ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Dreptul – de la divin la juridic. Partea a III-a: Drept natural şi drept pozitiv  
24.01.2019 | Maia Cristina MOROSANU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Maia Cristina Moroșanu

Maia Cristina Moroșanu

„A cunoaşte evoluţia dreptului societăţilor trecute
nu înseamnă a face arheologie juridică,
ci înseamnă a fi adânc pătruns de caracterul ştiinţei ce practicăm,
a avea sub ochi în orice moment proba
că dreptul e o ştiinţă a vieţii.”
(Nicolae Titulescu – diplomat, jurist, profesor şi om politic roman, 1882-1941)

1. Renaşterea în gândirea politico-juridică (sec. XV-XVII)

Renaşterea reprezintă perioada laicizării şi a reapariţiei contractualismului. Machiavelli[1] – diplomat, filosof, om politic şi scriitor italian (1469-1527),  în calitate de conducător, se impune abuziv, folosindu-se atât de metodele clasice, cât şi de slăbiciunile oamenilor legate de religie, pe care le exploatează în virtutea propriului interes. Deşi promovează ideea suveranităţii şi independenţei statului, politica lui este criticată şi considerată a fi una negativă.

Un alt adept al laicizarării este Jean Bodin, jurist şi filosof francez (1530-1596), care susţine juridicizarea statului, organizat ca monarhie constituţională. El explică diferenţa dintre state prin poziţia lor geografică. Astfel, clima rece din nord determină apariţia preocupărilor militare şi dezvoltarea voinţei, cea blândă din sud stimulând inteligenţa, care determină un grad crescut de civilitate. Statele aflate în zona temperată marchează o activitate psihică şi fizică diversificată şi complexă.

Idealistul Thomaso Campanella, teolog şi filosof italian (1568-1639), promovează o viziune originală în care statul este condus de Soare, reprezentând ştiinţa şi având trei miniştri: Puterea (armata), Înţelepciunea (învăţământul) şi Iubirea (procreaţia)[2].

Thomas Hobbes, filosof englez (1588-1679), este adeptul principiului „bellum omnium contra omnes”[3], identificând trei factori care determină agresivitatea omului: concurenţa, neîncrederea şi ambiţia. La polul opus, ia în considerare trei pasiuni care generează o dorinţă de depăşire a condiţiei iniţiale prin încheierea de pacturi şi convenţii: frica de moarte, necesitatea bunurilor indispensabile unei vieţi onorabile, respectiv nădejdea de a atinge bunăstarea prin intermediul industriei[4]. Opinia lui prezintă însemnătate datorită faptului că pune în lumină trei legi fundamentale, considerate şi legi naturale: legea păcii, a libertăţii şi a egalităţii.

Prima lege traduce atât urmărirea armoniei sociale de către individ, cât şi pregătirea acestuia pentru război, dacă e necesar. De aici derivă şi imporanţa dreptului la viaţă. Ce-a de-a doua lege vizează libertatea şi, implicit respectarea egalităţii acesteia. A treia lege se referă la egalitatea de la natură, întărindu-le, astfel, pe primele două.

Drepturile sunt absolute şi inalienabile tocmai fiindcă sunt naturale. Obligaţiile sociale sunt, dimpotrivă, relative şi limitate. De aceea, susţine gânditorul englez, dreptul civil trebuie să-şi justifice principiile prin intermediul dreptului natural, pe care se întemeiază.

John Locke, filosof şi fizician englez (1632-1704), este cel care continuă şi completează teza lui Hobbes, considerând că dreptul pozitiv trebuie să respecte drepturile naturale. El propune ideea separării puterilor în stat, cu supremaţia celei legislative, concepţie continuată şi concretizată ulterior de către Charles de Secondat, baron de Montesquieu – scriitor iluminist francez (1689-1755), şi Jean Jacques Rousseau – filosof, scriitor şi compozitor francez de origine geneveză (1712-1778)[5], apărător al valorilor juridice de libertate şi proprietate, din care derivă egalitatea pe plan politic şi economic.

2. Iluminismul în gândirea politico-juridică (sec. XVIII-XIX)

Conform concepţiei kantiene, individul a evoluat de la o stare de socialitate antisocială[6]către moralitate prin intermediul cunoaşterii. Omul lui Immanuel Kant, renumit filosof german (1724-1804), avea, iniţial, înclinaţii ambivalente şi contrare, fiind, în acelaşi timp, dornic de socializare, dar şi de agresiune. Progresul său spiritual se datorează atât naturii, cât şi societăţii, însă toate acestea se subordonează înţelepciunii divine. Se pune, astfel, problema conflictului interior declanşat şi susţinut de nevoia de acceptare de către ceilalţi, pe de o parte, şi instinctul de individualizare, pe de altă parte.

Fenomenul prin care omul trece de la starea de ignoranţă la cea de cogniţie este denumit luminare[7] de către filosoful german, fenomen care implică libertatea de cugetare şi exprimare: „Luminarea este ieşirea omului din minorat, a cărui vină o poartă el însuşi. Minoratul este neputinţa omului de a se servi de inteligenţa sa fără a fi condus de altul. Vinovat se face omul de această stare, dacă pricina minoratului nu este lipsa inteligenţei, ci lipsa hotărârii şi curajului de a se servi de ea fără conducerea altuia. Sapere aude![8] Îndrăzneşte se te serveşti de inteligenţa ta proprie! Aceasta este lozinca luminării.”[9]

Kant reliefează o relaţie de reciprocitate între luminare şi forma de guvernare. Pornind de la libertatea de gândire, este determinată libertatea de acţiune, fiind influenţate principiile regimului. În sens invers, forma de guvernământ determină adoptarea unui anumit mod de cugetare.

Filosoful este adeptul unei constituţii republicane, pe care o consideră ca fiind cel mai aproape de teza contractului iniţial, ea însăşi reprezentând o călăuză către un ideal. Urmărind un acord desăvârşit între oameni, constituţia republicană reprezintă un punct de plecare pentru toate legile pozitive ale oricărui popor, conform filosofiei kantiene. Liberatatea de gândire ar putea fi asigurată printr-o monarhie constituţională, în care toţi membrii sunt liberi, egali şi deopotrivă supuşi aceloraşi legi, iar conducătorul este unul dintre ei, şi nu stăpânul statului.

Kant merge şi mai departe, până la un pact între state, considerând că numai aşa omul îşi poate pune în valoare întregul potenţial de care dispune de la natură. Filosoful concepe un proiect de pace eternă, având următoarele principii: „1. constituţia civilă a fiecărui stat trebuie să fie republicană; 2. dreptul internaţional trebuie să fie întemeiat pe un federalism al statelor libere; 3. dreptul cosmopolit trebuie să se limiteze la condiţiile ospitalităţii universale”[10].

Concepţia kantiană e un pas important în evoluţia omului şi în progresul omenirii, deziderate care presupun o realizare procesuală, prin intermediul raţiunii umane individuale şi colective contribuind la dezvoltarea culturii şi a civilizaţiei.

Există un spirit universal, constată Georg Wilhelm Friedrich Hegel[11] – filosof idealist german (1770-1831), care se manifestă în fiecare popor prin creaţiile spirituale şi materiale ale acestuia. Filosoful porneşte de la esenţa existenţei, reprezentată de raţiunea cosmică[12]. El defineşte spiritul ca fiind simplu prin raportare la materie, care este compusă şi depinde de propriile elemente şi de alte substanţe. Urmând teoria lui Spinoza – filosof olandez (1632-1677), Hegel acceptă că ideea de libertate constă în raportarea la necesitate şi se realizează numai prin cunoaştere.

De-a lungul timpului şi pe întinderea Pământului, libertatea a îmbrăcat diverse forme, de la orientali, care acordau acest atribut numai despotului, până la greci şi romani, care distingeau între oamenii liberi (stăpânii) şi sclavi. Creştinismul reprezintă trecerea la o libertate în concordanţă şi cu egalitatea, conştientizată mai întâi de germani. Deşi omul nu a ajuns să fie liber în sens plenar, societatea evoluează în această direcţie.

Conceptul de spirit nu se referă numai la conştiinţa cosmică, ci şi la cea socială. Hegel explică progresul umanităţii prin existenţa statului, care „constituie acordul dintre voinţa generală, esenţială şi cea subiectivă, acord care este moralitatea”[13]. Aşadar, în filosofia hegeliană, noţiunea de morală e legată de factorul social, reprezentând voinţa generală care se impune deasupra oricăror scopuri individuale. Gânditorul afirmă că statul nu este altceva decât „ideea divină aşa cum se înfăţişează ea pe pământ”[14].

Conform opiniei hegeliene, libertatea nu este un dat, ci trebuie dobândită prin subordonarea voinţei subiective a omului în faţa legilor. În acelaşi timp, pentru ca legile să fie raţionale şi nu arbitrare, ele trebuie se reprezinte voinţa majorităţii unui popor. Astfel, statul este împiedicat a-şi aroga o libertate mai mare decât cea a cetăţenilor.

Hegel compară evoluţia organică şi evoluţia spirituală, considerând că „numai în preschimbările din domeniul spiritului se naşte noul”[15]. Dezvoltarea spirituală se realizează prin lupta dintre conştiinţă şi voinţă, ambele reprezentând, la origine, un impuls inconştient, esenţial ca punct de pornire în dezvoltarea socială.

„Istoria universală înfăţişează treptele evoluţiei principiului ce are drept conţinut conştiinţa libertăţii”, asertează filosoful german. Prin intermediul conştiinţei, spiritul parcurge următoarele etape evolutive: cea în care acesta este legat de natură, cea în care se detaşează parţial, tinzând către libertate particulară, şi ultima etapă, aceea în care atinge universalitatea. Însă istoria demonstrează că desăvârşirea omului ca spirit particular sau universal nu este o treaptă finală, ci o permanentă evoluţie, un proces neîncetat.


[1] Philippe Malaurie, Antologia gândirii juridice;
[2] Apud Ioan N. Roşca, Introducere în filosofie;
[3] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[4] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[5] Disponibil aici.
[6] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[7] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[8] Îndrăzneşte să cunoşti!;
[9] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[10] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[11] Disponibil aici.
[12] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[13] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[14] Apud Ioan N. Roşca, idem;
[15] Apud Ioan N. Roşca, idem.


Maia Cristina Moroşanu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Dreptul – de la divin la juridic. Partea a III-a: Drept natural şi drept pozitiv  ”

  1. Scrieți un articol despre Kant, și nu citați (sau nu trimiteți) din chiar (la) Kant?!?!?!
    Scrieți un articol despre gândirea lui Hobbes și nu citați din chiar Hobbes? De ce nu?
    Scrieți un articol despre miiiiinuuuunatul Locke, mânca-l-ar mama, și nu citați din chiar Locke? De ce nu?
    De Spinoza nici nu mai vorbesc, că i-am devorat ambele tratate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate