ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre procurorul chemat să participe la ședințele de judecată în cauzele de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție
23.01.2019 | Andrei ZARAFIU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Andrei Zarafiu

Andrei Zarafiu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
Dosar nr. 3394/1/2018

Subsemnatul, Andrei Zarafiu, conferenţiar universitar în cadrul Departamentului de Drept Penal, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (1) C.P.P., formulez prezenta:

OPINIE JURIDICĂ
cu privire la următoarea chestiune de drept:

În interpretarea dispoziţiilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 88 ind. 8 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 şi ale art. 3 alin. (1) lit. c) ind. 2 din O.U.G. nr. 43/2002, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie?

I. Obiectul sesizării. Aspecte preliminare

În esenţă, problema de drept pentru care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu priveşte nu competenţa, ci calitatea procurorului chemat să reprezinte Ministerul Public la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa nou înfiinţatei Secţii pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fără îndoială, dezlegarea ce ar putea fi dată acestei chestiuni de drept formal nu are aptitudinea să influenţeze în mod direct rezolvarea fondului cauzei (în sensul de a condiţiona, modifica sau determina soluţia ce urmează a fi dată raportului de conflict dedus judecăţii), dar poate avea consecinţe juridice cu privire la modul de desfăşurare a procedurii în baza căreia urmează să se pronunţe soluţia.

Cum dispoziţiile ce urmează a fi interpretate (privind participarea procurorului în procesul penal) fac parte din categoria celor care, în caz de încălcare, determină incidenţa sancţiunii nulităţii absolute, în condiţiile art. 281 C.P.P., problema de drept pe care o exprimă are aptitudinea de a produce un efect concret şi decisiv, chiar dacă prin extindere, asupra modului de rezolvare a procesului. În acest sens, în considerarea efectului sancţionator al nulităţii declarate (constatate pe cale judiciară), interpretarea ce urmează a fi dată unor dispoziţii care corespund unui caz de nulitate absolută are aptitudinea de a înlătura chiar soluţia ce ar putea fi dată fondului, condiţionând legalitatea fundamentului procedural ce permite exprimarea actului de putere judecătorească – hotărârea de rezolvare a cauzei pe fond.

Această abordare corespunde jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a constatat admisibilitatea unor sesizări în vederea dezlegării unor chestiuni de drept generate şi de interpretarea unor norme de drept procesual (formal) din mai multe materii.

Dezlegarea acestei probleme de drept antamează problematica aplicării în timp a unei norme de drept procesual penal în contextul unei situaţii tranzitorii ce nu beneficiază de o reglementare cu caracter special. Prin urmare, trebuie stabilit dacă este incidentă vreo formă de extraactivitate a normei de procedură sau ne aflăm în domeniul obişnuit de activitate a acesteia, ce urmează regimul juridic de drept comun (ce exclude manifestările ultra sau retroactive)

Nu în ultimul rând, cum nulitatea absolută este incidentă în cazul încălcării oricărei dispoziţii privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, interpretarea dispoziţiilor menţionate are consecinţe juridice cu privire la orice procedură jurisdicţională, indiferent de subiectul în faţa căreia se desfăşoară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată), de natura sa (contradictorială sau graţioasă) sau de contextul judiciar pe care îl presupune (în şedinţă publică, în cameră de consiliu, înainte de sesizarea instanţei sau chiar post sententiam etc.), câtă vreme presupune participarea obligatorie a Ministerului Public.

II. Norme de drept incidente, cu indicarea naturii lor, în succesiunea dată de momentul intrării în vigoare

– art. 3 alin. (1) lit. c) ind. 2 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, modificat prin art. IV din O.U.G. nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, normă specială intrată în vigoare la data de 27.04.2004.

„(1) Atribuţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt următoarele:

…c2) participarea, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată.”

– art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, normă generală, intrată în vigoare la data de 27.09.2004.

„(3) În procesele penale, la şedinţa de judecată participă procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.”

– art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, normă specială, tranzitorie, intrată în vigoare la data de 01.02.2014.

(3) La judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. (1), participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.”

– art. 88 ind. 8 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, normă specială intrată în vigoare la data de 23.10.2018.

(2) Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.”

III. 1. Natura normelor de drept procesual penal aflate în conflict

Chestiunea stabilirii procurorului chemat să participe la şedinţele de judecată sau la orice alte proceduri desfăşurate în faţa organelor jurisdicţionale este reglementată, în mod evident, prin două categorii de norme de drept formal. O primă categorie este formată din dispoziţiile generale, prevăzute de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, care stabilesc regula comună la nivelul Ministerului Public – lex generalia în materie. Cea de-a doua categorie cuprinde dispoziţiile speciale, prevăzute, printre altele, de art. 3 alin. (1) lit.c)2 din O.U.G. nr. 43/2002 privind DNA, art. 2 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea şi funcţionarea DIICOT, 888 din Legea nr. 207/2008 privind SIIJ, care reglementează excepţiile de la regulă – lex specialia, cu incidenţă strictă şi limitată pentru fiecare din ipotezele particulare la care se referă.

Din perspectiva obiectului, indiferent că au caracter general ori special, în considerarea tripartitei subdiviziuni a normelor formale (de organizare, de competenţă sau de procedură), toate normele care prescriu reguli referitoare la participarea procurorului la şedinţele de judecată sunt norme de organizare şi nu de competenţă.

În pofida confuziei extinse, participarea procurorului la procedurile jurisdicţionale (indiferent de faza procesuală în care se desfăşoară) nu este o atribuţie care derivă din competenţa funcţională a acestui organ judiciar şi care ar trebui reglementată, în mod natural, prin norme corespunzătoare de competenţă.

Competenţa funcţională, ca formă primară a competenţei, este atributul exclusiv al organelor (subiecţilor oficiali) care exercită funcţii judiciare. Competenţei funcţionale îi sunt proprii actele judiciare prin care se realizează sarcinile corespunzătoare fiecărei funcţii judiciare, oferind organului judiciar care exercită funcţia corespunzătoare fiecărei faze sau etape procesuale legitimarea sau împuternicirea (potestas agendi) de a acţiona în numele statului.

Astfel, fundamentul normativ al competenţei funcţionale în materie penală este conţinut în art. 3 C.P.P. sub forma unui principiu fundamental pentru care, prin raportare la natura evidentă atât a normelor prin care se exprimă, cât şi a interdicţiei pe care o presupune, legiuitorul nu a considerat oportun să prevadă norme suplimentare de transpunere (în materia competenţei, a nulităţii etc.).

În mod natural, prin epuizarea contextului procesual adecvat (al fazei sau etapei în care se poate exercita funcţia judiciară corespunzătoare) organul judiciar competent se dezînvesteşte, pierzând aptitudinea funcţională de a mai realiza acte proprii funcţiei sale judiciare. Prin activarea funcţiei judiciare consecutive se realizează astfel un transfer de competenţă funcţională, aceasta neputându-se manifesta judiciar – prin învestire – decât în mod unic (chiar dacă la nivel legislativ este reglementată alternativ sau multiplu).

Participarea procurorului la şedinţele de judecată reprezintă o atribuţie judiciară instituită ex lege în considerarea rolului judiciar complex al Ministerului Public. Spre deosebire de competenţa funcţională, acestei atribuţii judiciare îi sunt proprii drepturile şi obligaţiile procesuale, nu actele. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 363 alin. (3) C.P.P. care, reglementând participarea obligatorie a procurorului la judecată, în considerarea principiului egalităţii de arme, îi recunosc reprezentantului Ministerului Public aceleaşi instrumente sau forme de exprimare procesuală ca pentru toţi ceilalţi subiecţi procesuali particulari, participanţi la judecată – dreptul de a formula cereri, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii. Astfel, ca reprezentant al Ministerului Public, procurorul are competenţă funcţională doar în realizarea funcţiei de urmărire penală (cu manifestările sale alternative, efectuarea sau supravegherea urmăririi penale), exercitată exclusiv în faza de urmărire, potrivit art. 3 alin. (4) C.P.P. În toate celelalte proceduri jurisdicţionale, desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară, a instanţei de judecată sau a instanţei de executare, procurorul participă ca subiect oficial în realizarea unei atribuţii judiciare separate.

Aceasta este şi raţiunea pentru care, între atribuţiile prevăzute în mod generic pentru Ministerul Public şi exercitate prin procurori, potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004, atribuţiile determinate de competenţa sa funcţională – efectuarea sau supravegherea urmăririi penale (lit.a şi b), sunt reglementate separat de celelalte atribuţii judiciare – sesizarea instanţelor judecătoreşti, participarea la şedinţele de judecată, exercitarea căilor de atac etc. (lit. c-f), sau extrajudiciare – studierea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea, verificarea respectării legii la locurile de deţinere preventivă etc. (lit. h-j) etc.

Reglementarea separată a celor două categorii de atribuţii exercitate în materie penală de procurori s-a realizat nu doar prin dispoziţii cu caracter general (art. 63 din Legea nr. 304/2004), ci şi prin dispoziţii cu caracter special (art. 2 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea şi funcţionarea DIICOT, art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 888 din Legea nr. 207/2018), fiind evidenţiată astfel natura juridică diferită a celor două categorii de norme care le reglementează.

