BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Print Friendly, PDF & Email

Lituania la CEDO: cauza pendinte BRAZAUSKIENĖ. Văduvă de fost-președinte de țară, decizie de neconstituționalitate și așteptarea legitimă ce ar fi existat anterior deciziei respective (printre altele)

14.02.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL
Valeria Bălănel

Valeria Bălănel

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția a 4-a CEDO
Cererea nr. 71200/17
Kristina BRAZAUSKIENĖ împotriva Lituaniei
depusă la 22 septembrie 2017 și comunicată la 13 decembrie 2018

I. Obiectul cauzei (precum e redat de CEDO și tradus de noi)

Reclamanta, dna Kristina Brazauskienė, este cetățean lituanian, care s-a născut în 1949 și locuiește la Vilnius. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul G. Černiauskas, un avocat care practică în Kaunas.

A. Circumstanțele cauzei

Situația de fapt, prezentată de reclamantă, poate fi rezumată după cum urmează.
În aprilie 2002, reclamanta s-a căsătorit cu A.M.B., care în decursul anilor Republicii Socialiste Sovietice Lituaniene a ocupat diverse funcții în guvernul LSM lituanian și al Partidului Comunist din Lituania. În special, între 1977 și 1987 a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist. După refacerea independenței Republicii Lituania în 1990, în perioada 1993-1998, A.M.B. a fost președintele Republicii. Între 2001 și 2006 a fost prim-ministru. În iunie 2010, A.M.B. a murit, iar reclamanta a devenit văduva lui.

1. Procedura privind anuitatea de stat

După moartea lui AMB, în iulie 2010, reclamanta a solicitat Ministerului Asistenței Sociale și Muncii să îi acorde anuitate, fiind văduva fostului președinte al Republicii („the State annuity”), care la acea dată era egală cu 6.187 Litas lituanian (LTL) (aproximativ 1.800 de euro (EUR)) lunar. Reclamanta a făcut trimitere la articolul 4 alineatul 1 din Legea privind anuitatea de stat a Președintelui Republicii Lituania („“the Law on the State Annuity””) ca temei juridic al cererii sale și a declarat că nu are venituri asigurate (a se vedea Legea și practica internă relevantă de mai jos).

Ulterior, ministerul a emis o notă explicativă conform căreia reclamanta îndeplinea condițiile necesare pentru a beneficia de anuitatea de stat și, prin urmare, avea dreptul la aceasta, și a transmis solicitarea reclamantei către Guvern.

La 25 august 2010, presa citează președintele Republicii D.G. după ce acesta a declarat faptul că reclamanta era îndreptățită la anuitatea de stat, deoarece acest lucru era reglementat de lege. Reclamanta a precizat că, deși are în patrimoniul său proprietăți, nu are venituri asigurate [astfel cum prevede articolul 5 alineatul (4) din Legea pensiilor].

Solicitarea reclamantei de acordare a unei anuități a primit un interes public major și a fost discutată pe scară largă în mass-media. S-a observat faptul că reclamanta era suficient de bogată. În septembrie 2010, guvernul a început să ia în calcul unele modificări legislative în temeiul cărora anuitățile de stat, inclusiv cea acordată văduvei președintelui Republicii, să fie acordate ținând cont nu doar de valoarea venitului asigurat, ci și de totalitatea proprietăților deținute de către o persoană.

La 8 noiembrie 2010, ziarul, 15 minute, a publicat un articol citându-l pe Ministrul asistenței sociale și muncii D.J .: „De fapt, prim-ministrul a declarat faptul că poate persoana care a depus cererea [reclamanta] o va reanaliza și o va retrage. În așa de caz, nu ar fi necesar să fie transmisă această solicitare Guvernului. Fiind un optimist, sper că și o asemenea opțiune ar putea fi luată în calcul”.

Întrebat de jurnaliști de ce Ministerul a întârziat să înainteze cererea reclamantei către Guvern, ministrul a declarat că, în opinia sa, aceasta nu era „cea mai urgentă problemă” care trebuia abordată. Ministrul a enunțat faptul că „Nu Ministerul a întârziat. Era prerogativa [sa], ca ministru, să prezinte Guvernului un proiect de rezoluție [privind anuitatea de stat a reclamantei]. [El] nu l-a prezentat încă”. În cele din urmă, ministrul a mai subliniat că, în cazul în care reclamanta încă nu și-a retras cererea, Guvernul o va lua în considerare. El a subliniat faptul că „nu există un anumit interval de timp, dar este normal să existe o perioadă de timp în care Guvernul să decidă într-un fel sau altul. Acest lucru nu a poate fi amânat ani de zile”.

Începând cu luna decembrie 2010, politicienii au încercat să dezbată constituționalitatea normelor din Legea privind anuitatea de stat. Cu toate acestea, la 14 decembrie 2010, Seimas, acționând in corpore, a refuzat sesizarea Curții Constituționale.

A doua zi, Revista 15 minute a publicat un articol „[Primul-Ministru] A.K. : Anuitatea de stat ar trebui sa fie acordată celor nevoiași, și nu este cazul Kristinei Brazauskienė.” De asemenea, era scris faptul că primul ministru a afirmat că „în cazul [reclamantei], din câte putem înțelege, [reclamanta] nu ar avea o problemă financiară care să o împiedice să ducă un nivel de trai decent”.

Articolul îl citează, și pe președintele Seimasului care ar fi afirmat că, în conformitate cu legile, reclamanta avea dreptul la anuitatea de stat și că era de competența reclamantei să decidă ce va face cu acești bani.

După ce Seimas in corpore a refuzat să adreseze cererea Curții Constituționale, la 25 decembrie 2015, aceasta a fost introdusă de Ministrul asistenței sociale și muncii și de alți treizeci de membri ai partidului politic al Uniunii Patriei din Seimas. În special, aceștia au întrebat dacă articolul 4 § 1 din Legea privind anuitățile de stat, în măsura în care prevede că dreptul la anuitate ca soț supraviețuitor al președintelui, este recunoscut chiar și soțului supraviețuitor care nu a fost soțul președintelui Republicii, în timp ce acesta din urmă era în funcție, nu era în conflict cu articolul 90 din Constituție și cu principiile constituționale ale armoniei sociale, justiției și ale statului de drept.

Ministerul Social și al Muncii a refuzat, până în momentul când cererea era în curs de soluționare în fața Curții Constituționale să analizeze solicitarea reclamantei pentru acordarea anuității de stat.

Printr-o hotărâre din 3 iulie 2014, Curtea Constituțională a considerat că articolul 4 § 1 din Legea privind anuitatea de stat este neconstituțional (a se vedea partea relevantă a legii și practicii interne de mai jos). De la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale, această normă nu mai putea fi aplicată.

Având în vedere această hotărâre a Curții Constituționale, la 16 iunie 2016 Seimas a modificat Legea privind anuitățile de stat, astfel că normele ce reglementau acordarea pensiei văduvei președintelui au fost eliminate cu totul.

Toate aceste aspecte au fost reglementate în noua versiune a Legii privind pensiile de stat, în vigoare de la 1 august 2016. Aceste modificări au stabilit, de asemenea, noi condiții pentru a primi o astfel de anuitate: soțul supraviețuitor trebuia să fi fost căsătorit cu Președintele și să fi îndeplinit funcțiile soțului / soției o perioadă de cel puțin trei ani din mandatul președintelui (a se vedea partea relevantă a legii și practicii interne de mai jos).

Astfel, reclamantei i-a fost interzis să primească pensia de stat ca văduvă a președintelui A.M.B.

La 16 iunie 2016, site-ul internet al unuia dintre cele mai mari ziare naționale Lietuvos rytas a publicat un articol „Veste rea pentru K. Brazauskienė cu privire la pensia de văduvă din Seimas”. Publicația îl citează pe unul dintre membrii Seimas, E.M., care a declarat că „proiectul de lege a fost generat de circumstanțe foarte specifice. Am avut o situație în care o doamnă [reclamantă] a fost foarte rapidă în a recurge la beneficii la care nu a fost îndreptățită. Acestei doamne i-a fost deja dată multă [proprietate] de către soțul său”. De asemenea, publicația menționa că întrebarea adresată Curții Constituționale a fost făcută de un grup de membri Seimas după ce reclamanta a solicitat pensia de stat odată ce A.M.B. murise.

2. Procedura privind locuințele în cadrul contractului de comodat

După moartea lui A.M.B, reclamanta a solicitat Guvernului să îi ofere o locuință, după cum prevede articolul 23 § 4 din Legea de exercitare a funcției de președinte, așa cum era la acel moment (a se vedea partea relevantă de drept intern și practică de mai jos).

La 7 iulie 2010, Guvernul a adoptat hotărârea nr. 1002, transmițându-i reclamantei spre folosință o casă situată în zona Turniškės din Vilnius, unde reclamanta și A.M.B. au trăit până la moartea acestuia din urmă. Hotărârea Guvernului nu specifica data până la care reclamanta putea face uz de respectiva proprietate. Hotărârea Guvernului se baza pe articolul 23 § 4 din Legea privind exercitarea funcției de președinte.

În august 2015, Cancelaria Președintelui Republicii („Cancelaria”) i-a scris reclamantei faptul că acordul de folosință al casei din Turniškės urma să expire la 12 octombrie 2015 și i-a cerut să elibereze spațiul până la acea dată.

Reclamanta a solicitat Cancelariei să prelungească contractul de comodat al imobilului cu zece ani. Cancelaria a respins cererea.

În calitate de răspuns la cererea reclamantei, la 30 septembrie 2015 Guvernul a propus să i se acorde un apartament din regiunea Antakalnis.

În octombrie 2015, reclamanta a solicitat din nou Cancelariei să prelungească, cu zece ani, contractul de folosință al proprietății pentru casa din Turniškės sau, în mod alternativ, să îi ofere un loc de trai similar. Cu toate acestea, în aceeași lună, atât Cancelaria cât și Guvernul au refuzat cererea reclamantei.

La 21 octombrie 2015 Cancelaria a inițiat o procedură judiciară privind evacuara reclamantei din casa din Turniškės.

Printr-o hotărâre din 13 mai 2016, Tribunalul Districtual al orașului Vilnius a admis cererea. Instanța s-a bazat pe decizia Curții Constituționale din 3 iulie 2014 și a subliniat că poziția reclamantei de văduvă a Președintelui Republicii, nu putea fi comparată cu cea a Președintelui.

Mai cu seamă, domeniul de aplicare al garanțiilor sociale ale Președintelui este mult mai amplu.
În schimb, scopul articolului 23 § 4 al Legii privind Președintele este acela de a garanta dreptul la locuință al soțului președintelui. Tribunalul a subliniat, de asemenea, că reclamanta nu contestă faptul că locuința particulară din Turniškės i-a fost acordată în folosință numai pentru o anumită perioadă; ea a contestat doar faptul că perioada de folosință a fost de cinci ani. De asemenea, era relevant faptul că imobilul în litigiu era situat în zona Turniškės, un teritoriu securizat în care locuiau președinții Republicii. Reclamanta, în ceea ce o privește, nu avea calitatea de persoană care avea dreptul la protecție de stat. În consecință, trebuia să elibereze acea locuință.

De asemenea, Tribunalul Districtual a constatat că, în temeiul articolului 23 § 4 din Legea cu privire la Președinte, soțul președintelui avea dreptul la locuință gratuită, dacă dorea acest lucru. În cazul reclamantei, astfel de locuințe, în cartierul Antakalnis din Vilnius, i-au fost propuse la 30 septembrie 2015.

Reclamanta a atacat hotărârea, dar la 21 decembrie 2016 Tribunalul Regional din Vilnius a lăsat neschimbată decizia primei instanțe. La 28 martie 2017, Curtea Supremă de Justiție a refuzat să examineze recursul reclamantei.

Potrivit anunțului postului de televiziune LNK din 20 aprilie 2017, reclamanta a solicitat Guvernului să îi furnizeze o listă de apartamente gratuite pentru folosință în care să se poată muta din Turniškės. Canalul de televiziune l-a citat pe Președintele Republicii D.G. cum a declarat jurnaliștilor că „locuința gratuită” era „un privilegiu al nomenclaturii” și a sugerat Guvernului să adreseze Curții Constituționale întrebarea dacă a avut reclamanta dreptul la locuință gratuită:

„Astfel de privilegii ale nomenclatorului sovietic, așa cum sunt stabilite în legile noastre, nu există nicăieri în Uniunea Europeană. Am văzut deja reacția Curții Constituționale în ceea ce privește pensia de stat și, cred că, în acest caz, ar fi oportun ca Guvernul să se adreseze Curții Constituționale cu problema privilegiului respectiv, astfel încât să poată fi rezolvată.“

Potrivit acelui anunț, primul ministru S.S. era predispus să accepte propunerea Președintelui. El a fost citat ca afirmând:

„Dacă [reclamanta] ar fi nevoită să trăiască în stradă, probabil că vom căuta și găsi [locuințe], Guvernul își pregătește poziția și urmează să o anunțe … în timpul audierii Guvernului. Președintele a cerut ca întrebarea să fie adresată Curții Constituționale, iar acest lucru va fi făcut”.

La 26 aprilie 2017 Guvernul a solicitat Curții Constituționale să decidă dacă articolul 23 § 4 din Legea privind funcția de Președinte nu se afla în conflict cu Constituția.

La 15 decembrie 2017, Curtea Constituțională a decis că articolul 23 § 4 din Legea privind funcția de președinte este în contradicție cu articolele 29 și 90 din Constituție și cu principiul constituțional al statului de drept (a se vedea și legea și practica internă).

În aceeași zi, ziarul Verslo žinios a tipărit un articol cu titlul „Curtea Constituțională a decis că Brazauskienė nu merita privilegii”. În articol, președintele Curții Constituționale D.Ž. a făcut următorul comentariu atunci când a răspuns la întrebarea dacă hotărârea Curții Constituționale însemna că nici un soț al președintelui Republicii nu ar putea avea niciun privilegiu:

„Conform Constituției, o persoană nu poate obține nici un fel de drepturi exclusive la locuință doar pentru că el sau ea a devenit soț de (președinte al Republicii). Nu pot decât să subliniez pe scurt faptul că fiecare persoană trebuie evaluată în mod individual – dacă un anumit soț al Președintelui Republicii are merite excepționale individuale, situația este complet diferită „.

3. Alte circumstanțe

În aprilie 2017, A.B., membru al Seimas, a cerut organelor de aplicare a legii și organelor fiscale să investigheze dacă bunul pe care reclamanta și familia sa îl aveau era dobândit în mod legal și dacă au plătit toate impozitele datorate.

Reclamanta afirmă că, în calitate de răspuns la persecuția ei și a familiei sale, în septembrie 2017, ea a cerut organelor de aplicare a legii să înceapă procedurile penale privind discriminarea pe criterii privind statutul său (articolul 169 din Codul penal), însă o asemenea anchetă încă nu a fost deschisă.

II. Capete de cerere

Reclamanta se plânge, bazându-se doar articolul 14 al Convenției, și, în substanță, alături de articolul 1 din Protocolul nr. 1, că a fost discriminată în legătură cu chestiuni privind acordarea pensiei de stat și locuințele gratuite. Ea subliniază că, deși era calificată să beneficieze de aceste prestații, în calitate de văduvă a Președintelui Republicii, în momentul în care le-a solicitat, autoritățile au refuzat să aplice regulamentul juridic existent.
În schimb, această chestiune a fost înaintată Curții Constituționale la inițiativa politicienilor care au prezentat-o pe reclamantă într-o lumină deosebit de negativă, astfel ca să nu poată obțină aceste facilități. Reclamanta subliniază că noua legislație privind pensia de stat a fost modificată în mod special în dezavantajul ei, astfel încât a fost exclusă din cercul persoanelor care ar fi putut obține o astfel de anuitate. În mod similar, deși instanțele civile i-au recunoscut dreptul la locuință gratuită, autoritățile i-au negat acest drept.

III. Întrebări adresate părților:

1. Constituie bunuri în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 garanțiile sociale – anuitatea de stat pentru soțul supraviețuitor al (președintelui) Republicii, în temeiul articolului 4 § 1 din Legea privind anuitatea de stat a președintelui Republicii și locuința gratis pentru soțul supraviețuitor) al Președintelui Republicii, în temeiul articolului 23 § 4 din Legea privind exercitarea funcției de Președinte?

În mod alternativ, a avut reclamanta o așteptare legitimă de a le primi, înainte de emiterea hotărârilor Curții Constituționale din 3 iulie 2014 și, respectiv, 15 decembrie 2017?

Există împrejurări în care ar putea fi justificat refuzul de a i se acorda reclamantei anuitatea de stat și locuința gratuită în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1?

2. A suferit reclamanta o discriminare pe criterii precum proprietățile deținute de către aceasta, poziția sa socială sau alt statut, în a-și exercita drepturile, contrar articolului 14 al Convenției, coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1, dat fiind faptul că:

(a) nu i-a fost acordată anuitate de stat între perioada din 2010, când a depus cererea, și 3 iulie 2014, când Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea?

(b) nu i-a fost acordată locuință gratuită în 2015, când a solicitat prelungirea contractului de comodat și 15 decembrie 2017, când Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea?

Curtea face trimitere la declarațiile publice potrivit cărora reclamanta, care era bogată, nu merita să beneficieze de anuitate de stat și locuință gratuită.

Valeria Bălănel (traducere)
Student, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)


JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership