Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

Poziția CSM ref. protestele magistraților față de modificarea Legilor Justiției
25.02.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 22 februarie 2019, Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere unele afirmaţii neverificate şi nereale prezentate în spaţiul public, de natură a induce o percepţie greşită asupra rolului şi implicării Consiliului Superior al Magistraturii în problemele care privesc activitatea sistemului judiciar, a făcut public următorul comunicat:

„1. În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi refuzat să ia măsuri pentru a contracara adoptarea OUG nr. 7/2019, sunt necesare următoarele precizări:

Solicitarea de avizare a proiectului acestui act normativ a fost transmisă Consiliului la data de 18 februarie 2019, cu o zi înainte de adoptarea ordonanţei de urgenţă.

În aceste condiţii, Consiliul a fost lipsit de posibilitatea reală de a exprima un aviz.

Demersurile legislative realizate anterior de Consiliul Superior al Magistraturii au vizat clarificarea unor dispoziţii legale referitoare la admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor şi promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au respectat principiul separării carierelor.

Pe de altă parte, dispoziţii din actul normativ în discuţie care au suscitat interesul opiniei publice, referitoare la organizarea şi conducerea Ministerului Public, nu au fost propuse de Consiliul Superior al Magistraturii.

În acelaşi timp, Consiliul Superior al Magistraturii urmează să consulte judecătorii şi procurorii cu privire la prevederile acestui act normativ, pentru a-şi fundamenta poziţia pe care o va susţine în procedura parlamentară referitoare la aprobarea ordonanţei de urgenţă.

2. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut poziţii ferme faţă de manifestările publice cu potenţial de afectare a independenţei justiţiei:

În concret, cu referire la alegaţia conform căreia membrii Consiliului ar fi refuzat să apere reputaţia profesională a magistraţilor caracterizaţi drept „şobolani” la un miting din luna iunie 2018, precizăm că în şedinţa din data de 4 iulie 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât apărarea independenţei sistemului judiciar, apreciind că discursurile unor lideri politici din cadrul întâlnirii publice menţionate au pus sub semnul îndoielii corectitudinea derulării procedurilor judiciare, afectând în mod grav independenţa sistemului judiciar. De asemenea, s-a subliniat că afirmaţiile făcute în cadrul unei emisiuni TV din data de 10.06.2018, de către preşedintele Camerei Deputaţilor, sunt de natură să genereze presiuni cu privire la modul de instrumentare a unei cauze penale. Cele reţinute de Plenul Consiliului au fost aduse la cunoştinţa publicului printr-un comunicat de presă din data de 5 iulie 2018, comunicat care reiterează soluţia adoptată prin Hotărârea Plenului nr. 779/2018.

Tot astfel, prin comunicatul dat publicităţii în 14 august 2018, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza rolului constituțional al acestei autorități, şi-a manifestat susţinerea pentru magistrații implicați în derularea procedurilor judiciare, astfel încât activitatea desfășurată să se realizeze în strictă concordanță cu legea, iar independența și imparțialitatea justiției să nu fie afectate, nici la nivel subiectiv și nici obiectiv. În acest sens, s-a lansat un apel public către toate instituțiile și autoritățile publice de a se manifesta echidistant până la finalizarea procedurilor judiciare, pentru ca astfel de atitudini să nu poată constitui elemente de presiune externă ori internă în activitatea judiciară.

Nereală este şi afirmaţia că membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar fi refuzat să soluţioneze cererea de apărare a reputaţiei profesionale a magistraţilor insultaţi la un protest desfăşurat în faţa Palatului de Justiţie din Bucureşti. Dimpotrivă, cererea de apărare a reputaţiei profesionale, vizând aceste aspecte, este în  prezent pe rolul Secţiei pentru judecători, care urmează a se pronunţa ţinând seama şi de constatările realizate în urma verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îşi reafirmă disponibilitatea de a contribui la corecta informare a opiniei publice cu privire la aspectele care privesc activitatea sa şi a instanţelor judecătoreşti.”

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti