BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Activitate parchete – 11-15 februarie 2019
15.02.2019 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

I. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție

1. DNA Constanța. Luare de mită, folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. acord de recunoaștere a vinovăției

În completarea comunicatului nr. 100/VIII/3 din 30 ianuarie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților:

T. D. D., la data faptelor inspector antifraudă din cadrul A.N.A.F. – Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
luare de mită,
folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații;

I. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2019, inculpatul T. D. D., în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul I. D., i-a transmis unui om de afaceri (martor în cauză) că două dintre societățile administrate în fapt de acesta vor fi vizate de un control al A.N.A.F. și i-a comunicat data la care va avea loc, precum și obiectul controlului.

În același context, inspectorul i-a mai spus martorului că îl poate ajuta să nu fie sancționat la terminarea controalelor, lucru cu care acesta a fost de acord, după mai multe negocieri.
Foloasele necuvenite, pretinse de inspectorul antifraudă, nu au fost evidențiate în mod concret, doar că valoarea acestora urma să se stabilească la sfârșitul verificărilor, în funcție de gravitatea problemelor descoperite.

De menționat este faptul că, anterior, cei doi inculpați au convenit asupra sumei de 5.000 euro, ce urma să îi fie solicitată omului de afaceri.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații T. D. D. și I. D. au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

– 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpații T. D. D. și I. D. împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: Sursa: www.pna.ro

II. Activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

1. DIICOT Botoșani. Procurare, deținere și vânzare de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu, fără drept. Reținere, control judiciar, arestare preventivă

La data de 10.02.2019, procurorii DIICOT-B.T. Botoşani au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore a inculpatului I. O. şi măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă a inculpatului B. E.-A., pentru săvârşirea infracţiunilor de ”procurare, deținere și vânzare de droguri de risc și mare risc” și ”deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu, fără drept”.

În fapt, s-a reţinut faptul că, la data de 09.02.2019, în jurul orelor 2330, o echipă de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, au surprins în flagrant, pe raza municipiului Botoșani, pe inculpaţii I. O. şi B. E.-A., având asupra lor mai multe substanţe stupefiante.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, 128 de grame de tocătură vegetală de canabis, un gram de substanță pulverulentă DMT, 39 de grame de cocaină, 242 de timbre tip LSD, 38 de pastile de ecstasy, 86 de grame de ciuperci halucinogene, 5 cântare electronice, precum şi sume de bani, în lei, euro şi dolari, în cuantum total de peste 18.000 de lei.

La data de 10.02.2019, Tribunalul Botoşani a dispus arestarea preventivă a inculpatului I. O. pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani.

Pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

:: Sursa: www.diicot.ro

2. DIICOT Giurgiu. Introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc. Reținere, propunere de arestare preventivă

La data de 12.02.2019 procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului D. G., pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc.

În fapt, s-a reţinut faptul că, la data de 12.02.2019, inculpatul D. G., în vârstă de 28 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Grecia, a introdus în ţară, fără drept, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cantitatea de 3,5 kg cannabis.

În cursul zilei de 13.02.2019, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Giurgiu.

Pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

:: Sursa: www.diicot.ro

3. DIICOT.  Trafic de droguri de mare risc. Reținere

La data de 13.02.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpatului C. A.- S., pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

La data de 12 februarie 2019, procurorii DIICOT-Structura centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov au efectuat o percheziție pe raza municipiului Bucureşti, la domiciliul inculpatului, ocazie cu care au fost descoperite șase pachete învelite în material plastic și staniol, precum și două pungi, în interiorul cărora au fost identificate 2652 comprimate de MDMA care au fost achiziționate de către inculpat din Germania, în vederea comercializării către consumatori din București. 

În cursul zilei de 13.02.2019, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

La activități au participat și jandarmi.

Pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

:: Sursa: www.diicot.ro

4. DIICOT Bistrița. Trafic de minori. Percheziții domiciliare

La data de 14 februarie 2019 procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza județului Bistrița-Năsăud, la locuințele a 3 suspecți, cercetaţi pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada martie 2016– februarie 2019, suspecta M.M.L. (la acea dată în vârstă de 17 ani) a găzduit şi adăpostit o minoră în vârstă de 14 ani, la locuința sa, în vederea exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției și realizarea de venituri din această activitate.

În primăvara anului 2017, timp de circa două luni de zile, suspectul B.C., în vârstă de 63 de ani, a transportat-o şi a găzduit-o pe minoră în locuinţa sa, unde a exploatat-o sexual, întreţinând relaţii sexuale cu aceasta. 

În perioada aprilie 2018 – 5 februarie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul M.I.M. găzduit şi adăpostit o minoră, în vârstă de 12 ani, la locuința sa în vederea exploatării sexuale a acesteia.

Astfel, suspectul a transportat-o în mod repetat pe minoră (aproape zilnic, indiferent de condițiile meteorologice), pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane de sex masculin, contracost, sumele de bani obținute fiind însușite de către suspect. Totodată, în aceeași perioadă, suspectul a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani.

Cei 3 suspecți au fost conduși la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud pe baza mandatelor de aducere, urmând a se dispune măsurile legale cu privire la aceștia.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistriţa-Năsăud.

Pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

:: Sursa: www.diicot.ro

5. DIICOT Vâlcea. Pornografie infantilă printr-un sistem informatic, şantaj. Reținere

La data de 14.02.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a inculpatului R. I.-A., în vârstă de 25 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă printr-un sistem informatic şi şantaj.

În fapt s-a reţinut faptul că la data de 15.01.2019, inculpatul R. I.-A a determinat o minoră în vârstă de 11 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a patru imagini în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, pe care, ulterior, în aceeaşi zi, le-a încărcat prin intermediul chat-ului aferent unei aplicații de socializare în mediul online.

Ulterior, la data de 29.01.2019, inculpatul a ameninţat-o pe minora în vârstă de 11 ani că va difuza materialul pornografic cu scopul de a o determina pe aceasta să-i transmită şi alte imagini similare.

În cursul zilei de 15.02.2019, Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț.

Pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

:: Sursa: www.diicot.ro

6. DIICOT Pitești. Trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi instigare la săvârșirea a două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare. Reținere, propunere de arestare preventivă

La data de 14.02.2019 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Y. H.,cetăţean turc, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi instigare la săvârșirea a două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare.

La data de 04.05.2017, o persoană arestată preventiv în Penitenciarul Mioveni, condamnat în primă instanţă de Tribunalul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, a sesizat prin denunț Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial Pitești, reclamând faptul că inculpatul Y. H , persoană condamnată în primă instanță în același dosar cu denunțătorul pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, intenționează să introducă în ţară prin intermediul unei persoane care locuieşte în Germania, pastile de ecstasy, după care să denunţe săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă a infracţiunilor pentru care este trimis în judecată. 

În concret, M. O., prin intermediul altor persoane, a disimulat 1000 de pastile de ecstasy în portierele unui autoturism, după care, a determinat, tot prin intermediari, o persoană (cetățean bulgar sau român), să conducă autoturismul pe teritoriul României, autoturism pe care în prealabil l-a înmatriculat provizoriu pe numele său în Germania. 

Aspectele denunțate au fost confirmate de acțiunile inculpatului Y. H., acesta din urmă adresându-se D.I.I.C.O.T. cu o cerere de a fi audiat pentru denunțarea unor infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc. La data de 08.05.2017, inculpatul Y. H. a susținut în denunțul formulat că, în orașul Rotterdam, Olanda, există un laborator de unde se comercializează droguri către o persoană din Turcia, acestea fiind transportate, de regulă, de cetățeni bulgari, prin România și Bulgaria. Acesta a declarat faptul că o persoană a cumpărat 10.000 de pastile de ecstasy și 5 Kg de cocaină de la laboratorul din Rotterdam, pe care le-a ascuns în portierele unui autoturism ori în locul unde se montează roata de rezervă, urmând să le transporte în Turcia. La data de 12.05.2017, inculpatul a depus la dosar fotografia cărții de identitate a unei persoane despre care a susținut că va conduce o platformă ce va transporta autoturismul în care sunt ascunse drogurile. Ulterior,inculpatul Y. H. a comunicat organelor de urmărire penală faptul că transportul nu a mai avut loc pe teritoriul României, urmând să comunice datele pe care le va afla cu privire la viitoarele transporturi de droguri către Turcia prin România.

Pentru a putea fi dovedită implicarea sa în transportul de droguri, inculpatul Y. H. l-a determinat pe numitul O. M. să planteze într-un autoturism, aflat pe o platformă care circula pe ruta Germania-România şi care a intrat în ţară la data de 24.10.2017, prin Punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, cantitatea de 600 grame amfetamină şi 976 de comprimate ecstasy, în scopul dovedirii faptei nereale reclamate prin denunțul formulat la data de 08.05.2017.

În cursul zilei de 15.02.2019, inculpatul a fost a fi prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împrenă cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

:: Sursa: www.diicot.ro

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate