ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Încotro?
08.02.2019 | Mădălin NICULEASA


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Mădălin Irinel Niculeasa

Mădălin Irinel Niculeasa

Suntem profesie liberală datorită conștiinței și nu din cauza Statutului

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 160 din 27 martie 2018 dispune că avocatura este o profesie liberală și independentă a cărei exercitare trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal.

Cea mai liberală dintre profesiile liberale este așa nu pentru că are autonomie administrativ-organizațională, în sensul că are organe proprii de conducere care adoptă reguli de conduită general obligatorii sau pentru că plătim asigurări de sănătate la propria Casa de asigurări. Conștiința profesională ne face ceea ce suntem, aceasta fiind singura care ne dă independență în condițiile în care putem accepta și apăra sau respinge un mandat (legitim bineînțeles) strict în baza a ceea ce în mod comun se numește conștiință.

Din păcate fundamentarea caracterului liberal al profesiei de avocat exclusiv pe autonomia administrativ-organizatorică este reținută inclusiv de prevederile cuprinse în art. 1 din Legea nr. 51/1995, privind exercitarea și organizarea profesiei de avocat în acord cu care Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei. Referirea la conștiința profesională se întâlnește (doar) în Statutul profesiei la art. 4 unde se vorbește despre sfaturile juridice ce sunt acordate clientului potrivit legii și crezului profesional.

Această întemeiere a profesiei de avocat, din perspectiva catalogării drept profesie liberală, exclusiv pe aspectele administrativ-organizatorice și mai puțin pe cele relative la crezul profesional și conștiința profesională nu este o întâmplare fiind totodată o consecință a unei perioade istorice.

Evoluția istorică a profesiei de avocat în acord complet cu evoluția societății în care respectiva profesie activează a fost fracturată de perioada comunistă. Cu alte cuvinte, după 1944 și până la 1990, evoluția firească a societății și automat și a profesiei de avocat a fost pusă între paranteze. Reînnodarea firului evoluției s-a făcut nu prin racordarea directă și nemijlocită la ceea ce s-a oprit în 1945 astfel încât să existe o continuitate a poveștii, ci s-a optat doar pentru o reacție de combatere a efectelor comunismului. Preocuparea a fost față de perioada comunistă, să se creeze opusul respectivei perioade la nivel instituțional și nu să se caute obârșiile naturale ale profesiei de avocat sub aspect intrinsec.

Altfel spus, Legea nr. 51/1995, forma publicată în M.Of. nr. 116 din 9 iunie 1995, abrogă Decretul nr. 281 din 21 iunie 1954 privind organizarea și exercitarea avocaturii în Republica Populară Română, desemnându-se astfel (corect din perspectiva tehnicii legislative, de altfel) drept succesor al acestui Decret. Legea din 1995 nu spune absolut nimic despre Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru organizarea Corpului de avocaţi din România, spre exemplu, cum a făcut Constituția României care în art. 1 alin. 3 trimite la tradițiile democratice, făcând astfel o legătură cu trecutul, având astfel o abordare integratoare și mai puțin una reactivă, de combatare și corijare a trecutului imediat.

Această modalitate de raportare la trecut are consecințe inclusiv în ceea ce privește structura în sine a legii de organizare și exercitare a profesiei de avocat. Dintr-un anumit punct de vedere această lege este mai curând una instituțională și mai puțin una principială și centrată pe valori. Legea nr. 51/1995 cuprinde în mare parte dispoziții relative la instituțiile profesiei, la modalitatea de organizare a acestor instituții, la raportul dintre instituții și mai puțin dispoziții normative cu privire la aspectele intrinseci ale profesiei: principiile (apar pentru prima dată în Statut), valorile profesiei, dezideratele acesteia, etc. Sub acest aspect, legea noastră de organizare este în linia Constituției de altfel, concentrată de asemenea pe instituții și mai puțin pe principii și valori.

Concluzionând intermediar putem spune că avocatura ultimilor 30 de ani, atât în formă cât și în fond este una construită pe ideea de instituții și mai puțin pe principii și valori, dovadă fiind și conștiința generală cu privire la rolul crezului profesional în cadrul criteriilor relative la categorisirea profesiei ca fiind una liberală. Este un fapt și nu o arătarea cu degetul.

Cele 3 vârste trecute ale avocaturii

Spuneam într-un articol anterior că „Lipsa confortului elementar în perioada comunistă ne-a intrat în oase, astfel că atunci când am avut din nou posibilitatea ca țara noastră să devină un proiect gândit, organizat cu tot ceea ce-i trebuie unei gospodării (și de-ale gurii, dar și de-ale minții) am căzut în patima acumulării fără margini și fără finalitate în alt plan. În prima decadă (1990-2000) s-au acumulat resurse economice, în a doua decadă (2000-2010) s-au chivernisit cu puterea politică pe lângă cea economică, pentru ca în a treia decadă (2010-2018) alături de resurse și putere s-a adăugat controlul informației. Banii, Puterea și Informația au înlocuit Virtuțiile, Valorile și Principiile. Și în felul acesta ajungem să fim o societate complet destructurată, fără nicio valoare spirituală coagulantă. Noi nu ne-am preocupat să strângem bani pentru a dobândi educație (confortul suprem), ci ne-am concentrat mereu spre acumulare de lucruri imediat cuantificabile (bani, putere și informație).”

Avocatura este creația acestor perioade, contribuind sau alimentându-se, după caz, din situațiile aferente. Acumularea materială (1990-2000), însoțită de cea politică (2000-2010) sau în final de colectarea de informații (2010-2020) sunt etapele avocaturii. Anii 90 sunt anii prosperității materiale, inclusiv în avocatură, după cum anii 2000 sunt anii implicării avocaților în viața politică cu mai multă asiduitate, pentru ca ultimii 10 ani să reprezinte dorința avocaților de a avea puterea informațiilor cu valoare adăugată.

Dincolo de aspectul intrinsec al respectivelor etape în sine, problema este și de exclusivitate în condițiile în care avocatura (stricto sensu) a fost dacă nu pervertită, cel puțin influențată de aceste preocupări. Interesul material din anii 90, spre exemplu, a participat în mod semnificativ la transformarea profesiei în afacere, idee ce a adus multe consecințe de care nici în ziua de astăzi profesia nu poate scăpa în totalitate.

Piața avocaturii din România poate fi scanată sub cele trei aspecte, fiind relativ ușor pentru orice persoană informată (șic!) să discearnă actorii implicați în oricare dintre etapele anterior menționate.

Nimic nelalocul lui în ceea ce privește această evoluție, doar că aceste 3 etape reprezintă instinctele elementare ale profesiei, instinct ce trebuie controlat asemenea oricărui alt instinct, fie prin saturare/control, fie prin eliminare. Aparent (spun aparent, întrucât în societatea românească lucrurile considerate la un moment dat definitive devin reversibile la alt moment) aceste probleme au fost lecuite în condițiile în care avocatura generatoare doar de confort material a fost depășită de ceva vreme, oamenii fiind preocupați mai curând de echilibrul vieții decât de moștenirea Pământului; din ceea ce știu nu majoritari sunt avocați care urmăresc doar propășirea materială. La fel, folosirea avocaturii în relație cu politica exclusiv pentru a relaționa cele două activități astfel încât beneficiul să fie asupra persoanei ce leagă activitățile și nu asupra activității politice (valoarea adăugată ar trebui să fie dinspre avocatură spre lumea politică și nu invers) a fost de ceva vreme lecuită. Din ce în ce mai puțini sunt avocații care intră în politică, declarat sau informal, doar pentru beneficiul propriu. Recunosc rolul avocaților în politică, dar doar pentru a ajuta politica/viața publică, și nu doar pentru a-şi crea un portofoliu de clienți. Accesul la informații este provocarea mileniului în care trăim, iar controlul informației cu valoare adăugată, încapsulată în forme oficiale sau mai puțin oficiale, este de asemenea slăbiciunea avocaților. Problema rezidă din folosirea informației exclusiv în scopuri personale (nu spun profesionale), or cred că și această etapă a fost depășită în condițiile în care impresia este că mediile ce funcționează exclusiv pe informație „aleasă” s-au împuținat. Oricum ar fi, implicarea avocaților în lumea informaților generale, principiale, cu anumit traseu de circulație, dincolo de interesul legitim al clientului este dăunătoare exercițiului profesiei.

