ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Posibilitatea cenzurării procedurii de cameră preliminară în apel

13.02.2019 | Nicoleta Cristina PAVLOVICI
Abonare newsletter
Nicoleta Cristina Pavlovici

Nicoleta Cristina Pavlovici

Considerentele juridice ale Deciziei Î.C.C.J. nr. 9/2018, pronunțată de completul competent să judece recursul în interesul legii sunt relevante pentru practicieni, deși reprezintă o decizie de INADMISIBILITATE.

Motivul concret al inadmisibilității a fost faptul că nu există suficientă practică judiciară contradictorie, reținându-se că ”jurisprudenţa ataşată din perspectiva analizei chestiunii de drept în discuţie, respectiv cea în care există un caz de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, privind un act din procedura camerei preliminare, invocat în apel, se constată insuficienţa soluţiilor jurisprudenţiale opuse manifestate în materie”.

Prin urmare, este atributul practicienilor – avocați – în a invoca cazuri de nulitate a fondului procedurii desfășurate în faza camerei preliminare, pentru a putea genera cenzurarea acesteia în fața judecătorilor din apel, ori din primă instanță. Cel din urmă, practic, cenzurându-și propria soluție.

În schimb, din conținutul deciziei Î.C.C.J. nu reiese clar ce anume nu a generat o practică suficientă. Astfel, există o diferență între ceea ce ar presupune cenzurarea în apel a procedurii de cameră preliminară în ansamblul său și, cenzurarea în apel a celor statuate cu caracter definitiv în cadrul procedurii de cameră preliminară, respectiv autoritatea de lucru judecat a considerentelor privind verificările efectuate de judecătorul de cameră preliminară asupra legalității administrării probelor/efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală și a legalității trimiterii în judecată.

Or, care dintre aceste două perspective nu a generat suficientă practică judiciară pentru a fi admis RIL-ul? Toate acestea în condițiile în care Î.C.C.J., prin decizia de inadmisibilitate, face trimitere la jurisprudența C.C.R., jurisprudență ce se referă strict la fondul camerei preliminare, și nu la procedura camerei preliminare în ansamblul său. Cea din urmă putând intra oricând sub incidența art. 281 alin. 1 lit. a)-d) C. pr. pen. – motiv pentru care ar putea fi cenzurată în apel, neexistând în realitate o jurisprudență contradictorie în acest sens, ci cu privire la fondul celor statuate în cea de-a doua fază a oricărui proces penal.

Consider că, trimiterea spre rejudecare în faza camerei preliminare poate fi dispusă în apel, prin prisma aplicării disp. art. 281 alin. 1 lit. a)-d) C. pr. pen. și a constatării încălcării acestor dispoziții potrivit reglementărilor în vigoare statuate corect de către Curtea de Apel București:

Cazurile de nulitate absolută care pot fi invocate de părţi sau procuror sau luate în considerare din oficiu, în etapa apelului, sunt următoarele:

a) încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată:

Deşi textul de lege utilizează terminologia de „complet de judecată”, pentru identitate de raţiune şi încălcarea compunerii completului de cameră preliminară atrage nulitatea absolută.

Astfel, este încălcată compunerea completului atunci când acesta este compus dintr-un număr diferit de membri decât cel stabilit de lege, dar şi atunci când în compunerea completului se află un judecător incompatibil.

Totodată, este încălcată compunerea completului de judecată atunci când la deliberare participă un alt judecător decât cel în faţa căruia au avut loc dezbaterile, fiind o cerinţă care ţine de continuitatea completului.

b) încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente:

Textul de lege se referă la instanţă de judecată, însă acest aspect nu este în măsură să excludă aplicarea sancţiunii nulităţii absolute camerei preliminare, deoarece dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd expres aplicabilitatea sancţiunii nulităţii absolute şi acestei proceduri.

În plus, prin Decizia nr. 302/2017 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul a omis din categoria nulităţilor absolute şi pe cele referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanelor, a organelor de urmărire penală, sancţionând dispoziţiile art. 281 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală cu neconstituţionalitatea în măsura în care acestea nu vizează şi competenţa organelor de urmărire penală, materială şi după calitatea persoanei.

Considerentele reţinute de Curtea Constituţională la constatarea neconstituţionalităţii art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală sunt aceleaşi şi în ceea ce îl priveşte pe judecătorul de cameră preliminară.

De altfel, în practică, au existat soluţii de desfiinţare a încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară pe motiv că au fost pronunţate de judecători de la instanţe necompetente, material sau după calitatea persoanelor. Competenţa materială şi după calitatea persoanei a judecătorului de cameră preliminară este aceeaşi cu competenţa materială şi după calitatea persoanei a instanţei din care face parte, în realitate fiind învestită cu actul de inculpare instanţa de judecată, şi nu în mod individual judecătorul de cameră preliminară.

c) publicitatea şedinţei de judecată:

Procedura de cameră preliminară (în accepţiunea sa restrânsă, cea care are ca obiect verificarea legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală) se desfăşoară în camera de consiliu, iar aşa cum a statuat doctrina, numai încălcarea publicităţii atrage nulitatea absolută

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii:

În procedura de cameră preliminară participarea procurorului este obligatorie în toate etapele, ca urmare a sancţionării dispoziţiilor legale care reglementează procedura, de către Curtea Constituţională, în urma deciziilor Curţii, procedura devenind orală şi contradictorie.

Aşa cum s-a subliniat în doctrină, nulitatea absolută operează atât în cazul lipsei procurorului de la judecată (absenţă fizică), dar şi în cazul în care, deşi prezent, nu îi este asigurată participarea efectivă la activitatea din şedinţa de judecată, refuzându-i-se cuvântul.”

Cu privire la cenzurarea procedurii Camerei Preliminare în apel cu referire la FONDUL celor judecate, apreciez că și în acest caz judecătorii din apel pot cenzura încheierile judecătorului de cameră preliminară din perspectiva verificărilor asupra nelegalității administrării probelor/efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală și a legalității trimiterii în judecată. Verificări care, potrivit deciziilor C.C.R. în vigoare pot fi realizate de către judecătorii din apel, judecători ce fac parte din ultimul grad de jurisdicție penală în toate cauzele.

Decizia C.C.R. nr. 802 din 5 decembrie 2017 referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală prezintă relevanţă asupra subiectului discutat. ”Astfel, Curtea Constituţională reţine că „verificarea legalităţii probelor, realizată de judecătorul de cameră preliminară, priveşte conformarea activităţii de probaţiune anterior efectuată de organele de cercetare penală (a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, a procedeelor probatorii utilizate) cu principiile legalităţii probelor, respectiv al loialităţii administrării probelor, în condiţiile în care ipotezele reglementate în art. 101 din Codul de procedură penală constituie aspecte de nelegalitate a obţinerii probelor. Constatarea – în camera preliminară – a încălcării prescripţiilor procedurale de administrare a probelor, respectiv constatarea obţinerii probelor prin utilizarea unor metode nelegale – la cererea părţilor şi a persoanei vătămate, respectiv din oficiu – atrage aplicarea, de către judecătorul de cameră preliminară, a sancţiunii excluderii acestora, în condiţiile în care sancţionarea acestor nelegalităţi procedurale protejează legalitatea procesului penal, consfinţită, ca principiu, în art. 2 din Codul de procedură penală.”

Curtea Constituțională a statuat în deciziile nr. 383 din 27 mai 2015 şi nr. 787 din 17 noiembrie 2015, că: ”în materia probaţiunii întotdeauna se aplică regimul nulităţilor, excluderea probelor de către judecătorul de cameră preliminară fiind condiţionată de constatarea nulităţii actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea probei ori prin care aceasta a fost administrată în cursul urmăririi penale. Probele pot fi viciate atât prin încălcarea prescripţiilor procedurale de administrare a lor, cât şi prin obţinerea probelor prin metode nelegale. Or, Curtea observă că legea procesual penală în vigoare interzice în mod absolut administrarea probelor prin practici neloiale, prin dispoziţiile art. 101 alin. (1)-(3), ca şi folosirea procedeelor de obţinere nelegală a probelor, legiuitorul excluzând în mod absolut astfel de practici/procedee din câmpul legalităţii. Acest aspect reiese foarte clar din modul de formulare a textelor menţionate.

Astfel, dacă, în mod obişnuit, nelegalitatea probelor este determinată de încălcarea unor reguli procedurale impuse de lege, în cazul principiului loialităţii administrării probelor legiuitorul foloseşte expresii prohibitive în mod absolut [«este oprit a se întrebuinţa (…)», «nu pot fi folosite (…)», «este interzis (…)»], similar ipotezei probelor obţinute prin tortură, precum şi probelor derivate din acestea [«nu pot fi folosite (…)»]. Curtea constată că nerespectarea interdicţiei absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) – potrivit căreia probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite «în cadrul procesului penal» – şi a dispoziţiilor art. 101 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate şi excluderea necondiţionată a probei în faza camerei preliminare.

Întrucât nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidenţa inadmisibilităţii care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute, Curtea constată, totodată, că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal.

Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte.

Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită.

De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.”

Prin urmare, dacă probele menținute ca legale de judecătorul de camera preliinarp pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care acestea au fost administrate, rămâne a analiza ce nulități absolute pot fi invocate în apel asupra probelor din cursul urmăririi penale. Totodată, ce presupune ”inadmisibilitatea procedurii” prin care au fost obținute probele. Practic, reanalizarea acestor chestiuni de legalitate trebuie să se circumscrie condițiilor inserate în dispozițiile art. 281 C. pr. pen. Practic, doar dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. a)-d) C. pr. pen. ar putea fi analizate de către judecătorii din apel ori și cele prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. e)-f) C. pr. pen.?

Apreciez că, atât timp cât o nouă analiză se poate realiza în apel, nu trebuie realizată o distincție procedurală între condițiile aplicării nulității absolute, motiv pentru care aplicarea nulității absolute trebuie realizată în baza oricărei dispoziții a art. 281 alin. 1 C. pr .pen., cât și cu trimitere la inadmisibilitatea procedurii susținută în temeiul art. 102 alin. 2 C. pr. pen., indiferent de premisa art. 102 alin. 1 C. pr. pen.

Avocat Nicoleta Cristina Pavlovici
Baroul Iași

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week