “flagrantului” organizat, ca tactica criminalistica principala pentru lupta contra coruptiei, desi un “flagrant” organizat este nu numai o proba ilegala, dar chiar un oximoron. Interceptarile convorbirilor sau ale corespondentei, neautorizate, sunt ilegale si, ca atare, nu pot fi folosite ca proba. Cu toate acestea, nenumarate anchete penale pornesc de la inregistrari pe care le fac persoanele denuntatoare sau de la inregistrarile si interceptarile ilegale ale serviciilor secrete, obisnuite sau clandestine. Un astfel de dosar penal este lovit in mod fundamental de nulitate, pentru ca “proba” respectiva este ilegala. Totusi, PNA (DNA) obisnuieste sa utilizeze aceste probe ca “mijloace extrajudiciare” de proba.

O serie de “dezvaluiri” recente pot ridica serioase ingrijorari referitoare la protectia drepturilor omului. Spre exemplu, propunerea de prelungire a reginerii la 72 de ore si propunerea ca serviciile secrete sa se implice in cercetarea penala precum si obligarea operatorilor de telecomunicatii la stocarea acestora pe termen de 6 luni, stirnesc ingrijorarea societatii civile. Dar, pentru ca toate aceste exemple de renuntare la drepturi fundamentale sunt “jutificate” din ratiuni de lupta contra coruptiei (si contra terorismului), este politically incorect sa le dezavuezi public. Eu personal consider ca ne-am inscris pe un drum gresit, care ar putea conduce catre finalul democratiei in Romania. Democratia lupta contra incalcarii legii cu arma exercitiului dreptului, si nu cu arma terorii si a restrictiilor. Cu toate inconvenientele ei, democratia este infinit preferabila unei societati lipsita de drepturi si libertati.

prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Secţiuni: Opinii, Telecom | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO