Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Modificarea Regulamentului ref. aplicarea art. 107 și art. 108 din TFUE ajutoarelor de minimis în sectorul agricol
26.02.2019 | Elena ALBU

Secţiuni: Drept comercial, Dreptul Uniunii Europene, Fiscalitate, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 051I din 22 februarie 2019, a fost publicat Regulamentul (UE) 2019/316 al Comisiei din 21 februarie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1408/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol.

Finanțarea din partea statului care îndeplinește criteriile de la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „tratatul”) este ajutor de stat și trebuie notificată Comisiei în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat. Cu toate acestea, în temeiul articolului 109 din tratat, Consiliul poate stabili categoriile de ajutoare care sunt exceptate de la această cerință de notificare. În conformitate cu articolul 108 alineatul (4) din tratat, Comisia poate adopta regulamente în legătură cu aceste categorii de ajutoare de stat. În temeiul Regulamentului (UE) 2015/1588 și în conformitate cu articolul 109 din tratat, Consiliul a decis că ajutoarele de minimis ar putea constitui o astfel de categorie. Pe această bază, se consideră că ajutoarele de minimis, fiind ajutoare acordate unei întreprinderi unice într-o anumită perioadă de timp care nu depășesc o anumită sumă fixă, nu îndeplinesc toate criteriile stabilite la articolul 107 alineatul (1) din tratat și nu fac, prin urmare, obiectul procedurii de notificare. Cu toate acestea, statelor membre ar trebui să li se reamintească faptul că, chiar dacă se consideră că ajutoarele de minimis nu constituie ajutoare de stat, astfel de ajutoare nu ar trebui să implice o încălcare a legislației UE.

Comisia a adoptat mai multe regulamente care stabilesc norme referitoare la ajutoarele de minimis acordate în sectorul agricol, cel mai recent fiind Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei (3).

Având în vedere experiența dobândită prin aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1408/2013 și ținând seama de diversitatea utilizării ajutoarelor de minimis în statele membre, este oportun să se adapteze unele dintre condițiile prevăzute în regulamentul respectiv. Valoarea maximă a ajutoarelor care pot fi acordate unei întreprinderi unice pe o perioadă de 3 ani ar trebui să fie majorată la 20 000 EUR, iar limita națională ar trebui să fie majorată la 1,25 % din producția anuală.

Ținând seama de necesitatea sporită de a utiliza ajutoare de minimis în unele state membre, este oportun să se permită o majorare suplimentară atât a valorii maxime a ajutorului per întreprindere unică la 25 000 EUR, cât și a limitei naționale la 1,5 % din producția anuală, sub rezerva unor condiții suplimentare necesare pentru garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne. Din experiența acumulată în primii ani de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1408/2013, rezultă că această concentrare a ajutoarelor de minimis într-un anumit sector de produse ar putea duce la o eventuală denaturare a concurenței și a schimburilor comerciale. Prin urmare, condiția prealabilă pentru utilizarea unui plafon individual și a unei limite naționale mai ridicate ar trebui să fie aplicarea unei limite sectoriale care să împiedice statele membre să acorde mai mult de 50 % din valoarea totală cumulată a ajutoarelor de minimis pe durata oricăror 3 exerciții financiare pentru măsuri care aduc beneficii doar unui singur sector specific de produse. Această limită sectorială ar trebui să asigure faptul că orice măsură care face obiectul Regulamentului (UE) nr. 1408/2013 poate fi considerată ca neavând niciun efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și ca nedenaturând sau neamenințând să denatureze concurența.

În prezent, este opțional ca statele membre să utilizeze un registru central național pentru a verifica dacă nu se depășește nici plafonul de minimis individual, nici limita națională. Cu toate acestea, utilizarea unui registru central ar deveni necesară în statele membre care optează pentru un plafon individual și o limită națională mai ridicate, având în vedere că limita sectorială, care reprezintă o condiție pentru această opțiune, necesită o monitorizare și mai atentă a ajutoarelor acordate. Prin urmare, pentru astfel de state membre, menținerea unui registru central pentru a ține evidența tuturor ajutoarelor de minimis acordate ar trebui să devină obligatorie, astfel încât să se poată garanta faptul că nu sunt depășite nici plafonul individual, nici limita națională sau sectorială.

Intrare în vigoare: 14 martie 2019.

Consilier juridic Elena Albu

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti