Sâmbătă, 9 februarie 2019, Baroul București a anunțat hotărârea Consiliul Baroului București de la 1 februarie 2019 de a-și reafirma sprijinul și de a continua implicarea în demersurile tuturor avocaților din România în efortul legitim de a obține de la autoritățile publice recunoașterea dreptului avocatului de a fi remunerat echitabil pentru activitățile de asistență juridică în cauzele în care aceasta este obligatorie, potrivit unui comunicat semnat de av. Ion Dragne, Decan.
Statului îi revine responsabilitatea de a asigura respectarea dreptului la apărare, inclusiv prin remunerarea corectă a avocaților care acordă asistență juridică persoanelor îndreptățite prin lege. Nerespectarea acestei obligații de către Guvernul Romaniei și, în mod special, de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, impun profesiei de avocat obligația de a lua atitudine și de a atrage atenția asupra încălcării dreptului la apărare, prin neasigurarea condițiilor de efectuare a asistenței judiciare.
Avocații din București sunt invitați să inițieze sau să sprijine, în limitele legii, orice acțiune având ca scop atenționarea autorităților și informarea opiniei publice despre riscurile nefinanțării activității de asistență judiciară, pe care statul s-a obligat să o asigure, prin lege, unor persoane aflate în stări vulnerabile.
Aflaţi mai mult despre asistenta judiciara, Baroul București, Ion DRAGNE, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Justitiei
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.