Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate

22.02.2019 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Vineri, 22 februarie 2019, Ministerul Justiției a anunțat că în contextul Strategiei Naționale de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate, 2015-2019, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 389/2015, a fost implementată Activitatea I. 1. 4. Organizarea unor schimburi de experiență și diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, aferentă Obiectivului strategic I. Dezvoltarea capacității instituționale și interinstituționale în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, potrivit unui comunicat.

Conform acesteia, pe parcursul anului 2018, s-au desfășurat 38 întâlniri locale, între reprezentanții sistemului penitenciar și partenerii din comunitate (cu precădere reprezentanți ai instituțiilor responsabile pentru implementarea Strategiei, cum ar fi serviciile de probaţiune dar și reprezentanţi ai administrației publice locale), sub forma unor schimburi de experiență, dezbateri etc., care au avut ca tematică promovarea modelelor de bună practică, a indicatorilor de progres înregistrați în implementarea Strategiei, precum și facilitarea colaborării pentru derularea în comun a activităților. Întâlnirile au fost organizate la inițiativa personalului de reintegrare socială din 39 unități penitenciare, la acestea participând reprezentanți din partea a peste 340 structuri publice locale și aproximativ 80 organizații neguvernamentale/instituții private.

Concluziile evenimentelor desfășurate în plan local au fost dezbătute în cadrul a opt întâlniri interregionale, derulate în perioada septembrie – noiembrie 2018. Aspectele supuse discuțiilor au avut în vedere, pe de o parte, sensibilizarea partenerilor, cu privire la necesitatea cooperării pentru facilitarea reintegrării sociale a persoanelor sancționate penal, dar și analizarea obstacolelor/dificultăților întâmpinate în exercitarea atribuțiilor instituționale, în ceea ce privește asistența acordată deținuților/foștilor deținuți.

La finalul activităților, a fost elaborat un raport de evaluare, structurat pe domenii de competențe (formare profesională și accesul pe piața muncii, instruire școlară, asistență medicală, servicii de asistență socială și legătura cu copiii/mediul de suport etc.), în care sunt sintetizate principalele dificultăți întâmpinate de către specialiștii implicați în lucrul direct cu persoanele sancționate penal, în eforturile de sprijinire a reintegrării sociale a acestora. Inventarul problemelor identificate urmează să fie analizat de către fiecare autoritate publică centrală, urmărindu-se formularea unor propuneri de remediere, atât prin acțiuni de ordin strategic, cât și prin măsuri de tip operațional.

Întâlnirile organizate pe parcursul anului 2018, la inițiativa unităților din sistemul penitenciar, reprezintă primul pas dintr-o colaborare care se intenționează să devină tradițională, cu reprezentanții autorităților publice locale. Astfel, în perspectiva anului 2019, se urmărește desfășurarea unei noi serii de întâlniri, centrate pe problematica reintegrării sociale a deținuților/foștilor deținuți și prevenirea recidivei, care vor avea loc la nivelul partenerilor din comunitate.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate