ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Cauza Cernea v. România. Hotărâre CEDO din 18.12.2018

30.01.2019 | Nicoleta Cristina PAVLOVICI
Abonare newsletter
Nicoleta Cristina Pavlovici

Nicoleta Cristina Pavlovici

Sau despre cum este încălcat dreptul la un proces echitabil prin tergiversarea cauzei, cât și despre încălcarea dreptului de proprietate prin instituirea și menținerea unor măsuri asigurătorii în cursul procesului penal privind infracțiuni de ”abuz în serviciu” și ”luare de mită”.

Fără a trata subiectul din perspectiva situației de fapt, voi expune câteva chestiuni procedurale și procesuale ce au condus la încălcările Convenției.

Cauza a vizat o urmărire penală începută în anul 2000, o judecată în primă instanță (achitare pentru ”abuz în serviciu”, condamnare ”luare de mită”) – desființată în apel pe motive procedurale, trimitere spre rejudecare. Instanța în rejudecare a amânat cauza de 32 de ori, pentru a permite părților să-și pregătească apărarea, pentru ca expertul desemnat să prezinte două rapoarte de expertiză, iar instanța să citeze părțile și martorii, să administreze probe, să delibereze și să permită judecătorilor să-și exercite dreptul la grevă. De asemenea, într-o audiere din 2007, instanța a suspendat examinarea cererii reclamantului de a se ridica măsura asigurătorie impusă asupra activelor sale până la soluționarea cauzei de către instanță (active – patru loturi de teren agricol intracomunitar, o locuință și anexe). În anul 2010 – cauza a fost judecată și s-a dispus achitarea pentru abuz, condamnare pentru luare de mită și ridicarea măsurii asigurătorii. Hotărârea a fost atacată cu apel, însă acesta a fost respins. Ulterior hotărârea din apel a fost atacată cu recurs. Î.C.C.J., în anul 2011, a considerat că trebuie admis și că reclamantul a fost vinovat de luare de mită, dar răspunderea penală s-a prescris. În martie 2012, odată ce reclamantul a depus o copie legalizată a tuturor hotărârilor judecătorești, Registrul de proprietate imobiliară din Bihor a eliminat adnotarea referitoare la măsura de sechestru impusă asupra proprietății sale. Cu privire la durata excesivă a procedurii și implicit încălcarea art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil, CEDO a constatat că procedura penală împotriva reclamantului a început la data de 24 noiembrie 2000 și s-a încheiat cu hotărârea definitivă la data de 4 mai 2011. Astfel, procedura a durat zece ani, cinci luni și zece zile, existând peste trei niveluri de jurisdicție, iar amânările au fost din motive care nu puteau fi imputate inculpatului (jurisprudență similară Lupeni Greek Catholic Parish and Others v. Romania). Interesante sunt însă argumentele găsite de Curte privind încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cauza referită, argumente ce am considerat că merită traduse, deși nu sunt redate într-o variantă tradusă oficial.

”Reclamantul nu a explicat în ce măsură măsura îl afectase. Numai o parte din proprietatea sa imobiliară a fost confiscată, iar măsura nu viza nici o proprietate mobilă care ar fi fost necesară pentru desfășurarea unei activități profesionale. De asemenea, a fost liber fie să dețină terenul confiscat și nu a pretins niciodată că intenționa să-și vândă proprietățile sau să desfășoare o activitate care fusese afectată de sechestru.”

Practic, înțeleg că la momentul în care în procesul penal – sunt formulate contestații potrivit art. 250 C. pr. pen. ori cereri de ridicare a măsurii, acestea trebuie motivate sub aspectul concret al atingerii dreptului de proprietate, mai exact trebuie explicată necesitatea utilizării imobilelor sechestrate și atingerea adusă prin indisponibilizare. Exempli gratia, ”Curtea notează că nu există nici o dovadă în dosar că reclamantul a fost împiedicat să închirieze proprietatea sa sau să cultive terenul. De asemenea, nu există niciun indiciu că acesta nu a putut să utilizeze pe deplin proprietatea sa mobilă.”

”Curtea nu are niciun motiv să se îndoiască de faptul că ingerința – era în conformitate cu legea românească, deoarece avea o bază clară din fostul Cod de procedură penală, în special articolul 163, și că urmărea obiectivele legitime de combatere a criminalității și de asigurare a acoperirii pagubei cauzate ca urmare a unor fapte ilegale. Cu toate acestea, o suspiciune rezonabilă la începutul anchetei nu poate justifica o intervenție pe termen nedeterminat asupra drepturilor reclamantului. Investigația ulterioară trebuie să fie suficient de sârguincioasă și rapidă pentru a se asigura că interferența durează doar o perioadă limitată (a se vedea Benet Cehă, Republica Cehă, numărul 31555/05, § 42, 21 octombrie 2010). Curtea mai remarcă faptul că, măsura a fost ridicată formal de instanța de primă instanță la 8 aprilie 2010. Cu toate acestea, efectul suspensiv al recursurilor ordinare depuse de părți împotriva hotărârii sus-menționate și condiția prevăzută de Legea nr. 7/1996 pentru ca registrul funciar să fie actualizat, reclamantul a rămas în imposibilitatea de a dispune liber de proprietatea sa în așteptarea unei hotărâri definitive pronunțate de instanța penală. Prin urmare, nu a putut să folosească în mod liber o parte din proprietatea sa imobiliară, în special să o vândă sau să o folosească drept garanție pentru împrumuturi, de la 19 decembrie 2002 la cel puțin 4 mai 2011, și anume opt ani, patru luni și cincisprezece zile.” Practic, Curtea recunoaște importanța efectuării investigațiilor privind infracțiunile grave suspectate, cu diligența necesară pentru a se asigura că aceste infracțiuni sunt evaluate în mod corespunzător și că procedurile au încetat în mod corespunzător. Cu toate acestea, durata procedurii și valoarea aparent semnificativă a bunurilor imobile sechestrate, conduce la faptul că nu a existat un echilibru just între interesele generale ale societății și interesele reclamantului, fiind obligat să suporte o povară excesivă ca rezultat al sechestrului continuu. Prin urmare, chiar și în condițiile de necesitate a acoperirii pagubei cauzate ca urmare a unor fapte ilegale, ori de asigurare a luptei împotriva corupției, prin instituirea de măsuri asigurătorii în bloc asupra bunurilor proprietatea persoanelor acuzate – încă de la începutul procesului penal până la finalizarea definitivă a acestuia, sunt aduse atingeri grave drepturilor și intereselor personale, indiferent de interesele generale ale societății – interese ce nu pot persista o perioadă nedeterminată. Interesul general de la momentul presupusei săvârșiri a unei infracțiuni este cu siguranță schimbat după aproximativ 8 ani de cercetare penală și judecătorească sfârșită cu soluție definitivă de achitare. Decizia CEDO vine să nuanțeze argumentele expuse și aici.

Avocat Nicoleta Cristina Pavlovici
Baroul Iași

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate