Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Curtea de Apel Alba Iulia. Raportul de activitate pentru anul 2018. UPDATE: Sinteza raportului de bilanţ

21.02.2019 | JURIDICE.ro

2 februarie 2019: Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat Raportul privind activitatea pe anul 2018 în cadrul Adunării generale a judecătorilor cu participarea judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel şi a altor invitaţi de la principalele instituţii cu care colaborează instituţional, potrivit unui comunicat semnat de jud. Aurelian Gheorghe Mocan, Vicepreședinte al Curții de Apel Alba Iulia.

Sinteza raportului de bilanţ evidenţiază următoarele date:

Volumul de activitate

Volumul de activitate la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia (care se obţine din însumarea numărului dosarelor nou intrate cu valoarea stocului de dosare rămase de soluţionat din anul anterior) a înregistrat o scădere cu 4.842 cauze faţă de anul 2017 (-2,87%), de la 168.418 în anul 2017, la 163.576 în anul 2018. Dintre acestea, 116.954 reprezintă numărul de cauze nou intrate în anul 2018, iar 46.622 sunt dosarele rămase nesoluţionate din anul anterior.

În ceea ce priveşte activitatea proprie, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-au aflat în anul 2018 12.373 cauze, din care 7.643 dosare nou intrate, respectiv 4.730 cauze rămase în stoc (nesoluţionate la 01.01.2018), comparaţia statistică evidenţiind o scădere a volumului de activitate faţă de anul anterior când au fost pe rol 15.144 de cauze, dar o creştere faţă de anul 2016 când s-au înregistrat 10.271 de dosare pe rolul Curţii.

Volumul de activitate al tribunalelor a scăzut faţă de anul 2017 cu 7.171 cauze, în procent de -16,84%, de la 42.578 cauze la 35.407 cauze. S-a înregistrat o scădere de 3.617 dosare la Tribunalul Sibiu, unde numărul cauzelor pe rol a scăzut în anul 2018 la 10.501, faţă de 14.118 în anul 2017, în procent de -25,61 %.

Tribunalul Alba în anul 2018 a înregistrat un volum de activitate de 9.755 cauze, în scădere cu 5.343 cauze faţă de anul 2017, când numărul dosarelor pe rol a fost de 15.098, procentul de scădere fiind de -35,38%.

Tribunalul Hunedoara a avut 15.151 cauze pe rol în 2018, faţă de 13.362 cauze în anul 2017, mai mult cu 1.789 cauze, în procent de +13,38%.

În ce priveşte judecătoriile, numărul dosarelor pe rol a fost de 115.796 cauze în anul 2018, mai mult cu 5.100 cauze decât în anul 2017, când au fost 110.696 cauze, rezultând o creştere de +4,60%.

Din cele 16 judecătorii aflate în circumscripţia Curţii, volumul de activitate a crescut la 15 instanţe, în mod diferit, şi a scăzut la una dintre acestea şi anume la Judecătoria Câmpeni, de la 3.500 dosare în anul 2017 la 3.348 în 2018, reprezentând o scădere de -4,34%.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Agnita, unde numărul cauzelor pe rol a fost de 1.771 în anul 2018, faţă de 1.480 în anul 2017, mai mult cu 291 cauze, în procent de +19,66%.

– Volumul de activitate pe materii la Curtea de Apel Alba Iulia şi la instanţele din circumscripţia acesteia

Din numărul total de 116.954 cauze nou intrate la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia:
– 22.365 cauze au fost înregistrate în materie penală, cu 1.720 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -7,14%;
– 58.805 cauze în materie civilă, cu 4.869 mai multe decât în anul 2017, în procent cu +9,02% cauze;
– 7.781 cauze în materia litigii cu profesionişti, cu 1.142 mai puţin decât în anul 2017, în procent cu – 12,79%;
– 3.698 cauze în materia litigii de muncă, cu 22 mai multe decât în anul 2017, în procent cu +0,59%;
– 2.549 cauze în materia asigurări sociale, cu 1.411 mai multe decât în anul 2017, în procent cu +123,98%;
– 8.533 cauze în materia minori şi familie, cu 73 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -0,84%;
– 11.447 cauze în materia contencios administrativ si fiscal, cu 12.596 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -52,38%;
-1.773 cauze în materia faliment, cu 219 mai puţine decât în anul 2017, în procent cu -10,99%;
– 3 cauze în materia proprietate intelectuală, cu 13 mai puţine decât în 2017.

Situaţia comparativă a volumului de activitate pe secţii la Curtea de Apel Alba Iulia în perioada 2016-2018 evidenţiază o creştere a volumului de activitate la Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă, în timp ce la Secţia penală şi Secţia contencios administrativ se observă o scădere a numărului de dosare ce s-au aflat pe rol în anul 2018 faţă de anul anterior.

La nivelul tribunalelor din circumscripţie, unde funcţionează trei secţii, se constată o scădere semnificativă a numărului de cauze înregistrate în anul 2018 pe rolul Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în timp ce la celelalte secţii situaţia este diferită. Astfel volumul de activitate al Secţiei I civile a crescut în anul 2018 faţă de anul anterior la Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Hunedoara dar a scăzut la Tribunalul Alba în timp ce numărul total de dosare aflate pe rolul secţiei penale a scăzut la Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Alba şi a crescut doar la Tribunalul Sibiu în anul 2018 faţă de anul 2017.

Numărul total al cauzelor nou intrate la judecătorii a crescut în anul 2018 faţă de anul 2017 în materia civilă şi a scăzut în materia penală. Astfel, în materie civilă, numărul cauzelor nou intrate a crescut cu un procent de +4,91%, de la 67.162 la 70.461, iar în materie penală a scăzut de la 18.368 cauze în anul 2017, la 17.354 în anul 2018, ceea ce reprezintă o scădere cu -5,52%.

– Încărcătura pe judecător si pe schemă

Ca indice statistic, încărcătura pe judecător poate fi examinată fie în forma încărcăturii pe judecător (posturi ocupate), fie ca încărcătură pe post de judecător prevăzut în schema de personal.

Încărcătura pe judecător reflectă numărul de dosare pe care l-a avut de soluţionat un judecător în perioada de referinţă şi se calculează prin raportarea numărului total de dosare la numărul mediu al posturilor ocupate în anul 2018.

Încărcătura pe schemă se determină prin raportarea volumului de activitate la numărul total de posturi prevăzut în statele de funcţii ale instanţelor.

Pentru calcularea indicatorului statistic referitor la încărcătura de cauze/judecător în cazul curţilor de apel, trebuie ţinut cont de împrejurarea că aceste instanţe judecă atât în fond, cât şi în apel şi recurs, cu consecinţa multiplicării numărului dosarelor în raport de numărul membrilor completelor de judecată.

Schema posturilor de judecător pentru acest an la Curtea de Apel Alba Iulia a fost de 50 şi media posturilor de judecător efectiv ocupate pe parcursul anului a fost 46.

Încărcătura la curţile de apel:

Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat în anul 2018 pe locul II din punct de vedere al încărcăturii pe schemă, cu 602 cauze/judecător, faţă de media pe ţară care a fost de 525 şi pe locul III la încărcătura pe judecător, cu 654 cauze/judecător, faţă de media pe ţară de 587 dosare.

Se constată că încărcătura pe judecător la nivelul Tribunalului Alba si al Tribunalului Sibiu a scăzut în anul 2018 faţă de anul 2017 în timp ce la Tribunalul Hunedoara încărcătura pe judecător a crescut în anul 2018 , comparativ cu anul 2017, de la 639 dosare la 646 dosare .

La judecătoriile din raza Curţii de apel Alba Iulia încărcătura pe schemă în anul 2018 a fost mai mare decât media pe ţară, de 866 dosare, la şapte dintre judecătorii, iar încărcătura pe judecător în anul 2017 a fost mai mare decât media pe ţară, de 1.129 dosare, la opt dintre judecătorii.

Analiza activităţii instanţei din perspectiva indicatorilor de eficienţă

Anul 2018 a fost al patrulea an în care s-a evaluat activitatea instanţelor şi prin aplicarea indicatorilor de eficienţă ai activităţii instanţelor, aprobaţi prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii. Analiza efectuată în baza acestor indicatori constituie un instrument util pentru managementul instanţelor, în scopul stabilirii mijloacelor de îmbunătăţire a activităţii şi de creştere a gradului de eficienţă.

Indicatorii sunt: rata de soluţionare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate, stocul de dosare, ponderea dosarelor închise într-un an, durata medie de soluţionare, pe materii sau pe obiecte la nivelul fiecărei instanţe şi la nivel naţional şi redactările peste termenul legal.

Pentru fiecare indicator sunt stabilite 4 grade de eficienţă: foarte eficient, eficient, satisfăcător sau ineficient.

Analiza centralizată a indicatorilor de eficienţă relevă încadrarea Curţii de Apel Alba Iulia pentru activitatea din 2018 la gradul foarte eficient în progres faţă de anul 2017 când evaluarea generală a indicatorilor a concluzionat gradul eficient.

În urma întocmirii acestei analize, se constată că, dincolo de unele excepţii relevate la analiza fiecărui indicator, activitatea instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia şi rezultatele obţinute de acestea în anul 2018 sunt pozitive, iar conducerea acestora a identificat în mare parte elementele care impun luarea unor măsuri adecvate pentru corectarea deficienţelor constatate.

Este de subliniat faptul că, în urma centralizării indicatorilor de eficienţă, în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia nu este nici o instanţă încadrată la gradele satisfăcător sau ineficient. Mai mult, se observă că din cele 20 de instanţe, majoritatea (14 instanţe) sunt încadrate la gradul eficient în timp ce Curtea de Apel Alba Iulia, şi un număr de 5 judecătorii s-au încadrat în gradul de eficienţă maxim, foarte eficient, respectiv Judecătoria Agnita, Judecătoria Blaj, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Mediaş şi Judecătoria Petroşani

Resursele umane

Pentru înfăptuirea justiţiei în folosul celor aproximativ 1.130.000 de cetăţeni ce locuiesc în aria teritorială de competenţă (conform datelor din ultimul recensământ oficial publicat), la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia şi celor 19 instanţe arondate erau în activitate la sfârşitul anului 2018: 252 de judecători, 558 de grefieri şi alte funcţii aparţinând personalului auxiliar de specialitate şi conex, 12 asistenţi judiciari, 40 de funcţionari publici şi 25 de angajaţi din categoria personalului contractual. Din totalul celor 938 de posturi existente în statul de funcţii, 51 de posturi figurează vacante la finalul anului trecut, dintre care cele mai multe, 38 de posturi de judecători, respectiv 11 posturi de personal auxiliar de specialitate şi conex, şi câte unul de funcţionar public şi personal contractual.

Instanţele la care posturile de judecător erau ocupate toate la sfârşitul anului sunt Tribunalul Alba, Judecătoria Agnita, Judecătoria Avrig şi Judecătoria Brad.

Pe de altă parte, la instanţele cu volum mare de activitate au existat în continuare posturi vacante de judecător (Judecătoria Sibiu, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Deva, Judecătoria Mediaş, Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Hunedoara).

În ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate, se remarcă faptul că la sfârşitul anului existau 11 posturi vacante din totalul de 569, faţă de anul 2017. În cursul anului 2018 din cauza volumului mare de activitate la Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Hunedoara au fost transformate 2 posturi de muncitori vacantate în cursul anului, în posturi de grefier cu studii superioare care au fost ocupate prin valorificarea concursului organizat de către Curtea de Apel Alba Iulia la sfârşitul anului 2017.

Şi în anul 2018 conducerea Curţii de Apel Alba Iulia, în virtutea atribuţiilor conferite de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, a urmărit în mod permanent ocuparea posturilor vacante şi echilibrarea volumului de activitate, atât la nivelul Curţii, cât şi la nivelul instanţelor din circumscripţia acesteia, a răspuns cu promptitudine solicitărilor formulate de instanţe şi împreună cu conducerile acestora a stabilit măsurile ce urmau a fi dispuse pentru desfăşurarea activităţii la parametrii normali, în special prin delegarea unor judecători şi grefieri de la instanţele mai puţin aglomerate la cele cu volum de activitate ridicat şi cu schemă incompletă.

– Situaţia infrastructurii în anul 2018

Palatul Justiţiei din Alba Iulia, clădire monument istoric situată pe str. I. C. Brătianu nr. 1 din Alba Iulia este în administrarea Curţii de Apel Alba Iulia şi este destinat doar parţial desfăşurării activităţii judiciare realizate de Curtea de Apel Alba Iulia, în aceeaşi clădire funcţionând şi Prefectura judeţului Alba şi Consiliul Judeţean Alba.

În prezent Curtea ocupă integral etajul al doilea al clădirii cu 3 săli de judecată şi 31 de încăperi, la etajul I are în folosinţă 3 birouri şi o sală de consiliu în timp ce la parterul clădirii sunt utilizate efectiv 10 încăperi dintre care una amenajată ca şi sală de judecată. La subsolul clădirii, pe lângă cele 6 încăperi deţinute (4 destinate pentru arhivă şi 2 amenajate pentru arestaţi) au fost preluate la sfârşitul anului trecut birourile în care şi-a desfăşurat activitatea I.S.U. Alba. Celelalte spaţii de la subsol, de la parter şi de la etajul 1 al clădiri sunt ocupate de Consiliul Judeţean Alba şi de Prefectura Judeţului Alba care au drept de folosinţă.

Pe măsura eliberării spaţiului de către instituţiile cu care împarte în prezent folosinţa imobilului, Curtea de Apel Alba Iulia intenţionează să reorganizeze întreg spaţiul existent, care la acest moment este evident insuficient şi impropriu utilizării corespunzătoare, astfel încât clădirea să redevină cu adevărat un Palat al justiţiei, în care sălile de judecată construite cu această destinaţie şi celelalte compartimente destinate publicului să fie uşor accesibile, iar personalul instanţei să beneficieze de spaţiul necesar desfăşurării activităţii în condiţii optime.

În cursul anului 2018, s-au previzionat şi iniţiat demersurile pentru următoarele lucrări necesare a se executa urgent la clădirea Curţii de Apel Alba Iulia:

a. Dotarea cu un ascensor pentru persoane şi pentru transportul dosarelor, corespunzător desfăşurării activităţii instanţei la diferite niveluri ale clădirii, costul estimativ fiind de 190.000 lei.

b. Reparaţie la şarpanta din lemn a clădirii Curţii de Apel Alba Iulia pe zona săli de şedinţe 213, conform proiect nr. 411/2016, valoare estimată 150.000 lei

c. Reparaţii la clădirea Curţii de Apel Alba Iulia – Intervenţie de urgenţă pe zonele turnului de pe faţada principală, acoperişul de pe zonele turnului de pe faţada principală şi a streaşinei clădirii, conform proiect  nr. 293/2018, valoare estimată 545.000 lei.

În luna decembrie a anului 2018 s-a achiziţionat de către Curtea de Apel Alba Iulia, un elevator pentru persoane cu handicap, pentru a se putea realiza accesul persoanelor cu handicap în incinta instanţei.

Clădirile unde îşi desfăşoară în prezent activitatea cele trei tribunale din raza Curţii de Apel Alba Iulia, alături de judecătoriile din municipiile reşedinţă de judeţ nu mai corespund din punct de vedere tehnic şi fizic, necesitând intervenţii majore pentru desfăşurarea actului de justiţie în condiţii optime. Cea mai dramatică situaţie este la Tribunalul Sibiu unde, lucrările de consolidare, renovare şi modernizare începute la sediul principal în 2011 sunt încă departe de finalizare, nu mai devreme de doi ani, în timp ce pentru imobilul în care îşi desfăşoară provizoriu activitatea expiră în curând perioada pentru care a fost primit în administrare.

La clădirea monument istoric ce deserveşte Tribunalului Hunedoara şi Judecătoria Deva sunt necesare de urgenţă lucrări ample de reparaţii şi modernizare care nu pot fi efectuate decât cu mutarea activităţii de judecată în alt sediu provizoriu dar care nu a fost încă identificat.

Clădirea în care îşi desfăşoară în prezent activitatea Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia oferă spaţiu insuficient pentru activitatea celor două instanţe iar în condiţiile în care nu este posibilă o extindere a imobilului s-au demarat încă din anul 2014 procedurile pentru construirea unui sediu nou pentru tribunal, judecătoria urmând să rămână în vechiul spaţiu.

În ceea ce priveşte starea sediilor judecătoriilor din raza Curţii de Apel Alba Iulia, 6 sedii sunt într-o stare tehnică foarte bună şi nu necesită lucrări imediate, respectiv cele în care funcţionează: Judecătoria Blaj, Judecătoria Câmpeni, Judecătoria Sălişte, Judecătoria Mediaş, Judecătoria Hunedoara şi Judecătoria Avrig.

Alte sedii de instanţe sunt însă într-o stare tehnică dificilă, cu mari deficienţe de funcţionare la parametrii tehnico-fizici adecvaţi, respectiv Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Deva, Judecătoria Petroşani şi Judecătoria Sibiu.

În concluzie, sub aspectul fondului imobiliar existent, se poate aprecia că atât Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi instanţele aflate în circumscripţia acesteia se confruntă cu probleme majore în ceea ce priveşte sediile în care îşi desfăşoară activitatea, impunându-se adoptarea unor soluţii eficiente pe termen mediu şi lung pentru asigurarea unor condiţii optime de funcţionare.

– Concluzii

Lăsând în urmă rezultatele anului 2018, avem în faţă provocările anului 2019. Atingerea unui ţel – un act de justiţie eficient, accesibil şi de calitate – este obiectivul pe care ni-l fixăm. Identificarea şi consolidarea punţilor ce să asigure o strânsă colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiției, dezvoltarea continuă a relaţiilor de colaborare interinstituţională cu toate autorităţile ce, într-un fel sau altul, contribuie la bunul mers al justiţiei, acceptarea ideii că este de notorietate polarizarea opiniei publice cu privire la modul în care funcţionează una sau alta dintre componentele sistemului judiciar şi credinţa într-un sistem judiciar independent, imparţial, credibil şi eficient, Curtea de Apel Alba Iulia consideră că sunt tot atâtea chei ce să formeze credinţa că, pe parcursul anului 2019, va presta un serviciu public înalt calitativ.

Clădind pe ceea ce s-a construit la nivel calitativ în anii anterior, Curtea de Apel Alba Iulia va încerca să își îmbunătățească în mod continuu activitatea şi, implicit, să răspundă provocărilor concrete cu care se va confrunta în activitatea curentă.

***

Joi, 21 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia va prezenta Raportul privind activitatea acesteia şi a instanţelor din circumscripţia sa pentru anul 2018, în cadrul Adunării generale a judecătorilor acestei instanţe, cu participarea judecătorilor din circumscripţia curţii de apel şi a altor invitaţi, potrivit unui comunicat semnat de jud. Aurelian Gheorghe Mocan, Vicepreședinte al Curții de Apel Alba Iulia.

Reprezentanţii mass-media interesaţi de acest eveniment pot să asiste la şedinţa de prezentare a raportului ce va avea loc joi, 21 februarie 2019, începând cu ora 13:00, în sala festivă Mihai Viteazul de la etajul I şi sunt invitaţi să participe la conferinţa de presă ce va fi organizată joi, 19 februarie 2018, ora 14:30, la sediul Curţii de Apel Alba Iulia, în sala 111, etajul I. Trebuie confirmată participarea la şedinţa de prezentare a raportului şi distinct la conferinţa de presă la numărul de telefon 0746.100.207 sau la adresa de e-mail cosmin.muntean@just.ro, până cel târziu joi, 21 februarie 2018, ora 10:00.


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership