ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Programul Piperea: eu vreau sa fiu presedinte (6)

16.08.2009 | JURIDICE.ro, Gheorghe Piperea
Newsletter
Instagram
Facebook

Gheorghe_PipereaV. Proprietatea

1. Proprietatea este un drept exclusiv si peren ce se constituie in temelia drepturilor individuale. Realizarea drepturilor individuale este cauza si efectul democratiei. De aceea, a garanta dreptul de proprietate inseamna a garanta perenitatea sistemului democratiei in Romania.

Unul dintre principiile fundamentale ale Constitutiei este cel al garantarii proprietatii private. Printre altele, acest principiu interzice orice expropriere fara o justa si prealabila despagubire. Mai mult, cel ce urmeaza a fi expropriat trebuie sa fie de acord cu exproprierea.

2. Poate cea mai complicata problema a societatii romanesti post-comuniste, care a divizat societatea si a provocat interminabile dispute politice, sociale si juridice, este cea a imobilelor nationalizate. Chestiunea a fost si este o sursa inepuizabila de ipocrizii si gafe politico-juridice.

Fostii proprietari de imobile nationalizate au fost expropriati samavolnic de statul comunist. Casele acestora, in marea lor majoritate, fie s-au vandut fostilor chiriasi, in baza Legii nr.112/1995, fie au fost oprite de la restituirea in natura pentru ca au avut chiriasi repartizati acolo de stat. Majoritatea imobilelor cu destinatie industriala sau comerciala nationalizate au fost incluse in programele de privatizare si, deci, au fost excluse, practic, de la restituire. In plus, practica judiciara de dupa anul 1995, in contradictie cu jurisprudenta unitara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a impus regula ca, daca au fost dobandite cu buna credinta, aceste doua categorii de imobile nu mai pot fi restituite in natura. Asadar, in marea majoritate a cazurilor, aceste imobile nu s-au restituit in natura.

In cazul fostilor proprietari de imobile nationalizate, garantarea proprietatii se traduce prin doua alternative: restituirea in natura si, in mod exceptional, despagubirile. In cazul despagubirilor, este evident ca nu mai poate fi vorba de o prealabila despagubire, ci numai de un ajusta.

3. In 1994, Ion Iliescu, pe atunci presedinte al republicii, personaj pentru care proprietatea privata a fost si va ramane in veci un moft, declansa marea schisma sociala a imobilelor nationalizate, printr-un virulent discurs
anti-proprietate. Daca, pana la acel moment, judecatorii rezolvau simplu problema, pe baza principiilor vechi ale actiunii in revendicare (proprietarul neposesor sau mostenitorii acestuia isi cerea in justitie inapoi imobilul de la posesorul neproprietar, judecatorul comparand titlurile partilor litigante si dand castig de cauza aceluia care demonstra ca are titlu de proprietate), ulterior aceeasi judecatori au inceput sa vada in fostii proprietari, pe care statul comunist roman ii talharise, furandu-le proprietatea, o casta rapace de speculanti pe seama chiriasilor, asa cum le sugerase Ion Iliescu, si au refuzat sa le mai admita actiunile in revendicare. In plus, cei care apucasera sa-si vada recunoscut in justitie dreptul inalienabil si imprescriptibil de proprietate, s-au vazut pusi in situatia de a face fata unor recursuri in anulare, declansate de Parchetul General.  Din acel moment, lupta proprietarilor cu statul a redevenit inegala. Totul a culminat cu celebra decizie nr.1/1995 a plenului fostei Curti Supreme de Justitie, care a statuat ca imobilele nationalizate nu mai pot fi restituite in justitie, pentru inteleptii natiunii de la acea data problema restituirii tinand de competenta exclusiva a legiuitorului. Si legiuitorul cripto-comunist din 1995 a decis, intr-adevar, in aceasta problema, prin Legea nr.112/1995: fostii proprietari nu mai au dreptul la restituirea in natura decat in situatia cu totul exceptionala in care, printr-o minune, in 1995, inca mai locuiau, cu titlu de chirias la stat, in fosta lor casa. Casele nationalizate urmau a fi vandute chiriasilor, fostii proprietari trebuind sa se multumeasca cu eventualele despagubiri, pe care statul urma sa le acorde printr-o lege speciala. Aceasta lege speciala nu a fost data nici de guvernul Vacaroiu, nici de guvernele CDR, nici de guvernul Nastase, unele din dispret fata de proprietate, celelalte din neputinta. Dar litigiile aferente acestei grave probleme au continuat. Ba mai mult, in perioada 2001-2004, Romania a fost condamnata de cateva ori la CEDO, pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil in litigiile respective. Rezultatul acestei evolutii a fost si a ramas o grava insecuritate a circuitului juridic civil, insotita de o mare tensiune sociala.

Legea nr.10/2001, la randul sau, lasa nerezolvata problema caselor care au fost cumparate de chiriasi cu incalcarea legii. In plus, despagubirile sunt reglementate doar sub aspectul emiterii titlurilor de despagubire, plata si cuantumul acestora fiind lasate, din nou, pe seama unei viitoare legi “speciale”.

In continuare, si in prezent sunt pe rol sute de mii de cazuri relative la proprietate, aceasta in conditiile in care, in 2003, Constitutia a fost modificata, printre noile principiile statuate de aceasta figurand, in sfarsit, si cel al “garantarii” proprietatii.

4. In anul 2005, Legea nr.10/2001 a fost substantial modificata prin Legea nr.247/2005. Sub masca generalitatii principiului restitutio in integrum, modificarea Legii nr.10/2001 a intarit “solutiile” Legii nr.112/1995. In ce priveste despagubirile, noua forma a legii a dispus ca fostii proprietari de imobile nationalizate carora nu li se vor fi restituit in natura aceste imobile, vor fi obligati sa accepte despagubiri prin mecanismul Fondului Proprietatea. De aici a rezultat o serie neintrerupta de condamnari ale Romaniei la CEDO, in cel putin 10 astfel de cazuri CEDO constatand ca mecanismul Fondului Proprietatea, prin care statul ofera fostilor proprietari in loc de despagubiri efective actiuni la o societate comerciala nefunctionala, este departe de ideea de reparatie efectiva la care se refera atat Conventia, cat si Constitutia Romaniei.

Mai mult, anul acesta a fost adusa inca o modificare semnificativa in materie de proprietate, respectiv, Legea nr.1/2009, lege ultrafavorabila fostilor chiriasi cumparatori de la stat ai caselor nationalizate si care poate aduce Romaniei un nou val de condamnari la CEDO. Dincolo de confuziile introduse de noua lege si de abdicarile de la principiile constitutionale ale neretroactivitatii si securitatii raporturilor juridice, cel mai grav este ca Legea nr.1/2009 repune in discutie problema proprietatii, ca drept pe care statul il acorda sau il protejeaza in functie de conjuncturile sociale si politice, in timp ce proprietatea este un drept individualist, exclusivist si peren, ce trebuie sa fie recunoscut si garantat indiferent de conjuncturi.

Or, Statul roman a fost condamnat la CEDO tocmai pentru ca a re-actionat in acest domeniu in functie de conjuncturi si nu pentru ca nu a recunoscut si nu a garantat (formal) dreptul de proprietate. O analiza atenta a cazurilor de condamnare releva faptul ca, intr-adevar, Statul roman a fost condamnat nu pentru nationalizare din anii ‘50, ci pentru nationalizarile din anii 1995-2001, cand prin recursurile in anulare ale Procurorului General sau prin denegarile de justitie ale instantelor competente s-au luat inapoi bunurile restituite in justitie (vezi cazul Brumarescu).

Alaturat sanctiunilor pecuniare impuse Statului roman, CEDO a inceput recent sa impuna si solutia restituirii in natura. In plus, CEDO a ordonat Statului roman de mai multe ori modificarea legislatiei in asemenea maniera incat sa garanteze restituirea in natura, ordin pe care Statul roman l-a ignorat. Atitudinea Statului roman insa nu va putea dura la nesfarsit, intrucat CEDO poate determina suspendarea sau chiar excluderea Romaniei din sistemul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, ceea ce ar insemna o adevarata catastrofa pentru democratie in Romania. Este, deci, evident, ca inflatia de legi in domeniul proprietatii trebuie sa inceteze.

5. Pentru despagubirile datorate fostilor proprietari de imobile nationalizate care nu se restituie in natura, legiuitorul roman a imaginat Fondul “Proprietatea”, o societate comerciala pe actiuni, la care titularii dreptului la despagubire devin actionari, prin conversia “titlurilor de despagubire” in actiuni emise de Fond. Titularii dreptului la despagubiri sunt obligati, deci, sa devina actionari la Fond. Pe de alta parte, in loc de despagubiri efective, fostilor proprietari de imobile nationalizate li se ofera un risc, caci o societate comerciala poate fi sau nu functionala si poate avea sau nu profit, mai ales ca, in cazul acestui Fond Proprietatea, activele ce constituie capitalul sau social sunt dintre cele mai diverse, inclusiv creante ale Statului roman contra unor state ca Irak sau Congo.

Este evident ca mecanismul despagubirii in Fondul Proprietatea este contrar principiului garantarii proprietatii si principiului libertatii de asociere. Oferindu-le fostilor proprietari, in loc de despagubiri propriu-zise, actiuni la un fond de investitii, adica riscul de a castiga sau pierde, statul arunca in neant drepturile acestor oameni. Obligandu-i pe fostii proprietari sa devina actionari la o societate de actiuni, statul incalca dreptul acestora la libera asociere (e ca si cand ai trece strada pe cineva fara ca acesta sa o vrea).

Din cauze imputabile sau neimputabile administratorilor societatii, aceasta poate intra in faliment, actionarii pierzand, in favoarea creditorilor societatii, orice drept de a-si recupera investitia. Riscul unei investitii in actiuni cotate, asa cum sunt viitoarele actiuni ale Fondului Proprietatea, este si mai pregnant, avand in vedere flotabilitatea si volatilitatea acestor instrumente financiare.

Asadar, fostii proprietari, care au pierdut deja de doua ori imobilul in cauza (prima data, la nationalizare, sub guvernarea sovietica, a doua oara, si de data asta definitiv, la intrarea in vigoare a Legii nr.247/2005 care instituie Fondul Proprietatea) pot pierde, total sau partial, si despagubirile ce li s-ar fi cuvenit pentru nationalizare.

Chestiunea despagubirilor fostilor proprietari de imobile nationalizate nu este insolubila. Exista inca solutia emiterii in favoarea acestora de obligatiuni de stat, scadente in 10 ani si cotate la bursa. Aceasta solutie ar permite Statului roman sa rezolve echitabil si cu un efort bugetar nesemnificativ problema imobilelor nationalizate, problema veche de 20 de ani. Multi dintre fostii proprietari ar putea avea motive serioase sa accepte acest gen de despagubiri, renuntand chiar si la restituirea in natura, intrucat statul este prezumat solvabil, iar obligatiunile respective ar putea fi tranzactionate la bursa (care, de altfel, are in prezent nevoie pentru a se revitaliza de un astfel de produs nou si valoros), volumul crescut al tranzactiilor bursiere si al investitiilor aferente permitand o rapida crestere a incasarilor din impozite si taxe.

Cotarea la Bursa a obligatiunilor de stat emise in favoarea titularilor dreptului la despagubire reprezinta o solutie definitiva pentru: (i) chiriasi, care locuiesc in imobilele nationalizate, si fostii chiriasi, care au cumparat, in baza Legii nr.112/1995, locuintele pe care le ocupau cu chirie; ambele categorii de persoane scapa de stresul unui actual sau potential proces cu fostul proprietar si de riscul de a fi evacuat; (ii) fostii proprietari, care ar primi despagubiri palpabile pentru faptul suferit in trecut; dreptul de proprietate ar putea fi considerat ca recunoscut si, in sfarsit, furtul pedepsit; desigur ca, fostii proprietari sau mostenitorii lor vor putea refuza despagubirile in favoarea restituirii in natura; (iii) justitie, care ar fi degrevata de un mare numar de litigii; (iv) piata de capital, care ar dobandi un produs nou, capabil sa impulsioneze piata si sa capteze masive investitii in astfel de titluri transformabile in actiuni.

6. Fondul Proprietatea este rezultatul unei grave erori de conceptie. O serie de greseli care isi au sorgintea in Legea nr.247/2005 si nenumaratele incercari de listare a sa la bursa pot esua intr-un nou experiment nereusit al pietei romanesti de capital. Amintirea FNI este inca vie, un nou esec pe piata de capital putand neutraliza si bruma de incredere a investitorilor in aceasta piata in Romania. Un fond de investitii estimat la valoarea de 4 mld. EURO (aceasta este, conform legii, nu valoarea estimata a activelor, ci valoare estimata a despagubirilor) poate invluenta masiv piata bursiera. Esecul sau ar fi echivalent cu esecul sistemului bursei in Romania.

Desi initial, drepturile stabilite prin titlurile de despagubire nu se puteau transmite decat prin succesiune, aceasta interdictie nu a oprit crearea unei piete alternative a acestor titluri. Dupa ce aceste titluri au devenit cesibile, aceasta piata a cunoscut o adevarata inflorire. Toti cei implicati castiga din aceste tranzactii. Evident, cu exceptia fostilor proprietari, care vor continua cu certitudine sa isi ceara drepturile in justitie din moment ce, teoretic, ei au dreptul la o despagubire justa pentru faptul ca nu au fost expropriati, iar “pretul” obtinut pe aceasta piata alternativa pentru titlul de despagubire este, in cele mai bune cazuri, de 25% din valoarea nominala.

In conditiile in care in prezent peste 35% din actionarii fondului sunt particulari (fie fosti proprietari de imobile nationalizate, fie cumparatori de titluri de despagubire de la fostii proprietari), legea reduce drepturile de vot aferente actiunilor detinute la Fond, pentru acei actionari care detin intre 1% si 5% din actiuni si interzice dreptul de vot pentru cei care detin peste 5% din actiuni. In mod complet inechitabil, limitarile sau interdictia nu se aplica, insa, Statului roman, cata vreme acesta va detine minim 33% din actiuni. Asadar, Statul roman isi creeaza “legal” un mecanism de control absolut al Fondului, actionarii, minoritari sau semnificativi, neavand, practic, nici o importanta in procesul decizional. Nu mai exista protectie a actionarului minoritar, nici egalitate a drepturilor conferite de actiuni, nici libera asociere si practic nici societate. Este evident ca Fondul Proprietatea nu este altceva decat un nou AVAS, facut sa paraziteze sau sa scurtcircuiteze mediul de afaceri din Romania.

Pe de alta parte, din 2007 Fondul Proprietatea nu mai este o societate comerciala in care actionarul initial, Statul roman, ar fi trebuit sa fie inlocuit treptat, dar integral, de titularii dreptului la despagubire, ci Statul roman are acum libertatea sa vinda actiunile pe care le detine la Fondul Proprietatea. Din sumele respective se vor putea preleva cote importante pentru destinatii cu caracter social (pensii, salarii bugetare, alte cheltuieli etc). Este evident ca Statul va folosi aceasta facultate, mai ales ca pachete importante de actiuni la societati cotate de mare anvergura care sunt in portofoliul fondului Proprietatea sunt scoase in prezent la vanzare.

prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate