Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Captarea şi transmiterea la distanţă a convorbirilor ambientale. Respingere recurs declarat de parchet


7 martie 2019 | Andreea COMAN

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Andreea Coman

Andreea Coman

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, pe motiv că hotărârea primei instanței este contrară legii, reținând, pe de o parte, că deţinerea dispozitivului achiziţionat de inculpat şi folosirea lui pentru interceptarea ambientală numai a discuţiilor purtate de soţia sa şi de cumnatul său nu se circumscrie conţinutului infracțiunii prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991, scopul urmărit de inculpat nefiind acela de a aduce atingere siguranţei naţionale, iar pe de altă parte, dispozitivul achiziţionat nu are aptitudini de funcţionare, în sensul de a intercepta convorbiri purtate prin telefon în reţeaua GSM, ci permite captarea şi transmiterea la distanţă a convorbirilor ambientale desfăşurate în proximitatea sa, folosind o reţea de telefonie mobilă GSM, către un post telefonic cu care se află în legătură. Mai mult, scopul folosirii dispozitivului achiziţionat de pe internet cu certificat de garanţie, a fost cel al interceptării unor discuţii familiale şi nicidecum acela de a aduce atingere siguranţei naţionale, infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată lipsindu-i astfel latura obiectivă. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 33/2004 din 7 ianuarie 2014)

Av. Andreea Coman
Managing Associate SĂVESCU & ASOCIAȚII

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii