România la CEDO: cauza pendinte Balazs. Acțiunea civilă din cadrul procesului penal, motivarea posibil deficitară a instanței cu privire la cuantumul prejudiciului, și art. 6 din Convenție
18 februarie 2019 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL
Valeria Bălănel
Mihaela Mazilu-Babel
Secția a patra, CEDO
Cererea nr. 32342/15
Adriana BALAZS împotriva României introdusă la 26 iunie 2015 și comunicată la 15 ianuarie 2019
1. Obiectul cererii (precum este rezumat de CEDO și tradus de noi)
La data de 19 mai 2014, Judecătoria Gherla a condamnat reclamanta pentru fraudă și a dispus la plata unui prejudiciu material părții civile. La 2 decembrie 2014, recursul reclamantei a fost respins de Curtea de Apel Cluj.
Cererea se referă la faptul că Judecătoria Gherla nu a motivat hotărârea privind acțiunea civilă și modul în care a fost calculat prejudiciul. Mai mult, Curtea de Apel Cluj nu a răspuns la capetele de cerere ale reclamantei în această privință.
2. Întrebările comunicate
1. A avut reclamanta parte de un proces echitabil în ceea ce privește stabilirea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenției?
În special, au fost suficient de motivate temeiurile juridice ale sentinței privind acțiunea civilă în cadrul procedurilor penale, în hotărârile Judecătoriei sectorului Gherla din 19 mai 2014 și ale Curții de Apel Cluj din 2 decembrie 2014, (a se vedea Hotărârea Gheorghe/România, nr. 19215/04, §§48-51, 15 martie 2007)?
2. A avut reclamanta la dispoziție o cale de atac internă efectivă în legătură cu insuficienta motivare de către Judecătoria din Gherla a temeiurilor juridice din sentința sa din 19 mai 2014, așa cum prevede articolul 13 al Convenției?
3. Jurisprudența CEDO relevantă invocată de chiar CEDO (Hotărârea Gheorghe împotriva României precum este tradusă de CSM și IER și disponibilă pe pagina HUDOC)
48. Curtea nu este convinsă de această argumentaţie. În speţă, ea constată că nici curtea de apel şi nici Curtea Supremă de Justiţie nu s-au pronunţat pe fondul cererii de daune şi interese, ci ele au respins-o pe unicul motiv că reclamantul nu a contestat clasificarea sa în categoria persoanelor atinse de un handicap de gradul doi.
49. Ori, Curtea constată că reclamantul nu a încetat să reclame, atât în cererea sa iniţială, cât şi în concluziile pe care le-a formulat ulterior, prin care solicita să i se recunoască drepturile acordate de legea nr. 53/1992 persoanelor atinse de un handicap de gradul doi. În afară de aceasta, el şi-a întemeiat în mare parte recursul său în faţa Curţii supreme pe faptul că respingerea cererii sale era rezultatul unei erori asupra obiectului acţiunii sale. Ori, acest mijloc nu a primit nici un răspuns din partea Curţii supreme.
50. Având în vedere incidenţa decisivă a acestui mijloc, Curtea consideră că solicita din partea Curţii supreme un răspuns special şi explicit. În lipsa unui astfel de răspuns, este imposibil să se ştie dacă instanţele interne au neglijat pur şi simplu să examineze conţinutul plângerii referitoare la acordarea de daune şi interese sau dacă respingerea sa era rezultatul unei erori evidente de apreciere a obiectului acţiunii (v., mutatis mutandis, Cauza Ruiz Torija şi Hiro Balani, menţionaţi mai sus, p. 12, § 30 şi p. 30, § 28 şi Cauza Dulaurans împotriva Franţei, nr 34553/97, § 38, 21 martie 2000 şi Cauza Liakopoulou împotriva Greciei, nr. 20627/04, § 23, 24 mai 2006).
51. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că speţa reclamantului nu a fost audiată în mod echitabil.
În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie.
Valeria Bălănel (traducere)
Student, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
