Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
20 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Adrian Șandru: Îmi propun să devin cel mai bun avocat

08.02.2019 | Alina MATEI
Alina Matei

Alina Matei

Adrian Șandru

Adrian Șandru

Alina Matei: Mulțumesc, Adrian, pentru că ai acceptat să acorzi un interviu cititorilor JURIDICE.ro, interviu ocazionat de finalizarea unui program de internship al Societății de Științe Juridice. De prisos să spun că ai fost cel mai bun intern. Îți mai aduci aminte vreo întrebare de la testul scris?

Adrian Șandru: Mulțumesc pentru aprecieri și pentru invitație. Cu siguranţă îmi aduc aminte interviul, de parcă a fost zilele trecute. Ca orice lucru frumos, perioada internship-ului a trecut mult prea repede, însă mereu îmi voi aduce aminte cu drag de această experienţă, ca o fundaţie în cariera mea de avocat. Activitatea din internship este strâns legată de începutul profesional în cariera mea de avocat, întrucât în aceeași perioadă am început colaborarea cu MAREȘ/DANILESCU/MAREȘ în asociere cu Dan Lupașcu. Îmi aduc aminte perfect întreaga desfășurare a interviului, care a fost unul foarte original și interesant. Ca să nu dezvălui prea multe viitorilor potențiali aplicanți la internship, o să amintesc doar de o întrebare pe care nu știam exact cum să o abordez: Cine este Dua Lipa? 🙂

Alina Matei: Cum ți s-au părut activitățile din internship? Care a fost cea mai plictisitoare si care cea mai interesantă?

Adrian Șandru: Activitățile din internship au fost variate și interesante. Nu am considerat nicio activitate ca fiind plictisitoare, deoarece eu privesc orice task, precum și orice interacțiune umană, ca o sursă din care poți să înveți ceva și să te dezvolți. În primul rând, când am de îndeplinit un task care pare mai puțin agreabil, încerc să identific ce deprinderi pot eu să asimilez din realizarea acelui task și cum anume va contribui informația recepționată în activitatea mea ulterioară. După ce finalizez acest proces mintal, mă focusez în a-mi însuşi aspectele pozitive și activitatea nu mai pare plictisitoare. Ca să ofer un exemplu și să răspund la întrebare o să amintesc despre realizarea transcriptului după prelegerile de la conferințe și dezbateri. Deși acest task pare unul plictisitor și de durată, am realizat că transcriind susținerile de la conferințele juridice învăț în primul rând informația transmisă de speakeri, conștientizez importanța conciziei și clarității unui discurs și mai ales sunt atent la livrarea mesajului către audiență. Toate aceste aspecte consider că au o contribuție în dezvoltarea abilităților mele oratorice pe care le aplic în pledoariile din fața instanței și care trebuie să îndeplinească aceleași criterii pentru a convinge judecătorul și a obține o soluție favorabilă. De partea cealaltă, cele mai plăcute activități au fost participarea la dezbateri și rezolvarea problemelor juridice care ne învață să gândim ”outside the box”, asupra cărora ne invita să ne aplecăm domnul profesor Andrei Săvescu. Am avut prilejul să învăț ce se află în spatele unei dezbateri, de la alegerea temei, selecționarea speakerilor, la planificarea minuțioasă a evenimentului, până la rolul acestora în modelarea lumii juridice.

Alina Matei: Fiind avocat stagiar, în ochii colegilor de la MAREȘ/DANILESCU/MAREȘ în asociere cu Dan Lupașcu nu a sclipit o undă de îndoială lunea, cu precădere, când sunt dezbaterile juridice, sau chiar domnul avocat Mihai Mareș nu a zis el niciodată ”iar pleci la JURIDICE?”?

Adrian Șandru: Aş spune că între mine și domnul avocat Mihai Mareș a fost instantaneu o compatibilitate profesională şi cred că mereu a existat un ”mutual agreement”. În sensul că eu niciodată nu am spus NU niciunei chestiuni legate de birou, iar el nu mi-a spus niciodată NU atunci când doream să particip la anumite activități în afara biroului. Ca să fiu mai precis, în descrierea relației mele cu domnul avocat Mihai Mareș vreau să menționez că  el este un lider și nu un șef, în sensul că mereu pune accent pe dezvoltarea personală a avocaților colaboratori. Trebuie să mărturisesc, totuși, că uneori activitățile la birou sunt solicitante și nu este facil să reușesc să strecor în program și alte activități. Însă, la MAREȘ/DANILESCU/MAREȘ în asociere cu Dan Lupașcu am privilegiul să lucrez alături de colegi minunați iar împreună formăm o echipă performantă. Spun că formăm o echipă deoarece eu am practicat baschet de performanță și cunosc ce presupune munca în echipă și care sunt rezultatele la care poți ajunge, irealizabile de către un singur individ. Revenind la avocatură, așa cum în orice echipă de baschet o extremă spre exemplu ia locul conducătorului de joc atunci când acesta nu se află pe poziție, tot la fel și în cadrul societății de avocatură ne sprijinim unul pe celălalt și suntem ajutați de colegi de fiecare dată când situația o impune. Așa cum a fost benefică pentru mine aplicarea la programului de internship al Societății de Științe Juridice, tot la fel resimt și decizia de a aplica la societatea de avocatură în cadrul căreia îmi desfășor activitatea. Am privilegiul la MAREȘ/DANILESCU/MAREȘ în asociere cu Dan Lupașcu să fac parte dintr-o echipă de top care pune accentul pe calitatea și rigurozitatea desfășurării oricărui tip de activitate, ale cărei rezultate cred eu că sunt vizibile atât prin soluțiile obținute în instanță, cât și prin satisfacerea nevoilor fiecărui client care apelează la noi.

Alina Matei: Cum e viața de avocat stagiar?

Adrian Șandru: Viața de avocat stagiar, cred că o spun în numele majorității avocaților stagiari când afirm că este o viață antrenantă și dinamică, în care timpul este cea mai prețioasă resursă. Știu că mulți așteaptă să străbată cât mai rapid această perioadă, însă așa cum am spus mai sus, anume că ai ceva de învățat din orice activitate, în perioada stagiaturii se aplică cu atât mai mult acest principiu. Sunt convins că poate multe persoane au optat pentru profesia de avocat din dorinţa de a avea o libertate în exercitarea profesiei, libertate pe care ei nu o resimt aşa mult pe perioada stagiaturii. Consider relevant ce spunea Gabriel Liiceanu în cartea Despre limită şi anume că libertatea nu poate exista într-un sistem absolut, ci tocmai valoarea libertăţii este dată de existenţa unor limite, care presupun cadrul de referinţă în care se manifestă libertatea. Mai mult, consider un mare avantaj al perioadei stagiaturii libertatea de a-ți alege propriile crezuri, de a-ți forma principii și modele care vor contribui la formarea ta ca avocat, fără influența unor prejudecăți care pot să apară după mai mulți ani de practică. Viața de avocat stagiar pentru mine presupune o rutină zilnică de birou și seară „relaxarea”, cum o numesc eu, la sala de fitness. Weekend-urile, de asemenea, trec foarte repede, deoarece încerc să fac cât mai multe activități, de care aveam mai mult parte în perioada studenției. De la plimbări în aer liber, la a petrece timp cu prietenii sau a merge la un film sau o piesă de teatru.

Alina Matei: În urmă cu 13 ani, Freddy Gârbaci enumera speciile de avocați în cartea Huța în talerele justiției. A găsit 12 tipuri (1. Vedeta sau Gigastarul, cu subspecia Parlamentarul, 2. Circarul, 3. Decrepitul, 4. Manechinul, 5. Ruda, 6. Cârpa sau din tainele discursului obsecvios, 7. Șmenarul, 8. Chițibușarul, 9. Trombonistul, 10. Stagiarul, 11. Integrul naiv, adică melancolic, deci contemplativ, 12. Lacomul). Am leșinat de râs la specia Cârpa. Recent, Irina Țuca a făcut o trecere în revistă a oamenilor de la metroul din Londra, printre care se pot regăsi cu ușurință și avocații. Nota 10 plus pentru Wannabe corporatist și pentru Blonda. E loc pentru specii noi?

Adrian Șandru: Am citit și eu și m-a amuzat acea enumerare a lui Freddy Gârbaci pe care o consider și în zilele noastre de actualitate. Tot timpul există loc pentru specii noi, deoarece avocații sunt oameni cu personalități diferite. Pentru că mi-ai provocat imaginația, trecând la lucruri mai serioase, o să încerc să fac și eu o enumerare a unor tipologii de avocați, plecând de la avocații cu care am avut ocazia să interacționez până acum:

Ion Dragne – avocatul complet (consider că este un profesionist desăvârșit, un conducător apreciat, are mereu o ținută impecabilă, un dezvoltat simț al umorului și știe mereu ce să spună și când să spună);

Iosif Friedmann-Nicolescu – avocatul istoric (îmi amintesc cu drag de conversațiile telefonice cu dumnealui în care îmi povestea de activitatea juridică a marilor personalități ale României);

Gheorghiță Mateuț – avocatul profesor (care abordează didactic orice caz plecând de la principiile fundamentale ale sistemului de drept și le implementează cu fiecare ocazie în practică);

Dan Lupașcu – avocatul magistrat (este acel avocat care are prestanța unui magistrat, știe cum să abordeze cauzele și cunoaşte modul de a gândi al celorlalţi participanți la actul de justiție);

Lucian Danilescu – avocatul pragmatic (avocatul care nu irosește timpul interlocutorului și care oferă mereu soluții eficiente fiecărui tip de problemă).

Alina Matei: Cum au fost interacțiunile cu procurorii, cu judecătorii?

Adrian Șandru: Cu privire la judecători pot spune că am uneori niște așteptări prea ridicate, având în vedere oportunitatea de a lucra cu un fost judecător, prof. univ. dr. Dan Lupașcu, care este una din persoanele cu un profil uman și moral impecabil. Am spus mai sus că ţin minte perfect interviul la care am participat pentru acceptarea la internship şi îmi amintesc că am fost întrebat de tine ce părere am despre domnul profesor Dan Lupaşcu. Am răspuns atunci şi acum o spun public, având în spate o perioadă în care am avut ocazia să lucrez alături de dumnealui, că el reprezintă un reper de moralitate prin prisma calităţilor sale umane, cât şi a cunoştinţelor juridice vaste. Domnul prof. univ. dr. av. Dan Lupaşcu pentru mine este un model și apreciez că ar trebui să fie un reper pentru juriştii mai tineri, fie ei avocaţi sau magistraţi.

Interacțiunile cu procurorii și judecătorii sunt variate. Eu sunt o persoană echilibrată și mărturisesc că am întâlnit situații în care magistrații aveau o conduită exemplară, însă au existat și situații în care aceștia au avut un comportament inadecvat, raportat la responsabilitatea funcţiei lor, din varii motive. Sunt de părere că atunci când există un comportament necorespunzător al unui magistrat, acesta trebuie denunţat şi sancţionat prin mecanismele constituţionale. Experienţa mea cu astfel de magistraţi a fost una care s-a încheiat fără să producă vreo vătămare clienţilor pe care i-am reprezentat. Am realizat în aceste interacţiuni cât de important este să cunoşti dispozițiile legale și cât de importantă este o pregătire profesională temeinică. Mai ales în relaţia cu organele de urmărire penală este foarte importantă cunoaşterea detaliată a procedurii penale. Atunci când cunoşti fiecare prevedere legală şi într-o anumită procedură ştii exact care îţi sunt drepturile şi obligaţiile tale ca avocat, cele ale procurorului şi sancţiunea legală a nerespectării drepturilor, şansele să se comită un abuz sunt reduse. Cunoaşterea reglementărilor legale dezarmează orice potenţial abuz, deoarece atunci când ştii foarte bine legea eşti tratat cu respect şi organul de urmărire penală devine mai atent în respectarea anumitor proceduri legale. Şi spun asta, cu recunoştinţă faţă de avocatul profesor Gheorghiţă Mateuţ, de care aminteam mai sus, care punea foarte mare preţ la examene pe cunoaşterea în detaliu şi precisă a fiecărei prevederi a Codului de procedură penală. Recomand persoanelor care urmează să participe la anumite proceduri în faţa organelor de urmărire penală să fie asistate de avocaţi foarte bine pregătiţi, deoarece consecinţele acelor activităţi se pot răsfrânge mai devreme sau mai târziu chiar asupra libertăţii lor.

Alina Matei: Se poate intra acum cu telefonul la parchete?

Adrian Șandru: Da, acum se poate intra cu telefonul în parchete, aşa cum era şi firesc. Pasul făcut este unul de normalitate şi cred că U.N.B.R. ar trebui să colaboreze constant cu Ministerul Public pentru îmbunătăţirea actului de justiţie, punând în prim plan cetăţeanul justiţiabil. Plecând de la raţiunea interdicţiei care exista până acum în regulamentul parchetelor şi diferenţierea dintre parchetele care aveau în regulament o astfel de interdicţie şi cele care permiteau avocatului accesul cu telefonul mobil, mi-am pus întrebarea de ce există asemenea interdicţii. Am constatat că există o oarecare tensiune în relaţia avocat-procuror, care nu are nicio justificare. Conform Constituţiei, procurorul reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar avocatul, potrivit legii şi statutului său, apără drepturile şi interesele omului. Astfel că reprezentarea intereselor societăţii şi apărarea intereselor particularilor trebuie să se desfăşoare neconflictual şi să aibă ca finalitate înfăptuirea actului de justiţie. Aşa cum art. 10 Cod procedură penală prevede că dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credinţă, la fel consider că trebuie să îşi exercite drepturile şi organele de urmărire penală. Colegul avocat Tudor Colţan atrage adesea atenţia asupra neajunsurilor sistemului judiciar şi asupra lipsurilor instanţelor, probleme care trebuie remediate în cel mai scurt timp. Fără a face o radiografie a sistemul judiciar, eu fiind un om al acţiunii, consider că fiecare dintre noi, cei care participăm la actul de justiţie, putem să contribuim la creşterea calităţii acestuia în beneficiul cetăţenilor şi al societăţii. Chiar dacă normele legale prezintă numeroase neajunsuri, prin exercitarea de către procurori, avocaţi şi judecători a drepturilor cu bună-credinţă actul de justiţie s-ar îmbunătăţi semnificativ.

Alina Matei: Bazaconii prin instanță sau parchete ai auzit?

Adrian Șandru: Cred că fiecare dintre noi, cei care am mers în instanţă, am fost martorii cel puţin a unei situaţii care ne-a făcut să ne amuzăm. O să relatez o întâmplare recentă, povestită de un prieten. Judecătorul într-o cauză în care o parte era o persoană deţinută, aflată în executarea pedepsei în penitenciar, pune în vederea părţilor stabilirea unui termen pentru următoarea şedinţă de judecată. Singurul care a obiectat cu privire la termenul stabilit a fost deţinutul care a declarat că trebuie să verifice dacă nu este plecat în acea dată. 🙂

Alina Matei: Aplecarea spre dreptul penal face să fie viața ta de avocat semnificativă?

Adrian Șandru: Eu consider că da. Ca să răspund la această întrebare voi face trimitere la o carte de referință pentru mine și anume To Kill a Mockingbird scrisă de Harper Lee. Acest roman, în ciuda realităţii triste descrise şi a prezentării unor cazuri de discriminare, conţine un izvor de speranţă şi reliefează impactul avocatului penalist asupra unei valori fundamentale e persoanei, libertatea. Această importanţă a activităţilor desfăşurate de un avocat de penal presupune şi o mare responsabilitate asupra calităţii fiecărui act întreprins în apărarea clienţilor.

Alina Matei: La LOFT se pot agăța clienți pentru avocatură? Sau e nerafinat, întrucât acolo e vorba de libertate, terminații nervoase și fete, firește?

Adrian Șandru: Deşi până acum am vorbit foarte mult despre muncă, nu vreau să îmi uit vârsta, mai ales că îmi face plăcere, uneori, să mă distrez alături de prietenii mei. De obicei, într-o seară cu prietenii prefer să uit de orice chestiuni legate de muncă, dar cum activitatea unui avocat de penal nu încetează la o anumită oră sau în weekend (clienţii te pot suna la orice oră), rămân deschis oricărei oportunităţi de socializare în orice loc în care mă aflu, fără ca aceasta să fie scopul ieşirilor mele în timpul liber.

Alina Matei: Care e ambiția ta în viață? Pentru că așa cum spunea Neagu Djuvara ”ca să faci ceva în viață e musai să fii ambițios, să vrei să faci ceva, altfel te prăbușești psihic”.

Adrian Șandru: Să devin cel mai bun avocat. De mic am fost obişnuit în orice activitate pe care o desfăşuram să tind să fiu cel mai bun la acel lucru, pentru că altfel aş considera că mi-aş irosi resursele, fără să fructific capacitatea mea de a evolua. Pentru a ajunge acolo unde îmi propun, am nevoie de modele de la care să învăţ avocatura şi pentru asta sunt norocos că nu trebuie să privesc prea departe, deoarece domnul avocat Mihai Mareş şi domnul prof. univ. dr. Dan Lupaşcu îmi oferă modelele pe care le caut. Consider că amândoi se completează perfect oferind cea mai bună apărare clienţilor pe care îi reprezintă şi am foarte multe de învăţat de la dumnealor, de la a manageria relaţia cu clientul până la conduita şi pledoaria în faţa instanţei. Pe lângă nevoia de a avea modele, consider că este foarte important să întreprind zilnic acţiuni care să conducă la îndeplinirea dorinţei mele. Citeam zilele trecute o carte scrisă de prof. univ. dr. Ovidiu Predescu şi mi-a rămas un pasaj în minte: „fiecare om devine ce gândeşte, simte şi înfăptuieşte”.

Alina Matei: Ultima carte citită și ce citești acum?

Adrian Șandru: Ultima carte citită este Nelinişti vechi si noi, scrisă de Andrei Pleşu, iar acum citesc o carte intitulată Teosofie a lui Rudolf Steiner. Pe lângă lectura zilnică consistentă a materialelor cu informaţii juridice simt nevoia să îmi hrănesc şi partea spirituală, prin lecturarea unor cărţi care au un impact asupra modului în care privim societatea.

Alina Matei: Un mesaj, te rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Adrian Șandru: Ştiu că domnul profesor Andrei Săvescu vă spune mereu că JURIDICE.ro nu este posibil fără voi, dar vreau să vă dezvălui un secret. În spatele proiectelor de cel mai înalt nivel realizate de JURIDICE.ro, stă multă muncă depusă de oameni minunaţi, care formează o familie pe care mă bucur că am avut ocazia să o cunosc. Familia JURIDICE.ro reflectă foarte mult personalitatea domnului profesor Andrei Săvescu, adică este formată din tineri profesionişti, care muncesc mult şi pun pasiune pentru dezvoltarea proiectului JURIDICE.ro.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ai stat de vorbă cu mine.

Adrian Șandru: Eu mulţumesc.


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 20 de comentarii cu privire la articolul “Adrian Șandru: Îmi propun să devin cel mai bun avocat”

  1. Mi-aduce aminte de Ciorbea cand era tanar…

  2. Darius MARCU spune:

    „Cunoaşterea reglementărilor legale dezarmează orice potenţial abuz, deoarece atunci când ştii foarte bine legea eşti tratat cu respect…” Daaa… poate în altă țară, în România poți cunoaște degeaba, că poți primi un mare ”ignore” la ele…

    • Când primeşti „ignore” de la judecător înseamnă că nu ştii legea sau faptele nu se potrivesc la lege sau nu există remediu pentru problema ta.

      Problema principală la noi este insuficienţa studierii cazuisticii.
      Teoria fără studii de caz practice, concrete este zero.

      Pe alte meridiane, studenţii studiază câte 300 de cazuri, în medie, pentru fiecare subiect studiat, prin citirea EFECTIVĂ a sentinţelor INTEGRALE şi dezbaterea acestora.

      La noi nu există sentinţe. Există doar zvonuri că ar exista sentinţe.
      Ori de câte ori citiţi o trimitere la o hotărâre judecătorească, aceasta poate fi considerată ca inexistentă atâta vreme cât este imposibil să citeşti textul original.

      • Darius MARCU spune:

        Nici vorbă. Ignore se dă în România și când soluția instantei trebuie să iasă într-un anumit fel, iar judecatorul nu are cum să-ți combată argumentele, asa că se preface că nu există. Mai bine nu vorbești despre ce nu poți combate. Justiția funcționează la fel ca orice segment al societății românești, doar că pretențiile sunt mai mari. Nu e o „insulă” de normalitate, total diferită de societate…

        • În ultimii 2 ani am avut o iluminare gravă cu privire la cum se face drept pe lumea asta.
          Adică am fost trezit la realitate în mod foarte nepoliticos şi reeducat juridic foarte serios.
          Efectiv a trebuit să-mi refac toate studiile juridice.
          Recunosc că eram ageamiu, un comentator, un căutător.
          Imediat ce am ieşit din sfera amatoristică a dreptului românesc, am înţeles ce înseamnă dreptul.

          Citesc acţiuni făcute de avocaţi, citesc sentinţe date de judecători care citează avocaţi şi observ lucruri la care eram orb înainte.

          Problema mare este că avocaţii la noi nu ştiu să scrie acţiuni, nu ştiu să argumenteze.
          Avocaţii nu au argumente deoarece nu au acces la jurisprudenţă.
          Ce este publicat pe rolii şi alte siteuri, nu se ridică la rangul de autoritate juridică.

          Dacă nu ai argumente, judecătorul nu are ce combate.
          Majoritatea opiniilor prezentate de avocaţi sunt de fapt simple concluzii. Nimeni nu se oboseşte să justifice în vreun fel ceva, deoarece nu au fost învăţaţi la şcoală că este INTERZIS să faci orice afirmaţie fără să faci trimitere la jurisprudenţă sau legislaţie. Trimiterile la legislaţie fără indicarea jurisprudenţei trebuie evitată deoarece legea în RO este scrisă foarte vag, neclar sau de-a dreptul prost deoarece legislatorii noştri sunt POEŢI, nu jurişti.
          În afaceri sau drept, în general, este de preferată o chitanţă cu numere pe ea, stearpă şi urâtă, decât o poezie descriind tranzacţia.

          Codul civil nu trebuie scris şi rescris şi amendat la infinit. Jurisprudenţa ar fi clarificat totul.
          Dar unde e jurisprudenţa?

          • Și eu am simțit că în sfârșit respiram drept când mi s-a predat dreptul Uniunii în cursul de diplomă de la Cambridge și când am ajuns să fac masterul în străinătate. Totul era diferit. Metodologia, cursurile, discuțiile, examinarea. Absolut totul. Și totuși, dreptul Uniunii e doar Unu :p

            A fost de parcă patru ani de zile – cu mici excepții de două – maxim trei cursuri – fusesem nevoită să-mi țin respirația sub apă. În timp ce eram aplaudată și felicitată de profesori cu note de 10.

            • Dreptul Uniunii este un drept transnaţional, fandosit, administrativ, interesant doar în latura sa privind drepturile fundamentale. Nu e rău, te învaţă puterea jurisprudenţei.

              Dar eu vorbesc de lucruri de bază.
              Studenţii noştri nu cunosc elemente de bază ale dreptului, de exemplu: ce este „titlul”
              ce înseamnă act „autentic”,
              ce înseamnă a „perfecta” un contract.
              Am văzut avocat care îşi trimiteau clienţii să facă o simulaţie la notar.
              Fiducia este o instituţie extrem de importantă, dar nefolosită deoarece nimeni nu îi ştie regulile.

          • Alina BADEA spune:

            Eu cred ca dumneavoastra aveti mania generalizarii, fara temei.

            Sunt multe actiuni temeinic argumentate de avocati carora multi judecatori le raspund cu extrema superficialitate. Adevarul este ca multe hotarari judecatoresti sunt o rusine. Cred ca, daca ar exista mai mult interes din partea celor care sunt chemati sa „spuna drept”, s-ar educa si cei care „cer drept”. Or, cand stii ca de multe ori solutia este o loterie, bazata inclusiv pe starea de spirit a judecatorului (stiu povesti adevarate cu judecatori nervosi care se razbuna aiurea pe justitiabili sau avocati), parca nu-ti mai cade bine sa muncesti ore in sir la studiul doctrinei si jurisprudentei. Totusi, daca te respecti, ca profesionist, o vei face.

            Concluzia este ca functioneaza foarte bine, si in juridic, principiul cererii si ofertei; daca hotararile pronuntate nu diseca aberatiile prezentate de unii avocati/justitiabili, daca asemenea „autopsii” nu se fac publice, nici oferta nu se va eleva.

