

Luni, 11 februarie 2019, prof. univ. dr. Augustin Lazăr, procuror general, a declarat că bugetul prevăzut în proiect nu asigură funcționarea Parchetului General, care nu își va putea îndeplini obiectivele cu banii pe care îi are la dispoziție, potrivit hotnews.ro.
Procurorul general a cerut aprobarea mai multor amendamente prin care Parchetul a cerut suplimentarea fondurilor, dar președintele comisiei, Robert Cazanciuc, a susținut că Ministerul Public nu are voie să facă amendamente.
Prof. univ. dr. Augustin Lazăr: „Din păcate, propunerile de buget ale ordonatorului principal de credite al Ministerului Public nu au fost împărtăşite, ele fiind reevaluate în minus de Ministerul de Finanţe. Din păcate, în această situaţie vom fi în imposibilitate de a îndeplini obiectivele care revin Ministerului Public, astfel cum avem aceste resurse la dispoziţie. Pentru aceasta, noi am formulat câteva amendamente pe care vă rugăm să le aprobaţi, prin care să aveţi în vedere că noi am încadrat, începând cu 1 ianuarie 2019, 66 auditori de justiţie, 25 de procurori numiţi, 18 specialişti, 9 grefieri, de asemenea, în cadrul Ministerului Public funcţionează o secţie de investigare a infracţiunilor din justiţie care a primit o clădire nouă, căreia trebuie să îi achităm chirii, să îi facem îmbunătăţiri, să o dotăm cu echipamente, pentru ca ea să poată funcţiona.”
Robert Cazanciuc: „Nu a fost depus niciun amendament în termen. Domnul procuror general putea să depună la grupurile parlamentare amendamentele, în termen, din timp. Nu am auzit să fie ceva acceptat până acum.”
Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.