ÎCCJ. Investigatori sub acoperire. Luare de mită și abuz în serviciu
05.02.2019 | Andreea COMAN

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că se impune admiterea recursului în casație declarat de Parchet întrucât în cauză s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege – cu consecințe și asupra modalității de executare , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată şi abuz în serviciu – comisă prin acordarea de avantaje patrimoniale privind neplata costului călătoriei respective celor patru investigatori sub acoperire – dispunând condamnarea acestuia la închisoare, în regim de detenție. Instanțele de fond și apel la pronunțarea hotărârilor de condamnare a inculpatului – conductor de tren – cu atribuţii de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor în sfera sa de activitate au reținut ca neavând relevanță cuantumul mitei pentru fiecare act material în parte (10 lei) sau lipsa antecedentelor penale, ci esenţial în stabilirea situației de fapt este că inculpatul a primit banii de la unul dintre investigatorii sub acoperire (în total 40 de lei), fără a emite biletele de călătorie, neavând importanţă nici faptul că banii i-a băgat în geantă sau în buzunar, aşa cum rezultă din declaraţia investigatorului ori că i-a lăsat pe măsuţa compartimentului, aşa cum rezultă din înregistrarea audio-video sau absenţa înregistrărilor audio-video din care să rezulte comportamentul ulterior al inculpatului, actele materiale expuse în rechizitoriu fiind dovedite, fără echivoc. Gestul inculpatului de a aşeza banii într-o zonă neutră, pe măsuţa compartimentului neputând a fi coroborat cu afirmaţia acestuia, în sensul că nu ar fi acceptat să călătorească în condiţii ilicite. De asemenea, instanțele de fond și apel au apreciat ca nefiind utile și pertinente probele administrate în apărare, înscrisurile depuse având relevanţă exclusiv în circumstanţiere, surprinzând aspecte de ordin general şi nu unele legate de faptele concrete ce i se impută. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, Decizia nr. 368/RC/2015)
Av. Andreea Coman
Managing Associate SĂVESCU & ASOCIAȚII