Print Friendly, PDF & Email

Tarifele pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial
07.02.2019 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 88 din data de 4 februarie 2019, a fost publicată Decizia nr. 1/2019 privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII.

Se aprobă tarifele pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII, care se aplică începând cu data de 4 februarie 2019, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pagina de manuscris a actelor înaintate spre publicare reprezintă 2.000 de semne, inclusiv spațiile.

Actele înaintate spre publicare în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII, vor avea un conținut lizibil tehnoredactat la un rând și jumătate, cu corp 12 Times New Roman, fără ștersături sau adăugări nedactilografiate, care fac de neînțeles textul acestora.

Tarifele conțin taxa pe valoarea adăugată.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această decizie a fost adoptată de Biroul permanent al Camerei Deputaților în ședința din data de 4 februarie 2019.

Anexa: Tarife pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părțile I-VII

1. Monitorul Oficial al României, Partea I
1.1. Publicare acte – 122 lei/pagina de manuscris

2. Monitorul Oficial al României, Partea I în limba maghiară
2.1. Publicare acte – 122 lei/pagina de manuscris

3. Monitorul Oficial al României, Partea a II-a
3.1. Publicarea actelor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare – 122 lei/pagina de manuscris

4. Monitorul Oficial al României, Partea a III-a
4.1. Pierderi acte persoane juridice – 21 lei
4.2. Pierderi acte persoane fizice, schimbări de nume – …
122 lei/pagina de manuscris:
4.3. Acte ale instanțelor judecătorești a căror publicare este prevăzută de lege: a) citații emise de instanțele judecătorești; b) ordonanța judecătoriei privind pierderea, sustragerea sau distrugerea cecului ca instrument de plată, a cambiei și a biletului la ordin; c) ordonanța de clasare a comisiei de cercetare a averilor/hotărârea instanței judecătorești rămasă definitivă, prin care se constată că proveniența bunurilor este justificată, respectiv că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor sume determinate nu are caracter justificat; d) alte acte procedurale a căror publicare este prevăzută de lege.
4.4. Hotărâri judecătorești care atestă calitatea de lucrător sau colaborator al Securității
4.5. Concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul superior și a posturilor vacante de funcționari publici, precum și alte concursuri prevăzute de lege
4.6. Acte a căror publicare este prevăzută de lege: a) raportul periodic de activitate al autorităților/instituțiilor publice; b) raportul Consiliului Superior al Magistraturii și raportul privind starea justiției; c) declarații de avere și interese, potrivit legii; d) bilanțuri de ocupare a forței de muncă pe județe și la nivel național; e) alte acte a căror publicare este prevăzută de lege.

5. Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a
122 lei/pagina de manuscris:
5.1. Publicarea actelor prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare
5.2. Publicarea altor acte prevăzute de lege.

6. Monitorul Oficial al României, Partea a V-a
6.1. Publicarea contractului colectiv de muncă la nivel național și de ramură, a convențiilor și recomandărilor Organizației Internaționale a Muncii, precum și a altor acte stabilite prin dispoziții legale – 122 lei/pagina de manuscris
7. Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a
122 lei/pagina de manuscris:
7.1. Publicarea anunțurilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007 122 lei/pagina de manuscris
7.2. Publicarea altor acte prevăzute de lege.

8. Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a
122 lei/pagina de manuscris:
8.1. Publicarea actelor prevăzute de Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare
122 lei/pagina de manuscris
8.2. Publicarea altor acte prevăzute de lege.

NOTĂ: Tarifele conțin TVA.

Intrarea în vigoare: 4 februarie 2019.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate