Secţiuni » Articole
ArticoleRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Probleme de admisibilitate a invocării clauzelor abuzive pe calea contestației la executare
06.02.2019 | Raluca Deea Alexandra CONSTANTIN

Raluca Deea Alexandra Constantin

Raluca Deea Alexandra Constantin

Analiza admisibilității invocării clauzelor abuzive pe calea contestației la executare trebuie să pornească, în primul rând, de la dispozițiile art. 712 C. proc. civ., care reglementează obiectul contestației la executare.

Astfel, din dispozițiile legale mai sus indicate, rezultă că obiectul contestației la executare poate fi reprezentat de:
a) actele de executare sau executarea silită însăși, încheierile întocmite de executorul judecătoresc în exercitarea atribuțiilor sale, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite, precum și încheierea instanței de învestire cu formulă executorie;
b) lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu;
c) refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită, în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile art. 713 alin. (2) C. proc. civ., “în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun.”

Deși formularea acestui text de lege este, cel puțin la o primă vedere, cât se poate de clară și nu prezintă nici caracter de noutate în legislația procesual civilă, cu toate acestea, interpretarea și aplicarea acestor dispoziții a ridicat unele probleme în materia clauzelor abuzive inserate în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, având drept rezultat o practică neunitară la nivelul instanțelor judecătorești naționale.

Astfel, într-o primă opinie consacrată de practica judiciară, invocarea clauzelor abuzive se subsumează situaţiei în care se invocă apărări ce privesc întinderea creanţei, astfel că din punct de vedere procedural calificarea este cea de contestaţie la executare propriu-zisă, fiind necesară respectarea termenului de 15 zile de la emiterea somaţiei sau după caz de la luarea la cunoştinţă a primelor acte de executare.

Pe calea contestației privind lămurirea titlului nu pot fi invocate apărări de fond, rolul instanței de executare în această ipoteză fiind limitat la a interpreta conținutul titlului executoriu, în a lămuri dispozițiile ori, după caz, clauzele obscure sau echivoce în vederea explicitării înţelesului, întinderii ori aplicării titlului executoriu şi a determinării limitelor înăuntrul cărora va trebuie să se desfăşoare executarea silită.

Or, în ipoteza în care, pe calea contestației la executare, contestatorul invocă însăși nulitatea totală sau parțială a titlului executoriu (i.e. ipoteza invocării clauzelor abuzive inserate într-un contract de credit bancar) contestatorul nu beneficiază de prevederile art. 715 alin. 3 C. proc. civ. care consacră lipsa unui termen de exercitare a contestaţiei, în limita termenului de prescripţie al executării silite, ci este ţinut de prevederile art. 715 alin. 1 pct. 3 care instituie un termen obligatoriu de decădere de formulare a contestaţiei la executare.

O a doua opinie exprimată în jurisprudență susţine calificarea juridică a unei astfel de contestaţii ca fiind o contestaţie la executare cu privire la lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu prevăzută de art. 712 alin. 2 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 715 alin. 3 C. proc. civ., nu se mai pune problema tardivităţii, întrucât o asemenea contestaţie se poate promova oricând în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

O a treia opinie exprimată a fost aceea în care analiza clauzelor abuzive urmează a fi realizată în temeiul jurisprudenţei europene în materie, dar cu condiţia respectării dreptului procesual naţional, respectiv cel puţin faţă de un act de executare contestaţia să fie formulată în termen, apreciindu-se că, în caz contrar, nu sunt respectate dispoziţiile dreptului intern ce reglementează termenul în care poate fi introdusă contestaţia la executare.

În acest sens, se are în vedere împrejurarea că, în cazul respingerii contestației la executare ca tardivă ori inadmisibilă, contestatorul are oricum la dispoziție alte remedii procesuale, cum ar fi promovarea unei acțiunii de drept comun prin care să solicite constatarea nulității absolute a clauzelor pretins a fi abuzive.

Într-o a patra opinie, s-a apreciat că este suficientă formularea unei contestaţii la executare care, în baza dreptului şi a jurisprudenţei europene, permite antamarea problemei clauzelor abuzive fără a se pune problema tardivităţii.

Cu toate acestea şi în acest caz trebuie aduse critici şi executării silite, pentru că, în caz contrar, dacă singurul scop urmărit de parte este cel determinat de declararea caracterului abuziv al clauzelor inserate în titlul executoriu, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 4 C. proc. civ., judecătorul poate să califice o astfel de cerere ca fiind nu o contestație la executare, ci o acțiune în constatare, ce urmează a fi soluționată potrivit dreptului comun, iar nu potrivit procedurii speciale aplicabile în materia contestației la executare.

Într-o a cincea opinie, pornind de la dificultățile practice la care ne-am referit în precedent, amintim și o soluție aplicată de unele instanțe judecătorești în situația în care, prin aceeași cerere de chemare în judecată se invocă și nulitatea clauzelor abuzive din titlul executoriu, precum și critici care se subsumează contestației la executare propriu-zise, anume aceea a disjungerii acţiunii în constatare de contestaţia la executare şi crearea la nivelul instanței respective a unor dosare separate.

Unele instanțe care s-au orientat către această ultimă opinie enunțată au dispus suspendarea dosarului având ca obiect contestație la executare până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect acțiune în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale.

Deși destul de larg îmbrățișată în practica judiciară, această soluție trebuie analizată cu prudență, întrucât prezintă și unele inconveniente, cum ar fi acela de a suspenda un dosar care impune soluționarea sa cu celeritate, așa cum este contestație la executare, până la soluționarea unei acțiuni de drept comun care, în anumite situații, poate presupune o durată lungă de timp.

Cu atât mai mult, avem rezerve cu privire la o astfel de soluție în ipoteza în care, pe lângă suspendarea dosarului având ca obiect contestație la executare s-ar dispune totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea acțiunii de drept comun, existând astfel riscul prelungirii excesive a duratei în care creditorul poate obține recuperarea creanței sale, pentru care a declanșat procedura executării silite.

Nu în ultimul rând, menționăm în cadrul acestor orientări jurisprudențiale și practica instanțelor judecătorești de a invoca din oficiu nulitatea clauzelor abuzive în cadrul dosarelor având ca obiect contestație la executare.

O astfel de practică poate fi justificată în contextul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, deşi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori nu prevede ca sancţiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni este identic cu cel al nulităţii absolute. Astfel, consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancţiunea existentă în cazul nulităţii relative, şi anume anularea clauzei respective.

Înalta Curte a mai precizat că, în ceea ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocroteşte o categorie generică, aceea a consumatorilor, şi nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislaţia românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziţii, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, sunt de ordine publică.

Pe cale de consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, aceasta poate fi invocată oricând și de către orice persoană interesată, inclusiv de instanță, din oficiu.

Sub acest aspect, trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții de Justiției a Uniunii Europene, în sensul că, instanța națională este obligată să aprecieze, chiar și din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv în ipoteza in care contestatorul se abține să invoce caracterul abuziv al acestei clauze, fie pentru că acesta nu-și cunoaște drepturile, fie pentru ca este descurajat să le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acțiune în justiție. (Hotărârea Oceano Grupo Editorial S.A. v Rocio Murciano Qintero, C-240/1998).

În concluzie, desi există încercări de unificare a practicii judiciare pe tema invocării clauzelor abuzive prin intermediul contestației la executare, manifestate și în cadrul întâlnirilor președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curților de apel dedicate dezbaterii problemelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesioniști, jurisprudența la nivelul instanțelor naționale continuă să fie diversă, în contextul în care problemele de drept în discuție nu au fost până în momentul de față tranșate printr-o decizie cu efect obligatoriu a Instanței supreme sau a Curții Constituționale.

Judecător Raluca Deea Alexandra Constantin
Judecătoria Călărași


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Probleme de admisibilitate a invocării clauzelor abuzive pe calea contestației la executare”

  1. Bună ziua,

    Vă rog să citați cauzele CJUE corect. Este vorba de C-240/98, și deloc de C-240/1998. Și poate totuși ar fi fost de preferat să faceți unele nuanțări când trimiteți la jurisprudența CJUE și eventual să arătați ultima trimitere preliminară CJUE în care apare menționată și această decizie de principiu C-240/98.

    Și poate totuși sugerați că ar trebui întrebată și CJUE, dacă practica e atât de diversă – sau să se suspende cauzele, în situația în care CJUE fu deja întrebată de o instanță din .ro și ar fi vreo cauză pendinte (deci) – cu luarea de măsuri provizorii cât cauzele sunt suspendate (evident).

  2. Darius MARCU spune:

    Din pacate, pentru multe instante din Romania, practica CJUE este optionala, conteaza doar C.p.c. Mai este cauza Aziz contra Spaniei in acest sens C‑415/11. http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf?doclang=RO&text=Aziz&pageIndex=0&part=1&mode=req&docid=135024&occ=first&dir=&cid=45785

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.