JURIDICE SELECTED
Print Friendly, PDF & Email

Pierderea agonisitei (Panciatantra)

19.01.2019 | Cornelia DĂROI
Cornelia Dăroi

Cornelia Dăroi

« povestea anterioară

Acum începe cartea a patra, numită ”Pierderea agonisitei”, din care prima strofă este aceasta: ”Cine nu-și pierde cumpătul când se ivește nevoia, acela trece strâmtoarea, ca maimuța care a stat în apă.” (1)

Iată ce se povestește:

Într-un loc din apropierea mării se afla odată un măr mare, totdeauna plin de fructe. Acolo locuia o maimuță pe care o chema Bot-roș. Odată ieși din apa mării un crocodil cu numele Bot-groaznic și se întinse sub copac pe nisipul moale și mărunt de la marginea apei. Atunci Bot-roș îi zise:

– Dumneata ești oaspetele meu. Mănâncă merele acestea cu gust de ambrozie, pe care ți le dau! Doar se spune: ”Prieten sau dușman, prost sau învățat, oaspetele care-i de față la sfârșitul jertfei ce se aduce tuturor zeilor [1] este scara care duce la cer.” (2) La jertfa adusă tuturor zeilor și la aceea adusă manilor [2] să nu se întrebe oaspetele cărei școli vedice aparține, cum îl cheamă, dacă cunoaște învățătura sfântă sau din ce neam se trage. Așa a spus Manu. (3) Cine primește cu cinste oaspetele obosit de un drum lung și care sosește la sfârșitul jertfei ce se aduce tuturor zeilor, acela dobândește fericirea supremă. (4)

Zicând acestea, îi dădu merele. Crocodilul le mâncă și, după ce gustă timp îndelungat plăcerea de a vorbi cu ea, se întoarse acasă. Astfel își petreceau mereu timpul împreună în mod plăcut, maimuța și crocodilul, la umbra mărului, vorbind despre tot felul de învățături. Crocodilul aducea acasă fructele care rămâneau după ce se sătura și i le dădea nevestei sale. Într-o bună zi, ea îl întrebă:

– Bărbate, unde găsești fructe atât de minunate, cu gust ca de ambrozie? [3]

Crocodilul răspunse:

– Drăguță, am un prieten foarte bun pe care îl cheamă Bot-roș. Acela îmi dă cu drag aceste mere.

Atunci crocodiloaica zise:

– Cine mănâncă mereu mere de acestea trebuie să aibă inima numai din ambrozie. De aceea, dacă ții la nevasta ta, adu-mi inima lui pentru ca, mâncând-o, să gust plăceri împreună cu tine, ferită de bătrânețe și moarte.

– Vai, draga mea, nu vorbi așa, zise crocodilul. Acela mi-i ca un frate! Pe lângă aceasta, nici nu poate fi omorât. Lasă dar la o parte încăpățânarea asta zadarnică. Doar se spune: ”În primul rând, vorba este aceea care-i izvorul prieteniei dintre oameni și pe urmă mama. Se spune că prietenul născut din vorbă e mai presus decât acela născut din aceeași mamă.” (5)

Atunci crocodiloaica zise:

– Niciodată n-ai ieșit din cuvântul meu. Numai că trebuie să fie o maimuță la mijloc, de dragul căreia îți pierzi acolo toată ziulica. Te cunosc eu bine cine-mi ești. Pentru că nu-mi vorbești decât în silă, nu-mi îndeplinești nicio dorință, noaptea întruna îmi oftezi, suflând fierbinte ca para focului, îmbrățișările tale sunt reci, nici nu te gândești să mă săruți. Toate acestea, perfidule, arată că-n inima ta se află altă iubită. (6)

Atunci el îi îmbrățișă picioarele, o așeză pe genunchii săi și, văzând-o înfuriată la culme, îi zise cu adâncă mâhnire:

– Draga mea, care altul, îndrăgostit ca mine, ți-ar cădea la picioare și s-ar face sclavul tău, căutând să-ți potolească mânia? (5)

Auzind aceste vorbe, ea îi zise cu fața brăzdată de șiroaie de lacrimi:

– Perfidule, iubita ta îți stă în inimă cu o sută de dorinți, fermecătoare în iubirea ei prefăcută. Pentru mine nu e loc de fel acolo. De aceea te-ai prefăcut că-mi cazi la picioare. (6)

Și, la urma urmei, dacă nu ți-i amantă, de ce nu vrei s-o omori când îți spun eu? Iar dacă-i un maimuțoi, ce așa mare dragoste e între tine și el? Dar ce să mai continui? Dacă nu-i mănânc inima, să știi că mă las să mor de foame!

Văzând hotărârea ei, crocodilul se gândi cu inima plină de îngrijorare:

– Bine a zis cine a zis: ”Cimentul de diamant [4], prostul, femeile și racul apucă odată și bine – ca și peștii, vopseaua albastră și bețivul.” (9) Ce să fac dar? Cum să-l omor?

Cugetând astfel, ajunse la maimuță. Aceasta văzându-l că vime cu întârziere și tulburat, îi zise:

– De ce vii așa de târziu? De ce ești trist și n-ai chef de vorbă și de ce nu mai reciți frumoase cugetări?

– Prietene, răspunse crocodilul, nevastă-mea m-a ocărât cu vorbe aspre, zicându-mi: ”Nerecunoscătorule, să nu te mai arăți înaintea mea, pentru că mereu îmi vii după ce te îmbuibi pe socoteala prietenului tău, iar tu în schimb nu-i răsplătești nici bunătatea nici măcar arătându-i casa ta. N-ai să ispășești așa ușor asta. Doar se spune: pentru cel care ucide pe un brahman, pentru cel care bea și pentru cel care-și calcă făgăduința religioasă înțelepții au orânduit ispășire. Însă pentru cel nerecunoscător nu se află ispășire. (10) De aceea, să-mi vii chiar azi cu fratele tău de cruce ca să-ți răsplătesc. Altfel nu ne vom mai vedea decât pe lumea cealaltă!” În urma celor spuse de ea, am venit la tine. De aceea am zăbovit atât, sfădindu-mă cu ea. Așadar, vino acasă la mine. Soția mea te așteaptă cu nerăbdare, gătită cu mărgăritare și rubine, în odaia de primire pe a cărei uși atârnă ghirlandele de bun sosit.

– Frate, zise maimuța, soția ta are dreptate. Doar se spune: ”Cel înțelept să se ferească de prietenul care face ca țesătorul și trage mereu la el cu lăcomie”[5]. (11) Tot astfel, șase semne are prietenia: dă și primește, se destăinuiește și întreabă, se ospătează și dă să mănânce. (12) Însă noi maimuțele suntem animale de pădure, iar acasa voastră e în apă. Deci nu-i chip să merg acolo. Mai bine vino tu cu soția ta aici, ca să-i prezint omagiile mele și să primesc salutul ei.

Crocodilul răspunse:

– Casa noastră se află în mare, pe o limbă de nisip de toată frumusețea. Suie-te dar în spatele meu și vino comod și fără teamă.

Auzind acestea, maimuța zise bucuroasă:

– Apoi, dacă-i așa, ce mai zăbovești, prietene? Grăbește-te! Iată-mă-n în spatele tău! Când însă îl văzu pe crocodil cum merge prin apa fără fund, maimuța zise speriată:

– Frate, mergi încetișor. Valurile îmi acoperă capul.

Atunci crocodilul se gândi:

– Asta-i în puterea mea, căci apa-i adâncă tare, iar dânsa stând pe spinarea mea nu se poate clinti nici cât un grăunte de sesam. De aceea am să-i spun gândul meu, ca să-și amintească pentru ultima oară de zeitatea favorită [6].

Și zise:

– Prietene, ți-am câștigat încrederea și te-am adus ca să te omor, după îndemnul soției mele. Așadar, fă-ți rugăciunea cea de pe urmă! [7]

– Frate, zise maimuța, dar ce rău v-am făcut eu vouă, că v-ați hotărât să mă ucideți?

Crocodilul zise:

– Nevestei mele i s-a făcut poftă strașnică de inima ta gustoasă, fiindcă mănânci fructe cu sucul ca ambrozia. De aceea am făcut asta.

Maimuța zise:

– Așa-i vorba, prietene? Dar bine, de ce nu mi-ai spus acolo? Inima mea întotdeauna mi-o ascund cu îngrijire într-o scorbură a mărului. Hai, s-o adus nevestei tale. De ce m-ai luat fără inimă?

Auzind aceasta, crocodilul plin de bucurie zise:

– Prietene, dacă așa-i, dă-mi inima, pentru ca ticăloasa de muiere a mea să o mănânce și să înceteze a mai posti. Am să te duc la mărul acela.

După aceste cuvinte se întoarse și se îndreptă spre rădăcina copacului. Maimuța, care în acest răstimp se închina cu foc la zeitatea ei, făcându-i tot felul de jurăminte, ajunse în sfârșit la mal. Și dintr-o săritură uriașă fu în copac, unde se gândi:

– Ah, am scăpat! Bine a zis cine a zis: ”Omul să nu se încreadă nici în cel ce nu se încrede, nici în cel ce se încrede. Din încredere răsare primejdie care distruge din rădăcină.” (13) Azi m-am născut a doua oară.

Pe când se gândea astfel, crocodilul zise:

– Hei, prietenă, dă-mi odată inima aceea, ca s-o mănânce nevastă-mea și să înceteze a mai posti.

Atunci maimuța prinse a râde și batjocorindu-l îi zise:

– Să-ți fie rușine, gogomane, perfidule! Cum poate cineva să aibă două inimi? Cară-te dar. Să nu mai vii aici sub copacul acesta. Doar se spune: ”Cine caută să-și facă din nou prieten pe unul care i-a devenit dușman o dată pentru totdeauna, acela își găsește moartea ca și catârița îngreunată.” (14)

Auzind aceasta, crocodilul se gândi rușinat:

– Ah, ce neghiob sunt! Cine m-a pus să dau pe față gândul meu? Trebuie să încerc acum să-i câștig încă o dată încrederea, poate se va încrede din nou.

Și-i zise:

– Prietene, am făcut numai o glumă, ca să-ți aflu gândul. Nevastă-mea n-are nevoie câtuși de puțin de inima ta. De aceea vino ca oaspete în casă la noi. Nevastă-mea te așteaptă cu nerăbdare!

Dar maimuța zise:

– Pleacă de aici, ticălosule! Acum nu mai merg eu. Doar se spune: ”Ce rău nu face cel flămând? Oamenii lihniți sunt fără milă. Spune-i scumpa mea lui Drăguțu că  Gangadatta nu se mai întoarce în fântână.” (15)

– Cum asta? întrebă crocodilul.

Aceea povesti:


[1] Jertfa aceasta trebuie să fie adusă înainte de masa de dimineață și de seară, din mâncăruri proaspăt gătite. Ea cuprinde prinosuri aduse diferitelor zeități și se sfârșește cu acela oferit tuturor zeilor.
[2] Sufletele morților.
[3] Ambrozia este mâncarea zeilor și afce nemuritor pe cel care o mănâncă.
[4] A se vedea cartea întâi.
[5] Țesătorul indian trage spre el o curea, care pune în mișcare suveica.
[6] La zeitatea favorită se gândesc oamenii când se află în primejdie, cerându-i ajutor.
[7] În scr. avem acest pasaj: ”Gândește-te la zeitatea ta favorită” (adică: ”cheamă în ajutorul tău zeitatea la care ții mai mult”).


Adaptare Legal StyleCornelia Dăroi

Panciatantra (Cele cinci cărți ale înțeleciunii) este un text remarcabil și bogat în reguli discutabile.

« povestea anterioară


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership