Decizia (UE) 2019/293 privind ajutorul de stat pus în aplicare de România pentru restructurarea Complexului Energetic Hunedoara
25.02.2019 | Elena ALBU

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 48/22 din 20 februarie 2019, a fost publicată Decizia (UE) 2019/293 a Comisiei din 8 noiembrie 2018 privind ajutorul de stat pus în aplicare de România pentru restructurarea Complexului Energetic Hunedoara.
Prin scrisoarea din 12 martie 2018, Comisia a informat România că a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) (denumită în continuare „decizia de inițiere a procedurii”) cu privire la ajutorul de restructurare pentru Complexul Energetic Hunedoara S.A („CE Hunedoara”). Decizia de inițiere a procedurii a urmat unor notificări și contacte anterioare între Comisie și România cu privire la ajutorul de stat acordat CE Hunedoara sau predecesoarelor sale, astfel cum este descris în detaliu în decizia de inițiere a procedurii și în secțiunea 2.1 de mai jos.
Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la aceasta.
La 15 mai 2018, România a prezentat observații cu privire la decizia de inițiere a procedurii. Comisia nu a primit observații de la părțile interesate. Pe lângă observațiile primite la 15 mai 2018, Comisia a organizat, de asemenea, o videoconferință cu autoritățile române la 31 iulie 2018.
Prezenta decizie se adresează României.
Consilier juridic Elena Albu