            • În Franța, se redau atașate hotărârii publicate și argumentele părților. Astfel instanța nu mai poate fi superficială fără să fie observată și de întreaga comunitate juridică.

              Pe de altă parte, am observat în diferitele stagii pe care le-am făcut, la diferitele instanțe supranaționale și internaționale – eventual chiar constituționale – o anumită posibilitate de manipulare.

              Mai precis, în funcție de răspunsul pe care îl votează judecătorii că s-ar dori să se ofere (în ale lor deliberări secrete), se va reda în hotărâre unele afirmații și susțineri ale părților, iar altele se vor trece sub tăcere.

              Depinde de cum se decide.

              Ceea ce iar ar putea fi preîntâmpinat prin publicarea – atașat hotărârii – a susținerilor părților (precum, repet, se întâmplă în Franța)

          • Darius MARCU spune:

            Deși sunteți campionul afirmațiilor categorige, văd că, periodic, aveți iluminări. A fost baroul Bota, acum asta, de care îmi amintesc. Asta ar trebui să vă dea de gandit.
            Stiu diferenta dintre afirmatie si argumentație. Sunt cazuri in care judecatorii nu analizează absoluti NIMIC din argumentele părții, ceea ce este inadmisibil. Alteori dau niste motivări atât de jenante, în bătaie de joc, să acopere soluția prestabilită de judecător. Și în justiție funcționează principiul ”las că merge și așa”. Si dacă aș spune o prostie (în opinia instanței) aceasta e obligată să o respingă, măcar pe scurt. NU EXISTĂ MOTIVARE IMPLICITĂ. CEDO, Luka contra Romaniei, par 58: ”În lipsa unui răspuns, este imposibil să se ştie dacă curtea de apel doar a neglijat acest motiv sau chiar a dorit să-l respingă şi, în această ultimă ipoteză, din ce motive (Hiro Balani împotriva Spaniei, hot. din 9 decembrie 1994, pct. 28).”
            Am avut situatii in care m-am ”țigănit” cu judecătorul să se pronunțe asupra unei excepții, dar nu a analizat-o, nu a consemnat-o în încheiere, ceri înregistrarea audio pe CD nu era nimic. Altul judecător mi-a admis o cerere în ședință iar în încheiere apare ca respinsă. Când i-am cerut înregistrarea de ședință la termenul următor, colegul adversar chiar zicea că ”i-a căzut fața”.

            Argumentarea unei acțiuni nu se rezumă la citarea jurisprudenței. Să te rezumi la jurisprudență presupune și o comoditate, lene de gândire. Jurisprudența poate fi greșită sau slab argumentată. Eu am gasit pe anumite teme, motive de nelegalitate pe care alții nu le-au văzut, deși am studiat hotarari din mai multe județe. Înțelepciunea nu se rezumă doar la ceea ce au gândit alții, altfel nu ești avocat, ci doar conțopist. Trebuie să existe și o analiză personală a textului de lege.

            • Modernizarea şi descentralizarea barourilor (idealul noilor barouri falite ale lui Bota) a fost un ideal frumos, transformat într-un coşmar mizerabil de către un ****.
              Faptul că Baroul paralel s-a dovedit a fi o organizaţie condusă de un **** nu neagă cu nimic buna credinţă a membrilor iniţiali şi idealul iniţial profesat public.
              Este la fel ca aderarea la un partid, în politică. Intri cu bună credinţă şi speranţă la mai bine, dar când vezi că e un partid de hahalere, nu ai ce sta acolo.
              Iluminarea mea a fost dreptul în general.
              Barourile au nevoie de modernizare în continuare.
              Nu am ce iertare să îmi cer pentru fosta apartenenţă la Baroul lui Bota, care nu e desfiinţat nici în ziua de azi.
              Baroul Bota este în continuare o organizaţie perpetuată prin jurisprudenţa instanţelor româneşti. Este o creaţie a instanţelor, a dreptului comun românesc.
              Este o jurisprudenţă păguboasă dar are putere de lege şi acolo unde judecătorii au decis, nu ai ce face.
              Iar eu nu aveam de gând să rămân membru într-o organizaţie fără perspective juridice şi mai ales printre toate acele deşeuri profesionale.

              Deşi şi UNBR-ul legitim are o grămadă de avocaţi cu condamnări penale sau excluşi din magistratură.
              Excluderea din magistratură este un motiv automat pentru excluderea din avocatură.
              Deci e mult de lucrat şi în UNBR.
              E plin UNBR-ul de politicieni care au stagii îndelungate la Jilava. Cum au reuşit să păstreze titulatura de avocat este un mister şi o ruşine uriaşă pentru ordinul profesional.

              Dar să revin la lipsa motivării.
              Un judecător pe nume Posner, spunea într-un citat clasic: „Judecătorii nu sunt porci căutători de trufe îngropate în memoriile juridice” (textul petiţiilor, nota mea)
              Judecătorii au prerogativa de a răspunde la chestiunile pe care le consideră relevante speţei.
              Nu este obligat să răspundă la fiecare întrebare prostească a avocatului, la fiecare oftat, la fiecare ochi dat peste cap.

              Orice avocat care se respectă ştie să „conserve erorile” pentru apel/recurs (cum se înregistrează/consemnează erorile). Extrem de important. Dacă nu ai obţinut o decizie, soliciţi imediat menţionarea lipsei deciziei şi în acel moment dacă judecătorul.

              Dacă nu îţi exerciţi dreptul de a consemna erorile, uneori înseamnă că ai renunţat la ele şi nu le poţi ridica în calea de atac.
              Cine pleacă la plimbare (cu mintea la plimbare) pierde locul de onoare.
              În instanţă, trebuie să obiectezi imediat, să ridici excepţiile imediat, nu după 5 minute, că le pierzi. Trebuie să te mişti natural.

              Iar dacă îmi spui că aşa fac judecătorii şi nu ai ce face… eu spun: „Aveţi judecători aşa cum îi creşteţi”
              Avocaţi slabi, judecători slabi.
              Avocatul mutulică sau care nu ştie procedură să nu se vaite că pierde procesele.

              Dacă nu ştii, ca avocat, să organizezi o cerere/acţiune în conformitate cu prescripţiile legale, menţionând obiectul, cauza acţiunii, temeiurile de drept, temeiurile de fapt.
              Un judecător are dreptul să nu răspundă la o cerere, dacă o consideră formulată defectuos.
              Poţi primi chiar amendă pentru cereri defectuoase, prost redactate, deoarece risipeşti timpul instanţei.
              Dreptul are prescripţii de procedură clare.

              Apropos, ştie cineva ce înseamnă „cauza” acţiunii?

              Eu tot arunc şpiluri, dar nimeni nu se oboseşte să răspundă.
              De ce? Pentru că mulţi jurişti habar nu au ce înseamnă „cauza”.
              – De ce nu înregistraţi şedinţele? Toţi avocaţii trebuie să poarte reportofoane în buzunar şi să ceară judecătorului să permită să-l pună lângă microfonul judecătorului.
              Orice judecător se bucură că astfel se evită situaţiile de contestare.

              Ai încercat vreodată şi ai fost refuzat de judecător? Sunt sigur că nu.

              În ce priveşte jurisprudenţa.
              Este mult superioară juridic textului legii, deoarece jurisprudenţa explică legea, nu invers.

              Când spun jurisprudenţă, mă refer la ÎNTOTDEAUNA la jurisprudenţă cu autoritate, jurisprudenţă relevantă, solidă, fiabilă. Jurisprudenţa maculatură sau infirmată nu mă interesează – nu e jurisprudenţă.
              Ce rost are să discutăm de gunoaie?

              Vezi? Nici măcar nu avem aceleaşi definiţii la cuvinte.
              Desigur că trebuie să existe analiză personală a textului legii, al regulamentelor, analogii, diferenţieri.

              De aceea, textul ROLII al jurisprudenţei nu are autoritate juridică deoarece nu poate fi nici confirmat nici infirmat şi are atâtea ştersături încât este inutilizabil.

              • Alina BADEA spune:

                Subscriu in parte; am observat pe ROLII o ineptie pe care nu mi-o pot explica: stergerea denumirii instantei (de exemplu, Curtea de apel B… – poate fi Bucuresti, Brasov etc.). Cum poti explica asa ceva, in conditiile in care oricum nu redai numarul dosarului?

            • „Să te rezumi la jurisprudență presupune și o comoditate, lene de gândire.”
              Ce glumă bună. Comoditate? Văd că le încurci grav.
              Cum adică să te „rezumi”?
              Comparaţia dintre LEGE şi JURISPRUDENŢĂ este comparaţia dintr-o sâmânţă şi un arbore gigant (sequoia), comparaţia dintre un copac şi o pădure întreagă.
              Iar ca să nu se înţeleagă greşit… legea este o sămânţă în comparaţie cu jurisprudenţa.
              Asta arată clar că nu ştii ce înseamnă jurisprudenţă, şi nu mă mir, pentru că la noi nu există aşa ceva.
              Şi mai arată că eşti arogant, de parcă ai avea jurisprudenţa la degetul mic… dar codurile îţi pun dificultăţi.
              Am citit şi eu în manuale „jurisprudenţă”: micile citate jurisprudenţiale din Sentinţa nr. 12345 din 42 noiembrie 1971, două rânduri scrise… alea nu sunt jurisprudenţă. Sunt nimicuri. Acele sentinţe nu pot fi verificate, deci nu pot fi citate.

              Am văzut că există la noi moda de a da trimiteri la Sentinţe, jurisprudenţă, citată la rândul ei în Reviste. Citate din Reviste juridice?
              Sau jurisprudenţă citată de manuale?
              EXTREM de neserios.

              Jurisprudenţa nu se citează din reviste, care, la rândul lor sunt surse la mâna doua.
              Nu revistele emit sentinţe, ci Curţile emit sentinţe.

              Marea majoritate a articolelor juridice scrise la noi se bazează pe surse juridice la mâna a doua, a treia etc. Nu ai voie să faci aşa ceva dacă vrei să fii luat în serios.

              Dar dacă pentru tine jurisprudenţa este o nika toată… te invidiez. Nu am văzut pe nimeni în viaţa mea să spună atât de nonşalant, după ce a citit trei sentinţe, una de la Videle şi două de la Podul Iloaiei, că este un maestru al jurisprudenţei.

            • Florin-Iulian HRIB spune:

              Citez: „Am avut situatii in care m-am ”țigănit” cu judecătorul să se pronunțe asupra unei excepții, dar nu a analizat-o, nu a consemnat-o în încheiere, ceri înregistrarea audio pe CD nu era nimic. Altul judecător mi-a admis o cerere în ședință iar în încheiere apare ca respinsă.”

              Aţi cerut copie şi de pe caietul grefierului? Grefierul este obligat să consemneze toate cererile, susţinerile orale şi toate celelalte aspecte din desfăşurarea procesului, conform art. 231 Cod procedură civilă şi art. 122 ROIIJ. Un aspect foarte important predat atît la SNG, cît şi la locul de muncă a fost tocmai consemnarea excepţiilor invocate de părţi. Iar faptul că într-o încheiere v-a apărut ca respinsă o cerere admisă în timpul şedinţei poate fi o simplă eroare de redactare a grefierului, nu neapărat a judecătorului. E adevărat, poate fi şi o „răzgîndire subită” a judelui sau pur şi simplu o uitare la fel de subită… Eu am păţit-o o dată rău de tot cu 2 juzi din secţia penală, care susţineau vehement că au încuviinţat nişte cereri de probe cu martori şi că mi-au dat dispoziţie în şedinţă să-i citez cu nume şi prenume, adresă, teză probatorie, deşi nu o făcuseră. Întrucît, în penal, ascultam mereu înregistrarea şedinţei, am fost sigur că juzii se înşelau, mai ales că-i mai atrăsesem atenţia în trecut unuia dintre cei 2 judecători să oblige avocaţii care mai solicită proba cu martori să depună în scris toate datele acestora pentru a fi citaţi unde trebuie şi pentru a nu mai fi silit grefierul să caute prin zeci de volume de urmărire penală (cred că vă daţi seama cît timp ar mînca o astfel de operaţiune, adică să lingi sute de pagini doar pentru a găsi o adresă, care, uneori, cum am păţit-o, nici nu se afla la dosar!). Însă cei 2 juzi erau atît de convinşi că au spus nişte chestii în şedinţă, încît s-au răstit la mine că eu eram de vină că nu am consemnat dispoziţiile lor. Evident, ascultînd înregistrarea şedinţei, s-au convins că aveam dreptate.

              De asemenea, e posibil ca judele să închidă microfonul de pe tribuna sa, dacă nu vrea să se înregistreze ce zice… Am păţit-o şi p-asta!

  3. Florin-Iulian HRIB spune:

    Încă de la începutul interviului am remarcat abundenţa englezismelor folosite de cel intervievat: speaker, task, ”outside the box”, ”mutual agreement”, internship… Cît despre zicerea că: „Domnul prof. univ. dr. av. Dan Lupaşcu pentru mine este un model”, privind retrospectiv, cel puţin în calitatea sa de preşedinte al CSM chiar pare un model pentru ceilalţi foşti sau actuali şefi din CSM!

    Dar cireaşa de pe tort mi s-a părut următoarea zicere: „atunci când ştii foarte bine legea eşti tratat cu respect”! Poate ca avocat… Ca grefier în Ro-mânia, vă dau doar două contraexemple grăitoare resimţite pe propria-mi piele: 1) la începutul colaborării cu CAAI, de vreo 3 ori mi-am permis să fac uz de cunoştinţele mele de procedură penală, astfel cum au fost predate la SNG, iar judecătoarea din complet mi-a replicat ofuscată: „Nu discutăm în contradictoriu. Punct! Faci ce zic eu! Nu mă interesează ce v-a învăţat la SNG!”; 2) de fiecare dată cînd mă confruntam cu proceduri de lucru diferite de cele învăţate la SNG, colegii grefieri de la secţia penală, în frunte cu grefiera-şefă îmi trînteau enervaţi ceva de genul: uită tot ce-ai învăţat la SNG, că acolo vă învaţă numai prostii! Însă, dacă întrebam despre ceva nemaiîntîlnit în teorie, despre care nu aveam nicio idee cum să rezolv practic acea problemă, mulţi colegi îmi reproşau imediat că: „ai făcut SNG, ar trebui să ştii” sau „n-ai învăţat nimic la SNG?!”…

    • Clişeism abordat de cei care nu stăpânesc bine niciuna din limbi.
      Este vorbire-semnal gen ză best loiăr – fecior fain de la Ciumăfaia, din Câţcăul Clujului care ciripeşte o ţîră de englezeşte, adică pidgin-robagleză (română de baltă + engleză de Oxford) – rofosogleză, sau în Ardeal îi spune lofosogleză.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership