Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Interviuri
Alina MATEI

Alina MATEI

Senior Editor JURIDICE.ro
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Radu Chiriță: Viața de avocat este cea mai frumoasă viață
25.01.2019 | Alina MATEI

Alina Matei

Alina Matei

Radu Chiriță

Radu Chiriță

Alina Matei: Mulţumesc, stimate domnule Profesor Radu Chiriţă, pentru că aţi acceptat să ne reauzim. Consecvent cu ceea ce spuneaţi în urmă cu şase ani, respectiv că toţi ar trebui să scriem şi să fim activi, aţi continuat să criticaţi sistemul judiciar. Aţi facut-o nu cu virulenţă, ci de cele mai multe ori argumentativ, alteori răzbătând clar că vă venea să daţi cu căciula de pâmânt când lucrurile ieşeau anapoda şi nu de puţine ori bâtându-le obrazul – fie el (obrazul) de judecător sau procuror. V-a dat târcoale disperarea că degeaba scrieţi, că nu se întâmplă nimic?

Radu Chiriţă: Disperare e prea mult spus, dar m-am gândit de câteva ori dacă mai are sens să scriu pe blogul acela sau nu. Cu ocazia acelor momente, am realizat că, în principal, scriu de nervi sau de frustrare, nu pentru a face lumea mai bună. Am recitit şi eu acum acel interviu de acum 6 ani şi am constatat că sunt în continuare de acord cu tot ce am spus atunci, ceea ce e puţin ciudat, dat fiind perioada de timp ce a trecut. Nu ştiu dacă ce am scris eu a influenţat vreodată pe cineva în bine sau în rău sau a determinat vreo consecinţă şi, ajuns la indiferenţa inerentă înaintării în vârstă, nici nu îmi pasă foarte mult. Îmi place să citesc opinii, în special cele cu care nu sunt de acord, în consecinţă voi continua să scriu când apuc, mai ales pentru cei care nu sunt de acord cu mine. Nu ca să le schimb opinia, ci pentru că cred că este util în lumea de azi să auzi şi chestiile care nu îţi convin şi cu care nu eşti de acord. Nu mai citim şi nu mai auzim decât texte şi argumente în care deja credem, iar algoritmii Facebook şi poziţionarea politică clară a organelor de presă fac acest lucru foarte facil. După mine, e calea directă către sfârşitul istoriei. Istoria lumii a fost construită de cei care au spus oamenilor lucruri cu care nu erau de acord şi care nu le conveneau. Iisus şi Galilei au rămas în istorie, nu păzitorii Templului sau cei care ne spuneau că nu Pământul se învârte. Nu „Like” a creat lumea în care trăim şi cred că trebuie să luptăm pentru promovarea libertăţii de exprimare nu pentru a povesti starea vremii ori a lăuda pe cineva, ci pentru a critica.

Alina Matei: Dacă ar fi să le sintetizaţi, care ar fi primele trei rele ale sistemului judiciar?

Radu Chiriţă: Mă supără un pic că trebuie să aleg doar trei. Dacă e să fac un clasament, ar cam fi aşa: 1. SRI şi doişunsfert; 2. lipsa obiectivului, a viziunii de ansamblu; 3. politica de recrutare. Le iau pe rând.

Unu. Din ce apare public acum şi din ce ştia toată lumea care vroia să ştie de ani de zile, justiţia penală a devenit obiectiv al serviciilor secrete de cel puţin zece ani. Ce dracu’ or vrut nu ne-a spus nimeni. Ştim foarte parţial ce au făcut, însă cât ştim e suficient pentru a realiza dimensiunea uriaşă doar a vârfului aisbergului. Ce e sub apă nu ştim şi nu ştim dacă vrem să ştim. Ce mă sperie cel mai mult este că nu vine nici un procuror sau judecător să îşi toarne cenuşă în cap. Să ne răspundă la câteva întrebări simple, care toate încep cu de ce. Faptul că nimeni din sistem nu are curajul să iasă în faţă şi să spună: „da, frate, am lucrat ani de zile după un protocol secret, cu acte secrete, împreună cu ăia de la SRI care nu au voie să facă urmărire penală” indică un fel de cam cât curaj există de fapt în sistemul de justiţie. Vreau să îl văd pe unul care să ne spună asta, să admită că a greşit şi că regretă. Nimeni nu o face, deşi au fost sute care au lucrat astfel. Lipsa asta de bărbăţie echivalentă cu lipsa de asumare a responsabilităţii mă sperie mai mult decât ceea ce s-a întâmplat. Indică faptul că ei nu ştiu pentru ce au fost făcuţi magistraţi.

Ceea ce mă face să trec la punctul doi. Eu cred că magistraţilor ar trebui să li se amintească extrem de des care este rolul lor acolo, care e obiectivul lor când merg la serviciu. Dacă ei cred că acesta este: „să rezolv dosare”, „să rezolv cât mai multe dosare în cât mai puţin timp”, „să respect legea”, „să combat infracţionalitatea”, „să paradesc la fraieri”, „să termin 38 de cauze până la ora 6 seara”, „să nu mă calce Inspecţia” etc., se înşeală amarnic. Orice organizaţie trebuie să aibă nişte valori, nişte dorinţe, nişte obiective pe care să promoveze. Ditamai organizaţia care este sistemul de justiţie nu le are, aşa că 99% din magistraţi nu ştiu să răspundă la întrebarea: „io ce fac aici?”. Mulţi răspund oficial: „dreptate”. E greşit, dreptate făcea şi Dumnezeu când inunda toată planeta în afara lui Noe. Istoria i-a inventat pe magistraţi nu ca să facă cineva dreptate, ci ca să se asigure că oricui i se respectă o sumă de drepturi. Când judecătorii români vor realiza că rolul lor este acela de a se asigura că statul român le respectă oamenilor drepturile inalienabile, când vor realiza că obiectivul lor este de a asigura procese corecte poate vom face un pas în faţă. Până atunci vom rezolva, corect sau nu, repede sau nu, dosare.

Ceea ce ne trece la punctul trei, recrutarea. Cred cu tărie că sistemul de recrutare în profesiile juridice este un dezastru. E drept că ajung în profesii şi oameni buni, care ar trebui să fie acolo, dar asta nu se întâmplă pentru că sistemul funcţionează. totuşi .uneori, ci ca rod al hazardului şi al statisticii. Când sunt câteva mii de candidaţi, e inevitabil că oricât de defect ar fi sistemul de recrutare, câţiva buni tot scapă înăuntru. Însă nici INM-ul şi nici UNBR-ul nu încearcă să caute oameni care să aibă calităţile necesare pentru meseriile astea. UNBR-ul nici măcar nu ştie ce caută, iar INM-ul îl caută pe Sfântul Petre, deşi nu ştiu dacă El ar reuşi să treacă de 100 de grile în care viaţa se împarte în adevărat şi greşit. Mai trist e că nici măcar pe urmă sistemul nu are mijloace adecvate să îi dea afară pe cei care au intrat în profesie din greşeală. Băgam gunoiul sub preş atât de mult, încât se adună acolo mai mult decât la Pata Rât. Toţi, dar toţi, ştim judecători, procurori sau avocaţi care nu ar trebui să fie ceea ce sunt şi, totuşi, nu îi dăm afară decât în cazuri absolut excepţionale. Din magistratură zbori numai dacă îţi plezneşti un coleg, dacă nu redactezi cu anii hotărârile (cu excepţia celor de la ÎCCJ) sau chestii din astea. Dacă nu înţelegi noţiuni de drept elementare, dacă nu îţi citeşti dosarele, dacă motivezi pe metoda copy/paste, dacă nu îi asculţi pe cei din faţa ta eşti ok. Din avocatură, idem.

Alina Matei: Şi soluţiile care ar fi?

Radu Chiriţă: Nu sunt atât de deştept încât să am şi soluţiile în pix. Plus că, probabil, sunt prea complicate pentru a fi rezumate în câteva cuvinte. Dacă aş fi dictator şi aş putea face ce vreau eu, relativ de cele de mai sus, aş face după cum urmează. Aş da amnistie penală şi disciplinară pentru toţi care se pocăiesc şi ne spun cum o fost cu serviciile. Aş desecretiza toate, dar absolut toate, documentele SRI legate de dosarele judiciare. Aş audia toţi ofiţerii din echipele mixte şi care au participat la efectuarea urmăririi penale. După ce aş şti adevărul adevărat, aş vedea ce e de făcut. Pe punctul doi, i-aş pune pe toţi judecătorii şi procurorii să repete în fiecare şedinţă de judecată jurământul făcut când le-o dat Preşedintele decretele de numire. Pe ultimul punct, e cel mai greu, că dacă îi dăm afară pe cei care merită, rămânem cu prea puţin magistraţi şi avocaţi şi nu ne descurcăm. Dar măcar pe la ÎCCJ şi curţile de apel tot aş face o selecţie.

Alina Matei: Când vedem înregistrări făcute de procurori cu procurori, şi nu de Brad Pitt pe post de regizor, ajungi să te întrebi: “OMG, doar mie mi se pare halucinant?“ Ce se poate învăţa din aceasta?

Radu Chiriţă: Că Dumnezeu nu loveşte cu parul şi că prin robul lui (cine şi ce vrea cred că ştie doar cealaltă parte, Satana) te duce extrem de uşor din rai în iad.

Alina Matei: Ce înseamnă pentru dumnevoastră normalitate în relaţia cu parchetele, instanţele, procurorii, judecătorii…?

Radu Chiriţă: Câteva chestii care ţin de 7 ani de acasă şi 4 (de regulă) de facultate. Să nu mă citeze la ora 8.30, ca să intre în sală la ora 9.30 şi îmi ia cauza la ora 16.30. Să nu mă trateze ca pe un duşman, ci ca pe un coleg. Să răspundă la argumentele pe care i le aduc, dacă nu e de acord cu ele. Dacă lucrează la parchet, să îmi răspundă la memorii sau cereri. Etc., etc., nu e mare lucru normalitatea, dar probabil e cel mai greu de atins. Ţine de educaţia, bunul simţ şi respectul pe care îl acordă fiecare. Tocmai de aceea, relaţia cu unele parchete, cu unele instanţe, cu unii procurori sau judecători este una normală, iar cu alţii nu. Nu cred că aceste lucruri trebuie să le rezolve legea, ministerul şi CSM-ul. Probabil că nici nu trăim într-o ţară normală şi de aia nici relaţiile nu sunt chiar normale. Aveam exemplul unui judecător de penal german care, când îi intra un dosar nou, chema procurorul şi avocatul la prânz şi stabileau de comun acord cum organizează procesul, termene etc. E de neconceput la noi, dacă ies la prânz cu un procuror sau judecător, o să fie stresaţi că „ce zice lumea!”. Iar alţii nu iau masa cu prietenii infractorilor.

Alina Matei: Ce ar trebui să NU facă un judecător, un procuror?

Radu Chiriţă: Multe. Dar, în principal, să nu încalce legea, pentru că e cel puţin bizar să judeci, încălcând legea, oameni pentru că or încălcat legea. Chiar dacă pentru tine o fi nulitate relativă, fără sancţiune în lipsa vătămării, iar pentru ei e abuz în serviciu, oricum nu dă bine. În rest, tot ce decurge din cele de mai sus.

Alina Matei: Sunt legile, codurile, codurile deontologice, timpul – suficiente să pună în mişcare mugurii schimbărilor?

Radu Chiriţă: Ajută şi codurile şi timpul. Cred însă că mai mult ajută transparenţa şi dialogul, iar pentru asta ar trebui ca instituţiile din zonă să iasă din carapace, din obtuzitate şi din starea de asediu în care se bagă singure. Fără transparenţă, unica senzaţie care se creează este de dictat, de arbitrariu şi de ascundere a unor ilegalităţi. Dau un exemplu minor şi poate insignifiat la nivel general. Dacă te întrebi de ce nu vrea UNBR să comunice numele celor fac subiectele de admitere nu ai răspunsuri decât din gama asta. Explicaţia oficială „ca să combatem corupţia”, adică să nu ştie candidaţii cui să dea şpagă e stupidă. Indică simplu că nu ai încredere în acele persoane că nu ar lua. Dacă CSM ar spune de ce transferă sau nu un procuror, ar dispărea şi alte semne de întrebare. Etc. Iar despre dialog este inutil să mai spun. Dacă avem probleme cu relaţiile între profesii, hai, tată să vorbim. Fără să vorbim, nu o să o rezolvăm. Însă cei care sunt sus pe podium refuză să vorbească, pentru că Dumnezeu nu vorbeşte decât eventual cu Moise. Iar ăia de pe parchet refuză să ridice glasul, preferând să plece capul cu speranţa că nu îl apasă nimeni prea tare, în timp ce UNBR are probleme mai importante de rezolvat, de genul inventării de conspiraţii. E extrem de trist că organul de protecţie al profesiei nu apără deloc nici avocatura şi nici avocaţii. Faptul că noi, avocaţii, ca instituţie nu avem un glas în dezbaterile privitoare la justiţie e foarte trist. Iar faptul că UNBR nu are o voce atunci când avocaţii sunt victime ale unor abuzuri sau sunt inculpaţi pentru simplul fapt că şi-au exercitat profesia indică o ratare a sensului instituţiei.

Alina Matei: Dar rolul avocaţilor care este? Dar pe bune, nu mimă.

Radu Chiriţă: Avocaţi există de când există şi judecători, deci or avea şi ei un rol, dacă fără ei nu se poate. Aş putea scrie o carte despre „la ce sunt buni avocaţii” şi mi-e prea greu să o rezum. Din punctul meu, profesia este foarte înghesuită la acest moment, prinsă între un stat care o spoliază de bani, nişte organe ale profesiei care mai mult încurcă decât să ajute, organe judiciare care nu o respectă şi facultăţi de drept care livrează maşini de rezolvat grile. Un prieten mi-a arătat recent o carte veche cu o pledoarie fantastică a lui Delavrancea, dacă nu mă înşeală memoria. Azi sunt prea puţin avocaţi care să aibă cultura generală şi juridică pentru a susţine acea pledoarie, niciun judecător care să aibă răbdare să o asculte şi, probabil, prea puţini clienţi care să te plătească pentru ea. Probabil că în 30 de ani o să fim înlocuiţi de roboţi, că şi ăia pot face o muncă mecanică de a reproduce nişte texte de lege în faţa altor roboţi care deja or decis care este soluţia. Nu ştiu cum o să facă UNBR-ul atunci să ia ceva taxe de la robot, dar bănuiesc că se va găsi o soluţie.

Alina Matei: Sunteţi cunoscut pentru luările de poziţie vizând CSM, ÎCCJ, UNBR. O să o faceţi în continuare? Dar până când, până când? 🙂

Radu Chiriţă: Până o să ies la pensie pe o plajă din sudul Franţei şi o să mă intereseze numai starea vremii.

Alina Matei: Aţi construit o echipă frumoasă de avocaţi la Cluj-Napoca. Avocaţii din echipa CHIRIŢĂ ŞI ASOCIAŢII iau lucrurile cum sunt şi încearcă să asigure cea mai bună apărare clientului sau speră că, poate, viaţa de avocat e frumoasă, chiar şi imperfectă?

Radu Chiriţă: Încercăm să fim cei mai „faină” firmă de avocatură din lume. Nu ştiu dacă pot vorbi în numele colegilor mei, dar după mine viaţa de avocat e cea mai frumoasă. E grea, frustrantă, enervantă, are o listă de efecte secundare mai lungă decât drogurile de mare risc, dar e cea mai frumoasă. Dincolo de bani, de consultanţa corporatistă, de alte chestii de astea, este una dintre meseriile în care chiar poţi să faci bine unor oameni, chiar poţi să ajuţi un om şi poţi pune suflet în ea chiar şi după zeci de ani de profesie. Nu cred că sunt multe la fel, e una dintre puţinele meserii pe care le poţi face cu pasiune în fiecare zi.

Alina Matei: Care este rolul pe care vi l-aţi asumat în firmă: de profesor, de coordonator, de sfătuitor, de dăruitor de opinii si sfaturi?

Radu Chiriţă: Habar nu am. Suntem o echipă destul de mare şi e greu de stabilit un rol anume. Toţi cei şase parteneri care conduc firma în acest moment (alături de mine sunt Oana Chiriţă, Anamaria Bota, Bianca Pantea, Raluca Colcieri şi Florin Mircea) încearcă, probabil, să fie de toate. Încercăm să fim o firmă „altfel” atât în relaţiile cu clienţii, cât şi în relaţiile dintre noi, iar până acum am avut succes. Când am început acum şapte ani jumătate eram trei avocaţi, o secretară şi nici un client. Suntem peste 20 de avocaţi acum şi sute de clienţi, ceea ce înseamnă că am reuşit.

Alina Matei: Mi-a plăcut exprimarea că vă scoateţi clopul până la pâmânt în faţa unor judecătoare în contextul unei soluţii favorabile clientului dumneavoastră. În faţa cui vă mai scoateţi clopul?

Radu Chiriţă: Nu mi-am scos clopul pentru că firma noastră a câştigat un proces, aş fi făcut-o indiferent cine reprezenta oamenii în faţa instanţei. Mi-am scos clopul pentru că am văzut o soluţie remarcabilă care a dat un pumn un cap unor instituţii ale statului imobile şi ignorante în rolul lor. Îmi scot clopul în faţa tuturor judecătorilor care fac asta.

Alina Matei: Decriptaţi schimbări în rândul studenţilor? Cum se schimbă generațiile?

Radu Chiriţă: Grea întrebare… Mărturisesc că eu nu prea reuşesc să înţeleg generaţiile actuale de studenţi. Nu sunt ei de vină, dar lumea s-a schimbat. Sunt generaţii care nu or trebuit să lupte pentru nimic, care au primit totul imediat şi care intră într-o lume în care te lupţi tot timpul şi nu primeşti nimic imediat. E prea lungă discuţia şi simt că mă depăşeşte.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Radu Chiriţă: Să citească mai mult decât scriu. Şi să scrie mult.

Alina Matei: Mulţumesc pentru că aţi stat de vorbă cu mine.

Radu Chiriţă: Cu plăcere, oricând.


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Radu Chiriță: Viața de avocat este cea mai frumoasă viață”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.