ARTMARK. Licitaţia de Artă Europeană, inclusiv o selecție din colecția de artă clasică a diplomatului Vasile Stoica – 5 februarie 2019
25 ianuarie 2019 | JURIDICE.roÎn anii ’30-’50, diplomatul român Vasile Stoica (1889-1959) avea să strângă o colecție foarte bine închegată de artă clasică europeană. Multe dintre operele acestei colecții sunt clasate astăzi în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil. Vasile Stoica a fost un apropiat al lui Thomas Masaryk și al lui Ionel I.C. Brătianu, cunoscător a 14 limbi străine, luptător pentru fondarea și consacrarea României Mari, președinte în 1918 al Ligii Naționale a Românilor din America, ministru plenipotențiar în Bulgaria și Albania, Țările de Jos, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, negociator în 1946 al cauzei României ca țară cobeligerantă la Conferința de Pace de la Paris. Alături de operele colecționate de diplomatul român, se regăsesc în licitație și lucrări de artă semnate de mai modernii: Picasso, Braque, Dali, Magritte, Matisse, Toulouse-Lautrec, potrivit ARTMARK.
Licitaţia de Artă Europeană, inclusiv o selecție din colecția de artă clasică a diplomatului Vasile Stoica va avea loc marți, 5 februarie 2019, ora 20:30.