Vârsta de aur a avocaturii

Dacă suntem prezumați că am scăpat de boala banilor, de păcatul politicii dar și de orgoliul informației aceasta înseamnă că suntem numai bine pregătiți pentru ceea ce urmează, și anume trecerea de la structura instituțională ce avea la bază preocupări specifice (bani, politică și puterea informației) la o structură centrată pe principii și valori, menite să pună în valoare crezul profesional sau conștiința profesională.

Art. 109 din Statutul profesiei de avocat dispune în mod expres că „activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic. Platon, în Republica foloseşte criteriul profesional al dedicării profesionistului scopului prim stabilit de firea lucrurilor drept modalitatea de identificării a dreptăţii. În dialogul cu Thrasymachos, Platon spune „în ultimă instanţă, nici un medic, pe cât este el medic, nu are în vedere folosul medicului, ci pe cel al bolnavului. Căci s-a convenit că un medic, în sensul precis al cuvântului, stăpâneşte peste trupuri, nefiind nicidecum un om de afaceri. Sau nu s-a convenit? (….) Aşadar, Thrasymachos, nimeni aflat în vreo dregătorie, pe cât stăpâneşte şi are putere, nu are în vedere şi nu prescrie folosul propriu, ci pe cel al supusului, în folosul căruia el ar acţiona. Doar către acesta privind şi cu gândul doar ia ceea ce este acestuia folositor şi cuvenit, spune el câte spune si face câte face.”

Conștiința profesională sau crezul profesional, cum spune Statutul profesiei, este suma unor elemente deopotrivă cantitative, dar și calitative. Informația juridică, știința de carte, buna credință, buna creștere, cultura și alte astfel de elemente întregitoare pentru caracterul uman fac parte din conștiința noastră profesională. Dintr-o altă perspectivă, avem câteva premise ce stau la baza activităţii profesionale a avocatului: Premisa primă – drepturile şi interesele Clientului, Premisa secundă – caracterul legitim al drepturilor şi intereselor ce revin Clientului, Cea de-a treia premisă – diligenţa și filtrele depuse de Avocat în determinarea legitimităţii interesului clientului său. Toate cele 3 premise ale relației avocat-client sunt operate de crezul profesional în condițiile în care și identificarea interesului clientului și determinarea caracterului legitim al acestui interes, dar și filtrele de conturare a acestui din urmă caracter sunt realizate cu ajutorul conștiinței.

Abordarea pur instituțională a profesiei, am putea spune clasic instrumentală, exclude din capul locului conștiința profesională a avocatului. Vocația nu este departe de crezul profesional, fiind din punctul nostru de vedere concepte înrudite, dar de asemenea străină unei anumite abordări profesionale (cea instrumentală sau instituțională cum spuneam mai sus). Conștiința profesională rotunjește vocația, în sensul că nu există cea din urmă dacă nu există crez profesional.

Avocatura este la vârsta în care discuția și preocupare de zi cu zi ar trebui să fie despre vocație și conștiință profesională, despre etică și deontologie, or pentru aceasta avem nevoie să vedem pe ce cale apucăm.

Ratarea momentului

Plutește în aer caracterul electiv al anului 2019 inclusiv în profesia de avocat. Spre deosebire de lumea magistraților unde bătăliile și scandalul sunt pe față, la vedere, în lumea avocaturii zbaterile sunt puțin vizibile cu ochiul liber. Mitul peșterii din Republica lui Platon este ilustrativ pentru ceea ce trăim zilele acestea în avocatură, în sensul că realitatea este percepută prin intermediul umbrelor sau prin oglinzi si ghicitori cum spune Scriptura.

Riscul mare este să schimbăm un drum cu alt drum și acela nepotrivit. Drumul despre care vorbeam în Cele 3 vârste ale avocaturii de mai sus deși unul al banilor, politicii si informațiilor a permis totuși avocaturii să evolueze, să se construiască până la un anumit nivel, să ajungă aproape de vârsta maturității. Avocatura de până acum este asemenea tânărului pregătit de societatea în care trăim: gata pentru admiterea la Facultate, dar total nepregătit pentru viață. Avocatura din România trebuie să fie pregătită nu doar pentru un moment al evoluției sale, ci pentru întreaga viață sau cel puțin pentru o perioadă cât mai mare de timp, or pentru aceasta trebuie să prindă drumul potrivit.

Mai bine stăm pe loc decât să o luăm în direcția greșită, întrucât în lumea lipsită de standarde, de rigoare legii, de populism și demagogie, unilateral centrată doar pe anumite subiecte vizibile în mod inerțial, Avocatura devine mediul celor ce vor să fie funcționari publici fără vocație. Profesia noastră este o micro-societate ceea ce-i conferă un avantaj în fața societății românești în ansamblu și anume posibilitatea așezării corespunzătoare pentru viitor, avantajul de a putea fi gândită la o scară a timpului mult mai mare, dincolo de mâine sau poimâine, cum este gândită societatea la nivel macro, spre exemplu.

La nivelul general al societății se pare că percepția la altă scară (alta decât a zilei de mâine) a timpului a dispărut din societatea occidentală, iar în ceea ce ne privește nu sunt convins că am avut această conștiință a înfăptuirilor ce au nevoie de un orizont de timp mare sau foarte mare. Islamul și cultura rusă stăpânesc la perfecțiune vocația timpului, a așezării lucrurilor și proiectelor pe o scară suficient de largă a timpului. România în ansamblu cu politicienii pe care-i are este incapabilă de a scoate capul din pământ, de a privi dincolo de ziua de mâine.

Avocatura în schimb nu este așa, are posibilitatea (având și experiența necesară) pentru a se proiecta pe sine pentru următorii 30-50 de ani, or pentru aceasta este nevoie ca generația ce vrea să dea cursul istoriei în avocatură să fie cea corectă, sau independent de generația ce va veni, aceasta să adopte calea corectă. Este nevoie de o identificare a termenilor: calea corectă după noi este cea care are la bază în exclusivitate crezul profesional, iar generațiile care se luptă pentru a determina cursul profesional al avocaturii sunt 3: cei de ieri, cei de astăzi (unde intră și Epigonii) și cei de mâine.

Combinarea drumului de urmat cu generațiile disponibile pot determina multe variante: cei de ieri să rămână așa cum sunt cu calea și ideile lor; cei de ieri să rămână dar să schimbe calea de urmat; cei de astăzi să păstreze cursul de până acum; cei de astăzi să schimbe cursul dar într-unul greșit; epigonii să ajungă acolo. Șansele ca cei de ieri să schimbe calea de urmat sunt limitate, întrucât există limite naturale (de percepție, de voință, de dorință, etc.).

Răul cel mare. însă, este acela ca avocatura să intre pe mâna Epigonilor, a celor ce sunt dispuși să organizeze Cruciade în Avocatură, procedând astfel cum au procedat Cruciadele Occidentului cu Imperiul Bizantin la 1200, slăbindu-l. Epigonii sau Cruciații sunt cei care doresc să păstreze actuala stare de lucruri dar accentuând cele 3 păcate capitale ale profesiei: banii, politica și informațiile.

Oamenii fără chip așteaptă Avocatura la cotitură.

Avocat dr. Mădălin Niculeasa
NICULEASA LAW OFFICE

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate