Secţiuni » Selected
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members
Print Friendly, PDF & Email

ARTMARK. Licitaţia de Autografe, inclusiv colecția D. P. – 31 ianuarie 2019
21.01.2019 | JURIDICE.ro

Licitaţia de Autografe, inclusiv colecția D. P. va avea loc joi, 31 ianuarie 2019, ora 20:30, la Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță.

6 și 9 august 1945. Hiroshima și Nagasaki dispăreau de pe fața Pământului.

Totul a pornit în 1939 de la o scrisoare semnată de Einstein în care îi cerea preşedintelui Roosevelt să sprijine cercetarea privind reacţiile nucleare în lanţ şi folosirea acestora ca armă. La acea vreme, el credea că germanii fac deja acest lucru. Ani mai târziu, Einstein regretă semnarea scrisorii: ”Dacă aş fi ştiut că nemţii nu vor reuşi să producă o bombă atomică, nu aş fi ridicat un deget”, a recunoscut fizicianul.

“Drag prieten,

De la Hiroshima încoace un grup de oameni de știință din țara noastră au încercat să interpreteze pentru concetățenii lor și pentru lumea întreagă urmările pe care le-a avut asupra omenirii descoperirea puterii atomice. Am folosit publicația noastră, Bulletin of the Atomic Scientists, ca mediu de comunicare. Am făcut aceasta din spirit de solidaritate pentru bunăstarea comunității noastre, care este lumea întreagă, și încrezători că adevărurile științei moderne, interpretate cum se cuvine, pot contribui la o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă în acest moment rasa umană.” Astfel își începe Albert Einstein scrisoarea din 1 decembrie 1952, publicată în Bulletin of the Atomic Scientists, în care încerca să readucă în atenția potențialilor sponsori importanța continuării cercetărilor începute în domeniul fizicii atomice.

Scrisoarea purtând antetul „Bulletin of the atomic scientists”, cu semnătura olografă a fizicianului Albert Einstein (fila 1 și fila 2) va fi licitată la Artmark în data în data de 31 ianuarie în Licitația de Autografe, inclusiv colecția D. P., la un preț de pornire de 1.800 €.

Și tot în licitația din 31 ianuarie va fi prezent un Inedit lot format din două semnături olografe ale lui Napoleon Bonaparte, 24 ianuarie 1811 (preț de pornire: 2.000 €). Semnăturile datează din perioada în care a ocupat funcția de Prim Consul și din perioada Imperiului.

Două scrisori olografe trimise de Constantin Brâncuși către nepoata sa Ileana Brâncuși, Paris, 1937-1938 (preț de pornire: 1.500 €), o Scrisoare amicală trimisă de Victor Brauner către Geo Bogza, cca. 1929, (preț de pornire: 1.000 €), o Partitură originală cu tema simfoniei „Poème Roumain”, realizată și semnată de George Enescu, 1899 (preț de pornire: 800 €) completează seria loturilor inedite din această licitație.


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.