Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro

Întrevedere Tudorel Toader – Ambasadorul Republicii Tunisiene în România
29.01.2019 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Marți, 29 ianuarie 2019, prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției, a avut o întrevedere cu Raja Jhinaoui Ben Ali, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Tunisiene la București, potrivit unui comunicat.

În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte privitoare la stadiul cooperării bilaterale în domeniul justiției; la dezvoltarea relațiilor de colaborare; precum și la finalizarea Acordului de cooperare între Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției al Republicii Tunisiene în domeniul justiției (intenția părților fiind aceea de a avea în vedere o cooperare cât mai largă în baza competențelor pe care le are Ministerul Justiției român).

Exprimându-și întreaga deschidere pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul justiției, ambasadorul a solicitat susținerea Republicii Tunisiene în procesul de consolidare a cooperării judiciare internaționale și a statului de drept.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.