Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

Poziția CSM ref. atitudinea publică a PNL privind sesizarea cu acțiunea disciplinară de către Inspecția Judiciară a unor procurori cu ocazia evenimentelor din 10 august 2018
17.01.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 16 ianuarie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii a publicat poziția Președintelui CSM în legătură cu atitudinea publică a Partidului Național Liberal exprimată la data de 15 ianuarie 2019, privind sesizarea cu acțiunea disciplinară de către Inspecția Judiciară în legătură cu activitatea unor procurori cu ocazia evenimentelor din 10 august 2018, potrivit unui comunicat:

Având în vedere lansarea, prin comunicatul de presă emis la data de 15 ianuarie 2019, a unor afirmații grave cu privire la modalitatea în care ar trebui derulată cercetarea disciplinară și indicarea soluției ce ar trebui pronunțată, apreciind că acestea au un real potențial de afectare a independenței și imparțialității, precum și a credibilității și prestigiului justiției,
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii își manifestă dezacordul față de exprimarea publică, cu depășirea limitelor admisibile ale discursului public a unor astfel de opinii privind modalitatea de efectuare a cercetării disciplinare, modul în care membrii Consiliului ar trebui să își desfășoare activitatea și indicarea unei soluții ce ar trebui pronunțată cu privire la acțiunea disciplinară exercitată.

Președintele Consiliului, respectând dreptul la opinie al tuturor cetățenilor și fără a aduce atingere libertății de exprimare a oricărei persoane sau a presei, atrage atenția cu privire la necesitatea unei abordări echilibrate și rezonabile a dezbaterii publice, cu respectarea separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a independenței justiției și reiterează imperativul unui mesaj public echilibrat și responsabil, care să consolideze încrederea cetățeanului în actul de justiție.

Totodată, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii subliniază faptul că analiza vinovăției și sancționarea disciplinară a procurorilor este atributul exclusiv al Secției pentru procurori, precum și al Înaltei Curți de Casație și Justiție în situația exercitării căii de atac.

***

Comunicatul a fost publicat în contextul în care marți, 15 ianuarie 2019, Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat, potrivit mediafax.ro: „Inspecţia Judiciară dovedeşte tot mai clar că urmăreşte o agendă politică împotriva valorilor democratice. Este condamnabilă decizia anunţată de Inspecţia Judiciară de a solicita sancţionarea procurorilor care s-au preocupat de anchetarea represiunii împotriva protestatarilor paşnici din 10 august 2018. Această decizie se constituie într-un semnal de intimidare, cu conotaţie politică, împotriva întregului corp profesional al magistraţilor, în condiţiile în care este lipsită de o motivare serioasă.”

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti