Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Când o fată ”înțelege” că este băiat, iar statul nu înțelege… ce este în mintea ei/a lui: hotărârea CEDO în cauza X c. ”Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”
21.01.2019 | Lavinia TEC

JURIDICE - In Law We Trust
Lavinia Tec

Lavinia Tec

La data de 17.01.2019, CEDO a pronunțat hotărârea în cauza X c. „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”[1], care viza o posibilă încălcare a art. 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private) în cazul absenței unui cadrul legal privind recunoașterea juridică a identității sexuale a unei persoane transgender, prin modificarea mențiunii referitoare la ”sex/gen” si codul numeric personal din certificatul său de naștere, astfel încât să poată fi identificată ca bărbat.

Hotărârea prezintă interes din mai multe puncte de vedere. Însă, în cadrul analizei noastre, prezintă interes în primul rând, din perspectiva dreptului persoanei fizice la autodeterminare (care intră în resortul art. 8 din Convenție), căruia nu i se poate opune obligația de a se supune unei intervenții chirurgicale de schimbare de sex. În al doilea rând, permite anticiparea soluțiilor pe care Curtea le va da în două cauze îndreptate împotriva României, aflate pe rolul Curții[2].

1. Circumstanțele speței și hotărârea Curții

Circumstanțele speței

La data de 17.01.2019, CEDO a pronunțat hotărârea în cauza X c. „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” (cererea nr. 29683/16). Reclamantul, X, este un cetățean macedonean care s-a născut în 1987 și locuiește în Skopie. Cauza vizează procedura administrativă prin care reclamantul, persoană transgender, a urmărit modificarea ”mențiunii privind sexul/ genul” care figurează în certificatul său de naștere.Când s-a născut, X a fost înregistrat ca un copil de sex feminin, cu un prenume feminin. X a declarat că a înțeles la o vârstă fragedă că era ”băiat” și nu ”fată”. În 2010, a mers la o clinică specializată din Belgrad, unde un psiholog-sexolog a stabilit diagnosticul de „transsexualitate”. X a început terapia cu hormoni pentru a crește nivelul de testosteron, așa cum a recomandat clinica. În iunie 2011, X a cerut să-și schimbe numele și prenumele. Ministerul de Interne a acceptat cererea sa, înregistrându-l pe X sub un prenume clar de sex masculin și i-a eliberat o nouă carte de identitate. Cu toate acestea, menționarea sexului / sexului și a codului numeric personal au rămas neschimbate, identificându-l pe X ca persoană de sex feminin. În iulie 2011, X a solicitat rectificarea mențiunii privind sexul/ genul și a codului numeric personal pe certificatul său de naștere astfel încât să se indice că el era bărbat. Cu toate acestea, Minsiterul de Justiție i-a respins cererea cu motivarea că nu există un document oficial care să dovedească faptul că reclamantul și-a schimbat sexul. X a formulat apel împotriva acestei decizii, pretinzând că nu există nicio prevedere legală care să reglementeze această chestiune. Operația de schimbare de sex nu era disponibilă în țara sa și nu era justificată în cazul său. El a adăugat că o astfel de cerință îl obligă la tratament medical și la sterilizare, pe care nu le dorește. A susținut că el a fost deja diagnosticat ca ”un transsexual”, diagnostic pe care îl considera suficient pentru a obține recunoașterea legală a ”genului său”. În octombrie 2011, Ministerul a respins apelul, însă în februarie 2013, tribunaul administrativ a anulat decizia Ministerului. În iunie 2013, X suportă o intervenție chirurgicală de dublă mastectomie (îndepărtarea sânilor) în Belgrad și își continuă tratamentul hormonal. Cu ocazia reexaminării cauzei, autoritățile au ordonat Institutului de Medicină Legală să îl examineze pe X, iar Institutul a concluzionat că este oportun să i elibereze lui X un document care să ateste noul său sex, chiar dacă nu a fost efectuată intervenția chirurgicală de schimbare de sex. Cu toate acestea, în decembrie 2014, Ministerul a respins din nou cererea de modificare a mențiunii privind sexul/ genul pe certificatul de naștere, deoarece nu a primit încă „dovezi privind o schimbare reală a sexului”. Între 2012 și 2016, X a prezentat mai multe rapoarte care arată că durata procedurii de recunoaștere legală a identității sale sexuale a avut consecințe dăunătoare asupra sănătății sale mintale și a vieții sale cotidiene. Invocând în special articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), X s-a plâns la Curte de ”lipsa unui cadru legal pentru recunoașterea juridică a genului, precum și de impunerea arbitrară a unei cerințe de chirurgie genitală”. În temeiul articolului 13 (dreptul la o cale de atac efectivă), el s-a plâns și de lipsa unei căi efective de atac.

Hotărârea Curții

Curtea reține că nu există nicio prevedere în legea internă care să permită în mod explicit modificarea mențiunii privind sexul/ genul unei persoane în registrul de stare civilă, cu toate că este reglementat dreptul de schimbare a prenumelui. Totodată, Curtea constată că legislația națională nu impune termene, condiții și proceduri care să fie îndeplinite și respectate în vederea modificării mențiunii privind sexul. De asemenea, Curtea reține că nu există nicio dispoziție care să precizeze în mod clar organismul competent să decidă asupra unei astfel de cereri. Curtea concluzionează că actualul cadru de reglementare din statul pârât referitor la recunoașterea legală a genului lasă o serie de întrebări importante fără răspuns. Printre acestea se numără existența și natura oricărei cerințe pe care un reclamant trebuie să o îndeplinească pentru modificarea mențiunii privind sexul/genul în înregistrările oficiale.

Curtea a constatat că circumstanțele cauzei dezvăluie lacune legislative și deficiențe grave privind recunoașterea identității sale care, pe de o parte, lăsă reclamantul într-o situație de incertitudine în legătură cu viața sa privată și, pe de altă parte, au consecințe negative pe termen lung asupra sănătății sale mintale. Considerațiile de mai sus au fost suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că actualul cadru juridic din statul pârât nu prevede „proceduri rapide, transparente și accesibile” pentru modificarea sexului înregistrat în certificatele de naștere ale persoanelor transsexuale, fiind încălcat art. 8.

Este de observat că hotărârea Curții se Bazează pe Rezoluția Adunării Parlamentare nr. 2048 (2015) privind discriminarea împotriva persoanelor transgender în Europa. Potrivit acestei Rezoluții , ”faptul că situația persoanelor transgender este considerată o boală de către manualele internaționale de diagnostic este lipsită de respect față de demnitatea lor umană și de un obstacol suplimentar în calea incluziunii sociale”. Adunarea Parlamentară invită statele: să dezvolte proceduri rapide, transparente și accesibile, bazate pe autodeterminare, pentru schimbarea numelui și a sexului înregistrat al persoanelor transgender pe certificatele de naștere, cărți de identitate, pașapoarte, certificate educaționale și alte documente similare; să pună aceste proceduri la dispoziția tuturor persoanelor care încearcă să le utilizeze, indiferent de vârstă, starea medicală, situația financiară sau dosarul poliției;
să elimine sterilizarea și alte tratamente medicale obligatorii, precum și diagnoza de sănătate mintală, ca cerință legală necesară pentru a recunoaște identității de gen a unei persoane în legilslațiile care reglementează procedura de schimbare a unui prenume și a sexului înregistrat;
să elimine orice restricții privind dreptul persoanelor transgender de a rămâne într-o căsătorie existentă după recunoașterea juridică a identității lor de gen; să se asigure că soții sau copiii nu pierd anumite drepturi; să ia în considerare includerea unei a treia opțiuni de gen în documentele de identitate pentru cei care o caută;
să se asigure că interesul superior al copilului este un element primordial în toate deciziile privind copiii.

II. Jurisprudența CEDO în materia recunoașterii juridice a identității de gen a persoanelor transgender

Curtea a pronunțat până acum trei hotărâri importante referitoare la recunoașterea juridică a identității de gen la transgenderi.

1) Cauza Y. c. Turcia[3]

Această cauză se referea la refuzul autorităților turce de a acorda autorizarea schimbării de sex unei persoane transsexuale pentru motivul că el nu era în mod permanent incapabil să procreeze. Reclamantul – înregistrat la data introducerii cererii în registrul de stare civilă ca fiind femeie – s-a plâns, între altele, de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private. Acesta a susținut că s-a stabilit prin rapoarte medicale contradicția dintre percepția lui despre sine ca om și constituția sa fiziologică, însă s-a lovit de refuzul autorităților naționale de a pune capăt acestei contradicții pe baza capacității sale reproductive. În mai 2013, instanțele naționale au acceptat în cele din urmă cererea sa și au autorizat operația.

În această cauză, Curtea a constatat o încălcare a art. 8 din Convenție, considerând că, timp de mulți ani, refuzând accesul reclamantei la o schimbare de sex, statul turc a ignorat dreptul acesteia la respectarea viații private. Curtea a reiterat, în special, că ”dreptul transsexualilor de a se bucura pe deplin de dreptul la dezvoltare personală și la integritate fizică și morală nu poate fi considerată ca o problemă controversată”. În acelasi timp, Curtea a adăugat că se recunoaște la nivel internațional că transsexualismul este ”o stare medicală justificând un tratament destinat să ajute persoanele vizate”.

2) Cauza A.P., Boy și Nicot c. Franța[4]

Acest caz vizează trei persoane transgender de naționalitate franceză care doreau să își schimbe mențiunea privind sexul și prenumele lor pe certificatul de naștere și care se confruntau cu refuzul instanțelor din statul pârât. Reclamanții au pretins, între altele, că cerința care supunea recunoașterea identității sexuale condiției efectuării unei intervenții chirurgicale care implică o mare probabilitate de sterilitate încălcă dreptul la viață privată. Curtea a constatat o încălcare a art. 8 din Convenției în privința celui de-al doilea și a celui de al treilea solicitant, pe baza obligației de a stabili ireversibilitatea transformării aspectul. Însă, Curtea a reținut că nu s-a încălcat art. 8 al Convenției în privința celui de-al doilea reclamant, prin obligația de a se stabili realitatea sindromului transsexual. De asemenea, a reținut că nu s-a încălcat art. 8 al Convenției în privința primului reclamant, prin cerința de a fi supus unui examen medical. În special, Curtea a considerat că prin condiționarea recunoașterii identității sexuale a persoanelor transsexuale de efectuarea unei operații sau administrarea unui tratament de sterilizare, pe care nu doresc să le suporte, este condiționată însăși exercitarea deplină a dreptului la respectarea vieții private de renunțarea la exercitarea deplină a dreptului la respectarea integrității fizice.

3) Cauza S. V. c. Italia[5]

Acest caz se referă la refuzul autorităților italiene de a autoriza schimbarea prenumelui masculin al unei persoane transsexuale cu unul feminin, pentru motivul că aceasta nu ar fi suferit o operație de schimbare de sex și că nu s-a obținut o hotărâre judecătorească definitivă care să constate conversia sexuală. Reclamantul a obținut ulterior autorizarea tribunalului civil din Roma de a recurge la intervenții chirurgicale de schimbare de sex în mai 2001. Cu toate acestea, se așteapta ca instanța să constate finalizarea schimbării de sex și să ia o decizie finală cu privire la identitatea sa sexuală, în octombrie 2003, în scopul de a-și schimba prenumele, așa cum prevede legea în vigoare la momentul respectiv.

Curtea a constatat o încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private) din Convenție. Curtea analizează incapacitatea reclamantului de a obține schimbarea numelui său pentru o perioadă de doi ani și jumătate pe motiv că tranziția sa de la un gen la altul nu s-a finalizat cu o operație de schimbare de sex ca o încălcare de către statul pârât a obligației pozitive de a garanta dreptul de a se bucura în liniște de viața sa privată. Potrivit Curții, rigiditatea procesului judiciar de recunoaștere a identității de gen a persoanelor transgender, în vigoare la momentul respectiv, a plasat reclamantul – al cărui aspect fizic, precum și identitatea socială, au fost deja mult timp de sex feminin – pentru un termen nerezonabil într-o situație anormală, inspirându-i sentimente de vulnerabilitate, umilință și anxietate.

III. Câteva observații

Urmărind atent jurisprudența CEDO și conținutul Rezoluției Adunării Parlamentare se pot face următoarele observații:

1) Tendința Curții de a include transgenedrismul în categoria actelor de autodeterminare asupra corpului, care fac obiectul dreptului la autodeterminare[6], adică dreptul la respectarea alegerilor referitoare la corpul său. Din perspectiva Convenției, intră în resortul dreptului la respectarea vieții private[7]. Autodeterminarea este o putere recunoscută persoanei fizice prin care acesta poate pretinde celorlalți, terților, să se abțină de la a face ceva ce ar putea aduce atingere vieții sale private si corpului său. Prin urmare, persoana poate pretinde pur și simplu chiar statului să îi respecte alegerea făcută cu privire la identitatea sexuală;

2) Tendința Curții de a impune statelor de a elimina orice precondiție privind tratamente medicale și/sau intervenții chirurgicale: mastectomie, histerectomie, ovorectomie, reconstrucție facială, reducerea ”mărului lui Adam”, implantul mamar, castrarea chirurgicală, construcția unui vagin sau a unui penis, mutarea tractului urinar;

3) Tendința de a facilita recunoașeterea juridică a identității de gen pe baza simplei revendicări a acesteia, ca manifestare a puterii persoanei de a-și alege identitatea sa de gen, care nu corespunde cu sexul biologic;

4) Tendința de a scoate transgenederimsul din sfera patologiilor, având în vedere că cel puțin Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale al Asociației Americane de Psihiatrie include disfuncția de gen în familia tulburărilor psihologice care includ anorexia, tulburarea dismorfică corporală și tulburarea de identitate a integrității corporale;

5) Se impune statelor obligația pozitivă de a adopta proceduri rapide, transparente si accesibile pentru modificarea mențiunilor refeitoare la sex, cod numeric personal și prenume din actele de stare civilă.

Practic, statele ar trebui să garanteze oricărei persoane care revendică o identitate de gen care nu corerspunde identității sale sexuale determinată biologic-genetic și hormonal – recunoașterea acesteia, fără explicații si dovezi medicale. Îndrăznesc să spun că aceasta este o soluție mai bună din punct de vedere economic, de vreme ce toate tratamentele, terapiile pre-operatorii și post-operatorii urmează a fi suportate din sistemul de asigurări de sănătate, dar în special din punctul de vedere al integrității fizice, care presupune mutilarea persoanei, suferințe fizice și psihice enorme, tendințe suicidare, sterilitate definitivă si altele. Este o soluție mai bună, pentru că asigură reversibilitatea identității de gen. O minte și un comportament se pot schimba mai usor decât s-ar schimba organele genitale și hormonii!

IV. Cauzele X c/ României și Y c/ României

Cauzele au fost determinate de absența unui cadru juridic intern suficient de detaliat care să precizeze condițiile care trebuie îndeplinite de persoanele transgender pentru modificarea înregistrărilor de stare civilă referitoare la identificarea persoanei după gen.

Cadrul legal din România se reduce la Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă și la OG nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. Art. 43 din Legea nr. 199/1996 prevede la lit. i), între cazurile în care se înscriu mențiuni în actele de stare civilă, ”schimbarea de sex, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești”. În jurul acestui text s-a construit jurisprudența națională, în sensul că modificarea mențiunilor intervenite în starea civilă a unei persoane cu privire la identitatea sa sexuală se face în două etape: mai întâi, este necesară obținerea unei hotărâri judecătorești de autorizare a intervenției medicale de schimbare a sexului; apoi, o hotărâre judecătorească de modificare a mențiunilor pe acteșe de stare civilă. Textul nu stabilește cerințe cu privire la procedurile medicale, persoanele competente să pună un diagnostic, să stabilească terapia sau să efectueze interventia chirurgicală (chirurgi?, endocrinologi?, psihiatri?, psihologi?), termene, condiții, cu excepția uneia: intervenția chirurgicală de schimbare a sexului.

În prima cauză, reclamantul arată că s-a născut femeie însă din adolsecență s-a comportat ca un băiat în modul în care se îmbrăca și în relațiile sociale. La un moment dat, în timpul studenției a fost diagsnoticată de un psihiatru cu tulburare de identitate de gen. În cursul etapei de schimbare a sexului la o clinică din Belgrad, reclamantul s-a lovit de refuzul endocrinologului român de a emite o recomandare în sensul intervenției chirurgicale în absența unei hotărâri judecătorești. Ulterior, s-a confruntat cu refuzul instanței naționale de a autoriza schimbarea mențiunilor de stare civilă referitoare la identitatea sa de gen, pe motiv de inadmisibilitate.

În cea de-a doua cauză, reclamantul s-a născut femeie, însă de la o vârstă fragedă a început să se comporte ca un băiat, prezentându-se ca bărbat, ulterior, în relațiile sociale. Deși a obținut autorizarea instanței pentru operația de schimbare de sex, reclamantul a renunțat să urmeze această etapă, considerând că i se aduce atingere integrității sale fizice și din motive de ordin financiar. Și acest reclamant a fost supus unui examen psihiatric la un spital de psihiatrie, unde a fost confirmat diagnosticul de tulburare de gen. Cea de-a doua acțiune în instanță, prin care a solicitat modificarea mențiunlor privitoare la identitatea sa de gen, însă instanța respins cererea ca nefondată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedurile de schimbare de sex, așa cum prevede Legea nr. 119/1996.

Ambii reclamanți s-au plâns la CEDO, între altele, de încălcarea art. 8 din Convenție, prin absența unui cadru legal clar pentru schimbarea de sex, care a dus la practici administrative arbitrare și la o jurisprudență națională neunitară. Totodată, s-au plâns de cerința legală a intervenției chirurgicale de schimbare de sex, care ar duce la sterilitate, aceasta constituind o ingerință în viața lor privată, care nu urmărește un scop legitim și care nu este necesară într-un stat democratic.

După cum se poate observa, cele două persoane reclamante au fost diagnosticate de psihiatru cu tulburare de gen.

Dacă admitem teza că transgenderii suferă de o patologie – tulburare de gen- atunci ne punem următoarele întrebări: această tulburare afectează în vreun fel discernământul, dacă este o patologie diagnosticată de un psihiatru, dar tratamentul hormonal are efecte asupra discernământului? Este o patologie incurabilă sau nu? Cum se poate vindeca această tulburare: prin mutilarea corpului consimțită de judecător? Dacă tulburarea este una mentală, atunci de ce trebuie mutilat corpul? Dacă admitem că este manifestarea puterii de autodeterminare, și nu o patologie, atunci ne întrebăm: persoana în cauză ar putea reveni asupra alegerii sale? Cum s-ar putea face asta dacă mutilarea corpului este ireversibilă? Pot fi erori de diagnoză, dată fiind realitatea crizelor existențiale din viața unui om sub presiunea unor factori precum: traume din copilărie, abuzuri fizice, sexuale, verbale și emoționale la care a fost supus în familie, la școală sau în comunitate, influența culturală, care anihilează feminitatea si masculinitatea, care fac din identitatea sexuală un element fluid? Care dintre specialiștii implicați va răspunde pentru daunele provocate de terapiile hormonale, intervențiile chirurgicale de mutilare și construcție a corpului prescrise în cadrul tranziției de la un gen la atul?

V. Când o fetiță crede că este băiat…

Spre deosebire de adulți, situația copiilor și adolsecenților care ”cred” că trebuie să facă tranziția de la un gen la altul este mai complicată.

Identitatea sexuală a unei persoane este determinată genetic și hormonal, de la concepție. Atunci când ginecologul interpretează imaginea pe care o vede la ecograf, nu-i informează pe părinți că vor avea un transgender, ci o fetiță sau un băiețel. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, identitatea sexuală a fost pervertită în urma influențelor culturale[8], a ideologiei în acest sens sau de abuzurile ori traumele suferite în copilărie. Astăzi este acceptată manipularea identității sexuale, astfel că o persoană poate alege să facă o tranziție de la un sex la altul, nu doar mental, ci și din punct de vedere biologic. Cu alte cuvinte, o persoană își poate schimba genul și, mai apoi, sexul. În realitate, persoana nu se confruntă cu o problemă fiziologică la organul genital care să necesite schimbarea sau eliminarea lui, ci cu problemă la nivel mental, persoana suferind de o tulburare denumită ”disfuncție de gen”, adică o incongruență între sexul biologic și identitatea de gen. Disfuncția de gen este listată în cea de-a cincea ediție a Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale al Asociației Americane de Psihiatrie și face parte din familia tulburărilor psihologice care includ anorexie, tulburare dismorfică corporală și tulburare de identitate a integrității corporale. Persoanele anorexice cred în mod greșit că sunt obeze. Persoanele cu tulburări dismorfice ale corpului cred că sunt neatractive fizic. Persoanele cu tulburare de identitate a integrității corporale se identifică cu cele care au un handicap și, uneori, urmăresc amputarea membrelor sănătoase sau despicarea chirurgicală a măduvei spinării. Disfuncția de gen este adesea asociată cu probleme psihologice preexistente, cum ar fi anxietatea, depresia, tulburările din spectrul autismului și antecendentele abuzului sexual sau ale traumei fizice sau mentale. La acestea se adaugă alți factori: psihopatologia părintească și consolidarea parentală a comportamentului de gen în perioada sensibilă de formare a identității de gen.

În SUA, în 2007, s-a introdus un nou protocol de tratament în cazul disfuncției de gen – originar din Olanda – care a devenit rapid lege. În prezent, tinerii care doresc schimbarea de gen încep un proces medical care îi va face dependenți pe viață de sistemul medical. Primesc blocante de pubertate la vârsta de 13 ani, iar la vârsta de 16 ani primesc hormoni de sex opus – estrogen pentru băieți și testosteron pentru fete. Apoi urmează intervenția chirurgicală de schimbare de sex, care poate implica masectomii duble la fete, în jurul vârstei de 16 ani, și eliminarea sau crearea organelor genitale. Acestea nu vor funcționa niciodată ca cele biologice autentice. Efectele dăunătoare sănătății persoanei în cauză sunt grave: tromboză venoasă profundă, prolactinoame (tumori cerebrale care determină eliberarea excesului de prolactină de către ganda pituitară și pierderea fertilității). Prin urmare, aceste intervenții vor afecta capacitatea reproductivă. Tocmai de aceea se recomandă adolescenților prelevarea și crioconservarea gameților feminini sau masculini. Așadar, intervențiile medicale în cazul tranziției de la un gen la altul și consecințele ireversibile ale acestora asupra integrității fizice, psihice și emoționale a copilului au implicații profunde, care se întind pe durata întregii vieți. Transgender-ismul ridică numeroase probleme etice, morale și juridice[9].

În acest caz, decizia medicală este extrem de dificilă. Și în această ipoteză poate să apară un conflict între copil și părinți sau numai între părinți. În ambele cazuri, instanța ar trebui să decidă luând în considerare interesul sperior al copilului. Și de data aceasta probațiunea este amplă, pretențioasă, sofisticată. Însă actorul principal este tocmai copilul care pretinde sau dorește schimbarea de gen. Din nou, capacitatea copilului de a înțelege situația sa, consecințele intervențiilor la care va fi supus, pe termen scurt sau lung, trebuie verificate de instanță, părerile psihiatrilor, endocrinologilor, ale psihologilor sunt absolut necesare. Pe de altă parte, trebuie stabilit corect diagnosticul. În realitate, în loc să fie tratat de o tulburare mintală, copilului i se recomandă susținerea în scopul tranziției de gen. Așadar, terapia cu hormoni și schimbarea sexului nu reprezintă un tratament pentru disfuncția de gen.

În Ohio, într-un caz privind custodia unui adolescent aflat în tranziția de gen, Hamilton County Juvenile Court a decis la data de 16.02.2018 că este în interesul superior al copilului ca acesta să rămână în custodia bunicilor materni, care au dovedit că-l susțin pe minor în dorința sa de a-și schimba genul, iar nu în custodia părinților care nu erau de acord cu starea copilului[10]. Instanța a reținut în motivarea hotărârii că „nu este de competența Curții să intervină asupra tratamentului unui copil, cu excepția cazului în care viața acestuia se blochează în balanța între administrarea tratamentului și lipsa de tratament”[11]. Curtea a reținut „interesul bunăstării medicale” a copilului împotriva dorințelor părinților, care nu erau de acord cu ideologia și protocoalele de bază asociate transgender-ismului.

În Australia, jurisprudența în materia autorizării intervențiilor medicale în cazul copiilor transgender s-a schimbat într-un timp relativ scurt. Dacă în cauza Jamie [12], soluționată în 2013, instanța a decis că primul stadiu în tranziția de gen, constând în blocarea pubertății, se poate face fără autorizarea instanței de familie, iar cel de-al doilea stadiu, care are efecte ireversibile asupra copilului, se poate face numai cu autorizarea instanței, în 2017, în cauza Kelvin[13], instanța a statuat că nu mai este nevoie de autorizarea sa pentru stadiul doi de terapie, dată fiind, pe de o parte, maturitatea minorului, care era capabil să înțeleagă situația sa și consecințele ireversibile ale intervențiilor asupra sa, iar, pe de altă parte, dezvoltarea științelor medicale în această direcție. Curtea a stabilit însă că trebuie respectat următorul standard: a) este necesar consimțământul părinților; b) asistența și informarea copilului de către o echipă multidisciplinară; c) recomandarea medicilor să se facă cu respectarea interesului superior al copilului.

În Europa, dreptul copiilor la orientare sexuală a fost strecurat în Principiile dreptulului european al familiei cu privire la autoritatea părintească[14]. Astfel, principiul 3:5 cu titlul marginal „Lipsa de discriminare a copilului” prevede: „Copiii nu ar trebui să fie discriminați pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, naționalitate, proveniență etnică sau socială, orientare sexuală, handicap, proprietate, naștere sau alt statut, indiferent dacă acestea se referă la copil sau la persoanele care dețin autoritatea părintească”.

În dreptul nostru, de lege lata, potrivit art. 661 lit. b) din Legea nr. 95/2006, prin excepție de la regula potrivit căreia capacitatea de consimțământ informat se dobândește la 18 ani, în situațiile medicale legate de diagnosticul și/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive, minorul de 16 își poate exprima consimțământul la acte medicale la solicitarea sa expresă[15]. Întrebarea care se ridică este următoarea: disfuncția de gen se încadrează din punct de vedere medical în lista situațiilor medicale legate de diagnosticul și/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive sau a tulburărilor mentale? Dacă se încadrează în prima categorie, atunci adolescenții în vârstă de 16 ani vor fi liberi să-și aleagă identitatea de gen și să se supună tratamentelor hormonale și intervențiilor chirurgicale fără consimțământul părinților. Dacă se încadrează în cea de-a doua categorie, atunci nicio intervenție nu se va putea face asupra corpului adolsecenților fără consimțământul părinților.

Într-o lume în care este greu să fii femeie, dacă nu ai un corp perfect, dacă nu arăți veșnic tânără, dacă ești în pericol să fii privită doar ca un obiect sexual, iar nu ca o ființă umană cu abilități, talente, dacă există posibilitatea să fii hărțuită sexual, dacă există riscul să fii discriminată, dacă nu ai și o slujbă întreagă pe lângă cea de soție, mamă, gospodină, sportivă, clientă fidelă a saloanelor de înfrumusețare sau a cabinetelor de chirurgie estetică, dacă nu ai performanțe în aria ta profesională, după ce le-ai atins pe celelelalte în materie de dietă, sport și înfrumusețare, într-o lume în care este greu să fii bărbat, pentru că, dacă ești prea prietenos cu femeile, riști să fii etichetat sexist, dacă nu ești destul de prietenos, riști să fii acuzat de discriminare, dacă iei prânzul sau cina cu o colegă de muncă sau o angajată, riști să fii acuzat că obiectivul tău final este de a o lua de la masă în pat, dacă nu iei masa cu o angajată sau o colegă de muncă, riști să fii acuzat că nu le oferi femeilor aceleași șanse pe care le oferi bărbaților, dacă ești pedant și manierat, încercând să deschizi ușa unei femei, riști să fii etichetat drept șovin, dacă ești lipsit de maniere și nu deschizi ușa unei femei, riști să fii etichetat drept egoist, libertatea asta de a tranzita de la un gen la altul pare să fie o ușă de scăpare. Probabil că fiecare vrea să scape de ceva împovărător, fiecare vrea să fugă de ceva, însă nu poți fugi niciodată de tine însuți. De aceea este bine să învățăm să ne iubim pe noi înșine, ca să putem să îi iubim pe cei din jurul nostru, să putem trăi în armonie cu noi înșine și în armonie cu ceilalți. Însă în lumea în care trăim, este din ce în ce mai puțin loc pentru iubire și afecțiune și din ce în ce mai mult loc pentru cei care suferă de neiubire, de lipsa de afecțiune.


[1] A se vedea CEDO, cauza nr. 29683/16.
[2] X c/României și Y c/ României, cauzele nr. 2145/16 și nr. 20607/16.
[3] Hotărârea în 10.03.2015, pronunțată în cauza nr. 14793/08.
[4] Hotărârea din data de 6.04.2017, pronunțată în cauza nr. 79885/12.
[5] Hotărârea din data de 11.10.2018, pronunțată în cauza nr. 55216/08.
[6] Pentru dezvoltări a se vedea S.-M. Ferrié, Le droit à l’autodetermination de la personne humaine. Essai en faveur du renouvellement des pouvoirs de la personne sur son corp, Institut de recherche juridique de la Sorbonne, 2018.
[7] Într-o hotărâere mai veche, pronunțată la data de 11.07.2002 în cauza Goodwin c/ Regatul Unit, Curtea a apreciat că ”dreptul fiecăruia de a-și stabili detaliile idemtității sale de ființă umană”și ”recunoașterea juridică deplină a noii sale identități sexuale” relevă pincipiul autodeterminării.
[8] Pentru dezvoltări, a se vedea R. Anderson, When Harry became Sally: Responding to the Transgender Moment, Encounter Books, New York·London, 2018.
[9] A se vedea: A.T. Bernal, D. Coolhart, Treatment and Ethical Consideration with Transgender Children and Youth in Family Therapy, in Journal of family Psychotherapy 23 (4): 287-303, october 2012; A.A. Kon, Transgender Children and Adolscents, în The American Journal of Bioethics, 14 (1): 48-50, january 2014; K. Kipnis, Ethics, Morality, and Pediatric Gender Dysphoria, The American Journal of Bioethics 14 (1): 50-51, september 2014; M.C. Hume, Sex, Lies, and Surgery: The Ethics of Gender Reassignement Surgery, în Res Cogitans, (2011)2:37-48. Aceasta susține că opțiunea schimbării de sex este permisă moral pe baza noțiune kantiene de „autonomi” și pe baza utilitarismului ori a doctrinei celei mai mari plăceri sau fericiri. Totodată, dreptul la autonomie și la demnitate îi conferă persoanei libertatea de a decide cu privire la corpul său.
[10] Hamilton County Juvenile Court, Case F17 -334 X, din data de 16 februarie 2018. Pentru un comentariu asupra deciziei, se vedea A.T. Walker, Parental Rights: a Casualty of the Transgender Revolution, disponibil aici.
[11] Idem.
[12] Re Jamie, Fam CAF 110 (2013), FLC 93-547, 31.07.2013.
[13] Re Kelwin, FamCAFC 258, 21.09.2017.
[14] Recomandarea Comisiei Europene privind Dreptul familiei, disponibilă pe www.cefonline.net.
[15] Pentru dezvoltări privind exercitarea autorității părintești cu privire la sănătatea și accesul copilului la servicii medicale și de recuperare – chimioterapie, transfuzie de sânge, refuzul imunizării prin vaccinare, HPV, oncofertilitate, contracepție și avort – a se vedea L. Tec, Exercitarea autorității părintești în cazuri speciale, în volumul ”Autoritatea părintească. Între măreție și decădere”, coordonat de m. Avram, Ed. Solomon, 2018, p. 125-141.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.