Împrejurarea că atribuţia judiciară de participare la şedinţele de judecată se determină, în ceea ce priveşte calitatea procurorului care o realizează în concret, prin corespondenţă fie cu competenţa procurorului din cadrul parchetului de pe lângă instanţa competentă să judece cauza [art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018] fie cu competenţa procurorului din cadrul parchetului care a efectuat urmărirea penală [art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013] nu este de natură să transforme norma însăşi care o prescrie dintr-o normă de organizare într-o normă de competenţă.

Nu în ultimul rând, a considera că normele referitoare la participarea procurorului la şedinţele de judecată sunt norme de competenţă înseamnă a accepta şi că normele referitoare la participarea obligatorie a avocatului la anumite proceduri judiciare ori la participarea inculpatului, părţilor şi a altor persoane interesate la judecată (art. 364-366 C.P.P.) privesc tot competenţa funcţională a acestor subiecţi procesuali particulari, ceea ce ar fi absurd.

III. 2. Aplicarea în timp a normelor incidente şi stabilirea preferinţei pentru una din regulile aflate în conflict

La nivel principial, aplicarea diferită în timp a normelor de drept procesual penal, după cum sunt de competenţă sau de organizare operează doar în cazuri de excepţie, reglementate prin dispoziţii speciale. Este cazul, spre exemplu, situaţiei tranzitorii date de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală când, prin dispoziţiile tranzitorii prevăzute de Capitolul II din Legea nr. 255/2013, s-a prevăzut ultraactivitatea normelor vechi de competenţă pentru organele de urmărire penală – art. 5 alin. (1), dar şi actualitatea (activitatea imediată) a normelor noi de organizare – art. 20 alin. (1)-(7) privind desfiinţarea, funcţionarea şi reorganizarea tribunalelor militare (transformarea Tribunalelor Militare Teritoriale în Tribunale Militare).

În împrejurarea în care situaţia excepţională (tranzitorie, altă situaţie specială etc.) nu beneficiază de dispoziţii speciale, aplicarea tuturor normelor de drept procesual penal, indiferent de natura lor, se realizează după aceleaşi reguli generale, fie referitoare la aplicarea în timp a legii de procedură penală fie referitoare la concursul dintre legea generală şi legea specială, comune întregului sistem de drept.

Chestiunea de drept ce face obiectul prezentei opinii priveşte situaţia specială a cauzelor de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, devenită funcţională începând cu data de 23 octombrie 2018, potrivit art. III alin. (1) din Legea nr. 207/2018. Caracterul special al acestei situaţii este dat de împrejurarea că aplicarea dispoziţiilor art. 881-889 implică şi o dimensiune tranzitorie, întrucât priveşte şi cauzele aflate la data intrării lor în vigoare pe rolul altor organe judiciare, în cursul urmăririi penale sau în alte proceduri judiciare (de cameră preliminară, de judecată, în faţa instanţei de executare etc.).

Analizând dispoziţiile finale ale Legii nr. 207/2018, respectiv art. II-VI, se poate constata faptul că acest act normativ nu conţine dispoziţii speciale care să reglementeze modalitatea de aplicare în timp a normelor referitoare la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

În absenţa unei dispoziţii cu caracter special, aplicarea în timp a normelor prevăzute de art. 881-889 din Legea nr. 207/2018 se realizează potrivit dispoziţiilor generale, având natura unui principiu, prevăzute de art. 13 alin. (1) C.P.P., care consacră regula actualităţii – tempus regit actum.

Existenţa, în actualul sistem procesual, a unei prevederi de principiu referitoare la aplicarea în timp a normelor de drept procesual penal (art. 13 C.P.P.) exclude posibilitatea aplicării prin analogie a unor dispoziţii speciale care au funcţionat pentru situaţii tranzitorii anterioare, cum ar fi dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 255/2013. De altfel, chiar şi sub imperiul vechii reglementări, opinia doctrinară potrivit căreia legea de punere în aplicare a unui nou cod de procedură [i.e. Legea nr. 31/1968 – G. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1979, p. 124; S. Kahane, Situaţiile şi dispoziţiile tranzitorii în succesiunea legilor de procedură penală, Revista Română de Drept nr. 6/1967, pp. 48-58] prevede „dispoziţii cu caracter general, aplicându-se ori de câte ori o lege nouă aduce modificări dispoziţiilor codului” a rămas izolată, succesiunea legilor ulterioare de modificare a Codului de la 1968 dovedind că legiuitorul a ales să prevadă de fiecare dată dispoziţii speciale pentru situaţiile tranzitorii.

Cu atât mai mult o astfel de opinie nu poate fi primită în prezent când, începând cu 01.02.2014, principiul actualităţii a fost prevăzut expres ca regulă generală de aplicare în timp a legii de procedură.

Aşadar, în absenţa unei norme speciale, potrivit regulii generale prevăzute de art. 13 alin. (1) C.P.P., toate dispoziţiile privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au devenit active, fiind de imediată aplicare atât normele de competenţă a acestei secţii cât şi normele privind realizarea celorlalte atribuţii judiciare [art. 888 alin. (2) din Legea nr. 2017/2018].

Odată devenite active, aceste dispoziţii au intrat în anumite situaţii în conflict fie cu alte dispoziţii speciale (reprezentând atât norme de organizare, cât şi de competenţă, cum sunt cele prevăzute de art. 3 şi 13 din O.U.G. nr. 43/2002) fie cu alte dispoziţii generale, cum sunt cele prevăzute de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Şi în aceste situaţii, în absenţa unor norme speciale, conflictul dintre legile succesive de procedură trebuie tranşat în considerarea regulilor comune privind raportul dintre norma generală şi norma specială, aplicabile întregului sistem de drept:
– norma specială în concurs cu norma generală se aplică tuturor situaţiilor pe care le prevede, prin derogare de la norma generală;
– norma specială se completează cu norma generală pentru toate situaţiile pentru care norma specială nu face nicio derogare;
– norma specială nouă derogă întotdeauna de la norma generală şi cea specială anterioară.

În considerarea acestor reguli, dispoziţiile speciale prevăzute de art. 888 din Legea nr. 207/2018 urmează să se aplice începând cu 23 octombrie 2018 şi având preferinţă în faţa atât a dispoziţiilor generale prevăzute de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cât şi a celor speciale anterioare prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002.

Această preferinţă operează şi pentru cauzele aflate pe rol la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în funcţie de stadiul procesual al fiecărei cauze.

Astfel, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale devin incidente dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 207/2018 potrivit cărora: „Cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie înregistrate la orice structură de parchet şi nesoluţionate până la data la care secţia este operaţională se înaintează spre soluţionare Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, de îndată ce aceasta este operaţională.”

Pentru cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în care urmărirea penală deja s-a finalizat, indiferent de modalitatea procedurală (întrerupere, trimitere în judecată etc.), se vor aplica dispoziţiile speciale şi ulterioare prevăzute de art. 888 alin. (2) potrivit cărora „Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei”.

Prin terminologia „cauze de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie” nu trebuie înţeles nici cauze care s-au aflat în competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (în care urmărirea penală s-a efectuat de această secţie) nici cauze aflate în competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (pe rolul acestei unităţi), legiuitorul alegând doar o formă de determinare generică a unor cauze, indiferent pe rolul cărui organ judiciar s-ar afla.

De altfel, în ipoteza suprapunerii de atribuţii între Direcţia Naţională Anticorupţie (pevăzută de legea veche) şi Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (prevăzută de legea nouă) ar fi absurd să pledăm pentru ultraactivitatea dispoziţiilor referitoare la participarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie la şedinţele de judecată în cauze de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie câtă vreme legea însăşi a refuzat expres ultraactivitatea dispoziţiilor referitoare la competenţa funcţională a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au înaintat toate cauzele aflate pe rolul lor secţiei nou înfiinţate de îndată ce a devenit operaţională.

Participarea la şedinţele de judecată, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018, a procurorilor din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în care urmărirea penală s-a efectuat de către Direcţia Naţională Anticorupţie, nu reprezintă nici o formă de aplicare retroactivă a legii noi de procedură întrucât dispoziţia pe care urmează să o execute se aplică pentru viitor.

În acest sens, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale [Deciziile nr. 330/2001 (M.Of. nr.59 din 28 ianuarie 2002), nr. 294/2004 (M.Of. nr. 887 din 21 septembrie 2004, nr. 375/2005 (M.Of. nr. 591 din 8 iulie 2005) etc. s-a reţinut că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.

IV. Concluzii

În absenţa unei dispoziţii tranzitorii exprese, norma specială prev. de art. 88 ind. 8 alin. (2) din Legea nr. 207/2008 şi intrată în vigoare la 23 octombrie 2018 se va aplica prin derogare de la norma specială anterioară prev. de art. 3 alin. (1) lit. c) ind. 2 din OUG nr. 43/2002 (precum şi de la norma generală si de la toate normele speciale anterioare), în sensul că: participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

22 ianuarie 2019

Conf. dr. Andrei Zarafiu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Despre procurorul chemat să participe la ședințele de judecată în cauzele de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție”

  1. Mihai VITMAN spune:

    Permiteti o altă opinie juridică?

    Sesizarea este inadmisibilă, întrucât de dezlegarea chestiunii de drept nu depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate