Curtea Constituțională în conflict cu ea însăși
30 ianuarie 2019 | Daniel UDRESCU
Daniel Udrescu
Comentam aici în 2014 https://www.juridice.ro/354056/eroarea-materiala-a-art-2331-alin-1-din-codul-de-procedura-fiscala.html#comment-63636 că OUG 54/2010 a distrus economia românească. Da, a stat la baza măsurilor neconstituţionale ale HCSAT 69/2010. Şi uite aşa ajungem la protocoale şi alte lucruri…
Dar mai întâi felicitări domnului avocat Dominic Pop https://profesionisti.juridice.ro/george-dominic-pop!
Două comunicate de presă care se bat cap în cap:
Potrivit celui din 2019, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 233 indice 1 alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură fiscală şi a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233 indice 1 alin. (1) din același Cod.
Potrivit celui din 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 233 indice 1 alin. (1) din Codul de procedură fiscală şi a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233 și art.233 indice 1 alin. (2)-(5) din același Cod.
În ziua de 29 ianuarie 2019, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituția României, al art. 11 alin. (1) lit. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere următoarele excepții de neconstituționalitate:
B. Excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 233^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis:
1. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 2331 alin. (2) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 și ale art. 350 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 sunt neconstituționale.
2. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 233^1 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 cu referire la alin. (2) și (3) din același articol este neconstituțională.
3. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 cu referire la alin. (1) din același articol este neconstituțională.
4. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
5. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233^1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 și ale art. 350 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.
În ziua de 17 octombrie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României, al art. 11 alin. (1) lit. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepții de neconstituționalitate:
III. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, precum și a dispozițiilor art. 233 și ale art. 2331 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională, a constatat că alineatul 1 al articolului 233^1 din Codul de procedură fiscală, text introdus prin art. XI pct. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010, face trimitere la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, Curtea a observat că la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010, art. 135 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cuprindea un număr de 3 alineate. În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile art. 233^1 alin. (1) din Codul de procedură fiscală făceau referire la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acest din urmă text nemaifiind în vigoare. Curtea a reținut că, deși trimiterea la alte acte normative este un procedeu legislativ permis, aceasta nu poate presupune luarea în considerare a unei norme abrogate. La momentul recurgerii la procedeul legislativ al trimiterii la alte acte normative, norma la care se face trimitere trebuie să fie o normă în vigoare, aparținând fondului activ al legislației. Curtea a apreciat că, dacă s-ar permite adoptarea unei norme de trimitere, care are în vedere o dispoziție abrogată anterior, s-ar ajunge la situația ca, printr-un procedeu legislativ nepermis, să se repună în vigoare norme abrogate. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție abrogată la acel moment, se încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la claritatea și previzibilitatea actelor normative. În consecință, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 233^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale. Cu unanimitate, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală și a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în ansamblu, precum și cea a dispozițiilor art. 233 și art. 233^1 alin. (2)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
