BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Arbitraj
DezbateriCărţiProfesionişti

Secţiune dezvoltată în parteneriat cu Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
Bucharest Arbitration Days 2019
Print Friendly, PDF & Email

Despre dreptul internațional al investițiilor (I)

20.02.2019 | Doru BĂJAN
Abonare newsletter
Doru Băjan

Doru Băjan

Studiu sponsorizat de CRIS STYLE IMPEX SRL

SUMAR

I. DREPTUL INTERNAȚIONAL AL INVESTIȚIILOR
1. Inventar CIRDI privind TBI încheiate de state
2. Conținutul standardizat al TBI-urilor
3. Doctrina dreptului internațional al investițiilor
4. Rolul practicii arbitrale în dreptul internațional al investițiilor
5. Dreptul cutumiar al investițiilor

II. CIRDI
1. Statele membre ale Convenției de la Washington din 1965
2. Regulamente aplicate de CIRDI
3. Arbitri romîni aflați pe portalul arbitrilor al CIRDI
4. Cauzele în care România s-a judecat la CIRDI

III. ROMÂNIA ȘI DREPTUL INTERNAȚIONAL AL INVESTIȚIILOR
1. TBI încheiate de România
2. Investițiile străine efectuate de România anterior anului 1989
3. Transformarea României din exportatoare în importatoare de capital

IV. DESPRE EFECTELE HOTĂRÎRII ACHMEA ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PUBLIC
1. Europa ultimelor două secole
2. Contextul internațional premergător încheierii tratatelor comunitare
3. De ce datorează europenii recunoștiință SUA
4. UE ca organizație internațională
* * *
5. Tratatele Uniunii sunt ”tratate inegale”
6. Ce alegem pentru Parlamentul European
7. Ordinea juridică unională vs Ordinea juridică națională
8. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
9. Hotărîrea Achmea
10. Formarea dreptului unional al investițiilor străine

V. DESPRE EFECTELE TBI INTRACOMUNITARE ÎNCHEIATE ÎN ROMÂNIA
1. Efectele TBI intracomunitare încheiate de România
2. Declarația celor 22

VI. DESPRE ACULTURAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL AL INVESTIȚIILOR
1. Aculturarea prin intermediul masteratelor
2. Aculturarea prin intermediul doctoratelor

VII. DESPRE STATUL DE DREPT

* * *

I. DREPTUL INTERNAȚIONAL AL INVESTIȚIILOR

1. Inventar CIRDI privind TBI încheiate de state

1. Dreptul internațional al investițiilor este o ramură relativ nouă a dreptului internațional public. El începe să se formeze la începutul anilor 1960. Primul TBI a fost încheiat în anul 1959 între Germania și Pakistan.

2. Articolul 38 din Statutul Curții internaționale de justiție, care preia articolul 38 din Statutul Curții permanente internaționale de justiție, identifică drept izvoare ale dreptului internațional public convențiile internaționale, fie generale, fie speciale, cutuma internațională, principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate, hotărîrile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai calificați, ultimele două ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.

3. CIRDI ține evidența TBI pe baza comunicărilor efectuate de state. Un inventar al CIRDI prezintă numărul de TBI încheiate de fiecare stat și anume: Afganistan – 3; Albania – 39; Algeria – 42; Angola – 5; Antigua și Barbuda – 2; Argentina – 58; Armenia – 39; Australia – 22; Austria – 69; Azerbaidjan – 44; Bahamas – 11; Bahrain – 31; Bangladesh – 31; Barbados –11; Belarus – 62; Belgia-Luxemburg – 100; Belize – 6; Benin – 9; Bolivia – 23; Bosnia și Herțegovina – 36; Botswana – 5; Brazilia – 14; Brunei – 4; Bulgaria – 64; Burkina Faso – 9; Burundi – 5; Capul Verde – 7; Cambodgia – 19; Camerun – 15; Canada – 32; Republica Centraficană – 4; Ciad – 8; Chile – 55; China – 128; Columbia – 17; Comore – 4; Republica Congo – 6; Republica Democratică Congo – 9; Costa Rica – 20; Côte d’Ivoire – 10; Cipru – 25; Croația – 66; Cuba – 51; Cehia – 113; Danemarca – 53; Djibuti – 5; Republica Dominicană-15; Ecuador – 27; Egipt – 109; El Salvador – 20; Guineea Ecuatorială – 6; Eritreea – 3; Estonia – 32; Etiopia – 29; Finlanda – 77; Franța – 111; Gabon – 15; Gambia – 5; Georgia – 32; Germania -160; Ghana – 23; Grecia – 44; Grenada – 2; Guatemala – 17; Guineea – 13; Guineea Bissau – 1; Guyana – 5; Haiti – 5; Honduras – 10; Hong Kong – 16; Ungaria – 60; Islanda – 9; India – 85; Indonezia – 59; Iran – 61; Irak – 3; Irlanda -1; Israel – 45; Italia – 100; Jamaica – 13; Japonia -22; Iordania – 56; Kazahstan – 42; Kenya – 9; Coreea de Sud – 87; Coreea de Nord – 17; Kosovo – 3; Kuweit – 63; Kârgâstan – 25; Laos – 26; Letonia – 48; Liban – 53; Lesotho – 3; Liberia – 4; Libia – 30; Lituania – 53; Macedonia – 34; Madagascar – 11; Malawi – 5; Malaysia – 68; Mali – 8; Malta – 27; Mauritania – 12; Mauritius – 38; Mexic – 32; R.Moldova – 43; Mongolia – 37; Muntenegru – 21; Maroc – 67; Mozambic – 17; Myanmar – 7; Namibia – 9; Nepal – 6; Olanda – 110; Noua Zeelandă – 4; Nicaragua – 18; Niger – 5; Nigeria – 19; Norvegia – 18; Oman – 32; Pakistan – 52; Panama – 23; Papua Noua Guinee – 6; Paraguay – 25; Peru – 35; Filipine – 36; Polonia – 68; Portugalia – 54; Quatar – 35; România – 103; Rusia – 64; Rwanda – 6; San Marino – 10; Sao Tome și Principe – 1; Arabia Saudită – 23; Senegal – 23; Serbia – 50; Sierra Leone – 3; Seychelles – 3; Singapore – 42; Slovacia – 58; Slovenia – 42; Somalia – 2; Africa de Sud – 49; Spania – 79; Sri Lanka – 28; Sfînta Lucia – 2; Sfîntul Vincent și Grenadine – 1; Sudan – 24; Surinam – 1; Swaziland – 3; Suedia – 73; Elveția –

134; Siria – 31; Tadjikistan – 25; Tanzania – 16; Thailanda – 44; Timorul de Est – 2; Togo – 4; Tonga – 1; Trinidad-Tobago – 11; Tunisia – 59; Turcia – 93; Turkmenistan – 22; Uganda -11; Ucraina – 70; Emiratele Arabe Unite – 43; Marea Britanie – 117; SUA – 58; Uruguay – 34; Uzbekistan – 45; Vanuatu – 1; Venezuela – 29; Vietnam – 53; Yemen – 35; Zair – 8; Zambia – 9; Zimbabwe – 22; Republica Federativă Iugoslavia – 9.

Diferențele privind numărul de TBI încheiate se pot datora și faptului existenței acordurilor bi și multilaterale de liber schimb, care conțineau dispoziții în materie de investiții.

2. Conținutul standardizat al TBI-urilor

4. TBI au un conținut relativ standardizat. Ele conțin clauze privitoare la investițiile protejate și investitorii protejați, standardele juridice de protecție a investițiilor și investitorilor, clauze privind soluționarea diferendelor dintre investitorul străin și statul gazdă, clauze privind soluționarea diferendelor dintre cele două state părți la TBI privind interpretarea și aplicarea acordului, clauze privind intrarea în vigoare a TBI și încetarea efectelor acestora.

Categoriile de investiții protejate și investitori protejați diferă de la un acord la altul.

5. Prin standardul tratamentului național, statul gazdă se obligă să trateze investitorii celuilalt stat contractat ca pe proprii naționali.

6. Prin standardul națiunii celei mai favorizate se permite unui investitor străin să reclame de la statul gazdă aceleași drepturi pe care acesta le-a acordat unui investitor dintr-un stat terț beneficiar de un TBI care acordă avantaje mai bune.

7. Standardul privind exproprierea directă sau indirectă (măsuri echivalente cu exproprierea) protejează investitorul străin de orice privare de investiția sa fără despăgubire din partea statului gazdă.

8. Standardul tratamentului just și echitabil protejează investitorul de decizii arbitrare, de denegare de justiție și de orice discriminare.

9. Clauza umbrella, care se regăsește doar într-o parte dintre TBI-uri încheiate, obligă statele să respecte angajamentele, altele decît cele cuprinse în TBI, angajamente pe care le-a luat sau ar fi susceptibil să le ia, angajamente ce au legătură cu investițiile protejate.

10. În ceea ce privește soluționarea diferendelor dintre investitorul străin și statul gazdă, TBI existente prevăd toată competența tribunalelor arbitrale ale CIRDI și, ca variante suplimentare, arbitrajul reglementat de CNUDCI, ori altă instanță arbitrală.

11. Diferendele dintre statele părți ale unui TBI privind interpretarea și aplicarea acordului sunt de competența Curții internaționale de justiție.

3. Doctrina dreptului internațional al investițiilor

12. Profesorul André ORAISON (1), în calitate de comentator al doctrinei dreptului internațional public, distinge între ”doctrina academică” sau ”doctrina de reflexie” și ”doctrina finalizată” sau ”doctrina de acțiune” apărută la începutul secolului XX. Dacă ”doctrina academică” a contribuit la formarea dreptului internațional pozitiv între secolele XVI-XVIII, noua doctrină, incluzînd și opiniile individuale sau separate ale judecătorilor inamovibili ai Curților universale de la Haga, prin literatura juridică tot mai bogată și diversificată, dobîndește rolul de difuzare a dreptului internațional.

13. François OST și M.van de KERCHOVE (2), cîțiva ani mai tîrziu, subliniază accelerarea dreptului, fenomenul specializării în creștere, legat de explozia materiei juridice, hiper-informarea legată de informatizarea datelor, eterogenizarea cîmpului doctrinal corelativ la diluarea domeniului juridic.

Personal cred că rolul predominant al doctrinei este de a contribui la difuzarea dreptului, asigurînd astfel o mai bună cunoaștere a lui, indiferent de forma de materializare, teze de doctorat și memorii, studii, articole, culegeri de practică etc.

Autori de referință

14. Deși este o ramură relativ nouă a dreptului internațional public, dreptul internațional al investițiilor beneficiază de o bogată doctrină.

15. Despre investiții au publicat: Franck LATTY, Suzy NIKIEMA, Gabrielle BASTID-BURDEAU, Jean-Pierre LAVIEC, Dominique CARREAU, Patrick JUILLARD.

16. Despre protecția investițiilor au publicat: Alain PELLET, Cristoph SCHREUER, Florian DUPUY, Julien CAZALA, Marie France HOUDE, Katia YANNACA-SMALL, Yves NOUVEL, Alain PRUJINER, Ferhat HORCHANI, Remi BACHAND.

17. Despre răspunderea statului pentru faptul internațional ilicit au publicat: Brigitte STERN, Paul REUTER, Pierre-Marie DUPUY, Charles LEBEN, Roberto AGO, François FINCK, Florian GRISEL, Bernard HANOTIAU.

18. Despre arbitraj au publicat: Walid BEN HAMIDA, Emmanuel GAILLARD, Olivier CORTEN, Pierre LALIVE, Gabrielle KAUFMANN-KOHLER, Franck LATTY, Jean-Pierre LAVIEC, Serge SUR, Romain DUPEYRE, Andrea GIARDINA, Blaise TCHIKAYA, Sébastian MANCIAUX, Matias FORTEAU, James CRAWFORD, Emmanuelle JOUANET, Jan PAULSON.

19. Despre dreptul cutumiar au publicat: Michael WOOD, Jean-Marc THOUVENIN, Julio A.BARBERIS, Réné-Jean DUPUY, Isabelle du PLESSIS, Michael VIRALLY, Laurence BOISSON de CHAZOURNES, Michael MULLER, Sarah SCHRODER, Christian DOMINICE, Charles de VISSCHER, Leon DUGUIT.

20. Despre principiile generale de drept au publicat: Joe VERHOEVEN, Robert KOLB, Jean-Yves de CARA, Guillaume WEISZBERG, Maria FERNANDEZ, Jean J.A. SALMON, Guillaume PROTIERE, Sévérine MENETREY, Michael PRIEUR, Laurence BOY, Albane GESLIN, Robert REDSLOP, Philippe GERARD, Marcelo DIAS VARELLA.

21. Merită menționate cronicile-comentarii anuale ale practicii tribunalelor arbitrale CIRDI publicate de Julien FOURET împreună cu Dany KHAYAT, de Emmanuel GAILLARD, de Franck LATTY, de Sébastian MANCIAUX, precum și cele privind jurisprudența C.I.J. publicate de Robert KOLB.

Lucrări de referință

22. Din bibliotecile celor interesați de studierea și, mai ales, de practicarea în domeniul dreptului internațional al investițiilor, materie de nișă, dar și din bibliotecile universitare, pentru facultățile de drept, nu ar trebui să lipsească următoarele lucrări:
– Emmanuel GAILLARD: ”La jurisprudence du CIRDI”, vol. I (1965-2004), Paris, Pedone, 2004;
– Julien FOURET, Dany KHAYAT: ”Récueil des commentaires des décisions du CIRDI”, vol. I, Paris, Pedone, 2001;
– Sébastian MANCIAUX: ”Investissements étrangers et arbitrage entre états et ressortissants d`autres états; trente années d`activité du CIRDI”, Litec, Paris, 2004;
Arnaud de NANTEUIL ”Droit international de l`investissement”, Paris, Pedone, 2014;
– Ferhat HORCHANI: ”Où va le droit de l`investissement”, Paris, Pedone, 2006;
– J.M. HENCKAERTS, L.DOSWALD-BECK: ”Droit international coutumier”, vol.I, Bruylant, 2006;
– Julien CAZALA: ”Le principe de précaution en droit international”, Anthemis, LGDJ, 2006;
– G. CAHIN: ”La coutume internationale et les organisations internationales, 2001;
– Suzy H.NIKIEMA: ”L`expropriation indirecte en droit international des investissements”;
– Yves NOUVEL: ”L`indemnisation d`une expropriation indirecte”;
Sabrina ROBERT CUENDET: ”Droit de l`investisseur étranger et protection de l`environnement, Contribution à l`analyse de l`expropriation indirecte”, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, 2010;
Arnaud de NANTEUIL: ” L`expropriation indirecte en droit international de l`investissement”, Paris, Pedone, 2014;
Edoardo STOPPIONI: ”La réparation dans le contentieux international de l`investissement”, Iredies, Paris 1, 2015;
Pierre LALIVE: ”Droit de la protection des investissements internationaux”;
Camille BROYELLE: ”Le responsabilité de l`état du fait des lois”, Paris, LGDJ, 2003;
Charles LEBEN: ”Droit international des investissements et l`arbitrage international”, Paris, Pedone, 2015;
Carlo SANTULI: ”Droit de contentieux international”, Montchrestien, Paris, 2005;
Brigitte STERN: ”20 ans de jurisprudence de la Cour international de Justice 1975-1995”, Martinus Nijhoff Publishers, 1899;
Jerome ORTSCHEIDT: ”La réparatios du dommage dans l`arbitrage comercial international”, Dalloz, 2001;
Eric WILER: ” L`illicite et la condition des personnes privées. La responsabilité internationale en droit coutumier et dans la Convention européene des droit de l`homme”, Paris, Pedone, 1995;
Philippe KAHN, Thomas W.WALDE: ”Les aspects nouveaux du droit des investissements internationaux”, Martinus Nijhoff Publishers, 2007;
Julien FOURET, Dany KHAYAT: ”Rècueil des commentaires des decisions du CIRDI” (2002-2007), Bruylant, 2009;
Charles LEBEN (dir.): ”Le contentieux arbitral transnational relatif à l`investissement”, LGDJ, 2006;
Elisabeth ZOLLER: ”Les grands arrêts de la Cour suprême des Etats-Units”, Dalloz, 2010.

4. Rolul practicii arbitrale în dreptul internațional al investițiilor

23. Primul caz pe rolul tribunalelor arbitrale ale CIRDI a fost înregistrat în anul 1972, Holiday Inns and others vs Maroc.

Evoluția litigiilor înregistrate pe rolul CIRDI a fost următoarea:

1974 – 4 cazuri; 1976 – 1 caz; 1977 – 2 cazuri; 1978 – 1 caz; 1981 – 2 cazuri; 1982 – 1 caz; 1983 – 2 cazuri; 1984 – 4 cazuri; 1986 – 1 caz; 1987 – 4 cazuri; 1989 – 1 caz; 1992 – 2 cazuri; 1993 – 1 caz; 1994 – 2 cazuri; 1995 – 3 cazuri; 1996 – 3 cazuri; 1997 – 8 cazuri; 1999 – 8 cazuri; 2000 – 9 cazuri; 2001 – 14 cazuri; 2002 – 18 cazuri; 2003 – 30 cazuri; 2004 – 21 cazuri; 2005 – 24 cazuri; 2006 – 21 cazuri; 2007 – 32 cazuri; 2008 – 20 cazuri; 2009 – 23 cazuri; 2010 – 25 cazuri; 2011 – 33 cazuri; 2012 – 40 cazuri; 2013 – 38 cazuri; 2014 – 35 cazuri; 2015 – 50 cazuri; 2016 – 42 cazuri; 2017 – 35 cazuri pînă în luna septembrie 2017.

24. Pronunțarea în cauză ARB/87/3 PRODUITS AGRICOLES ASIATIQUES vs SRI LANKA a sentinței finale din 27 iunie 1990, prima hotărîre pronunțată de tribunalul CIRDI, prin care un reclamant a obținut cîștig de cauză, a stimulat recurgerea la arbitrajul CIRDI, fapt ce a condus la formarea unei practici arbitrale din ce în ce mai uniforme.

25. Un rol important îl are precedentul judiciar, în hotărîrile arbitrale pronunțate, regăsindu-se mențiuni, cu rol de precedent, la hotărîri anterioare, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. Alain PELLET (3), analizînd reflectarea jurisprudenței CIJ în sentințele CIRDI, apreciază că tribunalele CIRDI se referă la jurisprudența Curții mondiale ca mijloc de determinare a regulilor de drept, pe care trebuie să le aplice atunci cînd sunt în joc chestiuni de drept internațional general sau de procedură.

5. Dreptul cutumiar al investițiilor

Principii ale dreptului cutumiar

26. Gregory LEWKOWICZ (4) întocmește o monumentală lucrare bibliografică referitoare la filozofia și istoria dreptului internațional și a relațiilor internaționale. Cei interesați și pasionați de dreptul internațional public găsesc în această lucrare evoluția doctrinei dreptului internațional public, doctrină ce a contribuit la formarea și dezvoltarea dreptului cutumiar internațional, devenit drept al ginților.

27. F.C. de SAVIGNY (5) identifică în tratatul său de drept roman ca sursă a dreptului roman cutuma, de asemenea, identifică în dreptul roman elemente ale jus gentium.

Francisco SUAREZ (6), unul dintre primii teoreticieni ai dreptului internațional public, în lucrarea sa ”De Legibus ac Deo Legislatore”, abordează tema cutumei în dreptul ginților.

28. Mai apropiat de timpul nostru, Charles DE VISSCHER (7) observă o scădere a dreptului cutumiar în favoarea dreptului convențional.

Laurence BOISSON DE CHAZOURNES (8) abordează aspectul practicii ca generatoare a dreptului cutumiar.

Réné Jean DUPUY (9), abordînd tematica cutumei, distinge între ”coutume sage” și ”coutume sauvage”, respectiv schimbarea dintre direcționarea conștiinței de către fapt în direcționarea faptului de către conștiință. Subtilă este nuanțarea privitoare la efectul separator al cutumelor regionale, geografice sau politice și la conceptul de cutumă revoluționară, prin care se schimbă cutuma existentă.

29. Julio A. BARBERIS (10) publică un articol interesant privind cutuma internațională. Autorul identifică dreptul cutumiar ca un drept necreat prin intermediul unui procedeu juridic, dar a cărui existență este verificabilă.

Terminologia utilizată de jurisprudență pentru desemnarea normelor dreptului cutumiar este dreptul internațional comun, drept comun, drept al ginților comun, principii generale ale dreptului internațional public, principii ale dreptului internațional, principii uzuale, dreptul internațional cutumiar, principiul de drept bine stabilit, drept cutumiar, drept internațional general.

30. Autorul identifică regulile tehnice pentru a se stabili că o practică aparține sau nu dreptului cutumiar. Autorul susține că dreptul cutumiar poate fi creat prin intermediul deciziilor tribunalelor internaționale.

31. Interesant în articol este identificarea de către autor a unor principii ale dreptului cutumiar, stabilite prin hotărîri ale CPJI.

Dintre principiile menționate de autor se identifică: principiul general al răspunderii internaționale a statelor (CPJI seria A/B, No 44, p.25); regula protecției diplomatice a fost calificată drept un ”principiu elementar al dreptului internațional” (CPJI seria A No 2, p.12); obligația unui stat de a adapta legislația internă la tratatele internaționale încheiate de el a fost considerată ca un ”principiu de sine înțeles” (CPJI seria B, No 10, p.20); obligația de a respecta acordurile încheiate – ”principiul fundamental” (CPJI, seria B, No.12, p.32); regula recursului la context este un ”principiu fundamental de interpretare” (CPJI, serie B, No.11, p.39); obligația de a repara o daună cauzată printr-o indemnizație potrivită este un „principiu de drept internațional” (CPJI, seria A, No.9, p.21)

32. Referindu-se la relația dintre cutumă și tratat, autorul arată că normele convenționale și normele cutumiare sunt în același plan ierarhic în ordinea internațională.

În caz de conflict de aplicare la un caz concret între cutumă și un tratat, acest conflict urmează a fi soluționat după principiul ”lex posteriori derogat lege priori”.

Societatea Națiunilor – demersuri de codificare

33. Societatea Națiunilor, pe baza materialelor întocmite de un grup de experți aleși, a organizat în 1930 prima, și se pare ultima, conferință pentru codificarea dreptului internațional (11).

Delegația României a fost condusă de Nicolae TITULESCU și a avut în componență pe Demetre NEGULESCU, profesor de drept internațional la Universitatea din București, judecător supleant la Curtea permanentă de justiție internațională, Constantin SIPSOM, profesor de drept civil la Universitatea din București, Georges MEITANI, profesor de drept internațional la Universitatea din București și Nicolae DASCOVICI, profesor de drept internațional la Universitatea din Iași.

34. Pe ordinea de zi, Conferința a avut 3 teme: naționalitatea; apele teritoriale; răspunderea statelor în ceea ce privește daunele cauzate pe teritoriul lor, persoanei sau bunurilor străinilor.

Au fost înființate 3 comisii, cîte una pentru fiecare temă. La finalul perioadei, prima comisie a reușit să elaboreze un proiect de convenție privind naționalitatea, care a fost aprobată de Conferință. Cea de-a doua comisie, privind apele teritoriale, nu a reușit să elaboreze un proiect de convenție, dar a fost întocmit un raport cu articolele asupra cărora s-a căzut de acord. Cea de-a treia comisie nu a ajuns la nicio finalitate a dezbaterilor.

Comisia Dreptului Internațional (CDI)

35. Organizarea și funcționarea CDI. Societatea Națiunilor este înlocuită în 1945 de Organizația Națiunilor Unite. În cadrul Națiunilor Unite este înființată Comisia Dreptului Internațional (12). Sarcinile CDI stabilite prin Statut sunt promovarea dezvoltării progresive a dreptului internațional și codificarea sa.

36. Pentru dezvoltarea progresivă a dreptului internațional, sarcina CDI este de a redacta convenții privind unele subiecte, care nu sunt încă reglate de dreptul internațional sau relativ la care dreptul nu este suficient dezvoltat în practica statelor.

CDI examinează propunerile privind dezvoltarea dreptului internațional, care îi sunt transmise de Adunarea Generală, sau care emană de la membrii ONU, de la organele principale ale ONU, altele decît Adunarea Generală, sau de la organizații oficiale stabilite prin acorduri interguvernamentale, în vederea încurajării dezvoltării progresive a dreptului internațional și a codificării sale.

37. Pentru codificarea dreptului international, sarcina CDI este de a formula cu mai multă precizie și de a sistematiza regulile dreptului internaționl în domenii în care există deja o practică statală considerabilă, precedente și opinii doctrinale.

CDI cercetează în ansamblul dreptului internațional subiectele pretabile la codificare, pe care le recomandă Adunării Generale.

38. Înființată în 1947, CDI este formată în prezent dintr-un număr de 34 membri. Din partea României, în timp, au fost aleși membri ai CDI Constantin FLITAN și Teodor Viorel MELEȘCANU, iar din 2016 este membru ales profesorul Bogdan AURESCU.

CDI lucrează în sesiuni anuale, cu o durată, în principiu, de 12 săptămîni, locul sesiunii fiind Geneva.

39. În cadrul CDI este stabilit un raportor special, responsabil de stabilirea raportului anual al CDI prezentat Adunării Generale.

Soluțiile la lucrările CDI sunt simpla publicare a raportului, adoptarea de Adunare Generală a unei rezoluții prin care se ia act de raport sau adoptarea unei rezoluții de adoptare a raportului.

40. Determinarea dreptului internațional cutumiar. Una dintre temele de cercetare ale CDI este determinarea dreptului internațional cutumiar. În sesiunea aferentă anului 2014, Michael WOOD (13) prezintă al 2-lea raport privind determinarea dreptului internațional cutumiar.

41. Am ales să prezint acest document de cercetare pentru importanța lui teoretică. Definiția mai mult decît generală dată dreptului internațional cutumiar la articolul 38, paragraful 1, lit.b) din Statutul Curții internaționale de justiței face dificilă, pentru teoreticienii dreptului internațional cutumiar, dar mai ales pentru practicieni, invocarea dreptului internațional cutumiar, drept nescris.

42. CDI, în Raport, analizează, raportat la doctrină și la jurisprudența arbitrală, cele două componente: ”practica statelor” și ”opinio juris”.

Pentru cei ce nu au timp să lectureze întreg raportul, pot fi cercetate proiectele de concluzii din Anexă de la paginile 74-76.

Pentru cei ce au timp, atenție mai ales la bogăția informațiilor din notele de subsol.

43. Dreptul cutumiar al răspunderii statelor pentru faptul internațional ilicit. Din dreptul cutumiar internațional face parte și răspunderea statelor pentru faptul internațional ilicit.

Stabilită inițial de jurisprudență, o formulare unanim acceptată, a fost realizată de CDI prin proiectul de articole privind răspunderea statelor pentru faptul internațional ilicit.

44. Acest subiect pentru CDI, preluare a celui care nu a fost finalizat de Conferința Societății Națiunilor în 1930, a fost stabilit în 1949.

Pînă la proiectul final, adoptat de Adunarea Generală în 2002, au fost raportori speciali și au elaborat rapoarte prezentate Adunării Generale, F.V. Garcia AMADOR, Roberto AGO, numit în anul 1978 judecător la Curtea internațională de justiție, Willem RIPHAGEN, Gaetano ARANGIO-RUIZ și, ultimul, James CRAWFORD (14).

45. Pentru cei angajați în litigii internaționale ce implică răspunderea statului pentru faptul internațional ilicit, le recomand studierea rapoartelor întocmite de Roberto AGO și James CRAWFORD.

Aceeași recomandare o fac și celor din instituțiile publice ale statului, inclusiv din justiție, pentru a discerne care dintre acțiunile lor, efectuate în numele statului, pot să constituie fapt internațional ilicit al statului în numele căruia acționează.

Din doctrina referitoare la acest subiect, menționez articolele publicate de Charles LEBEN (15), Alain PELLET (16), Santiago VILLALPANDO (17).

46. Aplicarea dreptului internațional cutumiar. Această aplicare poate fi analizată din două perspective:

Prima perspectivă este aceea a aplicării dreptului cutumiar în dreptul național.

A doua este aplicarea dreptului cutumiar la concurență cu dreptul internațional convențional.

47. Adept al principiului ”cărți albe pentru lecturi grele”, cînd Comunitatea Europeană avea un format restrîns și era departe ideea de aderare a României, am achiziționat multe lucrări apărute sub egida Comunităților Europene, printre care și o culegere de constituții ale celor 12 state membre (18).

48. Doar cîteva dintre constituțiile europene prevăd aplicarea direct în dreptul național a dreptului internațional cutumiar.

Anexă la Constituția Franței din 1958, în Preambulul Constituției din 1946 se prevede că Republica Franceză, fidelă tradițiilor sale, se conformează regulilor dreptului internațional public.

Articolul 28 punctul 1 din Constituția Greciei prevede că regulile dreptului internațional general recunoscute, cît și convențiile internaționale de la ratificarea prin lege și intrarea lor în vigoare conform dispozițiilor pentru fiecare dintre ele, fac parte integrantă din dreptul grec intern și primează aupra tuturor dispozițiilor de lege contrare.

Articolul 29 punctul 3 din Constituție prevede că Irlanda acceptă principiile de drept internațional general recunoscute ca reguli de conduită în raporturile cu alte state.

Articolul 10 primul alineat din Constituția Italiei prevede că ordinea juridică italiană se conformează regulilor dreptului internațional general recunoscute.

Articolul 8 din Constiuția Portugaliei prevede că normele și principiile dreptului internațional general sau comun fac parte integrantă din dreptul portughez.

Articolul 25 din Constituția Republicii Federale Germania prevede că regulile generale ale dreptului internațional public fac parte din dreptul federal. Ele sunt superioare legilor și creează direct drepturi și obligații pentru locuitorii teritoriului federal.

49. În ceea ce privește raportul dintre dreptul cutumiar și dreptul convențional, în ordinea juridică internațională cele două forme de drept sunt egale, nu operează o ierarhie. Prevederile Articolul39 din Statutul Curții internaționale de justiție nu au rolul unei ierarhizări între dreptul convențional și dreptul cutumiar. Dreptul ginților, redenumit tîrziu drept internațional public, la origine a fost drept cutumiar. Începînd cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea se înmulțesc tratatele convenționale, de cele mai multe ori codificări ale dreptului cutumiar, iar în sec. XX apare și fenomenul invers, prin înmulțirea tratatelor convenționale într-un domeniu nou al dreptului internațional să se formeze dreptul cutumiar, cum este cazul dreptului internațional cutumiar al investițiilor.

50. Privitor la raportul dintre dreptul cutumiar și dreptul convențional, recomand remarcabila lucrare a profesorului Constantin VALENTIN (19) care, din păcate, nu mai este reeditată și articolul lui Zeynep KIVILCIM-FORSMAN (20).

În ceea ce privește aplicarea directă a dreptului cutumiar în dreptul național, recomand rezumatul tezei de doctorat a lui Michael MULLER-LAVINA (21) și studiul elaborat de Samantha BESSON și Odile AMMANN (22).

51. În timpul documentării mi-au atras atenția articolul lui Jean-Marc THOUVENIN (23) și memoriul lui Sarah SCHODER (24), ambele materiale pledînd pentru formarea unui drept cutumiar al investițiilor.

Sarah SCHODER pornește de la cutuma tradițională în materia investițiilor, identificată prin jurisprudența CPIJ, pentru ca, analizînd fenomenul exploziv al TBI în dreptul internațional convențional, să avanseze două variante.

O primă variantă constă că prin apariția TBI se realizeză o reafirmare și o precizare a cutumei tradiționale, o a doua variantă constînd în posibila creare a unei cutume noi pornind de la TBI.

52. Dreptul cutumiar al investițiilor. Personal cred că un drept cutumiar al investițiilor se formează cînd este atinsă masa critică privind practica statelor și opinio juris.

Cele circa 3.000 TBI și 180 de state care au încheiat cel puțin un TBI dovedesc atingerea ”masei critice” pentru formarea dreptului cutumiar al investițiilor.

Fac parte din dreptul cutumiar al investițiilor standardele de protecție juridică a investițiilor și investitorilor, standarde ce au redactări asemănătoare în aproape toate TBI.

53. În dreptul cutumiar, mai amplu decît în TBI, standardele sunt nuanțate prin jurisprudența tribunalelor arbitrale și, în mod special, a celor din cadrul CIRDI.

Într-un litigiu arbitral întemeiat pe un TBI, dreptul cutumiar poate fi invocat în interpretarea prevederilor din TBI.

54. Existența dreptului cutumiar al investițiilor este confirmată de practica a două organizații internaționale implicate în domeniul economic, prin ghidurile pe care acestea le-au redactat și difuzat.

55. CNUCED a redactat și difuzat: ”Différends entre investisseurs et Etat”; ”Prévention et modes de règlement autres que l`arbitrage”; “La protection de la sécurité nationale dans les accords internationaux d`investissement (AII)”; „Traitement de la nation la plus favorisée”; „Appropriation”; „Portée et definitions”; „Contribution des accords internationaux d`investissment à l`attrait des pays en développement pour l`investissement étranger direct”; „Définition de règles internationales en matiére d` investissement: état des lieux, défis à relever et perspectives”.

56. OCDE a redactat si difuzat: „Perspectives d` investissement international”; „Définition de référence de l`OCDE des investissement directs internationaux”; „ Droit international de l`investissement un domaine en mouvement”; „ Relations entre les accords internationaux sur l`investissement”; „L`expropriation indirecte” et le „Droit de règlementer” dans le droit international de l`investissement; „Le traitement de la nation la plus favorisée dans le droit international des investissement”; „La norme du traitement juste et équitable dans le droit international des investissement”; „Améliorer le mécanisme de rè,glement des différends entre investisseurs et etats: vue d`ensemble”.

II. CIRDI

1. State membre ale Convenției de la Washington din 1965

57. Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state a fost încheiată la 18 martie 1965 la Washington și este cunoscută uzual drept Convenția de la Washington din 1965 sau Convenția CIRDI.

58. În timp, au aderat și sunt membre la Convenție următoarele state: Afganistan, Albania, Algeria, Argentina, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Bahamas, Bahrain, Bangladesh, Barbados, Belarus, Belgia, Benin, Bosnia și Herțegovina, Botswana, Brunei, Bulgaria, Burkina Faso, Burundi, Cambodgia, Canada, Capul Verde, Cehia, Republica Centraficană, China, Ciad, Cipru, Columbia, Comore, Republica Congo, Republica Democrată Congo, Costa Rica, Côte d’Ivoire, Croația, Danemarca, Egipt, El Salvador, Estonia, Etiopia, Fiji, Finlanda, Franța, Gabon, Gambia, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Grenada, Guatemala, Guineea, Guyana, Haiti, Honduras, Indonezia, Iordania, Irak, Irlanda, Islanda, Israel, Italia, Jamaica, Japonia, Kazahstan, Kenya, Coreea de Sud, Kosovo, Kuweit, Lesotho, Liban, Liberia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Madagascar, Malawi, Malaysia, Mali, Malta, Marea Britanie, Maroc, Mauritius, Statele Federale ale Microneziei, R.Moldova, Mongolia, Mozambic, Muntenegru, Nauru, Nepal, Nicaragua, Niger, Nigeria, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Oman, Pakistan, Panama, Papua Noua Guinee, Paraguay, Peru, Filipine, Portugalia, Qatar, România, Rwanda, Samoa, San Marino, São Tomé și Príncipe, Arabia Saudită, Senegal, Serbia, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Slovacia, Slovenia, Insulele Solomon, Somalia, Spania, Sudanul de Sud, Sri Lanka, Sfîntul Kitts și Nevil, Sfînta Lucia, Sfîntul Vincent și Grenadine, SUA, Sudan, Elveția, Suedia, Swaziland, Siria, Tanzania, Timorul de Est, Togo, Tonga, Trinidad-Tobago, Tunisia, Turcia, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Uruguay, Uzbekistan, Zambia, Zimbabwe, Yemen.

59. Au semnat Convenția, dar nu au depus ratificarea: Belize în 1986, Republica Dominicană în 2000, Etiopia în 1965, Guineea-Bissau în 1991, Kârgâzstan în 1995, Rusia în 1992, Thailanda în 1985.

60. Ca o curiozitate este de semnalat că Polonia, deși nu a semnat Convenția CIRDI, în TBI încheiat cu România prevede competența CIRDI pentru soluționarea diferendelor dintre investitorul străin și statul gazdă.

61. În urma pierderii proceselor aflate pe rolul CIRDI și obligării la plata de despăgubiri, Bolivia, Ecuadorul și Venezuela au denunțat Convenția CIRDI.

Comentarii pe tema denunțării Convenției CIRDI se găsesc în materialele publicate de Maria MALIK (25) și Julien CAZALA (26).

2. Regulamente aplicate de CIRDI

62.Convenția CIRDI este dublată de Raportul administratorilor Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) privind Convenția, de Regulamentul administrativ și financiar, Regulamentul de introducere la instanțe, Regulamentul de conciliere, Regulamentul de arbitraj și Regulamentul mecanismului suplimentar. În plus, există și o anexă cu clauze.

63. Înainte de a trece la studiul Convenției și al Regulamentelor, trebuie parcurs Raportul Administratorilor în care sunt interpretate prevederi din Convenție referitoare la competența Centrului, natura diferendului, părțile la diferend, notificarea de către statele contractante, arbitrajul ca mod exclusiv de reglementare, recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale.

64. Un comentariu aplicat privind Convenția și regulamentele sale am publicat la prima mea colaborare cu Juridice.ro, respectiv articolul ”Modul de abordare a unui diferend privind investițiile străine”.

3. Arbitri romîni aflați pe portalul arbitrilor al CIRDI

65. În perspectiva unui posibil litigiu internațional, în anul 2004 am început documentarea privind dreptul internațional al investițiilor, ca punct de plecare avînd Convenția CIRDI și TBI încheiate de România.

Pe portalul CIRDI poate fi găsit și tabloul conciliatorilor și arbitrilor propuși de statele părți la Convenție, din rîndul cărora părțile în litigiu își desemnează cîte un arbitru și este propus președintele tribunalului arbitral.

În anul 2004, cu mandat pînă în octombrie 2007, din partea României, pe tablou, erau nominalizați Victor BABIUC, Viorel Mihai CIOBANU, Dinu IANCULESCU, Victor IANASESCU.

În anul 2015, cu mandate expirate la 31.10.2014, din partea României apăreau pe tablou Viorel Mihai CIOBANU, Iulia Antonella MOTOC, Dragoș-Alexandru SITARU și Victor TĂNĂSESCU.

La sfîrșitul anului 2018 apar pe tablou Viorel Mihai CIOBANU și Victor TĂNĂSESCU, cu mandate expirate la 31.10. 2014, Ion GALEA și Dragoș-Alexandru SITARU cu mandate pînă la 27.04.2022.

Poate ar fi cazul ca aceia ce fac propunerile de arbitri să extindă aria de selecție și dincolo de București, avînd calități de a fi nominalizați Lector Diana BOTAU de la U.B.B. Cluj, Profesorul Constantin VALENTIN și Conferențiar Lucian BOJIN de la U.V. Timișoara.

66. Orientarea pentru desemnarea unui arbitru începe încă din faza construirii cazului.

Ea începe cu cercetarea cazurilor aflate pe rolul tribunalelor arbitrale ale CIRDI, cazuri soluționate, asemănarea cazurilor respective cu cazul propriu.

Convenția și regulamentele permit ca persoanele desemnate pe lista de arbitri să fie și consilieri/reprezentanți ai părților în alte litigii arbitrale, aceasta impunînd studierea cazurilor în care aceștia au arbitrat/pledat.

Nu este de neglijat nici cercetarea activității publicistice, din care se poate deduce ”opiniile” în legătură cu un anumit subiect.

Toate aceste analize conduc spre un anumit ”portret” al arbitrului. Nu este de neglijat faptul că atît Convenția, cît și regulamentele permit desemnarea unui arbitru din afara tabloului, cu condiția ca acesta să îndeplinească cerințele prevăzute de Convenție pentru a fi desemnat arbitru.

4. Cauzele în care România s-a judecat la CIRDI

67. Pe portalul CIRDI poate fi găsită evidența tuturor cauzelor înregistrate începînd cu 1972 și pînă la zi, fiind menționați reclamantul și statul pîrît.

68. România apare ca parte, în calitate de pîrît, în cazurile Arb. 05/13 reclamant EDF (Services) Limited; Arb. 05/20 reclamanți Ioan Micula, Viorel Micula și alții; Arb. 06/1 reclamant Spyridon Roussalis; România a formulat cerere reconvențională; Arb. 06/3 reclamant Rompetrol Group N.V.; Arb. 07/13 reclamant Hassan Awdi, Enterprise Bussines Consultants, Inc and Alfa El Corporation; Arb. 10/22 reclamant Omer Dede and Serdar Elhuseyni; Arb. 14/27 reclamant Alpiq AG; Arb. 14/29 reclamanți Ioan Micula, Viorel Micula și alții; Arb. 15/31 reclamanți Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey); Arb. 16/19 reclamant Nova Group Investments N.V.

III. ROMÂNIA ȘI DREPTUL INTERNAȚIONAL AL INVESTIȚIILOR

1. TBI încheiate de România

69. În anul 1974, la 6 septembrie, România a semnat Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, depozitul ratificării avînd loc la data de 12.09.1975, intrarea în vigoare a Convenției privind România avînd loc la data de 12.10.1975.

Prin Convenție este înființat Centrul internațional pentru reglementarea diferendelor cu privire la investiții (CIRD), care are printre alte competențe depozitarea tratatelor bilaterale privind promovarea și protejarea investițiilor.

70. Conform evidențelor CIRDI, România este înregistrată cu un număr de 103 TBI.

În documentarea privind dreptul international al investițiilor am găsit un număr mai mic de tratate, față de înregistratea de la CIRDI.

Diferența poate rezulta din faptul că unele acorduri și-au încetat aplicabilitatea, dar nu au fost operate modificările corespunzătoare la CIRDI, ori că au fost încheiate mai multe TBI successive cu același stat, fiecare acord succesiv fiind înregistrat distinct.

România are TBI încheiate cu state din Europa, Asia și Oceania, America de Sud, Africa, America Centrală și de Nord.

71. În Europa, România are TBI încheiate cu: Albania, Austria, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Letonia, Lituania, Macedonia, Marea Britanie, Moldova, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Olanda, Ucraina, Ungaria, Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză.

72. În Asia și Oceania, România are încheiate tratate cu: Armenia, Australia, Baskortostan, China, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Georgia, India, Indonezia, Iordania, Israel, Kazahstan, Kuweit, Liban, Pakistan, Qatar, Thailanda, Turcia, Turkmenistan, Uzbekistain, Vietnam.

73. În America de Sud, România are TBI încheiate cu: Argentina, Bolivia, Chile, Ecuador, Paraguay, Peru, Uruguay.

74. În Africa, România are TBI încheiate cu: Algeria, Egipt, Gabon, Maroc, Mauritius, Nigeria, Senegal, Sudan, Tunisia.

75. În America Centrală și de Nord, România are încheiate TBI cu: Canada, Cuba, SUA.

2. Investițiile străine efectuate de România anterior anului 1989

76. România a adoptat două acte normative: Decretul nr. 424/1972 ce reglementa participarea unităților economice romîne la constituirea de societăți mixte în străinătate și Decretul nr. 425/1972 ce reglementa constituirea, organizarea și funcționarea societăților mixte în Republica Socialistă România.

Cele două decrete au creat premisele ca România să devină stat importator și, în același timp, exportator de capital.

77. Prin HCM nr. 112/1974 a fost înființată Societatea mixtă romîno-centraficană ”SOMCAROM”, societate mixtă pe acțiuni.

Prin HCM nr. 430/1974 a fost înființată Societatea mixtă romîno-centraficană ”LOROMBOIS”, societate de economie mixtă pe acțiuni.

Prin HCM nr. 191/1975 a fost înființată Societatea mixtă romîno-congoleză ”Societé Cotonniere Congolaise”, cu participarea intreprinderii de comerț exterior ”ROMAGRIMEX”.

Prin Decretul nr. 252/1973 a fost înființată Societatea mixtă romîno-italiană ”RIFIL”.

Prin Decretul nr. 529/1973 a fost înființată societatea mixtă romîno-japoneză ”RONIPROT”.

Prin HCM nr. 1432/1973 a fost înființată Societatea mixtă romîno-nigeriană ”RONITEY COMPANY LIMITED”, societate cu răspundere limitată pe acțiuni.

Prin HCM nr. 1557/1973 a fost înființată societatea mixtă romîno-peruană ”Intreprinderea minieră specială Antamina”, societate cu răspundere limitată.

Prin HCM nr. 125/1976 a fost înființată Societatea mixtă romîno-zaireză ”Societé d`Exploatation Agro-Industrielles ”ZAIROM”.

Prin HCM nr. 202/1975 a fost prevăzută înfințarea de societăți mixte arabolibiene-romîne, cu participarea Intreprinderii romîne de comerț exterior ROMAGRIMEX.

Prin HCM nr. 903/1975 a fost înființată Societatea pe acțiuni ”LIBERIAN RUBBER PROCESING CORPORATION”, cu participarea Centralei industriale de prelucrare cauciuc și mase plastice.

Prin HCM nr. 457/1975 a fost înființată Societatea comercială mixtă cu răspundere limitată ”România Fructimport”, cu participarea ”Fructexport”.

Prin HCM nr. 1484/1974 a fost înființată Societatea de economie mixtă ”MIFERGUINIMBA”, cu participarea Mineralimport-Export.

Prin HCM nr. 129/1970 a fost înființată Societatea feroviară internațională de transporturi frigorifice ”INTERFRIGO” Bruxelles, cu participarea căilor ferate romîne.

Prin Decretul nr. 370/1976 a fost înființată Societatea minelor de fier ”MEKAMBO-SOMIFER” din Republica Gaboneză.

Prin Decretul nr. 18/1975 a fost înființată Societatea mixtă cu răspundere limitată ”ELECTRONICA APLICATA ROMINA-ELAROM”.

Prin Decretul nr. 428/1973 a fost înființată Societatea mixtă cu răspundere limitată ”ROM CONTROL DATA”.

Prin Decretul nr. 542/1973 a fost înființată Societatea mixtă ”Fabrica de reductoare REȘIȚA-RENK”, societate pe acțiuni.

Prin HCM nr. 1070/1975 a fost înființată Societatea mixtă ”InterContinental Leathers Limited” în statul Tamila Nadu, India.

Prin Decretul nr. 424/1976 a fost înființată Societatea mixtă ”OLTCIT” S.A.

Prin Decretul nr. 354/1976 a fost înființată Societatea mixtă romîno-libiană pe acțiuni pentru transporturi maritime ”ROLISHIP”.

Prin Decretul nr. 103/1975 a fost înființată Societatea mixtă pe acțiuni ”ROMELITE” S.A. Sibiu.

Prin HCM nr. 429/1974 a fost înființată Societatea mixtă romîno centraficană ”CAROMBOIS”, societate de economie mixtă pe acțiuni.

Prin Decretul prezidențial nr. 220/1971 a fost înființată Banca Egipteano-Romînă.

Prin Decretul nr. 358/1976 a fost înființată Banca mixtă vest-germano-romînă ”FRANKFURT-BUCAREST BANK A.G.”

Prin Decretul nr. 288/1981 a fost înființată Societatea ”ROMFARMA” S.A., cu participarea Centralei industrale de medicamente, cosmetice, coloranți și lacuri București.

Prin Decretul nr. 53/1979 a fost înființată Societatea mixtă ”CAROCHEM” S.A., cu participarea ISCE ”Chimimportexport” și a ISCE ”Danubiana”.

Prin Decretul nr. 55/1982 a fost înființată Societatea mixtă ”SERMAN CORPORATION”, cu participarea ICE Navlomar.

Prin Decretul nr. 299/1981 a fost înființată Societatea mixtă ”CROSSWORLD MARITIMA”, cu participarea ICE Navlomar.

Prin Decretul nr. 192/1980 a fost înființată Societatea mixtă de pescuit romîno-mauritană ”SIMAR”.

Prin Decretul nr. 11/1980 a fost înființată Societatea anonimă mixtă cu capital variabil ”Productora Mexicana de Farmacos”.

Prin Decretul nr. 50/1980 a fost înființată Societatea mixtă pentru construcții ”ARCOM” (Nigeria) Ltd.

Prin Decretul nr. 203/1980 a fost înființată Societatea mixtă romîno-bulgară de cooperare economică și comercializare ”Dunărea” S.A.

3. Transformarea României din exportatoare în importatoare de capital

78. Trăitor în două milenii, privind retrospectiv la acest moment perioada scursă după 1989, nu pot să nu constat o politică inadecvată din partea celor aflați la conducerea statului roman, partide politice, parlament, guvern.

79. Economia României, anterior lui 1989, a funcționat în sistem planificat pe plan intern, in sistemul integrat al CAER, intreprinderile de stat nebeneficiind de capitaluri proprii.

La începutul anilor `90, în loc să capitalizeze intreprinderile de stat transformate în societăți comerciale, statul, populist, a preferat să inunde piața cu lichidități prin restituirea către salariați a unor contribuții, crescînd astfel consumul, cu predilecție de import.

La momentul începerii aplicării TVA, pentru a obține sume mai mari, ”lăcomia” guvernului văcăroiu a liberalizat adaosul comercial, pînă la acel moment controlat de stat fiind limitat pe circuitul producător-consumator final, evident în detrimentul populației.

Presiunea făcută de salariați asupra noilor conduceri ale societăților comerciale de stat de mărire a salariilor, în absența unui echivalent în creșterea productivității, a condus la creșterea prețurilor de producție și la scăderea competitivității.

Spirala inflaționistă a funcționat cu motoarele turate, la începutul anilor 1990 înregistrîndu-se cei mai ridicați indici ai inflației.

80. Am citit, anterior anului 1989, că pentru ca o schimbare să iși producă efectele, ea nu trebuie să fie mai mare de 30%, ori guvernanții noștri au forțat, prin actele legislative emise, o schimbare de 100%, schimbare eșuată.

Este ca și în cazul sistemului bancar, dacă vrei să muncești toată viața pentru bancă și să rămîi tot timpul dator, ia un credit mai mare de 30% față de ceea ce poți restitui lunar.

81. Schimbarea politică din anul 1996 a contribuit și ea la desființarea economiei naționale.

Schimbarea politică a condus la schimbarea conducerilor manageriale ale societăților cu capital integral sau majoritar de stat, persoane cu nicio pregătire în domeniile respective fiind recompensate politic cu funcții în consiliile de administrație, unele fiind chiar în mai multe consilii de administrație, situație ce se întîlnește și în prezent.

82. La începutul anilor 1990, societăților comerciale care mai efectuau exporturi și realizau venituri în valută le-a fost confiscată valuta și oferiți la schimb lei-inflație, fiind obligate să participe la licitație pentru achiziționarea de valută necesară plăților externe, iar despre această situație poate oferi explicații primul viceguvernator al BNR, Florin Georgescu.

83. La începutul anilor `90 primii investitori pe piața imobiliară, achiziționînd sau construind locuințe proprietate personală, au fost lucrătorii din finanțe, garda financiară și vamă, ulterior și cei din poliție, SRI, parchete și justiție, achiziții efectuate din veniturile bugetare.

84. Guvernarea victor ciorbea rămîne în memorie prin înființarea cabinetului demnitarului, deși acesta avea la dispoziție intreaga instituție pe care o conducea pentru a fi consiliat. Este a doua categorie de sinecuri politice apărută după 1989.

85. Economia a funcționat în sistemul socialist pe baza planificării, iar în sistemul capitalist pe baza legii pieței.

În anul 1990, România a făcut trecerea directă de la socialism la capitalism.

Trebuie să ne amintim că, după instalare, guvernul victor ciorbea a întocmit liste cu societăți comerciale, care sa fie privatizate într-o perioadă determinată de timp, în loc să consolideze respectivele societăți comerciale și să aștepte ofertele pentru cumpărare.

Conducătorii societăților comerciale propuse spre privatizare nu mai aveau nicio motivație, știind că vor fi schimbați, în unele cazuri acționînd chiar pentru scăderea valorii de piață a societăților, evident nu dezinteresați.

Noii cumpăratori, după privatizare, au cîștigat mai mult decît au plătit prin vînzarea utilajelor ca deșeuri, traficul din portul Constanța arătînd că cele mai mari exporturi cantitativ au fost cele de fier vechi.

86. Au fost desființate locuri de muncă în localități cu caracter monoindustrial, fără a se oferi oportunități de muncă.

87. Au fost cheltuite sute de milioane în valută, împrumutate de România sau donații din partea unor state, pentru perfecționarea personalului din administrația publică, iar efectele programelor derulate se văd în prezent în modul de funcționare a administrației.

88. În acest context, în loc de sprijinire a capitalului autohton, guvernanții au făcut un fetiș din atragerea capitalului străin, raportînd cu mîndrie patriotică investițiile directe atrase.

Chiar și în contextul globalizării economiei mondiale, dezvoltarea economiei naționale nu se poate baza exclusiv pe capitalul străin, cu ignorarea capitalului autohton.

89. Și poate cineva, de la guvernare, va furniza informații în legătură cu participațiile la societățile mixte înființate înainte de 1989.

IV. Despre efectele hotărîrii Achmea în dreptul internațional public

1. Europa ultimelor două secole 

Congresul de la Viena din 1815

90. În cursul lecturilor am descoperit un motto interesant, atribuit lui Felicité LAMERMAIS: ”[t]recutul este ca o lampă așezată la intrarea viitorului, ca să risipească în parte întunericul ce-l acoperă”.

O înțelegere obiectivă a prezentului, cum s-a ajuns aici, dar și ce se va putea face în viitor, nu poate avea loc decît prin cunoașterea trecutului și apelul la istorie.

În acest demers, mai mult decît modest, de abordare a trecutului Europei, am optat pentru alegerea unor evenimente semnificative din istorie, cu prezentarea unor informații mai puțin cunoscute cititorilor.

91. În cadrul Congresului de la Viena din anul 1815 sunt încheiate o serie de tratate între statele participante, sunt întocmite Declarații ale unora dintre participanți, Protocoale, diverse acte și regulamente.

Ele constituie parte integrantă din Actul final al Congresului de la Viena din 9 iunie 1815.

92. Actul final este semnat în numele Împăratului Austriei, Rege al Ungariei și al Boemiei, Regelui Spaniei și al Indiilor, Regelui Franței și al Navarei, Regelui Regatului Unit al Marei Britanii și Irlandei, Prințului regent al Regatului Portugaliei și al Braziliei, Regelui Prusiei, Împăratului tuturor Rusiilor, Regelui Suediei și Norvegiei.

93. Actul final confirmă desființarea din 1795 a Poloniei și împărțirea teritoriului între Rusia, Prusia și Austria, doar Cracovia dobîndind statutul de oraș liber.

94. Cea mai cîștigată din punct de vedere teritorial este Prusia, care prin Actul final, dobîndește noi teritorii de la Regatul Saxa, Austria, alte mari ducate și Regatul Țărilor de Jos.

95. Statele germane, prin Actul final, constituie Confederația Germanică, afacerile fiind încredințate unei Diete federative, în care toți membrii vor vota prin plenipotențiarii lor, fie individual, fie colectiv, aplincîndu-se votul ponderat.

96. Provinciile Unite ale Țărilor de Jos și Provinciile Belgiene se unesc și formează Regatul Țărilor de Jos.

97. Prin Actul final, la cele 19 cantoane ce formează Elveția li se adaugă 3 noi cantoane.

98. În Italia, Regatul Sardiniei integrează statele ce compuneau Republica Genova, Republica Liguriană.

99. Austria redobîndește posesiunile anterioare, respectiv Istria, Dalmația, Veneția, ducatele Milan și Mantua, Tyrolul, Frioul, Trieste, Corintia Superioară, Croația, Friume.

100. Actul final reglementează și libertatea de navigație pe rîurile navigabile care separă sau străbat statele membre.

Conferința de la Berlin din 1885

101. Interesele pentru colonizarea Africii au condus la convocarea în 1884 a Conferinței de la Berlin, finalizată prin Actul general al Conferinței de la Berlin din 26 februarie 1885.

102. La Conferință au participat 14 state: Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Regatul Belgiei, Regatul Danemarcei, Regatul Spaniei, Statele Unite ale Americii, Republica Franceză, Regatul Italiei, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Portugaliei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Rus, Regatul Suediei și Norvegiei, Imperiul Otoman.

103. Actul general declară libertatea comerțului în bazinul Congo, gurile sale și statele înconjurătoare, Dispoziții referitoare la protecția indigenilor, a misionarilor și a călătorilor, cît și a libertății religioase, Declarația privind comerțul cu sclavi, Declarația privind neutralitatea teritoriilor cuprinse în bazinul fluviului Congo, Actul de navigație a Congoului, Actul de Navigație a Nigerului, Declarația referioare la condițiile esențiale de îndeplinit pentru ca ocupările noi pe coastele continentului african să fie considerate ca efective.

104. La sfîrșitul secolului al XIX-lea doar deșerturile din continentul african nu erau ocupate, nu prezentau interes.

Franța ocupa: Algeria, Tunisia, Senegal, Guinea, Coasta de Fildeș, Congo Francez și parte din Madagascar.

Marea Britanie ocupa: Egiptul, Somalia Britanică, Uganda, Africa Răsăriteană Britanică, BSA Company, Bechuanaland, Orange, Colonia Capului, Basutoland, Coasta de Aur, Benin, Sierra Leone.

Portugalia ocupa: Angola, Mozambicul, Guineea Portugheză, Insulele Capului Verde.

Spania ocupa: Rio de Oro, Ceuta, Melila și Ifni în Maroc, Insulele Canare.

Germania ocupa: Camerunul, Africa Centrală de Sud-Vest, Africa Germană de Est, Insula Ascension, Insula Sf.Elena, Insulele Seychelles, Insula Mauritius.

Belgia controla statul independent Congo, pe care însă avea să îl ocupe în 1908.

Sub suzeranitate turcă se afla Tripolitania.

105. Teritoriile ocupate au fost împărțite fără a se ține seamă de unitatea etniilor, fapt ce a condus, după obținerea independenței de către fostele colonii începînd cu anii `50, la probleme grave interne, războaie de secesiune, epurări etnice ș.a.

Tratatele inegale

106. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX expansiunea colonială a vizat și extremul orient, China, Japonia, Coreea, Tibet, Vietnam.

Tratatele încheiate cu aceste state sunt cunoscute în mod uzual în istorie ca tratate inegale.

Tratatele inegale încheiate sunt cunoscute și ca rezultat al diplomației canonierei.

107. Tratatele inegale au fost impuse Chinei de: Marea Britanie, SUA, Franța, Regatul Unit al Suediei și Norvegiei, Imperiul Rus, Regatul Prusiei și Confederația Germanică, Regatul Portugaliei, Imperiul Japoniei, Austro-Ungaria, Regatul Belgiei, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Spaniei.

Tratatele inegale au fost impuse Japoniei de: SUA, Marea Britanie, Imperiul Rus, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Prusiei.

Tratatele Inegale au fost impuse Coreei de: Imperiul Japoniei, SUA, China, Imperiul German, Marea Britanie, Imperiul Rus, Regatul Italiei, Franța, Austro-Ungaria, Regatul Belgiei, Regatul Danemarcei.

Coreea este anexată de Japonia în 1910.

Tratatele inegale au fost impuse Vietnamului de Franța, prin acordurile încheiate în 1787, 1862, 1874, 1883, 1884, 1885.

Între Tibet și Marea Britanie este încheiat în 1910 Tratatul de la Lhassa.

108. În baza acestor tratate, enclave teritoriale au fost cedate puterilor străine pentru a stabili comptoare sub legislație proprie, puterile străine au dobîndit dreptul liber de import și export, cu consecința dezvoltării oricărui tip de comerț (inclusiv opiu în China), obținerii dreptului de navigație interioară, a dreptului de a institui monopol pe piață, privilegiul extrateritorialității.

Primul Război Mondial

109. Primul Război Mondial a avut ca beligeranți de partea Antantei Franța, Imperiul Britanic, Serbia, Muntenegru, Belgia, Japonia, Italia, Portugalia, România, Hedjaz, SUA, Grecia, Siam.

Din partea Puterilor Centrale au participat Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria.

Și-au păstrat neutralitatea, dintre statele europene: Olanda, Elveța, Spania, Danemarca, Norvegia, Suedia, Liechtenstein, Monaco.

Războiul s-a sfîrșit cu victoria Antantei, Conferința de pace desfășurîndu-se la Paris în perioada 1919-1920.

110. La Conferința de pace de la Paris s-au încheiat 5 tratate de pace, separat cu fiecare dintre statele învinse și anume: Tratatul de la Versailles cu Germania, Tratatul de la Saint-Germain cu Austria, Tratatul de la Trianon cu Ungaria, Tratatul de la Neuilly cu Bulgaria și Tratatul de la Sevres cu Turcia.

111. Prin Tratatul de la Versailles, Germania cedează din teritoriile europene Alsacia și Lorena către Franța, cantoanele Eupen și Malmey către Belgia, Schlesvig către Danemarca, Posnania, Silezia Superioară și coridorul Danzig către Polonia. Din colonii cedează Insulele Marshall, Mariane și Caroline către Japonia, Togo și Camerun către Franța, Sud-Vestul african și Africa orientală către Marea Britanie.

Prin Tratatul de la Saint-Germain, Austria cedează Galicia Poloniei, Boemia și Moravia Cehoslovaciei, Trieste și Trentin Italiei, Slovenia, Dalmația, Bosnia-Herțegovina (Istria) Iugoslaviei.

Prin Tratatul de la Trianon, Ungaria cedează Transilvania României, Slovacia și Rutenia Cehoslovaciei, Croația Iugoslaviei.

Prin Tratatul de la Neuilly, Bulgaria cedează Macedonia de Nord Iugoslaviei, Dobrogea României, Tracia Centrală Greciei.

Prin Tratatul de la Sévres, Turcia cedează Tracia orientală și regiunea Smirna din Asia-Minoră Greciei. Armenia turcă și Kurdistanul urmau să obțină independența. Din celelalte teritorii ocupate, Siria și Libanul revin Franței, Palestina, Transiordania, Irakul și Kuweit revin Marii Britanii pe baza mandatului încredințat de Societatea Națiunilor.

112. Toate cele 5 tratate, versiunea în limba franceză, sunt disponibile pe internet.

La Conferința de pace de la Paris, România nu a avut statutul de putere aliată, ci acela de putere asociată, din cauza Tratatului de pace de la Buftea din 1918 încheiat cu Puterile Centrale, aderarea României la Antantă în 1916 interzicînd încheierea unei păci separate.

Societatea Națiunilor și tratamentul minorităților

113. Ca urmare a Primului Război Mondial, 4 imperii s-au destrămat: Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus și Imperiul Otoman.

Fiecare dintre cele 5 tratate de pace încep cu partea I Societatea Națiunilor.

Tratatul de la Saint-Germain conține la articolele 66-69 clauze privind tratamentul minorităților.

Tratate privind minoritățile au fost impuse Poloniei, Iugoslaviei, Cehoslovaciei, României și Greciei.

Finlanda, Albania, Lituania, Letonia, Estonia și, mai tărziu, Irak au fost obligate prin declarații unilaterale.

114. Normele și dispozițiile conținute în diferitele tratate și declarații au avut ca model Tratatul privind minoritățile încheiat cu Polonia.

Acestea urmăreau: asigurarea drepturilor de naționalitate locuitorilor statelor vizate; specificarea drepturilor de care persoanele vizate se bucurau în calitate de resortisanți; transformarea în legi fundamentale, în statele vizate, a dispozițiilor privind recunoașterea obligațiilor față de minorități; plasarea sub garanția Consiliului Societății Națiunilor a aplicării acestor dispoziții.

115. Drepturile acordate minorităților erau un amestec de ”drepturi negative”, care vizau nediscriminarea și ”drepturi pozitive” cu cea mai largă întindere.

Egalitatea în fața legii prevedea: egalitate de drepturi civile și politice; admiterea în funcții publice; exercitarea diferitelor profesii și activități cu ignorarea diferențelor de religie, credință sau confesiune; dreptul egal de a crea, conduce și controla pe cheltuielile lor instituții caritabile, religioase sau sociale, scoli sau alte instituții de educație; libera folosire a oricărei limbi în relațiile private sau în comerț, fie în materie de presă, religie, fie în reuniunile publice.

Alte drepturi au fost stabilite precum: permiterea utilizării limbii minorităților înaintea tribunalelor; acordarea de facilități potrivite pentru a se asigura că în școlile primare instruirea poate fi efectuată în limbile minoritare; asigurarea minorităților de o parte echitabilă din subvențiile publice provenind de la bugetul de stat (27).

116. Pe internet sunt disponibile memoriul lui Nicolae TITULESCU din 1928 privind maghiarii din Transilvania (28), precum și studiul lui George SOFRONIE (29) privind protecția minorităților.

Pentru ”egalitate de arme” recomand cititorilor acestui studiu și căutarea pe internet a materialului intitulat ” Le Concordat”, publicat în Glasul minorităților nr.6/1929.

Al Doilea Război Mondial

117. Cine citește Tratatul de pace de la Versailles din 1919 încheiat cu Germania, văzînd condițiile impuse, în special în favoarea Franței, poate înțelege susținerea cvasiunanimă a poporului german pentru politica revanșardă a lui Adolf HITLER.

Cobeligeranți în al doilea Război Mondial au fost puterile Axei și puterile Alianței.

Din puterile Axei au făcut parte: Germania, Japonia, Italia (1940-1944), Iugoslavia (1941), Bulgaria (1941-1944), Ungaria, România (1941-1944), Finlanda (1941-1944), Irak (1941), Uniunea Sovietică (1939-1941), Thailanda (1942-1945) și sateliți precum Statul independent al Croației (1941-1945), Republica Socială Italiana (1943-1945), Republca Slovacia (1939-1945), Statul Francez (1940-1944).

Din puterile Aliate au făcut parte Uniunea Sovietică (1941-1945), SUA (1941-1945), Marea Britanie, China (1937-1945), Franța, Polonia, Canada, Australia, Iugoslavia (1941-1945), Grecia (1940-1945), Uniunea Africii de Sud, Olanda (1940-1945), Belgia (1940-1945), Luxemburg (1940-1945), Norvegia (1940-1945), Cehoslovacia (1942-1945), Etiopia (1942-1945), Brazilia (1942-1945), Mexic (1942-1945), Cuba (1941-1945), Columbia (1942-1945).

118. Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947 vizeză Italia, România, Ungaria, Bulgaria și Finlanda.

România recupera Transilvania de Nord ocupată de Ungaria în urma Dictatului de la Viena din 1939, abandona Basarabia și Bucovina URSS, abandona Dobrogea de Sud în favoarea Bulgariei și era obligată la plata unei despăgubiri de război de 300 milioane de dolari în favoarea URSS.

Contextul internațional premergător încheierii tratatelor comunitare

119. La finalul celui de al Doilea Război Mondial ia ființă Organizația Națiunilor Unite (ONU).

În 1947, SUA pune în aplicare Planul Marshall.

În 1947, intră în vigoare Acordul general pentru tarife vamale și comerț (GATT), ce a dat naștere organizației internaționale cu același nume-GATT, transformată în 1995 în Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

În 1949 ia ființă Organizația Atlanticului de Nord.

În 1949 ia ființă Consiliul Europei.

În 1948 ia ființă Uniunea Europei Occidentale

În 1948 ia ființă Organizația Europeană de Cooperare Economică (OECE), care a avut ca sarcină inițială gestionarea creditelor acordate prin Planul Marshall, substituită în 1961 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

120. Prin Planul Marshall a fost oferită asistență economică între 1948 și 1952 unui număr de 15 state, în valoare de 13.325, 8 milioane USD, din care 11.820,7 milioane USD sub formă de donație și 1.505,1 milioane USD sub formă de împrumuturi.

121. Beneficiarii au fost, în milioane USD: Austria 677,8 donație; Belgia-Luxemburg 491,3 donație și 68 împrumut; Danemarca 239,7 donație, 33,3 împrumut; Franța 2.488 donație, 255,6 împrumut, Grecia 706,7 donație; Islanda 24 donație, 5,3 împrumut; Irlanda 19,3 donație, 128,2 împrumut; Italia 1.413,2 donație, 95,6 împrumut; Olanda 916,8 donație, 166,7 împrumut; Norvegia 216,1 donație, 39,2 împrumut; Portugalia 15,1 donație, 36,1 împrumut; Suedia 86,9 donație, 20,4 împrumut; Turcia 140,1 donație, 85 împrumut; Marea Britanie 2.805 donație, 384,8 împrumut; Germania 1.173,7 donație, 216,9 împrumut.

407 este contribuția SUA la Uniunea Europeană pentru Plăți.

Statele est europene, printre care și România, aflate în zona de influență (ocupație) a Uniunii Sovietice, au refuzat participarea la Planul Marshall.

3. De ce datorează europenii recunoștință SUA

122. Europa a fost la originea celor două conflagrații mondiale din secolul XX.

Să ne gîndim, în Primul Război Mondial, că dacă nu ar fi fost ajutorul material acordat statelor Alianței și nu ar fi fost intervenția militară masivă și decisivă a SUA, Germania nu ar fi pierdut Primul Război Mondial, avînd în vedere că situația pe flancul estic îi era favorabilă.

Și dacă Germania nu ar fi pierdut Primul Război Mondial, România nu ar mai fi realizat Marea Unire și chiar ar fi fost posibil să fie dezmembrată și desființată.

123. Dacă nu ar fi fost planul în 14 puncte impus de Președintele SUA Wodrow WILSON la tratativele de la Versaille în 1919, harta Europei ar fi putut arăta altfel și poate că nu ar fi fost realizată Marea Unire de către România.

124. Cele 14 puncte din programul Președintelui Wodrow WILSON (30) sunt următoarele: 1) tratate de pace deschise, la care să se ajungă prin tratative deschise; 2) libertatea navigației libere pe mări, atît pe timp de pace, cît și pe timp de război, cu excepția cazurilor cînd mările sunt închise prin acțiune internațională menită să asigure aplicarea acordurilor internaționale; 3) înlăturarea pe cît posibil a tuturor barierelor economice și stabilirea egalității în domeniul comerțului; 4) garanții adecvate că armamentele naționale vor fi reduse pînă la cel mai jos nivel compatibil cu securitatea internă; 5) o ajustare absolut imparțială a pretențiilor coloniale, bazată pe principiul că interesele populației trebuie să aibă aceiași greutate ca și pretențiile echitabile ale administrației; 6) evacuarea tuturor teritoriilor rusești și determinarea independentă de către Rusia a propriei politici de dezvoltare și a politicii naționale; 7) evacuarea și restaurarea Belgiei; 8) evacuarea și restaurarea tuturor teritoriilor franceze și revenirea la Franța a Alsaciei și Lorenei; 9) reajustarea frontierelor italiene de-a lungul liniei clar de recunoscut a naționalității populației; 10) oportunitatea dezvoltării autonome pentru popoarele din Austro-Ungaria; 11) evacuarea României, Serbiei și Muntenegrului, retrocedarea teritoriilor ocupate și accesul liber la mare pentru Serbia; 12) porțiunilor din Imperiul Otoman locuite de turci să le fie asigurată suveranitatea, iar celorlalte naționalități aflate sub controlul turcesc să le fie oferită libertatea unei dezvoltări autonome; Dardanele sa fie deschisă permanent pentru trecerea liberă a navelor tuturor națiunilor, sub garanții internaționale; 13) stabilirea unei Polonii independente, care să includă teritorii locuite de populație neîndoielnic poloneză, cu acces liber și sigur la mare; 14) o asociație generală a națiunilor să fie creată pe baza unor tratate specifice, cu scopul de a se acorda garanții mutuale pentru independența politică și integritatea teritorială, atît pentru statele mari, cît și pentru statele mici.

125. Și dacă nu ar fi fost intervenția americană în Primul Război Mondial, poate că al Doilea Război Mondial nu ar mai fi avut loc.

Dacă nu ar fi fost ajutorul material substanțial și intervenția militară decisivă în al Doilea Război Mondial, Germania (iar Germania) ar fi putut cîștiga războiul, iar harta Europei ar fi putut arăta altfel.

126. Și dacă nu ar fi fost planul Marshall, ajutorul acordat pentru refacerea economiilor naționale distruse de cel de-al Doilea Război Mondial, statele vest europene ar fi evoluat altfel din punct de vedere economic.

4. UE ca organizație internațională

Tratatele de constituire a Comunităților

127. În perioada postbelică, în 1950 la Paris a fost încheiat Tratatul de constituire a Comunității economice a cărbunelui și oțelului (CECA), cu o durată de 50 de ani, comunitate ce și-a încetat activitatea la termen, în 2002.

În 1956 la Roma se încheie Tratatul de constituire a Comunității economice europene (CEE) și Tratatul de constituire a comunității europene pentru energie atomică (CEEA).

Toate cele 3 tratate au în comun aceleași state inițiatoare, respectiv Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg.

Cele trei organizații internaționale constituite au în comun același tip de organe abilitate cu realizarea obiectivelor stabilite de statele membre pentru fiecare organizație, fiecare dintre organe avînd competențele stabilite prin tratate.

Toate cele trei organizații europene, la înființare, au ca organe cîte un consiliu, cîte o comisie, cîte un parlament și, în comun, Curtea de Justiție, înființată inițial în 1951 prin CECO.

128. Tratatul de la Roma privind constituirea Comunității economice europene din 1956 a intrat în vigoare în 1958.

Tratatul inițial a fost modificat prin tratate succesive, respectiv: Tratatul de fuziune, semnat în 1965 și intrat în vigoare în 1967; Actul unic european, semnat în 1986 și intrat în vigoare în 1987; Tratatul de la Maastricht, semnat in 1992 și intrat în vigoare în 1993; Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 și intrat în vigoare în 1999; Tratatul de la Nisa, semnat în 2001 și intrat în vigoare în 2003; Tratatul de la Lisabona, semnat în 2007 și intrat în vigoare în 2009.

Atunci cînd ne referim la dreptul comunitar/unional trebuie avută în vedere succesiunea în timp a tratatelor prin care au fost modificate competențele organizației internaționale și ale organelor create prin tratat și delegate să asigure îndeplinirea tratatului.

129. Din punctul de vedere al doctrinei dreptului internațional public, Tratatul de la Roma privind constituirea Comunității economice europene, cu upgradările ulterioare, după conținutul său material este un tratat cadru prin care sunt stabilite obiectivele de atins și un număr de organe/instituții care sunt împuternicite să adopte actele necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute de tratat. Din punctul de vedere al numărului de părți, este un tratat multilateral restrîns, cu caracter regional.

Prin Tratatul de la Maastricht a fost înființată Uniunea Europeană (UE).

Analizînd finalitatea funcțională a organizației în raport de prevederile Tratatului CEE/CE/TFUE, Uniunea este o organizație interguvernamentală.

Analizînd finalitatea funcțională a organizației în raport de prevederile TUE, Uniunea este o organizație supranațională.

Dezbaterea doctrinală dintre comunitariști și internaționaliști

130. Doctrina dreptului internațional public este marcată de îndelungata dispută dintre comunitariști și internaționaliști privind natura comunităților europene, subiect sui generis în dreptul internațional public, ori organizație internațională.

131. Doctrina comunitaristă. În 1981, la aniversarea a 30 de ani de la încheierea Tratatului de la Paris privind constituirea CECA, Comisia Comunităților Europene publică lucrarea ”Trente ans de droit communautaire”(31). Lucrarea este structurată asemănător manualelor de drept european ale autorilor romîni.

Rudolf BERNHARDT (32), pornind de la distincția dintre o constituție formală și o constituție materială, concluzionează că tratatele comunitare conțin marea parte a dreptului constituțional al Comunității. Constituția comunității și-a găsit expresia esențială în tratatele încheiate de state. În acest sens sunt hotărîrile Curții de Justiție privind existența unei ordini juridice autonome, distinctă de dreptul internațional. Enunțînd principiile materiale ale constituției, autorul identifică principii nescrise și principii enunțate în tratate.

132. Este adevărat că pe parcursul timpului diverse organizații internaționale au avut propriile constituții formale, menționînd în acest sens Organizația Internațională a Muncii, Organizația Mondială a Sănătății, Uniunea Poștală Universală. CE/UE a ratat adoptarea unei constituții, situație ce ar fi clarificat din punct de vedere juridic, dar și doctrinal, actuala situație a organizației.

133. Doctrina internaționalistă. Dintre internaționaliști, am ales opiniile a doi remarcabili specialiști ai dreptului internațional public, Profesorii Alain PELLET (33) și Franck LATTY (34).

În cursul său, Profesorul Alain PELLET abordează ”cu umor” problema statutului juridic internațional al Comunităților europene, la momentul redactării cursului, noțiunea de comunități incluzînd CECA, CE, CEEA, UE.

La începutul cursului autorul critică tentativele de ”dezinternaționalizare” a dreptului comunitar prin intermediul jurisprudenței Curții de Justiție și a doctrinei comunitariste.

Autorul subliniază că dreptul internațional este baza dreptului comunitar, care este o ordine juridică de origine convențională, că tratatele pot fi modificate doar prin revizuirea lor, recurgînd la prevederile convenționale stabilite.

În susținerea calificării comunităților ca organizații internaționale, autorul relevă absența caracterului statal al comunităților, suveranitatea statelor membre rămînînd intactă.

Autorul menționează prezentarea de către comunități a trăsăturilor caracteristice unei organizații internaționale, apreciind însă existența unei manifestări foarte avansate a dreptului organizațiilor internaționale. Comentînd ordinea juridică comunitară ca ordine juridică de drept internațional, autorul evidențiază autonomia relativă a dreptului comunitar în raport cu dreptul internațional și autonomia dreptului comunitar în raport cu sistemele de drept naționale.

134. În studiul său, profesorul Franck LATTY arată ca fiind exclusă calitatea statală a UE din punt de vedere al dreptului internațional, în timp ce calificarea ca organizație internațională se impune în mod global. Ca argumente, autorul menționează că UE este neeligibilă tratatelor pentru care semnătura este deschisă doar statelor, chiar și atunci cînd acțiunea UE în plan internațional ar putea justifica aderarea acesteia. Organizațiile internaționale a căror compoziție rămîne pur interstatală rămîn închise UE, care trebuie să se mulțumească cu un statut subaltern de observator.

Abordînd dilema organizație internațională vs subiect sui generis al dreptului internațional public, autorul arată că UE acceptă oportun să intre în categoria ”organizație internațională” în scopul ”politicii juridice externe”, dacă aceasta îi permite să participe în general sau ca observator la lucrările altor organizații internaționale.

UE este parte la organizații internaționale care sunt în mod nominal deschise alături de state și organizațiilor internaționale, UE fiind astfel dispusă să-și asume calitatea de organizație internațională prevăzută de fiecare instrument, dacă nu de dreptul internațional.

Autorul menționează că UE se alimentează de o manieră esențială din dreptul organizațiilor internaționale, înțeles ca un drept comun cutumiar supletif, compus din principii generale aplicabile al căror ansamblu compune statutul juridic al organizațiilor internaționale.


(1) André ORAISON, Réflexions sur ”La doctrine des publicistes les plus qualifiés des différentes nations” (Flux et reflux relatifs des forces doctrinales académiques et finalistes), Revue belge de droit international 1991/2, Bruylant, Bruxelles.
(2) F. OST et M. van de KERCHOVE, La doctrine entre ”faire savoire” et ”savoire faire”, Annales de droit de Louvain, 1/1997, pp.31-55.
(3) Alain PELLET, ”La jurisprudence de la Cour international de justice dans les sentences CIRDI”, ICSID, Review, vol.28, no.2, 2013, pp. 223-240/Journal du Droit International, Clunet, Janiver – Fevrier – Mars 2014, no.1/2014.
(4) Gregory LEWKOWICZ, ”Janus Project. Philosophy and history of international law&relations. Bibiography”, 2009.
(5) F.C. de SAVIGNY, ”Traité de droit romain”, Tome premieré, Firmin Didot Fréres, Libraires, Paris, 1840, pp.75-80, 141-152, 405-412.
(6) Véronique Michel, ”La coutume dans la De Legibus ac Deo Legislatore de Francisco SUAREZ”, Arch.phil.droit 41 (1997) pp.445-470.
(7) Charles DE VISSCHER, ”Coutume et traité en droit international public”, Revue générale de droit international public – troisième série – Tome XXVI – Tome LVIII, 1955, pp.353-369.
(8) Laurence BOISSON DE CHAZOURNES, ”Qu`est-ce que la pratique en droit international”, SFDI, La pratique et le droit international, Colloque de Genève, Paris, Edition A.Pedone, 2004, pp.13-47.
(9) Réné Jean DUPUY, ”Coutume sage et coutume sauvage”.
(10) Julio A. BARBERIS, ”Réflections sur la coutume internationale”, Annuaire Français de Droit International, Année 1990, vol.36, No.1, pp.9-46.
(11) SOCIETÈ DES NATIONS, ”Actes de la confèrence pour la codification du droit international”, vol.1, Séances pleniéres, serie de publications de la Societé des Nations, V – Questions juridiques, 1930, vol.14.
(12) ”La commission du droit international et son oeuvre”, septième edition, vol.I, Nations Unies, New York, 2009.
(13) Nations Unies, Assemblée générale, Comission du droit international, soixante-sixième session, ”Deuxième rapport sur la détermination du droit international coutumier. Présénte par Michael WOOD, Rapporteur spécial”.
(14) „Projet d`articles sur la responsabilité de l`ètat pour fait internationalement illicite et commentaires y relatifs, 2001”, Nations Unies, 2005.
(15) Charles LEBEN, ”La responsabilité international de l`Etat sur le fondement des traités de promotion et de protection des investissements”, Annuaire Français de Droit International/Année 2004/vol.50, No.1, pp.683-714.
(16) Alain PELLET, ”Les articles de la CDI sur la responsabilité de l`Etat pour fait internationalement illicite. Suit-et fin?”, Annuaire Français de Droit International/Année 2002/vol.48/No.1/pp.1-23.
(17) Santiago VILLAPANDO, ”Le codificateur et le juge face à la responsabilité internationale de l`Etat: interaction entre la CDI et la CIJ dans la détermination des règles secondaires”. Annuaire Français de Droit International/Année 2009/vol.55/No.1/pp.39-61.
(18) Francis DELPERE, Marc VERDUSSEN, Karine BIVER, ”Recueil des constitutions européennes”, Bruylant, Bruxelles, 1994.
(19) Constantin VALENTIN, ”Drept internațional”, Editura Universul Juridic, 2010, pp.164-168, 215-216.
(20) Zeynep KIVILCIM-FORSMAN, ”Principe d`égalité entre le traité et la coutume en droit international public”.
(21) Michael MULLER-LAVINA, ”La normativité et le contentieux des reglés générales du droit international en droit interne. Une étude comparative en droit allemande, autrichien et français”.
(22) Samantha BESSON, Odile AMMANN, ”La pratique Suisse relative à la détermination en droit international coutumier”, Cahiers fribourgeois de droit européen, No.21, 2016.
(23) Jean-Marc THOUVENIN, ”Coutume et droit international economique”.
(24) Sarah SCHRODER, ”La formation d`une coutume internationale à partir des traités bilateraux d`investissement”.
(25) Maria MALIK, ”La dénonciation de la Convention de Washington du 18 mars 1965 par Bolivie et l`Equateur”.
(26) Julien CAZALA, ”La dénonciation de la Convention de Washington établissant le CIRDI”, Annuaire Français de Droit International/Année 2012/58/pp.551-565.
(27) Sebastian BARTSCH, ”Le systéme de protection des minorités dans la Société des Nations”, André LIEBICH, André REZLEL, L`Europe centrale et ses minorités; vers un solution européenne? BOOK OPEN EDITON, pp.37-50.
(28) N.TITULESCU, ”Mémoire du Gouverment royal de Roumanie concernant la proposition du 9 mars 1928 dans l`affaire des optants hongrois de Transylvanie”, Joure&C éditeurs, Paris, 1928.
(29) George SOFRONIE, ”Protecția minorităților de rasă, de limbă și de religie sub regimul Societății Națiunilor”, Oradea, Tipografia Dioceziană, 1930.
(30) Apud Horia Vladimir URSU, ”Tratatele de pace ale României (1918-1920)”, Editura C.H.BECK, București, 2014.
(31) Commision des communautés européennes, ”Trente ans de droit communautaire”, Luxemburg, 1981.
(32) Rudolf BERNHARDT, Chapitre IV – ”Les sources du droit communitaire, la “Constitution” de la Communauté, Comission des communautés européennes”, Trende ans de droit communautaire, Luxemburg, 1981, pp.75-86.
(33) Alain PELLET, ”Les fondements juridiques internationaux du droit communautaire”, Academy of European LAW, Collected Courses of the Academy of European Law, vol.V, Book 2/1997/pp.193-271;
(34) Franck LATTY, ”L`Union Européenne vu du droit international”, ADUE, vol. 3, 2014.


P. S.: În cei aproape 50 de ani petrecuți, sub diferite forme, în domeniul dreptului, am strîns o substanțială, calitativă și cantitativă, bibliotecă juridică. De-a lungul timpului, am dăruit aproapte jumătate dintre cărți, rămînînd un nucleu de circa 1.000 de volume. Se găsesc tratate de drept american, tratate ale clasicilor dreptului civil francez, cu vechime de peste 100 de ani, multe cărți de colecție, dar și lucrări contemporane, cei mai cunoscuți autori romîni din perioada interbelică, pandecte, jurisprudență romînă, colecția integrală de culegeri de decizii ale Tribunalului Suprem, precum și alte lucrări interesante ce nu au mai fost reeditate și pot fi găsite doar în biblioteci. A sosit momentul să mă despart de ele.

Avocat Doru Băjan

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week