Aprobarea modelului „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”
19.02.2019 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 123 din data de 15 februarie 2019, a fost publicat Ordinul nr. 611/138/127/2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.
Prin Ordinul nr. 611/138/127/2019 s-a aprobat modelul și conținutul formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”, precum și anexele nr. 1.1 „Anexa angajator” și nr. 1.2 „Anexa asigurat” la aceasta, prevăzute în anexa nr. 1.
Direcțiile de specialitate și structurile subordonate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ministerului Sănătății, precum și direcțiile de specialitate și structurile subordonate sau cele care funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii și Justiției Sociale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ordinul include următoarele anexe:
– Anexa nr. 1: Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate;
– Anexa nr. 1.1 la Declarație: Secțiunea A – Alte date de identificare a plătitorului; Secțiunea B – Indicatorii statici; Secțiunea C – C.1. Condiții de muncă | C.2. Indemnizații sănătate | C.3. Indemnizații pentru accidente de muncă și boli profesionale; Secțiunea D și E – care se completează doar de instituțiile asimilate angajatorilor;
– Anexa nr. 1.2 la Declarație: Date de identificare a asiguratului;
– Anexa nr. 2: Nomenclatorul „Creanțe fiscale”
– Anexa nr. 3: Nomenclatorul „Tip asigurat pentru alte entități asimilate angajatorului”
– Anexa nr. 4: Nomenclatorul „Tip asigurat”
– Anexa nr. 5: Nomenclatorul „Indicativ condiții speciale”
– Anexa nr. 6: Instrucțiuni de completare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”
– Anexa nr. 6: Caracteristici de editare, modul de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”
Pentru mai multe detalii a se vedea ordinul integral.
Intrarea în vigoare: 15 februarie 2019.