Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

(In)admisibilitatea recursului în perioada 17.07.2018 – 02.01.2019, în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei, pornite înainte de 20.07.2017
28.01.2019 | Cristian TĂNASĂ


Cristian Tănasă

Cristian Tănasă

Dreptul procesual civil român a fost marcat în ultimii doi ani de un aprig conflict între cele mai importante instanțe de drept din România – instanța de contencios constituțional și instanța supremă.

În studiul de față ne propunem să arătăm care au fost consecințele acestui conflict în ceea ce privește recursul în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei. Întâi, vom începe prin a prezenta un (I) scurt istoric al deciziilor și al normelor de drept relevante. Apoi, vom arăta care sunt, în general, (II) efectele deciziilor Curții Constituționale și, în particular, (III) efectele Deciziei CCR nr. 874/2018. În continuare, vom analiza și (IV) efectele art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 pentru ca, în fine, să prezentăm (V) concluziile studiului.

Două precizări se mai impun:

– pe parcursul studiului ne vom raporta în mod frecvent la două noțiuni: (a) procesele pornite de părți și (b) căile de atac deschise la momentul pronunțării unei hotărâri în acele procese. Prin cea dintâi noțiune vom înțelege doar acele procese ce au ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei, iar prin cea de-a doua noțiune vom înțelege doar căile de atac rezultate ca urmare a aplicării efectelor deciziilor Curții Constituționale în procesele deja menționate, iar nu ca urmare a unor modificări legislative – acestea din urmă se vor aplica doar proceselor începute ulterior intrării în vigoare a modificării, după cum arată norma de drept intertemporal (art. 27 C. proc. civ.);

– pentru ca cititorul să își creeze o imagine de ansamblu, recomandăm ca lectura studiului să pornească de la concluzii, urmând apoi a fi aprofundată cu celelalte secțiuni.

I. Scurt istoric al deciziilor și al normelor de drept relevante

La data de 20 iulie 2017, în Monitorul Oficial nr. 582 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, prin care Curtea Constituțională și-a reconsiderat poziția cu privire la instituirea unui prag valoric pentru accesul la o cale de atac și a stabilit că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituțională.

Ulterior, în Monitorul Oficial nr. 609 din 17.07.2018 a fost publicată Decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a stabilit că „efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)”.

Mai departe, la data de 01.10.2018, în Monitorul Oficial nr. 836 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 454/04.07.2018, prin care Curtea a stabilit că nu se poate ajunge la concluzia că Decizia nr. 369/2017 s-ar aplica numai proceselor începute după publicarea sa, întrucât aceasta ar însemna că o normă de natură legală (i.e. art. 27 din Codul de procedură civilă) ar restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituție.

Apoi, în Monitorul Oficial nr. 1074 din data de 18.12.2018 a fost publicată Legea nr. 310/2018. Art. III pct. 3 din acest act normativ a stabilit că sunt supuse recursului cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

La data de 01.01.2019 a intrat în vigoare art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013.

În fine, la data de 03.01.2019, în Monitorul Oficial nr. 2 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 874/18.12.2018, prin care Curtea Constituțională a arătat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

II. Efectele deciziilor Curții Constituționale

În literatura juridică de specialitate[1] s-a arătat că „pentru a stabili clar forța juridică a deciziilor Curții Constituționale și a înlătura pe viitor practici intolerabile ale unor instanțe judecătorești, noul text constituțional stabilește că acestea «sunt general obligatorii». Deciziile Curții Constituționale produc efecte juridice numai pentru viitor, iar acest lucru se realizează după publicarea lor în Monitorul Oficial al României”.

Cu altă ocazie[2], am arătat că supraviețuirea legii vechi sau aplicarea imediată a legii noi nu reprezintă remedii împotriva retroactivității, ci simple opțiuni legislative. Trecutul, în mod evident, „scapă” aplicării legii noi, însă prezentul și viitorul pot fi guvernate, conform voinței legiuitorului, de oricare dintre cele două variante, fără a putea fi considerate neconstituționale.

În acest context, vom face apel chiar la considerentele Deciziei CCR nr. 874/2018 pentru a prezenta viziunea Curții Constituționale asupra acestei chestiuni:

Curtea a reținut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște – facta futura, cât și situațiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile – indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere) și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita, respectiv cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, cauze în care, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica și acestora.” (para. 49).

„Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, singura situație în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale, fiind vorba despre un raport juridic epuizat – facta praeterita, este aceea a cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, cauzele fiind soluționate până la acest moment, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță constatată neconstituțională.” (para. 51).

Cu alte cuvinte, pentru ca o decizie a Curții, prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională și scoasă din ordinea juridică, să producă efecte într-un raport juridic dedus judecății este necesar ca:
a) raportul juridic să fie dedus judecății ulterior publicării deciziei Curții și anterior punerii în acord a legii cu decizia Curții (facta futura) sau
b) raportul juridic dedus judecății anterior publicării deciziei Curții să nu fie soluționat definitiv până la publicarea sa (facta pendentia) sau
c) în cadrul litigiului, deși raportul juridic a fost soluționat definitiv până la publicarea deciziei Curții (facta praeterita), să fi fost invocată excepția de neconstituționalitate ce a făcut obiectul respectivei decizii.

În schimb, acele raporturi juridice deduse judecății și soluționate în mod definitiv până la publicarea deciziei Curții și în cadrul cărora nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate rămân în afara sferei de aplicare a efectelor deciziei Curții, întrucât în sens contrar s-ar încălca principiul neretroactivității efectelor deciziilor CCR – art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Făcând aplicarea acestor criterii față de Decizia CCR nr. 369/2017, în mod unanim a fost admis faptul că acele hotărâri pronunțate în apel, în cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei, anterior datei de 20.07.2017, în care nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate, se situează în afara sferei de aplicare a efectelor deciziei amintite și, deci, nu sunt supuse recursului.

Purtând în minte aceste observații, în secțiunea următoare vom arăta că nu există niciun motiv pentru care Decizia CCR nr. 874/2018 să nu se bucure de același tratament juridic.

III. Efectele Deciziei CCR nr. 874/2018

La data de 17.07.2018 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 52/2018, prin care instanța supremă a stabilit că „efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)”.

Conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, „dezlegarea chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

În literatura juridică de specialitate[3] s-a arătat că „dezlegarea unei probleme de drept, în condițiile procedurale menționate, merită să fie obligatorie pentru toate instanțele de judecată, nu doar pentru a justifica pe deplin utilitatea unei asemenea desfășurări de forțe pe care o presupune declanșarea unui astfel de mecanism procedural, ci și având în vedere imperativul stringent al prevenirii eterogenității soluțiilor jurisprudențiale în aceleași probleme de drept, al asigurării unității de interpretare și aplicare a legii”.

Astfel, se poate spune că hotărârea prealabilă are aceeași forță juridică precum norma de drept interpretată, pe întreaga durată de existență a normei respective, cele două nemaiputând fi disociate.

Prin Decizia CCR nr. 874/2018, însă, interpretarea dată art. 27 C. proc. civ. prin Decizia ICCJ nr. 52/2018 a fost declarată neconstituțională și și-a încetat efectele[4].

Ca atare, în perioada 17.07.2018 – 02.01.2019, în spațiul juridic intern a existat o normă a cărei interpretare era neconstituțională[5] și care, contrar Deciziei CCR nr. 369/2017, suprima calea de atac a recursului în litigiile pornite anterior datei de 20.07.2017, în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei. Această interpretare a normei a produs efecte obligatorii până la înlăturarea sa din spațiul juridic prin publicarea Deciziei CCR nr. 874/2018.

Cu alte cuvinte, orice recurs pendinte sau care putea fi declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în perioada 17.07.2018 – 02.01.2019 era considerat suprimat prin Decizia ICCJ nr. 52/2018 și, astfel, hotărârea susceptibilă de recurs urma să devină definitivă.

De altfel, în practica instanțelor judecătorești din această perioadă putem întâlni numeroase soluții de respingere ca inadmisibil a unui recurs astfel formulat ori mențiunea „definitivă” inserată în dispozitivul hotărârilor pronunțate în apel.

Începând cu data de 03.01.2019, din ordinea juridică internă a fost înlăturată această interpretare neconstituțională. Se ridică, astfel, problema de a ști cum se răsfrâng efectele deciziei Curții prin care a fost înlăturată Decizia ICCJ nr. 52/2018 asupra acelor raporturi juridice ce s-au aflat sub incidența celei din urmă decizii (i.e. litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești în perioada 17.07.2018 – 02.01.2019).

Cu alte cuvinte, o normă juridică (sau interpretarea ei) declarată neconstituțională va fi înlăturată din spațiul juridic pentru viitor. Care sunt, însă, posibilitățile aflate la îndemâna părților pentru a înlătura această normă și față de situațiile aflate în curs de soluționare sau, în mod excepțional, față de cele deja epuizate? În cele ce urmează vom propune un răspuns la această întrebare.

În considerentele Deciziei CCR nr. 874/2018, Curtea arată că „hotărârile pronunțate de instanțele de apel după publicarea deciziei de admitere a instanței constituționale trebuie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor” (para. 85).

Făcând o paralelă cu efectele Deciziei CCR nr. 369/2017, Curtea mai arată că „la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța de apel, moment prin ipoteză anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, nu exista calea de atac a recursului în configurația stabilită ca urmare a constatării neconstituționalității pragului valoric al cererilor evaluabile în bani, reglementat de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, or, acest aspect, coroborat cu faptul că părțile din astfel de cauze nici nu au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederii constatate ulterior ca neconstituționale, conduce la concluzia că astfel de cauze reprezintă veritabile facta praeterita, față de care decizia de admitere nu este aplicabilă. Aceasta deoarece, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, existența sau nu a căii de atac trebuie raportată la momentul pronunțării hotărârii judecătorești. (…) Or, dacă hotărârea judecătorească nu era supusă recursului la momentul pronunțării și în cauză nici nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate care privea acest aspect, nu mai poate fi solicitată aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale, fiind vorba de un raport juridic epuizat. Cu alte cuvinte, fiind depășit momentul pronunțării hotărârii judecătorești, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv.” (para. 90 din Decizia CCR nr. 874/2018).

Decizia CCR nr. 874/2018 este, fără îndoială, o decizie a Curții la fel ca toate celelalte. Prin urmare, nu există niciun argument pentru care aceasta să nu fie supusă aceluiași tratament juridic referitor la întinderea în timp a efectelor sale precum Decizia CCR nr. 369/2017 sau oricare altă decizie a Curții.

În secțiunea anterioară am arătat care sunt condițiile în care se produc efectele unei decizii a Curții Constituționale. Aplicând aceste criterii la situația particulară a declarării neconstituționale a Deciziei ICCJ nr. 52/2018, obținem următoarele variante pentru ca efectele Deciziei CCR nr. 874/2018 să fie aplicabile și, astfel, efectele Deciziei ICCJ nr. 52/2018 să fie înlăturate din spațiul juridic în care se desfășoară raportul litigios:

a) litigiul să fie înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești începând cu data de 03.01.2019 (facta futura); totuși, în lumina argumentelor prezentate în secțiunea următoare, facta futura nu se vor afla sub imperiul Deciziei CCR nr. 874/2018, ci sub imperiul art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 ori al art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât aceste texte au înlăturat anticipat norma declarată neconstituțională (pentru mai multe detalii a se vedea infra, Secțiunea IV)[6];

b) hotărârea susceptibilă de recurs[7], în litigiile pornite anterior datei de 20.07.2017, să fie pronunțată începând cu data de 03.01.2019 (astfel, litigiul reprezintă o veritabilă facta pendentia, supusă efectelor Deciziei CCR nr. 874/2018, întrucât stabilirea căilor de atac nu a fost încă tranșată până la publicarea deciziei – aceasta depinzând de momentul pronunțării hotărârii);

c) hotărârea susceptibilă de recurs, în litigiile pornite anterior datei de 20.07.2017, a fost pronunțată ulterior datei de 20.07.2017, însă anterior datei de 03.01.2019; în acest caz distingem trei situații:

– hotărârea a fost pronunțată anterior publicării Deciziei ICCJ nr. 52/2018 și a fost atacată cu recurs, însă a fost declarat inadmisibil, urmare a efectelor Deciziei ICCJ nr. 52/2018, anterior publicării Deciziei CCR nr. 874/2018, litigiul fiind, deci, soluționat în mod definitiv; întrucât situația juridică este o facta praeterita față de Decizia CCR nr. 874/2018, pentru a beneficia de efectele sale, partea trebuia să invoce excepția de neconstituționalitate până la soluționarea definitivă a recursului, excepție care urma a fi fructificată ulterior, prin mijlocirea căii extraordinare de atac a revizuirii;

– hotărârea a fost pronunțată anterior publicării Deciziei ICCJ nr. 52/2018, a fost atacată cu recurs, iar acesta nu a fost soluționat până la data de 03.01.2019 (această situație reprezintă tot o facta praeterita în raport cu Decizia CCR nr. 874/2018, întrucât existența căilor de atac, prin raportare la momentul pronunțării hotărârii, fusese deja tranșată); independent de ridicarea excepției de neconstituționalitate, recursul va fi deschis, întrucât la momentul pronunțării hotărârii susceptibile de recurs, această cale de atac era deschisă, iar până la soluționarea recursului, norma care îl suprima (e. Decizia ICCJ nr. 52/2018) a fost abrogată, astfel că efectul potențial vătămător pentru parte nu s-a produs;

– hotărârea a fost pronunțată ulterior publicării Deciziei ICCJ nr. 52/2018; întrucât recursul era suprimat, hotărârea a devenit definitivă de la pronunțare, litigiul fiind, din nou, o veritabilă facta praeterita; pentru a se prevala de efectele Deciziei CCR nr. 874/2018, partea trebuia să declare recurs împotriva hotărârii și să invoce excepția de neconstituționalitate (care urma a fi fructificată chiar în calea de atac a recursului, dacă acesta nu era soluționat la data publicării deciziei Curții sau ulterior, prin calea extraordinară de atac a revizuirii, dacă recursul ar fi fost respins ca inadmisibil anterior publicării deciziei Curții); în caz contrar, decizia Curții nu s-ar fi putut aplica în mod retroactiv, întrucât existența căii de atac se stabilește în funcție de momentul pronunțării hotărârii – or, la momentul pronunțării, recursul era suprimat.

În schimb, dacă partea fie nu a declarat recurs împotriva hotărârii susceptibile de recurs, fie a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil anterior datei de 03.01.2019 și nu a ridicat excepția de neconstituționalitate, litigiul a devenit o facta praeterita, care iese din sfera de aplicare a Deciziei CCR nr. 874/2018. Astfel, calea de atac a recursului rămâne definitiv închisă, întrucât Decizia CCR nr. 874/2018 nu se poate aplica fără a încălca principiul neretroactivității.

IV. Efectele art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018

Art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, prin care se modifică art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prevede că „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

În ciuda exprimării greoaie[8] și, în parte, defectuoase[9], textul dorește să înlăture efectele Deciziei ICCJ nr. 52/2018, chiar înainte de a fi declarată neconstituțională[10], și să dea efect Deciziei CCR nr. 369/2017 – litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite anterior datei de 20 iulie 2017, au deschisă calea de atac a recursului, dacă hotărârea susceptibilă de recurs a fost pronunțată ulterior momentului publicării deciziei Curții.

Însă, așa cum vom arăta în continuare, art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 s-a aplicat numai pentru procesele începute în perioada 21.12.2018 – 31.12.2018.

Pentru aceasta, mai întâi trebuie să arătăm că însuși textul citat își limitează sfera sa de aplicare până la data de 31.12.2018, întrucât de la 01.01.2019 s-a aplicat art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Apoi, pentru a afla momentul de la care a produs efecte acest text, trebuie să îi acordăm o calificare juridică potrivită. Astfel, art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 poate fi calificat în două feluri: fie (i) drept o normă interpretativă, sens în care vine să interpreteze art. 27 C. proc. civ. în maniera prezentată de Curtea Constituțională, fie (ii) o normă modificatoare, implicită, punctuală și temporară a art. 27 C. proc. civ., pentru a fi pus în acord cu deciziile Curții Constituționale.

În literatura juridică de specialitate[11] s-a arătat că „legea interpretativă este o lege nouă modificativă, inovativă, iar nu pur declarativă, din moment ce, așa cum excelent observa Roubier, «legea interpretativă aduce în mod necesar ceva nou cu ea, pentru că nu se legiferează pentru nimic, și că acest lucru nou este în mod precis interpretarea pe care ea o consacră» sau, după Reymond, nu face altceva decât să tindă la schimbarea jurisprudenței, mai exact la unificarea jurisprudenței, fie confirmând una din soluțiile jurisprudențiale și repudiind pe celelalte, fie lămurind un text obscur în așa fel încât orice alte interpretări posibile să fie excluse. (…) Calificarea legii interpretative in sensu proprio ca retroactivă prin natura ei sau, dimpotrivă, ca pur inovativă, nu prezintă relevanță în dreptul român, deoarece chiar dacă ar fi socotită retroactivă, ea este, cu excepția legii penale sau contravenționale interpretative mai favorabile, interzisă, indiferent de domeniul sau obiectul său, în orice domeniu sau materie a dreptului privat sau public [art. 15 alin. (2) din Constituție]”.

Același autor mai arată[12] că, „ratione temporis, dispozițiile modificatoare sau completatoare au caracter inovator (sau chiar novator) și, deci, sunt supuse principiilor și regulilor de drept intertemporal”.

Pe cale de consecință, indiferent că art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 ar fi calificat drept o normă interpretativă ori modificatoare, el nu va putea retroactiva. Fiindcă este vorba despre o normă de drept procesual, adoptată în materia căilor de atac, textul de drept intertemporal care reglementează efectele sale în timp va fi chiar art. 27 C. proc. civ., în interpretarea propusă de Curtea Constituțională.

Conform Curții, regula instituită de art. 27 C. proc. civ. (i.e. hotărârile sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pornirii procesului) poate fi înfrântă doar de situația în care o normă este declarată neconstituțională, aceasta urmând a fi înlăturată de îndată din spațiul juridic, fără a-i permite să ultraactiveze față de situațiile pendinte.

În schimb, nici CCR și nici art. 27 C. proc. civ. nu permit ca regula să poată fi înfrântă în cazul în care este vorba despre o modificare legislativă, motiv pentru care aceasta nu se aplică situațiilor pendinte și, cu atât mai puțin, situațiilor epuizate. Astfel, textul care deschide calea de atac a recursului nu poate fi aplicat decât față de procesele începute după intrarea sa în vigoare, așa cum arată art. 27 C. proc. civ. și doar față de cele începute până la data de 31.12.2018, așa cum arată chiar textul analizat. Prin urmare, art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 are o sferă temporală de aplicare de doar 11 zile, dintre care 6 sunt nelucrătoare.

Afirmația este susținută chiar de considerentele Deciziei CCR nr. 454/2018, unde Curtea, analizând o formă prealabilă a textului art. III pct. 3, afirmă că „o lege nu poate conferi retroactiv o asemenea cale de atac, din contră, ea urmând a se exercita în temeiul și baza Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017. În caz contrar, are loc o retroactivare a legii coroborată cu o nerecunoaștere a efectelor deciziei Curții Constituționale, ceea ce înseamnă că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 147 alin. (4) din Constituție. (…) Curtea constată că hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pronunțate în perioada cuprinsă între 20 iulie 2017 și data intrării în vigoare a legii supuse controlului de constituționalitate cu privire la «alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv» sunt supuse recursului numai în temeiul legii existente în acest interval temporar, în configurația rezultată ca urmare a deciziei Curții Constituționale” (para. 58-59).

Astfel, pentru procesele pornite anterior intrării în vigoare a art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, calea de atac a recursului a fost guvernată de Deciziile CCR nr. 369/2017 și 874/2018, cu efectele descrise în secțiunea anterioară.

În schimb, pentru procesele pornite în perioada 21.12.2018 – 31.12.2018, cele două decizii nu au mai produs efecte, întrucât legiuitorul a înlăturat normele declarate neconstituționale și, deci, recursul se exercită în temeiul unei dispoziții legale.

Aceeași concluzie este valabilă și pentru procesele începute cu data de 01.01.2019, care se află sub imperiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Simțim, însă, nevoia unor explicații suplimentare. În lipsa art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 și a art. 483 alin. (3) C.proc.civ., în noțiunea de facta futura s-ar fi înscris acele procese pornite începând cu data de 03.01.2019 (i.e. înlăturarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 52/2018 prin Decizia CCR nr. 874/2018), în care calea de atac a recursului ar fi fost deschisă ca urmare a efectelor deciziilor Curții, fără ca partea să fie nevoită să întreprindă vreun demers suplimentar (e.g. excepție de neconstituționalitate, revizuire etc.).

De regulă, efectele deciziilor Curții Constituționale se produc, pentru acele facta futura, până la data la care legiuitorul pune în acord normele legale cu deciziile Curții. Ulterior, facta futura vor fi din nou reglementate de norma legală. Totuși, dacă legiuitorul modifică anticipat o normă declarată ulterior neconstituțională, facta futura vor fi guvernate direct de normele legale, iar nu de decizia Curții.

Din acest motiv, odată cu adoptarea art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, în noțiunea de facta futura au fost cuprinse și acele procese începute mai devreme, respectiv din data de 21.12.2018. Astfel, procesele începând cu data de 21.12.2018 au deschisă calea de atac a recursului direct în temeiul legii [fie art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, fie art. 483 alin. (2) C. proc. civ.], fără a mai avea relevanță Decizia CCR nr. 874/2018.

Concluzie preliminară. Prin raportare la situația analizată, diferența dintre o modificare legislativă și o decizie a Curții Constituționale constă în aceea că efectele deciziei Curții se pot aplica situațiilor juridice viitoare, celor în curs, dar și celor epuizate (dacă a fost invocată excepția de neconstituționalitate), pe când efectele modificării legislative nu se pot aplica decât situațiilor juridice viitoare. Ca atare, art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 nu prezintă niciun instrument juridic care să îi permită să fie aplicat față de situațiile trecute sau în curs, care vor rămâne sub incidența efectelor deciziei Curții Constituționale. În schimb, efectele deciziei Curții vor înceta față de procesele începute ulterior intrării în vigoare a art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, caz în care se va aplica acest text de lege, însă numai până la ieșirea sa din vigoare, după 11 zile, dintre care 6 nelucrătoare.

Astfel, în opinia noastră, ar fi fost mult mai eficient dacă viitorul rămânea guvernat de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil începând cu data de 01.01.2019, iar trecutul rămânea guvernat de efectele deciziilor Curții Constituționale, fără vreo altă modificare legislativă. În schimb, realitatea ne demonstrează că legiuitorul romând apreciează lucrurile complicate – pentru procesele pornite până la data de 21.12.2018 sunt incidente efectele deciziilor Curții Constituționale, pentru cele pornite în perioada 21.12.2018 – 31.12.2018 (deci 11 zile, dintre care 6 nelucrătoare) sunt incidente efectele Legii nr. 310/2018, iar pentru cele declanșate începând cu data de 01.01.2019 sunt incidente efectele art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

V. Concluzii

În lumina tuturor argumentelor expuse anterior, prin raportare la deciziile care au influențat în mod hotărâtor soarta căii de atac a recursului în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei, putem întâlni mai multe situații. Înainte de a le enumera, amintim faptul că încadrarea în facta praeterita, facta pendentia și facta futura se face prin raportare la fiecare decizie a Curții, ținând cont de momentul pronunțării hotărârii susceptibile de recurs (căci acesta este momentul în funcție de care se determină incidența căilor de atac):

1. dacă litigiul s-a născut anterior datei de 20.07.2017, distingem după mai multe situații:

a) hotărârea susceptibilă de recurs a fost pronunțată anterior datei de 20.07.2017; această situație este o facta praeterita față de Decizia CCR nr. 369/2017, iar calea de atac a recursului este deschisă doar dacă în speță fusese invocată excepția de neconstituționalitate ce a făcut obiectul Deciziei CCR nr. 369/2017; în caz afirmativ, litigiul se va putea încadra în una din situațiile descrise la lit. b1)-b3) de mai jos (fie direct, fie prin mijlocirea căii extraordinare de atac a revizuirii);

b) hotărârea susceptibilă de recurs a fost pronunțată începând cu data de 20.07.2017 și anterior publicării Deciziei ICCJ nr. 52/2018 (e. 17.07.2018); aici distingem după trei situații:

b1) recursul a fost soluționat anterior datei de 17.07.2018; în acest caz, calea de atac a recursului era deschisă, nefiind influențată de Decizia ICCJ nr. 52/2018 (facta pendentia prin raportare la Decizia CCR nr. 369/2017, supusă efectelor acestei decizii);

b2) recursul a fost soluționat după publicarea Deciziei ICCJ nr. 52/2018 (i.e. 17.07.2018), însă anterior publicării Deciziei CCR nr. 874/2018 (I.e. 03.01.2019); deși situația era o facta pendentia prin raportare la Decizia CCR nr. 369/2017 și ar fi trebuit să fie supusă efectelor sale, acestea au fost suprimate prin Decizia ICCJ nr. 52/2018; astfel, dacă recursul a fost respins ca inadmisibil, urmare a efectelor Deciziei ICCJ nr. 52/2018, partea ar fi trebuit să invoce excepția de neconstituționalitate a acestei decizii până la momentul soluționării recursului (pentru că situația a devenit o facta praeterita în raport de Decizia CCR nr. 874/2018); ulterior publicării Deciziei CCR nr. 874/2018, partea putea fructifica efectele acestei decizii prin mijlocirea căii extraordinare de atac a revizuirii; în caz contrar, calea de atac a recursului rămâne definitiv închisă, efectele Deciziei CCR nr. 874/2018 neputându-se aplica pentru trecut;

b3) recursul nu a fost încă soluționat la data publicării Deciziei CCR nr. 874/2018 (i.e. 03.01.2019); situația rămâne o facta pendentia în raport de Decizia CCR nr. 369/2017, supusă efectelor sale, însă o facta praeterita față de Decizia CCR nr. 874/2018; în acest caz, calea de atac a recursului rămâne deschisă, chiar dacă în speță nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate a Deciziei ICCJ nr. 52/2018,  întrucât la momentul pronunțării hotărârii susceptibile de recurs, această cale de atac era deschisă, iar până la soluționarea recursului, norma care îl suprima (I.e. Decizia ICCJ nr. 52/2018) a fost abrogată, astfel că efectul potențial vătămător pentru parte nu s-a produs;

c) hotărârea susceptibilă de recurs a fost pronunțată ulterior publicării Deciziei ICCJ nr. 52/2018 (e. 17.07.2018) și anterior publicării Deciziei CCR nr. 874/2018 (i.e. 03.01.2019); situația nu mai poate fi calificată drept facta pendentia față de Decizia CCR nr. 369/2017, întrucât aceasta nu mai producea efecte în perioada menționată anterior; în acest caz, recursul era inadmisibil la data pronunțării (facta praeterita față de Decizia CCR nr. 874/2018); pentru ca partea să poată beneficia de efectele Deciziei CCR nr. 874/2018, ar fi trebuit să declare recurs împotriva hotărârii și să invoce excepția de neconstituționalitate a Deciziei ICCJ nr. 52/2018; dacă excepția nu a fost invocată, recursul era inadmisibil, iar litigiul rămânea în afara sferei de aplicare a Deciziei CCR nr. 874/2018, fiind o facta praeterita; dacă excepția a fost invocată, distingem după două situații:

c1) recursul a fost soluționat (rectius, respins ca inadmisibil) anterior publicării Deciziei CCR nr. 874/2018 (i.e. 03.01.2019); în acest caz, situația este o facta praeterita față de Decizia CCR nr. 874/2018, iar partea poate fructifica efectele sale prin mijlocirea căii extraordinare de atac a revizuirii;

c2) recursul nu a fost soluționat până la momentul publicării Deciziei CCR nr. 874/2018 (i.e. 03.01.2019); și în acest caz, situația este o facta praeterita față de Decizia CCR nr. 874/2018, însă partea poate fructifica efectele Deciziei CCR nr. 874/2018 în chiar recursul declarat;

d) hotărârea susceptibilă de recurs a fost pronunțată ulterior publicării Deciziei CCR nr. 874/2018 (e. 03.01.2019); în acest caz, calea de atac a recursului este deschisă, întrucât litigiul reprezintă o veritabilă facta pendentia față de ambele decizii ale Curții – stabilirea căilor de atac nu a fost încă tranșată până la publicarea deciziei, depinzând de momentul pronunțării hotărârii;

2. în procesele pornite anterior datei de 20.07.2017, dacă partea fie nu a declarat recurs împotriva hotărârii susceptibile de recurs, fie a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil anterior datei de 03.01.2019 și nu a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, litigiul a devenit o facta praeterita, scoasă de sub incidența efectelor Deciziei CCR nr. 369/2017 sau, după caz, ale Deciziei CCR nr. 874/2018, care nu se pot aplica pentru trecut, astfel că recursul a rămas definitiv închis;

3. dacă litigiul s-a născut după data de 20.07.2017, distingem după următoarele situații:

a) anterior intrării în vigoare a art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 (e. 21.12.2018), procesul este guvernat de efectele Deciziei CCR nr. 369/2017 (ca facta futura față de decizie) sau, după caz, ale Deciziei CCR nr. 874/2018 (ca facta praeterita sau facta pendentia față de decizie), conform celor arătate la pct. 1, lit. b) și c) de mai sus;

b) în perioada 21.12.2018 – 31.12.2018, procesul este guvernat de efectele art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 (ca facta futura față de lege) și recursul se exercită în temeiul legii, iar nu în temeiul deciziilor Curții;

c) începând cu data de 01.01.2019, procesul este guvernat de efectele art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (ca facta futura față de lege) și recursul se exercită în temeiul legii, iar nu în temeiul deciziilor Curții.

În fine, art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 nu a putut deschide calea de atac a recursului pentru situațiile juridice trecute sau în curs de derulare la data intrării sale în vigoare, întrucât a reprezentat o modificare legislativă, supusă prevederilor art. 27 C. proc. civ. (i.e. s-a aplicat doar proceselor începute ulterior intrării sale în vigoare, întrucât interpretarea Curții este în sensul în care această regulă poate fi înfrântă doar în cazul în care se înlătură o normă declarată neconstituțională, iar nu și atunci când intervine o modificare legislativă). Astfel, art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 s-a aplicat doar proceselor începute în perioada 21.12.2018 – 31.12.2018 (deci 11 zile, dintre care 6 nelucrătoare). Începând cu data de 01.01.2019, se aplică dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.


[1] I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 1420.
[2] A se vedea C. Tănasă, I, Croitoru, Înalta Curte de Casație și Justiție față cu retroactivitatea. Studiu critic al Deciziei nr. 52/2018 a ICCJ – completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicat pe JURIDICE.ro, în data de 19.09.2018.
[3] V. Belegante în V.M Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat. Vol. I – art. 1-526, ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 1486.
[4] S-ar putea ridica problema efectelor Deciziei CCR nr. 454/2018 cu privire la soarta Deciziei ICCJ nr. 52/2018, însă contraargumentele pentru care cea dintâi nu a fost aptă să constate neconstituționalitatea celei din urmă sunt măcar două: (I) s-ar putea susține că acele considerente referitoare la Decizia ICCJ nr. 52/2018 nu sprijină dispozitivul hotărârii, fiind supraabundente, prin raportare la limitele învestirii instanței de contencios constituțional – un control a priori de constituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; (ii) dacă efectele Deciziei ÎCCJ nr. 52/2018 ar fi fost înlăturate prin Decizia CCR nr. 454/2018, atunci Curtea nu ar mai fi putut pronunța Decizia nr. 874/2018, conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
[5] Situația se poate explica prin aceea că Decizia CCR nr. 369/2017 a avut ca obiect controlul de constituționalitate al art. art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, pe când Decizia ICCJ nr. 52/2018 a avut ca obiect interpretarea art. 27 C.proc.civ. De aceea, in lipsa Deciziei CCR nr. 874/2018, Decizia ICCJ nr. 52/2018 nu putea fi considerată, ab initio, neconstituțională.
[6] Cu alte cuvinte, facta futura nu există decât prin raportare la Decizia CCR nr. 369/2017, adica litigiile pornite în perioada 20.07.2017 – 16.07.2018. În perioada 17.07.2018-20.12.2018, litigiile pornite pot avea doar valoarea de facta praeterita sau facta pendentia prin raportare la Decizia CCR nr. 874/2018, art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Ele nu pot fi facta futura în raport de Decizia CCR nr. 369/2017, întrucât aceasta a fost anihilată în perioada menționată. În fine, facta futura nu pot exista nici în raport de Decizia CCR nr. 874/2018, întrucât am arătat deja că deciziile produc efecte doar până când legiuitorul pune în acord norma neconstituțională cu decizia Curții. Or, aceasta s-a întâmplat anticipat, motiv pentru care facta futura vor fi reglementate de lege, iar nu de Decizia CCR nr. 874/2018.
[7] Folosim sintagma „hotărâre susceptibilă de recurs” întrucât includem aici atât hotărârile pronunțate de instanțele de apel, cât și hotărârile atacabile direct cu recurs, fie în baza înțelegerii părților, fie în temeiul legii.
[8] Nu fără un efort de interpretare putem ajunge la concluzia că hotărârile pronunțate (sau, după caz, nepronunțate) până la data de 19 iulie 2017, despre care vorbesc primele două teze ale textului, sunt, de fapt, acele hotărâri care, în lipsa textului, ar fi fost susceptibile de recurs (i.e. hotărârile instanțelor de apel, hotărârile atacabile direct cu recurs, fie în baza înțelegerii părților, fie în temeiul legii), iar nu și hotărârile instanțelor de fond, spre exemplu.
[9] Prin adăugarea sintagmei „în aceste procese”, din teza a treia a textului rezultă că, în procesele în care deja primele două teze au suprimat calea de atac a recursului, hotărârile nu sunt supuse recursului dacă legea suprimase, ab initio, calea de atac a recursului. Din două, una – ori legea deja suprimase recursul, caz în care primele două teze nu-și mai găsesc rostul, ori textul se referă, în realitate [asemenea celui din art. 483 alin. (2) C. proc. civ.] la orice alte situații decât cele enumerate anterior, în care legea deja suprimase recursul. Întrucât prin teza a doua a textului se deschide recursul în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei, singura interpretare a tezei a treia este că se aplică acelor cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei, față de care legea suprimase, ab initio, recursul.
[10] Pronunțarea Deciziei CCR nr. 874/2018 a fost posibilă în contextul în care În jurisprudența Curții Constituționale s-a admis în mod constat că nu este lipsită de interes soluționarea unei excepții de neconstituționalitate față de o normă juridică abrogată (așa cum era cazul Deciziei ICCJ nr. 52/2018).
[11] M. Nicolae, Contribuții la studiul conflictului de legi în timp în materie civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 150-154.
[12] M. Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Vol. I. Teoria dreptului civil, Ed. Solomon, București, 2017, p. 410.


Cristian Tănasă
Avocat, Baroul București

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate