Marilena Uliescu s-a stins
25.01.2019 | JURIDICE.ro

Vineri, 25 ianuarie 2019, Institutul Național al Magistraturii a anunțat că îşi exprimă regretul profund pentru încetarea din viaţă a profesorului universitar dr. Marilena Uliescu, director al INM în perioada 2001-2004, şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, potrivit unui comunicat.
Dumnezeu să o odihnească!
***
Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“ al Academiei Române (ICJ) anunţă cu profundă durere trecerea la cele veşnice a doamnei prof. univ. dr. Marilena Uliescu, cercetător ştiinţific emerit, personalitate aştiinţei juridice româneşti. De-a lungul îndelungatei şi bogatei sale activităţi profesionale, prof. univ. dr. Marilena Uliescu a contribuit cu dăruire şi talent la formarea a numeroşi specialişti în drept şi la elaborarea unor lucrări juridice reprezentative. Prin dispariţia sa, ICJ şi întreaga comunitate juridică românească suferă o mare pierdere.
Cei care au cunoscut-o îi vor păstra o vie și caldă amintire.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
* A se vedea și articolul comemorativ ”Un gând de recunoștință doamnei Marilena Uliescu”