

Ca să nu fiu deportat pentru limbaj pleonastic, mărturisesc și regret: ca produs de serie, cam tot avocatul e hrăpăreț. Antenele înșfăcării sunt bine dezvoltate, un soi de ventuză lipicioasă îi țâșnește dintre maxilare și ți se fixează pe portofel.
Dar există nuanțe, a nedreptății înseamnă a globaliza.
Insațietatea poate trăda o copilărie nefericită sau un spirit efeminat.
Ele, avocatele lacome, par infectate virotic (recunosc că gândul mi-a fost la specia canină și la blestemul rabiei, urlat pe vremea străbunilor neîmblânziți). Ei, avocații jinduitori, par clădiți cu mijloace modeste, nămol în loc de lut și fantă de pușculiță sub freză, în cap (bibelou în formă de știucă, dacă ne menținem pornirile comparative în regn animal, tranzitând de data aceasta mediul acvatic nonsalinizat).
Dar e de înțeles: vânătoarea de clienți e dificilă, iar norocul versatil.
Avocații se cultivă masiv în țara noastră, până acum s-au copt zeci de mii. Se acumulează feroce (impersonal vorbind), cu scuza de a putea exista.
A lăcomi este a râvni. Imobilele naționalizate, procente din moșteniri, rochița Monicăi Lewinski, consilierea prezidențială, iaht ancorat extrateritorial, topul de succes femeiesc pe plan financiar.
Lăcomia e stupidă în sine: epuizează trupește și deshidratează spiritual. Cam ca nesăbuința în actul sexual.
Nărav poluant: se poate vedea de departe cum iese fum pe coșurile fabricii de provizii pentru urmași. Urmașul-tocător, iată coșmarul lacomului pensionat. Din păcate, am uitat învățătura lui Platon: ”Nimeni să nu strângă averi în vederea copiilor săi, ca să le lase după ei o moștenire bogată; nu e nici în folosul lor, nici în acela al statului […] Nu grămezi de aur, ci un fond mare de rușine trebuie să lase cineva copiilor săi.”
Freddy Gârbaci
* textul face parte din cartea Huța în talerele balanței – ghid de supraviețuire în casa săbiilor justițiare, autor Freddy Gârbaci
Aflaţi mai mult despre Freddy Garbaci, Huta in talerele balantei, lacomul, specii de avocatiJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.