Secţiuni » Jurisprudenţă
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legii
Curţi de apelTribunaleJudecătorii
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
CărţiProfesionişti
Print Friendly, PDF & Email

Incalcarea dreptului de acces la o instanta. Refuzul de acordare a scutirii la plata taxei de timbru de catre organele financiare. Hotararea CEDO in cauza Larco si altii impotriva Romaniei
11.08.2009 | JURIDICE.ro, SNSA

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 546 din 6 august 2009 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauza Larco si altii impotriva Romaniei.

Reclamantii s-au plans de incalcarea dreptului de acces la o instanta ca urmare a faptului ca li s-a respins de catre Directia Generala a Finantelor Publice cererea de scutire de taxa de timbru, pentru motivul ca legea nu reglementa procedura de acordare a scutirii.

Curtea a reiterat ideea ca dreptul de acces la o instanta nu este ”un drept aboslut” si ca, prin urmare, interesele unei bune administrari a justitiei pot sa justifice impunerea unei restrictii de natura financiara in accesul unei persoane la o instanta (Tolstoy-Miloslavsky impotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, seria A nr. 316-B, p. 80-81, § 61 si urmatoarele, si Kreuz impotriva Poloniei, nr. 28.249/95, §§ 59, CEDO 2001-VI). Prin urmare, existenta unei taxe de timbru nu constituie de plano o incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie.

Curtea a reamintit cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca limitarea, astfel incat sa nu aduca atingere art. 6 paragraful 1 din Conventie, si anume: sa urmareasca un scop legitim si sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit (Kreuz mentionata mai sus, § 55).

In ceea ce priveste scopul legitim urmarit, Curtea a aratat ca se poate admite ca sistemul romanesc de stabilire a valorii taxei de timbru, sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei, urmareste sa limiteze cererile de chemare in judecata abuzive si sa stranga fonduri pentru bugetul justitiei.

In ceea ce priveste analizarea caracterului proportionat al limitarii dreptului de acces la o instanta, Curtea a pornit de la observatia ca valoarea taxelor judiciare de timbru solicitate reclamantilor era considerabila (mai mult de 5.700 EUR pentru reclamant si mai mult de 85.000 EUR pentru reclamante), in timp ce venitul lunar al reclamantului era de circa 112 EUR, iar reclamantele nu desfasurau activitate. Curtea a mai aratat ca prevederile dreptului intern nu reglementau o procedura judiciara de atacare a refuzul ministerului de a le acorda reclamantilor o scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, abia ulterior spetei fiind modificata Legea nr. 146/1997 in sensul instituirii competentei instantei de judecata pentru solutionarea cererilor de acordare scutirilor la plata taxei de timbru.

Avand in vedere aceste elemente si dupa o apreciere globala a faptelor, Curtea a apreciat ca, in speta, statul nu si-a respectat obligatia de a reglementa dreptul de acces la o instanta intr-un mod care sa corespunda cerintelor art. 6 paragraful 1 din Conventie.

Pentru Juridice.ro, SNSA


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.