Tribunalul Iași. Raportul de activitate pentru anul 2018
14 februarie 2019 | JURIDICE.ro
La data de 14 februarie 2019 a avut loc, la sediul Tribunalului Iași, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul acestei instanțe, în cadrul căreia a fost dezbătut Raportul de bilanț al activității profesionale desfășurate de Tribunalul Iaşi în anul 2018, potrivit unui comunicat.
La Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iași au participat, în calitate de invitați speciali, judecătorul Gabriela Baltag, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Evelina Mirela Oprina, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, Romeu Chelariu, reprezentant al societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii.
În acest context, Tribunalul Iași:
– s-a situat pe locul al patrulea în ierarhia tribunalelor din țară (după Tribunalul București, Tribunalul Dolj, Tribunalul Constanța), cu cel mai mare volum de dosare nou intrate în anul 2018, mai exact un număr de 16299 cauze;
– s-a situat pe al treilea loc, în ierarhia tribunalelor din țară (după Tribunalul București și Tribunalul Constanța), cu cel mai mare volum de activitate (adică numărul total de dosare aflate pe rol, respectiv 27112 cauze).
Tribunalul Iași a continuat să fie o instanță eficientă din perspectiva indicatorilor de eficiență stabiliți de Consiliul Superior al Magistraturii, în funcție de care se evaluează performanța instanțelor.
În fine, precizăm faptul că, în anul 2018, la Tribunalul Iaşi s-a înregistrat o încărcătură medie a cauzelor raportată la numărul mediu al judecătorilor ce au funcţionat efectiv de 661,2 cauze, cu 1% mai mare decât media la nivel național (655,2 cauze) și o încărcătură medie a cauzelor raportată la numărul mediu al judecătorilor din schemă, potrivit statului de funcții al instanței, de 615,7 cauze, cu 8% mai mare decât media la nivel național (568,2 cauze).
Raportul de bilanţ al activităţii profesionale desfăşurate de Tribunalul Iaşi în anul 2018 poate fi consultat aici.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro