Secţiuni » Arii de practică » Business » Drept comercial
Drept comercial

Avizul CESE ref. propunerea de modificare a Regulamentului privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială
21.02.2019 | Elena ALBU

Secţiuni: Drept civil, Drept comercial, Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust
Elena ALBU

Elena ALBU

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C 62 din 15 februarie 2019, a fost publicat Avizul Comitetului Economic și Social European privind (a) Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială și (b) Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

Comitetului Economic și Social European salută propunerile Comisiei referitoare la modificarea Regulamentului privind obținerea de probe și a Regulamentului privind notificarea sau comunicarea actelor, având în vedere că acestea facilitează integrarea judiciară a statelor membre prin stabilirea de reguli uniforme în domeniile de aplicare aferente.

Ambele propuneri contribuie la îmbunătățirea cooperării judiciare în UE, bazată pe principiul recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare (articolul 81 din TFUE), la consolidarea spațiului de libertate, securitate și justiție [articolul 3 alineatul (2) și articolul 67 din TFUE] și la instituirea pieței interne (articolul 26 din TFUE).

În ansamblu, adoptarea și aplicarea cadrului normativ propus de Comisie va contribui în mod obiectiv la înlăturarea diferitelor obstacole invizibile care afectează direct viața tuturor cetățenilor – atât a resortisanților din statele membre, cât și persoanelor rezidente în UE –, precum și operațiunile comerciale ale întreprinderilor care își desfășoară activitatea în UE.

Pentru a garanta accesul la justiție și la un proces echitabil, este indispensabil ca dispozițiile celor două propuneri să se aplice procedurilor judiciare cu incidență transfrontalieră și să se asigure funcționarea adecvată a acestora.

De asemenea, propunerile sunt coerente cu strategia privind piața unică digitală în contextul e-guvernării, în special cu privire la necesitatea luării unor măsuri pentru modernizarea administrației publice și realizarea interoperabilității transfrontaliere, ceea ce facilitează interacțiunea cu cetățenii.

Propunerile sporesc securitatea juridică, contribuind astfel la evitarea întârzierilor și a costurilor nejustificate pentru cetățeni, întreprinderi și administrațiile publice, și abordează totodată deficiențele în ceea ce privește protecția drepturilor procedurale ale părților, având în vedere că încearcă să evite privarea părților de dreptul la apărare, în temeiul așa-numitului „principiu al egalității armelor”.

Trebuie semnalat faptul că dispoziția referitoare la actele delegate menite să actualizeze și să modifice anexa la cele două propuneri de regulament nu este coerentă cu poziția adoptată în acest sens de CESE (6), întrucât propunerea prevede ca delegarea să se facă pentru o perioadă de timp nedeterminată, deși competența de a adopta acte delegate poate fi exercitată pentru o perioadă determinată de timp.

În cele din urmă, Comitetului Economic și Social European este de părere că, fără un veritabil spațiu judiciar, nu se poate beneficia pe deplin de libertățile oferite de piața unică.

Consilier juridic Elena Albu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti