Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
PIPEREA & ASOCIATII
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Decizia nr. 3062/2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava
04.02.2019 | Alina CORNEA

Alina Cornea

Alina Cornea

ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3062
Sedinta publica din 19 noiembrie 2018

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta ******* ****, cu domiciliul in ********* si cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat ****** ********, cu sediul in municipiul Botosani, str. *********** nr.,** impotriva sentintei nr. 300 din 13 aprilie 2018, pronuntata de Tribunalul Botosani – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. ****/**/2017 intimate fiind paratele D***** G****** R****  F**** P***** Is, cu sediul in municipiul Iasi, str. ******** nr.  si A***** J*****  F****** P***** Bt, cu sediul in municipiul Botosani, ******** nr. *.

La apelul nominal, facut in sedinta publica, se prezinta avocat ******* ***** pentru reclamanta-recurenta, lipsa, lipsa fiind si reprezentantii paratelor-intimate.

Procedura de citare este legal indeplinita.

Se face referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta invedereaza ca este necesara clarificarea aspectului, recurenta intelege sa conteste faptul societatea ********* nu se afla in stare de insolvabilitate la momentul emiterii deciziei.

Fiind intrebata, avocat *******,  pentru reclamanta-recurenta, arata ca societatea nu avea calitatea de debitor insolvabil conform Codului fiscal si conform temeiului de drept pentru care a fost intemeiata decizia de atragere a raspunderii, respectiv art. 25 alin. 2 lit. d.

De asemenea, nu avea calitatea de debitor insolvabil, deoarece in raport de sentinta pronuntata la 13.06.2017 aceasta avea calitatea de debitor insolvent, pentru ca s-a inceput procedura insolventei si atunci nu se putea vorbi de un insolvabil, ci doar de un insolvent, aceasta fiind atitudinea recurentei pe care si-a mentinut-o si a facut critici in principal pe acest aspect.

Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata recursul in stare de judecata si acorda cuvantul la dezbateri.

Avocat ******** pentru reclamanta-recurenta, ca un prim aspect, afirma ca a observat si a aratat criticile aduse de intimata prin decizia emisa in cadrul procedurii administrative ca paratii au deturnat aceasta atitudine a reclamantei, respectiv faptul ca reclamanta sustine nelegalitatea acestei decizii pe motivul ca nu avea calitatea prevazuta de art. 25 alin. 2 lit. d), acestea invoca dispozitiile Legii nr. 85/2014 si arata ca legiuitorul nu exclude posibilitatea aplicarii concomitente si acestei proceduri administrative. In acest sens, arata ca nu poate exclude ceva ce nu include, Legea nr. 85/2014 nu se pune in discutie in prezenta procedura administrativa, dar, in acelasi timp, nu include acest aspect, iar cand s-a dorit sa includa o anumita situatie a aratat-o, iar cu titlu de exemplu se refera la dispozitiile art. 169 alin. 8 din Legea nr. 85/2014 care prevede ca nu se inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiune. Mai mult, instanta de fond din punctul sau de vedere in mod superficial a analizat acest aspect, invocand Legea nr. 85/2014, aratand ca aceasta nu ar exclude un acest aspect. Declaratia a formulat-o in sprijinul reclamantei pentru a arata si evidentia instantei ca atunci cand a dorit legiuitorul sa se raporteze si la aceasta calitate a debitorului insolvent a dispus prin modificarile aduse din ordonanta de urgenta indicata prin precizarile reclamantei care au fost puse in aplicare dupa data emiterii deciziei, respectiv 31 august 2017, a introdus dispozitiile art. 2.1 care arata ca se aplica si debitorului insolvent. Prin urmare, in raport de aceste modificari, care nu se aplica si reclamantei, prin dispozitiile legale prevazute in mod concret considera ca instanta de fond si intimata a dat o interpretare pentru ca ele sunt stricte, prin invocarea acestor dispozitii legiuitorul nu s-a raportat si la situatia reclamantei. In principal, pentru aspectele criticate si in procedura administrativa, in fata instantei de fond si de recurs considera ca aceasta decizie de atragere este nelegala.

Cu privire la cel de-al doilea aspect, pe fondul cauzei, respectiv rasturnarea bunei credinte, afirma ca daca se va trece peste cele indicate de reclamanta, asa cum a aratat in decizia atacata, se observa ca acestea s-au limitat la a sustine incidenta unor texte de lege fara raportare la o situatie de fapt si o prezumtie simpla, aceea ca fata de a nu declara sau de a achita la scadenta obligatii fiscale, in primul rand, ar fi constituit o obligatie pentru reclamanta si, in al doilea rand, a presupus un management defectuos ori, legiuitorul cand a instituit aceasta dispozitie legala respectiv atragerea raspunderii nu s-a raportat la managementul defectuos, aceasta a aratat ca aceasta prezumtie de buna credinta trebuie inlaturata prin aspecte concrete si nu prin a invoca pur si simplu fara a avea o sustinere contabila chiar a acestor elemente. Din punctul sau de vedere, intimatii arata ca nu s-a depus declaratia, si in acest sens arata ca aceasta s-a depus, dar nu la acea data, au fost depuse ulterior, si legiuitorul pentru acest lucru a prevazut posibilitatea unei amenzi contraventionale pe care reclamanta a si achitat-o. Nu s-a facut dovada existentei unor fonduri in aceasta societate care a functionat 2 ani care ulterior ar fi fost deturnate sau folosite in beneficiul administratorului sau asociatului.

Prin urmare, doar prin a indica faptul ca nu s-au depus sau nu s-au achitat nu poate rasturna prezumtia reclamantei de buna credinta instituite de catre legiuitor. Cu alte cuvinte, considera ca intimata ar fi trebuit sa probeze ca s-a actionat in mod constient in scopul crearii unei obligatii fiscale in sarcina societatii debitoare aflate in stare de insolventa, intimatii au aratat ca este in insolvabilitate, ceea ce ar face imposibila recuperarea creantelor. Nu s-a facut nicio dovada in acest sens, nu exista elemente de fapt precise si certe care sa justifice stabilirea raspunderi solidare a reclamantei cu societatea debitoare, descrierea faptei in decizia de angajare a raspunderii solidare fiind facuta in termeni generali fara expunere concreta a elementelor care au determinat antrenarea acestei raspunderi.

Considera ca aceasta raspundere ar trebui sa imbrace acele elemente specifice raspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovatia persoanei fizice in discutie ori, aceste elemente nu le are si, observand in a doua pagina din decizia de atragere a raspunderii se arata ca societatea printr-o adresa emisa din 2017, ar fi rulat in conturi in perioada 2014 o anumita suma prin trezorerie cu titlu de beneficiu ori a folosi acest element in cadrul unei societati comerciale este destul de grav din punctul sau de vedere, acela nu a fost beneficiu, au fost sume de bani care au fost rulate in trezorerie in vederea indeplinirii unor devize care erau lucrarile efectuate. Deci nu s-a conturat existenta unui beneficiu sau a unei sume de care ar fi putut dispune si s-ar fi indreptat aceasta suma spre alte cheltuieli decat cele prevazute de stat pentru care s-a aratat ca reclamanta s-a sustras. Pentru toate aceste aspecte solicita admiterea recursului si anularea celor doua decizii ca fiind nelegale, cu cheltuieli de judecata pe cale separata.

Declarand dezbaterile inchise, dupa deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de fata, constata:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, in data de 19.12.2017, reclamanta ******* *****, in contradictoriu cu paratele DGRFP Iasi si AJaFP  Botosani, a contestat Decizia nr. ******/03/01 din 08.08.2017 emisa de AJFP Botosani, privind angajarea raspunderii in solidar cu debitoarea S.C ********* S.R.L, si Decizia nr. 5805 din 18 octombrie 2017 emisa de prima parata, in solutionarea contestatiei formulate in procedura administrativa. Cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta nr. 300 din 13 aprilie 2018, Tribunalul Botosani – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a respins, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta******* *****, in contradictoriu cu paratele DGRFP Iasi si AJaFP Botosani.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta ******* ****, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea caii de atac promovate, reclamanta a aratat ca instanta de fond a facut o grava confuzie intre doua institutii de drept diferite, respectiv raspunderea solidara prevazuta si reglementata de dispozitiile art. 25 Cod procedura fiscala si raspunderea civila delictuala, prevazuta de dispozitiile art. 1349 si urmatoarele Cod civil; a facut trimitere la dispozitiile art. 25 alin. 3 Cod procedura fiscala in cadrul considerentelor hotararii recurate, dispozitie legala ce nu isi poate avea legatura cu situatia dedusa judecatii, respectiv instanta de fond isi motiveaza sentinta pe explicatii juridice straine cauzei.

Astfel, dispozitiile legale pentru care s-a intemeiat atragerea raspunderii recurentei sunt cele invocate in cadrul deciziei contestate, respectiv art. 25 alin. 2 lit. d Cod procedura fiscala.

Dispozitiile art. 25 alin. 3 Cod procedura fiscala invocate de instanta de fond consacra situatia a doua persoane juridice, nefiind aplicabil in prezenta speta.

Situatia juridicii a inadmisibilitatii emiterii deciziei de atragere a raspunderii solidare, dedusa judecatii de catre recurenta, prin contestatie, a constat in a supune in analizarea notiunii de insolvent si insolvabil, de catre instanta de fond, aspect pe care aceasta nu doar ca nu l-a inteles, insa a si efectuat motivarea total ambigua, lipsiti de temei juridic facand grave confuzii intre institutia de drept si notiuni juridice.

Astfel un prim aspect de inadmisibilitate a deciziei consta in urmatoarele:

Conditia premiza pentru atragerea raspunderii solidare in baza prevederilor cuprinse la art. 25 alin. 2 Cod procedura fiscala, consta in aceea ca debitorul sa fi fost declarat insolvabil fara ca norma de drept sa prevada in cadrul aceleasi dispozitii legate, aplicabilitatea si pentru debitorul aflat in insolventa, precum societatea in cauza.

Considera ca legiuitorul, atunci cand a considerat ca atragerea raspunderii se impune atat pentru debitorul insolvabil, cat si pentru cel aflat insolventa si-a manifestat acest drept prin continutul alin. 3 al art. 25 Cod procedura fiscala, respectiv nu si in situatia alin. 2, raportandu-se la doua persoane juridice.

In conditiile in care S.C ********* S.R.L la data emiterii deciziei de angajare a raspunderii solidare, respectiv 08.08.2017, se afla in procedura insolventei, dat fiind incheierea nr. 219/13.06.2017, pronuntata de Tribunalul Botosani, astfel aflandu-se in prezenta unui debitor aflat in insolventa si nu declarat insolvabil, motiv pentru care institutia – A J a F P Botosani, poate uza de acest drept in baza dispozitiilor art. 169 alin. l, art. 169 alin. 9 din Legea nr. 85/2014.

In concluzie, in raport de incheierea nr. 219/13.06.2017 si data emiterii deciziei, respectiv 08.08.2017, decizia nu este doar nefondata, ci si inadmisibila.

Legiuitorul, prin modificarile aduse Codului de procedura fiscala din 05.09.2017, neaplicabile retroactiv, a tinut a introduce inca un alineat, respectiv 2.1, ce completeaza dispozitiile art. 25, intarind inca ca o data sustinerea sa, respectiv aplicabilitatea atragerii raspunderii pentru debitorul pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolventei.

Prin promovarea si formularea art. 25 alin. 2 Cod procedura fiscala, astfel cu, acesta a fost modificat si completat de Ordonanta nr. 30/2017, ce prevede conditia raspunderii solidare pentru obligatia de plata restante ale debitorului declarat insolvabil. In mod cert nu s-a avut in vedere aplicabilitatea acestuia retroactiv, in care persoana juridica debitoare se afla in procedura insolventei, respectiv a avea calitatea de debitor insolvent, cand s-a emis Decizia de atragere a raspunderii solidare, per a contrario nu vede sensul introducerii continutului art. 25 alin. 2 alin. 21 (ulterior emiterii deciziei contestate in cauza).

In concluzie, dispozitiile in vigoare si in baza carora s-a omis Decizia de atragere a raspunderii se raportau la debitorul declarat insolvabil, ori la acea data fiind emisa incheierea 219/13.06.2017, acesta era declarat insolvent. In raport de aceasta situatie a adus in discutie instantei de fond analizarea acestor notiuni insolvent si insolvabil, in raport de situatia de fapt pentru a se constata inadmisibilitatea deciziei contestate de atragere a raspunderii, insa instanta de fond nu a inteles acest aspect a-1 analiza si nici diferenta dintre cele doua notiuni.

Prin invocarea instantei de fond a dispozitiilor Legii nr. 31/1990, in motivarea sentintei atacate, de asemenea, duce la concluzia unei gresite interpretari a celor indicate de reclamanta, prin cererea principala, nu intelege aplicabilitatea acestei dispozitii legale.

De retinut este modalitatea de analizare a situatiei debitorului de catre ANAF, prin care se retine ca in perioada 2012-2014, in urma unei adrese emise de catre Trezoreria Botosani, ar fi rezultat ca societatea, in urma incheierii unor contracte de prestari servicii cu 6 unitati administrativ teritoriale „ a obtinut sume de 1.044.989,24 lei”, folosind cuvantul „obtinut” in ideea de a induce in eroare instanta (ceea ce a si realizat), insusit in sens de profit, ori, aceasta suma, reprezinta bani primiti de la U.A.T. in vederea si in baza unor devize de lucrari, pentru achizitionarea de materie prima si achitarea mainii de lucru, important ar fi de analizat suma cu titlu de profit, si nu suma ce a circulat prin trezorerie, folosindu-se sintagma „a obtinut”.

In raport de motivarea deciziei in cauza, prezentata de catre ANAF rezulta ca aceasta ofera prezentarea unei situatii ce priveste alte aspecte decat cele ce pot dovedi reaua-credinta, respectiv:

Faptul ca nu ar fi fost declarate si nu ar fi fost achitate obligatiile fiscale la scadenta, motivarea referindu-se la emiterea unor somatii de plata si comunicarea acestora, procedura specifica executarii silite, infiintarea de popriri, inexistenta bunurilor valorificabile, toate aceste proceduri vizand temeiul unei proceduri prealabile executarii silite.

De asemenea, se invoca incasarea prin contul trezoreriei a unei sume de bani, suma totala de 1.044.989,24 lei, conform adresei nr. 2504/21.06.2017, insa nu s-a analizat de catre organul fiscal utilizarea in destinatie privind in fapt aceasta suma.

Remarca nedepunerii declaratiilor si bilantului contabil ca motivare a relei-credinte, nu poate constitui niciunul din temeiurile prevazute de art. 25 Cod procedura fiscala, acestea constituind contraventie, societatea in acest sens fiind sanctionata contraventional cu o amenda de 2.000 lei, conform PVCC nr. 22**/21.06.2017, contravenientul achitand in termen de 48 de ore suma de 1.000 lei cu titlu de contraventie, cu toate ca intimata recunoaste acest aspect prin motivarea deciziei, nu face trimitere in niciun fel la motivarea elementului de rea-credinta primordial in analizarea acestei raspunderi.

In continuare a facut referire la motivarea sentintei instantei de fond si a aratat ca o astfel de motivare nu poate fi retinuta in vederea probarii faptelor si conditiilor pentru care dispozitiile art. 25 alin. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015, obliga la angajarea raspunderii solidare, avand in vedere analiza motivarii indicate la punctele I si II.

Cu referire stricta la actul de administrare a debitoarei, emitenta deciziei nu prezinta nicio fapta materiala savarsita de reclamanta si din care sa rezulte caracterul deficitar al acesteia.

In afara faptului ca decizia de angajare a raspunderii solidare nu este motivata in fapt, este de prisos a mai critica neindeplinirea celorlalte conditii complementare referitoare la probarea relei-credinte din partea administratorului.

Emitenta deciziei a invocat notificarea *****/03/23/24.03.2017, prin care asociatul societatii debitoare a fost informat asupra existentei unei premize privind angajarea raspunderii solidare, aceasta notificare nu poate fi luata in calcul, deoarece la acea data nu erau indeplinite conditiile pentru emiterea deciziei, intrucat starea de insolvabilitate a debitoarei S.C ********** S.R.L s-a constat ulterior la data de 09.06.2017 in baza procesului-verbal nr*****/03/08/09.06.2017.

In ultimii 2 ani, anterior deschiderii procedurii insolventei (iunie 2015-2017) se constata ca debitoarea, respectiv S.C *********** S.R.L, nu a desfasurat activitate, iar asa cum rezulta din datele informative din bilant, depus catre parata, aceasta nu mai detinea nici personal angajat in vederea efectuarii de activitati, in aceste conditii intreruperea activitatii societatii debitoare, nerealizarea niciunui tip de activitate, este principala cauza a incapacitatii de plata, nu s-au identificat asa cum rezulta si din actele contabile, precum chiar si din raportul intocmit de catre lichidator in cadrul dosarului de insolventa, folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in scop personal, nu s-au identificat deturnari sau ascunderi de active si nici mariri fictive de pasiv, nu s-au identificat mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri in scopul intarzierii incetarii de plati; in luna precedenta incetarii platilor nu s-a platit cu preferinta un creditor in dauna celorlalti, nu s-au facut activitati de productie, comert sau prestari de servicii in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice.

Toate aceste aspecte, daca ar fi fost analizate de catre parata in baza inscrisurilor contabile depuse la zi, nu ar mai fi existat, primul motiv invocat prin decizia pe care o contesta.

Analizand decizia emisa de intimata, s-a constatat ca desi aceasta indica unele elemente de fapt (neasigurarea fondurilor banesti necesare achitarii datoriilor fiscale si nesolicitarea in termen a insolventei, in pofida faptului ca aceasta din urma stare era evidenta), elementele in discutie nu fac dovada relei-credinte, respectiv a unei anume atitudini subiective ori a unui anume scop ilicit. Practic, organul emitent s-a limitat la a indica o serie de actiuni/inactiuni, omitand faptul ca legea impune, pe langa conditia existentei unei anume actiuni/inactiuni si trebuind sa transpara din alte elemente, cu caracter cert, cu atat mai mult cu cat, potrivit principiului general prevazut de art. 14 alin. 1 din Noul Cod civil, buna-credinta se prezuma pana la proba contrara.

In acelasi sens a opinat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 1587 din 27 martie 2014.

Cat priveste cazul de raspundere reglementat de dispozitiile art. 25 alin. 2 lit. d Cod procedura fiscala, este de subliniat, dincolo de faptul ca acesta impune respectarea conditiei esentiale ca administratorul/asociatul sa fi determinat cu rea-credinta neplata la scadenta a obligatiilor fiscale, ca elementul subiectiv in discutie trebuie sa existe la momentul la cate obligatiile trebuiau/ puteau fi platite. Ori, parata nu a retinut aspecte relative la momentul indicat, limitandu-se la mentiuni generale despre neplata obligatiilor fiscale.

Asadar, in reglementarea art. 25 din Codul de procedura fiscala, raspunderea administratorilor/ asociatilor nu devine automat operanta in toate cazurile cand pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci cand se face dovada ca administratorii/asociatii au cauzat starea de insolvabilitate a societatii prin savarsirea culpabila a vreuneia dintre faptele expres si limitativ enumerate la art. 25 alin. 1 si 2, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabila savarsita.

Rezulta, asadar, ca pentru instituirea raspunderii personale a administratorilor/asociatilor este necesar ca acestia sa aiba calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate la art. 25 din Legea nr. 207/2015, iar savarsirea acestor fapte sa fi determinat ajungerea persoanei juridice in stare de insolvabilitate, elemente care nu pot fi retinute in persoana reclamantului, fata de fapta de a nu declara sau nu achita la scadenta obligatiile fiscale.

Organul fiscal s-a limitat la a sustine, in decizia contestata, incidenta unor texte de lege fara raportare la situatia de fapt si o prezumtie simpla, aceea ca fapta de a nu declara sau nu achita la scadenta obligatiile fiscale in primul rand ar fi constituit o obligatie pentru reclamant si, in al doilea rand, a presupus un management defectuos, exercitat cu rea-credinta de catre reclamant, in conditiile in care pentru antrenarea raspunderii solidare a administratorului/asociatului, se impunea a fi intrunite cumulativ cele patru elemente specifice raspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovatia persoanei fizice in discutie.

Mai mult, raspunderea persoanelor enumerate in alin. 2 al art. 25 este conditionata, printre altele, de existenta legaturii de cauzalitate intre faptele expuse si starea de insolvabilitate, astfel incat, fiind vorba despre raspundere, dispozitiile sunt de stricta interpretare si aplicare, neputand fi extinse si asupra altor actiuni sau omisiuni.

In ce priveste intrunirea elementelor raspunderii patrimoniale a reclamantului, instanta a retinut ca nu i se imputa, in concret, nicio fapta ilicita, retinandu-se cu caracter generic ca a actionat cu rea-credinta in nedeclararea si neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale.

Ori, in speta, nu se poate aprecia ca deficienta manageriala este de natura a conduce la stabilirea raspunderii personale a administratorilor/asociatilor si a motiva suportarea pasivului de catre acestia. Prin instituirea acestei forme speciale de raspundere civila, legiuitorul a urmarit sa sanctioneze patrimonial o serie de fapte care contravin in mod flagrant ordinii juridice ce trebuie sa domine relatiile comerciale si care sunt savarsite cu rea-credinta (dovada relei-credinte revenind in sarcina organului fiscal) si nu orice politica manageriala deficitara.

Prin intampinarea depusa la data de 2 octombrie 2018 (f. 16-18) parata ********* Iasi –******** Botosani a aratat ca sentinta pronuntata de instanta de fond este legala si temeinica.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata inregistrat pe rolul Tribunalului Botosani sub nr. *****/**/2017 reclamanta a contestat Decizia nr.*****/03/01 din 08.08.2017 emisa de ****** Botosani privind angajarea raspunderii in solidar cu debitoarea S.C. **** **** SRL si Decizia nr. 5805 din 18.09.2017 emisa in solutionarea contestatiei formulate in procedura administrativa.

Investita cu solutionarea cauzei, Tribunalul Botosani prin sentinta nr. 300 din 13 aprilie 2018 a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata. Prin Decizia nr. *****/03/01 din 08.08.2017, emisa de ******* Botosani, s-a atras raspunderea solidara a reclamantei****** *****, in calitate de administrator si asociat al S.C. ************ SRL, pentru obligatiile fiscale restante al acestei entitati, respectiv suma de 785.864 lei reprezentand debit principal si accesorii.

Impotriva deciziei de atragere a raspunderii solidare s-a formulat contestatie in procedura administrativa, aceasta fiind solutionata prin Decizia nr. 5805/18.10.2017 a ********* Iasi in sensul respingerii ca neintemeiata.

Debitorul S.C. **** ***** S.R.L, a fost declarat insolvabil cu bunuri si venituri urmaribile in baza prevederilor art. 265 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 privind, prin procesul verbal de declarare a starii de insolvabilitate nr. *****/03/08 din 09.06.2017.

Din analiza primei norme legale incidente, respectiv art. 25 alin. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015 se desprinde concluzia ca pentru atragerea raspunderii solidare a reclamantei, in calitate de administrator al S.C. ******** *** SRL, organul fiscal este dator sa dovedeasca fapta ilicita constand in aceea ca in perioada exercitarii mandatului nu si-a indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale eferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate, precum si reaua – credintei a persoanei obligate solidar atat atunci cand nu si-a indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale anterior precizate.

Din cuprinsul procesului – verbal de declarare a starii de insolvabilitate si din actele depuse la dosar rezulta ca sunt indeplinite conditiile impuse de dispozitiile art. 25 alin. 2 lit. d Cod procedura fiscala.

Astfel, pentru a interveni raspunderea solidara, cu caracter special prevazuta de Codul de procedura fiscala este necesar a fi indeplinite conditiile cumulative generale, ale raspunderii civile privind existenta prejudiciului, existenta unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs, precum si existenta unei forme de vinovatie.

In ceea ce privestte prejudiciul, a apreciat ca exista si a fost cauzat ca urmare a neachitarii creantelor fiscale de catre debitoare.

Fapta ilicita este reglementata de norma speciala si consta in aceea ca in calitate de administrator al S.C. ******* **** SRL, in perioada exercitarii mandatului reclamanta nu si-a indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatii fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate.

Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu este reglementat de art. 25 Cod procedura fiscala, in sensul ca prin neindeplinirea obligatiei legale de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei in conditiile legii speciale privind insolventa, pentru obligatii fiscale aferente perioadei respective, acele obligatii fiscale nu au mai putut fi recuperate de catre organul fiscal.

In ceea ce priveste vinovatia, a considerat ca organele fiscale au facut dovada relei credinte a petentului.

Dupa cum s-a mai aratat, debitoarei i s-au comunicat mai multe somatii pentru achitarea obligatiilor fiscale restante si s-au instituit popriri asupra conturilor, masuri ramase fara efect intrucat societatea administrata de reclamanta nu desfasoara operatiuni prin conturi bancare.

Prin urmare, considera ca neglijenta manifestata de reclamanta in indeplinirea obligatiilor fiscale si omisiunea nejustificata de a cere deschiderea procedurii insolventei in conditiile prevazute de legea speciala a insolventei ce au condus la acumularea de debite la bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale de stat, completate cu lipsa de cooperare cu organele fiscal, contureaza reaua credinta a reclamantei.

De asemenea nedepunerea bilantului contabil aferent anilor 2013, 2014, precum si nedeclararea la termen a obligatiilor fiscale (astfel cum rezulta din procesul verbal de constatare a starii de insolvabilitate) , se constituie in factori care au contribuit la aparitia starii de insolvabilitate. Raspunderea administratorului este angajata in orice situatie in care acesta a nesocotit contractul de mandat sau o dispozitie legala. Potrivit art. 1480 din Codul civil, raspunderea administratorului implica diligenta unui bun proprietar pe care trebuie sa o depuna in indeplinirea mandatului sau, respectiv de a indeplini actele necesare si utile pentru realizarea obiectului de activitate al societatii.

Neindeplinirea de catre reclamant a obligatiilor de natura juridica si fiscala pe care le genereaza existenta si, implicit, administrarea unei societati comerciale, creeaza o stare de pericol atat pentru ceilalti participanti din circuitul comercial, cat si pentru siguranta raportului de drept financiar fiscal.

Pentru motivele aratate a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei ca fiind legala si temeinica.

Prin raspunsul la intampinare depus la data de 12 octombrie 2018 reclamanta ****** ***** a reiterat sustinerile de la instanta de fond si in completare a aratat ca la data intocmirii Raportului de inspectie fiscala, societatea ******* SRL era reprezentata prin lichidator ***** ****, motiv pentru care decizia emisa in urma raportului fiscal face obiectul dosarului nr. ****/40/2018, dosar ce are ca obiect anularea acesteia, avand in vedere ca la acea data administratorul persoana care a fost convocata, ******** ***, nu mai avea calitatea de administrator ci lichidator ******** ***, astfel actele, discutiile si apararile fiind intocmite in mod defectuos actul, respectiv decizia de impunere pentru suma de 403.594 lei din totalul sumei cuprinse ca fiind datorata prin decizia de atragere a raspunderii, mai mult de 50 %, decizie ce are la baza raportul de inspectie este nula.

A mai aratat ca, in prezent nici nu cunoaste daca suma totala ce face obiectul deciziei de atragere raspundere solidara este o suma datorata in integralitate, aspect pe care instanta de fond nu doar ca nu l-a analizat defectuos, nici nu a incercat a corela datele in raport de deschiderea procedurii insolventei, aspecte pe care parata le trece cu vederea.

In ceea ce priveste invocarea de catre parata-intimata a dispozitiilor art. 1480 Cod civil a invederat ca aceasta nu poate fi aplicabila in speta, efectuandu-se aceeasi confuzie intre persoana juridica S.C.*********** SRL si ******* **************, persoana fizica, aspect confirmat si de faptul ca aplicabilitatea dispozitiilor invocate confera o regula a diligentei bunului proprietar, punctand masura executarii obligatiilor de altfel contractuale neaplicabile materiei fiscale.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata urmatoarele:

In primul rand, curtea apreciaza ca nu pot fi primite sus.inerile recurentei vizand imposibilitatea atragerii raspunderii in temeiul dispozitiilor art. 25 alin. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015, in conditiile in care impotriva societatii in discutie a fost deschisa procedura insolventei. Astfel, cerinta principala pentru ca textul de lege sa-si gaseasca aplicarea este ca debitorul sa fie declarat insolvabil, fapt care s-a intamplat in speta. In acest context, nu prezinta relevanta faptul ca societatea a intrat in insolventa, intrucat nu exista vreo prevedere legala care sa stabileasca inadmisibilitatea atragerii raspunderii in temeiul folosit de organul fiscal, in contextul deschiderii procedurii amintite, dispozitiile alin. 3 din textul de lege anterior mentionat vizand o situatie de fapt diferita de cea in cauza, si anume solidaritatea dintre debitorul insolvabil sau insolvent si persoana juridica controlata sau aflata sub controlul acesteia. Asa cum a aratat si judecatorul de prima instanta, Codul de procedura fiscala stabileste o forma speciala de atragere a raspunderii, cu caracter derogatoriu de la reglementarile insolventei, in considerarea naturii obligatiei ce se doreste a fi valorificata in cauza-creante bugetare, astfel incat demararea procedurilor de insolventa nu poate paraliza atragerea raspunderii in temeiul codului de procedura fiscala.

Nefondate sunt si sustinerile referitoare la neindeplinirea conditiilor cerute de lege pentru atragerea raspunderii. Astfel, nedepunerea sau depunerea cu intarziere a declaratiilor privind impozitul pe profit, precum si a bilanturilor contabile aferente perioadelor indicate in actul administrativ-fiscal contestat, conjugate derularea, in aceeasi perioada, de contracte de prestari-servicii ce au dus la incasarea de sume consistente in contul societatii, operatiuni comerciale neconsemnate in evidentele societatii, releva o incalcare sistematica a reglementarilor vizand activitatea financiar-contabila care, din punct de vedere subiectiv, nu se poate obiectiva decat in rea-credinta, un element suplimentar in acest sens fiind constituit si de necooperarea cu organul fiscal a recurentei, astfel cum rezulta si din cuprinsul deciziei atacate. De asemenea, in speta nu a fost facuta dovada ca reclamanta ar fi fost impiedicata, in vreun fel, sa-si indeplineasca obligatiile ce ii reveneau in calitate de administrator, pe linia respectarii obligatiilor contabile/fiscale ale societatii. Toate aceste aspecte duc la inlaturarea prezumtiei de buna credinta in ceea ce o priveste pe recurenta, astfel cum in mod corect a retinut judecatorul fondului. Prin urmare, dat fiind, pe de o parte, existenta elementului nedeclararii/neachitarii la scadenta a obligatiilor fiscale ale societatii si, pe de alta parte, reaua-credinta a administratorului in acest sens, in mod corect a fost dispusa atragerea raspunderii solidare in cauza, fiind considerate ca indeplinite cerintele legii. Prin urmare, recursul este apreciat ca nefondat, urmand a fi respins in consecinta.

Pentru aceste motive,

In numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta **********, cu domiciliul in *************************, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat********, cu sediul in municipiul Botosani, str.***********, impotriva sentintei nr. 300 din 13 aprilie 2018, pronuntata de Tribunalul Botosani – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr.****/**/2017, intimate fiind paratele ********* Iasi, cu sediul in municipiul Iasi, str. ***** nr. si ************ Botosani, cu sediul in municipiul Botosani, ***** nr. *.

Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 19 noiembrie 2018.

Avocat Alina Cornea


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Decizia nr. 3062/2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava”

  1. O solutie nefavorabila… fara comentarii, note critice sau opinii juridice…

  2. Legea falimentului suspenda executarea silita, nu suspenda dreptul fiscului de a exercita actele de politie fiscala.
    O firma in faliment are protectie impotriva executarii silite, nu este protejata impotriva faptelor ilicite, nici trecute nici viitoare.

    Astfel, Fiscul poate emite procese verbale contraventionale si poate stabili masuri fiscale in continuare.

    Am citit sustinerile avocatului. Foarte slabe si generale.
    Avocatul nu mentioneaza legea aplicabila, nu enumera factorii retinuti de Fisc, nu le disputa, nu stie ce este reaua credinta.
    Nu dezbate faptele, elementele actiunii ilicite. Nimic.

    In esenta, nu combate cu nimic elementele faptice ale delictului civil invocat de Fisc.
    Avocatul nu contesta faptele, si anume de ce nu au fost depuse situatiile financiare si nici nu justifica nedepunerea in vreun fel.
    Nu justifica de ce nu s-a declarat insolventa voluntara cand exista obligatia clara imperativa.
    Combate INTENTIA, adica reaua credinta, care este evidenta si rezulta clar din faptele necombatute.
    Nedepunerea declaratiilor fiscale (la Fisc si ONRC, deci in 2 locuri) poate fi facuta din eroare sau voit.
    Daca este facuta VOIT, inadins, pentru a evita anumite consecinte ale lipsei de numerar, atunci aceste fapte reprezinta automat dovada a relei – credinte. Si chiar din nepasare, tot rea-credinta este. Tace malc cu privire la disparitia a sute de mii de lei.
    Eu l-as fi amendat pe avocat pentru depunerea unui recurs nesustinut, frivol.
    Judecatorul ar fi putut scrie o sentinta mai simpla, mai clara.

    Singurul element pus in discutie a fost INTENTIA, ca TEMEI LEGAL, nici macar ca STARE DE FAPT.
    Adica avocatul spune in mod nejustificat, ca nedepunerea declaratiilor, nedeclararea insolventei, neplata impozitelor ani si ani de zile la rand, LA NIVEL DE REGULA DE LEGE, adica IN DREPT, nu poate reprezenta INTENTIE ILICITA, adica rea-credinta.

    Deci avem o justificare frivola. As fi dat o amenda de 5000 lei pentru depunerea unui recurs motivat frivol, in esenta fara nicio contestare asupra faptelor sau dreptului aplicat, fara temei in drept si fapt.

    Avocatul incearca sa spuna ca judecatorul nu a citit bine legea si anume ca neindeplinirea CU INTENTIE a unor obligatii fiscale, de-a lungul a ani si ani de zile, poate fi facuta cu BUNA-CREDINTA.

    Dati amenda avocatilor si petentilor pentru astfel de actiuni absolut ridicole si veti vedea cum dispar actiunile frivole.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.