Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Flux informații Monitorul Oficial al României Noutăți legislative Universitaria

Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat

18 februarie 2019 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 122 din data de 15 februarie 2019, a fost publicată Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat, din 05.02.2019.

În conformitate cu art. 197 lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, se formează un fond distinct pentru dezvoltarea instituțională (FDI), din bugetul alocat Ministerului Educației Naționale (MEN).

Fondurile alocate pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior de stat, finanțate din bugetul MEN, sunt considerate ca venituri proprii ale acestora și sunt utilizate în condițiile autonomiei universitare și în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare instituțională în vederea realizării obiectivelor ce le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare.

Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior sunt supuse controlului periodic efectuat de MEN și Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS).

Universitățile de stat beneficiază de un FDI, care se alocă după criterii competitive bazate pe standarde internaționale.

În vederea obținerii de fonduri de dezvoltare instituțională, universitățile elaborează proiecte de dezvoltare instituțională pe care le transmit CNFIS.

Categoriile de cheltuieli eligibile privind sumele alocate pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior de stat, finanțate din bugetul MEN, sunt:
1. cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul didactic, auxiliar didactic, de cercetare implicat în desfășurarea programelor de studii, sporuri, Contribuția de asigurări sociale, alte contribuții legale, deplasări interne și internaționale;
2. cheltuieli materiale (CM): cheltuieli de întreținere și gospodărie, cheltuieli pentru materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional, cheltuieli cu cercetarea aferente programelor de studii, obiecte de inventar, reparații, cărți și publicații, perfecționarea personalului, protocol, protecția muncii etc.;
3. cheltuieli pentru susținerea proiectelor educaționale (inclusiv cele propuse de asociațiile studențești și aprobate de universitate) și de dezvoltare a resursei umane;
4. cheltuieli cu regia instituțiilor de învățământ superior.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Toate instituțiile de învățământ superior de stat, finanțate din bugetul MEN, sunt eligibile pentru a depune proiecte specifice de dezvoltare instituțională, care pot viza unul sau mai multe dintre următoarele domenii:
a) creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră);
b) internaționalizarea învățământului superior din România;
c) asigurarea transparenței în gestiunea studenților;
d) asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice din cadrul universităților;
e) susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
f) creșterea capacității instituționale;
g) îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
h) promovarea unor programe noi de studii;
i) cultivarea legăturilor cu comunitatea locală și/sau regională;
j) dezvoltarea programelor de studii;
k) susținerea cercetării de excelență din universități.

Pentru mai multe detalii a se vedea Metodologia integral.

Intrarea în vigoare: 15 februarie 2019.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale