CyberlawDrept civilDrept constituţionalUEBusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporate
ComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
CITR
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Cererile de admitere a creanţelor, formulate de creditorii cu creanţe anterioare datei de deschidere a procedurii insolvenței

05.02.2019 | Andrei PAP
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2018 a fost publicată Decizia nr. 72/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unei probleme de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 22 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.168/88/2016/a1, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

68. Pe fondul chestiunii de drept, Înalta Curte reține în prealabil că, deși ulterior sesizării au intervenit modificări și completări ale legii insolvenței, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, dispozițiile art. 102 alin. (1) teza I și teza a II-a au rămas neschimbate, păstrând aceeași formulare avută în vedere de instanța de trimitere.

69. Art. 102 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 stabilește expres că administratorul judiciar este cel care înregistrează creanțele salariale, înregistrare pe care o face din oficiu în baza evidențelor contabile ale debitoarei. Este o situație de excepție reglementată expres doar în privința creanțelor salariale.

70. În schimb, în privința celorlalți creditori, în timp ce prima teză a art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se referă la „depunerea” cererii de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, teza a II-a a aceluiași text legal face mențiune despre „înregistrarea” acestor cereri într-un registru păstrat la grefa tribunalului.

71. Divergențele de interpretare apărute în practică au fost generate de faptul că legea nu indică în mod expres locul unde trebuie depuse cererile de admitere a creanțelor de către creditorii cu creanțe anterioare datei de deschidere a procedurii, alții decât salariații, și nici atribuția administratorului judiciar/lichidatorului de a prelua și înregistra aceste cereri, menționând doar limita de timp în care se depun declarațiile, precum și locul înregistrării acestora.

72. Cererea de creanță depusă în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii și înregistrată la grefa tribunalului, fie de către creditor, personal sau prin reprezentant, fie de către administratorul judiciar, prin registratură, prin poștă sau prin alt mijloc prevăzut de lege, are drept efect dobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedură.

73. Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014, „creditor îndreptățit să participe la procedură este acel titular al unui drept de creanță asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței, în urma admiterii căreia acesta dobândește drepturile și obligațiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului”.

74. Așadar, una dintre condițiile necesare pentru dobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, cu toate drepturile și obligațiile aferente, este înregistrarea unei cereri de admitere a creanțelor la grefa tribunalului. În mod similar, art. 102 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 prevede că toate creanțele prezentate a fi admise și înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile și corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditor.

75. De la data înregistrării în registrul de creanțe, cererea dobândește dată certă, putându-se stabili dacă a fost depusă în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, fără administrarea altor probe și fără concursul altor participanți la procedură.

76. Chestiunea de drept generată de interpretarea diferită a prevederilor art. 102 alin. (1) primele două teze din Legea nr. 85/2014 vizează situația depunerii cererilor de creanțe numai la administratorul judiciar în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii și înregistrării acestora la tribunal cu depășirea limitei de timp anterior menționate. S-a pus problema dacă în această situație operează sancțiunea decăderii prevăzută de art. 114 din Legea nr. 85/2014.

77. Pentru lămurirea acestei chestiuni de drept trebuie pornit de la caracterele cererii de admitere a creanțelor. Aceasta din urmă îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată cuprinzând, în special, elementele prevăzute de art. 104 din Legea nr. 85/2014.

78. În privința elementelor extrinseci ale cererii, cum ar fi locul depunerii, deși legea insolvenței nu prevede expres, devin aplicabile prevederile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil”. Astfel, în temeiul normei generale prevăzute la art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care se aplică în completare, cererea de admitere a creanțelor, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare la registratura tribunalului.

79. De asemenea, potrivit art. 94 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, „Actele de sesizare a instanței depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, dată certă și număr din aplicația ECRIS”.

80. Ca orice cerere adresată instanțelor judecătorești, cererea de admitere a creanțelor va fi considerată ca făcută în termen, în condițiile art. 183 din Codul de procedură civilă, dacă a fost depusă înăuntrul termenului fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere. În mod similar, în privința cererii de admitere a creanțelor este aplicabilă repunerea în termen reglementată de art. 186 din Codul de procedură civilă.

81. În concluzie, întrucât este o cerere în justiție, incidentală, formulată în cadrul unei proceduri de insolvență, cererea de admitere a creanțelor trebuie să fie depusă la tribunal în termenul prevăzut de lege. Momentul înregistrării cererii coincide cu cel al depunerii în cazul prezentării creditorului sau reprezentantului acestuia la registratura tribunalului și diferă în cazul depunerii cererii prin poștă, curier ori fax sau în orice alt mod special prevăzut de lege.

82. Administratorul judiciar nu acționează ca un mandatar al creditorilor, ci este, alături de instanțele judecătorești, judecătorul-sindic și lichidatorul judiciar, un organ care aplică procedura și care trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2014. Art. 58 din Legea nr. 85/2014 stabilește principalele atribuții ale administratorului judiciar, printre acestea neregăsindu-se primirea declarațiilor de creanță și înregistrarea acestora la tribunal.

83. În situația depunerii cererii de admitere a creanțelor numai la administratorul judiciar, deși legea nu prevede în sarcina acestuia o obligație sub acest aspect, este posibil ca administratorul judiciar să înainteze cererea către tribunal pentru înregistrare în registrul de creanțe. În acest caz, pentru a fi considerată în termen, cererea de creanțe trebuie înregistrată la tribunal în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii.

84. Depunerea cererii de admitere a creanțelor la administratorul judiciar are doar rolul de informare a acestuia, facilitând verificarea creanțelor cu celeritate, însă nu suplinește obligația creditorilor de a depune cererile la tribunal.

85. În sprijinul acestei interpretări sunt și prevederile art. 3 cu raportare la anexa nr. 3.3 – Notificare privind deschiderea procedurii insolvenței, din Ordinul ministrului justiției nr. 1.692/C/2006. Astfel, potrivit conținutului-cadru al notificării privind deschiderea procedurii insolvenței, la secțiunea „Informații suplimentare”, se precizează că: „Cererea de înscriere a creanței și documentele care o însoțesc vor fi depuse la dosar sau transmise prin poștă pe adresa instanței, în dublu exemplar, unul pentru a fi comunicat administratorului judiciar și unul pentru a rămâne la dosar, cu mențiunea că exemplarul pentru administratorul judiciar poate fi comunicat în mod direct acestuia, prin poștă”.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.168/88/2016/a1 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 102 alin. (1) teza I și a II-a din Legea nr. 85/2014, cererile de admitere a creanțelor, formulate de creditorii cu creanțe anterioare datei de deschidere a procedurii, alții decât salariații, trebuie să fie depuse la tribunal în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii și înregistrate într-un registru care se va păstra la grefa tribunalului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2018.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Cererile de admitere a creanţelor, formulate de creditorii cu creanţe anterioare datei de deschidere a procedurii insolvenței”

  1. Valentin BULIGA spune:

    După cum bănuiam, deşi soluţia adoptată cu acest prilej este una pe care o împărtăşesc fără rezerve, considerentele avute în vedere îmi este evident că au fost redactate de o persoană care are serioase vulnerabilităţi în înţelegerea procedurii insolvenţei, dar unele mici rezerve că şi în privinţa unor noţiuni procesuale de drept comun puţin mai sofisticate.

    Un prim aspect care m-a bulversat este asimilarea forţată şi neadecvată a cererii circumscrise dispoziţiunilor art. 104 din Legea nr. 85/2014 cu o cerere de chemare în judecată circumscrisă dispoziţiunilor art. 194 C.pr.civ.(2010)-rep.

    Este binecunoscut că o funcţie esenţială a unei cereri de chemare în judecată este aceea de a învesti o instanţă cu judecata unei pricini ce presupune cu necesitate disputarea unui drept subiectiv sau interes legitim în contradictoriu cu adversarul procesual, constituind, oricât de comună ar fi ea, o specie a cererilor adresate instanţelor judecătoreşti reglementată limpede de dispoziţiunile art. 148 C.pr.civ.(2010)-rep.

    Ori în cazul cererilor circumscrise dispoziţiunilor art. 104 din Legea nr. 85/2014 o atare funcţie de învestire a instanţei judecătoreşti nu poate fi nicicum reţinută devreme ce se presupune cu necesitate că cererea introductivă, fie a debitorului – art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, fie a creditorului/creditorilor – art. 70 din Legea nr. 85/2014 deja au condus la învestirea judecătorului sindic, procedura insolvenţei fiind deja în curs în virtutea hotărârii de deschidere a acesteia deja pronunţată.

    Mai mult, dacă privim prin prisma dispoziţiunilor art. 42 alin. 2, conjugate cu cele ale art. 105-110 din Legea nr. 85/2014, nici nu se poate reţine la momentul înfăţişării unor cereri circumscrise dispoziţiunilor art.104 din Legea nr. 85/2014 caracterul contencios, verificările prevăzute de dispoziţiunile art. 105-110 din Legea nr. 85/2014 fiind menite, printre altele, de a da o soluţie amiabilă din partea administratorului/lichidatorului judiciar unei astfel de solicitări. Abia mai apoi, în raport cu rezultatele acestor verficări s-ar putea contura un posibil diferend pentru care legiuitorul pune la îndemâna celor îndreptăţiţi un remediu procesual specific procedurii insolvenţei prin dispoziţiunile art. 111 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 – contestaţia faţă de tabelul preliminar de creanţe al debitoarei.

    De altfel, din chiar raţionamentul curţii se poate observa fracţiunea logică, atunci când ataşează, just socotesc, unor cereri circumscrise dispoziţiunile art. 104, prin conjuncţie cu cele ale art. 102 din Legea nr. 85/2014, un evident caracter incidental, însă nu în raport cu o cerere, ci cu însăşi procedura judiciară specială a insolvenţei.

    O asemenea interpretare se confirmă fără greş şi din mecanismul convertirii unei cereri veritabile de chemare în judecată înfăţişată sub auspiciile dispoziţiunilor art.70 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, într-una incidentală procedurii insolvenţei înseşi, în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiunile art. 70 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2014.

    Însă nu aceasta este principala mea rezervă.
    În interpretarea primită chestiunii de drept examinate, raţionamentul Înaltei Curţi nesocoteşte vădit funcţiile judecătorului sindic şi ale administratorului/lichidatorului judiciar.

    Cu acest prilej ţin a reaminti că legiuitorul a creat cu ocazia reglementării procedurii insolvenţei un binom judiciar (bielă/manivelă), atribuind funcţia de conducere a procedurii speciale caracterizată de complexitate, colectivism şi concursualitate, dimpreună judecătorului sindic şi administratorului/lichdiatorului judiciar în felul ce se desprinde din dispoziţiunile art. 40 din Legea nr. 85/2014.
    Practic, în calitate de administrator/lichidator judiciar, practicianul a fost ridicat de legiuitor la rangului unui agent public de instrucţie, învestindu-l cu prerogative, în principal administrative de conducere a debitoarei, dar şi, în particular, cu unele prerogative administrativ-jurisdcicţionale, situaşţia cea mai limpede fiind tocmai cea care se reflectă din dispoziţiunile art. 105-1010, privite şi în lumnina dispoziţiunilor art. 114 din Legea nr. 85/2014.
    Cu uşurinţă se poate observa că legiutiorul a acordat excepţional administratorului/lichdiatorului judiciar posibilitatea de a constata prescripţia exctinctivă a creanţei – art.106 din Legea nr. 85/2014, dar şi a sancţiunii decăderii din dreptul de a cere înscrierea creanţei la masa credală a insolventei – art. 114 din Legea nr. 85/2014, adică prerogative şi sarcini jurisdicţionale puse de drept comun exclusiv în dreptul judecătorului – art. 185 C.pr.civ.(2010)-rep. în cazul decăderii, respectiv art. 2512 alin. 2, conjugate cu cele ale art. 2516 C.civ.(2009) în cazul prescripţiei extinctive.

    Din această examinare se poate desprinde că atât judecătorul sindic, cât şi administratorul/lichidatorul judiciar sunt autorităţi cu prerogative jurisdicţionale (depline în cazul judecătorului sindic, respectiv speciale în cazul administratorului/lichidaorului judiciar), situaţia gestionării cererilor de înscriere la masa credală a unor creanţe din partea creditorilor excedând vădit, în mod special şi derogatoriu, limitelor de diseminare a prerogativelor jurisdicţionale de cele manageriale consfinţite prin dispoziţiunile art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

    Practic, atunci când un presupus creditor îndreaptă cererea sa de înscriere a creanţei la masa credală a insolventei exclusiv administratorului/lichidatorului judiciar, fără a o adresa mai întâi sau simultan tribunalului în care îşi exercită jurisdicţia judecătorul sindic învestit cu respectiva procedură a insolvenţei ne aflăm în situaţia îndreptării greşite a cererii la o autoritate jurisdicţională ceea ce ar activa mecanismele remediu ce reglează şi ajustează aspectele de competenţă.

    Or în acest sens prin decizia nr.303/03.03.2009 Curtea Constituţională a României a reţinut într-o situaţie care poate fi privită ca fiind asemănătoare într-o măsură suficientă pentru a reţine ca plauzibile mutatis mutandis următoarele statorniciri

    „În lumina acestor considerente, Curtea Constituţională constată că prevederea cuprinsă în art.302 din Codul de procedură civilă, prin care se sancţionează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie. Sancţiunea este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii recursului la însăşi instanţa competentă să judece recursul ori la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci şi magistratului sau funcţionarului care primeşte cererea de recurs greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzutde lege. În sensul celor arătate, Curtea reţine că aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze.”

    În situaţia examinată eroarea rezonabilă a creditorului este generată de împrejurarea că legiuitorul însuşi a pus verificarea în concret a cererii circumscrise dispoziţiunilor art. 104 din Legea nr. 85/2014 pe seama administratorului/lichidatorului judiciar, creând aparenţa plauzibilă că acestuia se impune a fi înaintată cererea.

    Altfel, scototesc că raţiunea pentru care o atare cerere se cere a fi înregistrată la instanţa judecătorească unde funcţionează jurisdicţia judecătorului sindic se desprinde tocmai din regimul special binomic – fără nicio ironie din perspectiva înţelesului peioratic ce i se dă în ultima vreme în mediul profesioniştilor dreptului şi nu numai – al autorităţilor judiciare chemate a instrumenta judiciar procedura insolvenţei, orice aspect esenţial trebuind într-un fel sau altul avut în vedere de legiuitor să fie cunoscut deopotrivă, chiar simultan dacă s-ar putea, atât de către judecătorul sindic pentru a-şi exercita în bune condiţiuni prerogativele de verificare a legalităţii şi a celor jurisdicţionale implicite, cât şi de către administratorul/lichidatorul judiciar pentru a-şi exercita cum se cuvine propriile sale prerogative, îndeobşte de natură managerială, dar, pe cale de excepţie, şi a unora cu caracter administrativ-jurisdicţional.

    Concluzie: Soluţia sau mai bine zis considerentele care indică aplicarea sancţiunea decăderii în interpretarea dată pendinte de Înalta Curte, într-o maniera excesiv de formală şi care conduce la efectul imediat peremtoriu al nulităţii cererii creditorului îndreptată greşit administratorului/lichidatorului judiciar, mi se pare susceptibilă de a cădea sub suspiciunea de neconstituţionalitate în felul argumentat de Curtea Constituţională prin decizia mai degrabă pomenită.

    V.B.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.