Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Tribunalul București. Hotărârile Adunării Generale a Judecătorilor ref. modificarea legilor justiției

28.02.2019 | JURIDICE.ro

Miercuri, 27 februarie 2019, la Tribunalul Bucureşti s-a desfăşurat Adunarea Generală a Judecătorilor ce funcţionează la această instanţă, pe ordinea de zi aflându-se în discuţie situaţia cu care se confruntă în ultima perioadă sistemul judiciar, potrivit unui comunicat.

În cadrul Adunării Generale, judecătorii care funcţionează la Tribunalul Bucureşti au agreat majoritar:

1. Adoptarea unei declaraţii de principiu privind următoarele: 

– Ratificarea urgentă a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al cărui text a fost adoptat de Comitetul Miniştrilor la data de 10 iulie 2013 şi care a fost deschis spre semnare la 2 octombrie 2013, la Strasbourg. Protocolul nr. 16 prevede posibilitatea pentru cele mai înalte jurisdicţii ale părţilor contractante de a solicita un aviz consultativ Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când apreciază că o anumită cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale.

– Luarea de măsuri pozitive de natură legislativă sau administrativă în scopul suspendării imediate a punerii în aplicare a dispoziţiilor din legile justiţiei şi ordonanţele de urgenţă subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, revizuirea acestor acte normative, după o reală consultare a sistemului judiciar, ţinând seama de aspectele învederate de entităţile menţionate.

– Adoptarea de măsuri de natura celor menţionate anterior în scopul suspendării activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie până la pronunţarea Preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra măsurilor provizorii solicitate în cauza C-127/19, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi revenirea provizorie la competenţa partajată a structurilor de parchet în funcţie de obiectul infracţiunilor (DNA în ceea ce priveşte corupţia, DIICOT în ceea ce priveşte crima organizată, parchetele nespecializate în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun etc.), astfel încât să se respecte sistemul limitărilor şi al echilibrelor („checks and balances”), specific oricărui stat democratic.

– Iniţierea procedurilor legislative de către titularii în drept, în vederea modificării Legii nr. 90/2001 pentru condiţionarea expresă şi imperativă a dreptului Guvernului de a legifera prin ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor justiţiei şi al tuturor legilor organice privind sistemul judiciar, după obţinerea avizului conform din partea Consiliului Superior al Magistraturii sau după acordarea unui termen rezonabil în vederea emiterii acestuia;

– Efectuarea tuturor demersurilor legale de către instituţia Avocatului Poporului în scopul sesizării Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 92/2018 şi O.U.G. nr. 7/2019, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, deci şi a angajamentelor internaţionale luate în acest sens de Statul român, aşa cum a învederat Comisia de la Veneţia.

– Respectarea competenţelor şi a rolului fiecărei Secţii a Consiliului Superior al Magistraturii şi implicarea Plenului în toate deciziile ce privesc întregul sistem judiciar, conform Constituţiei, redobândirea imediată de Consiliul Superior al Magistraturii a caracterului veritabil de organism colegial şi sistarea emiterii unor comunicate de presă de către preşedintele C.S.M. sau de către grupuri de membri, de natură a facilita preluarea mesajului de o parte a mass-media ca provenind de la instituţia însăşi.

– Încetarea imediată a atacurilor factorilor politici sau asociaţi la adresa statului de drept şi a statutului judecătorilor şi procurorilor din România, încetarea acţiunilor care intimidează judecătorii şi procurorii şi afectează independenţa justiţiei.

– Îndeplinirea cu celeritate de către Consiliul Superior al Magistraturii a atribuţiei de a adopta măsuri imediate pentru a furniza un sprijin adecvat tuturor magistraţilor;

– Implementarea unor criterii de evaluare anuală, de corpul magistraţilor, a activităţii curente desfăşurate de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi revizuirea procedurii de revocare a acestora, prin simplificarea acesteia și eliminarea competenţelor Inspecţiei Judiciare în procedura de revocare. 

II. Publicarea declarației de principiu la ușile sălilor de ședință și pe site-ul instanței.

III. Amânarea, în intervalul 28 februarie 2019 – 7 martie 2019 a dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepția cauzelor urgente.

Programul de lucru cu publicul și programul ședințelor de judecată se desfășoară normal. 

IV. Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor.

V. Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului Justiției cu privire la necesitatea alocării unor resurse materiale și umane adecvate desfășurării în condiții optime a activității judiciare la Tribunalul București.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti arată că justiţia ca serviciu public nu poate funcţiona fără alocarea unui buget corespunzător menit să asigure justiţiabililor condiţii decente pentru derularea procedurilor judiciare.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti solicită Ministrului Justiţiei prezentarea unui răspuns asumat şi detaliat, până la data de 1 iunie 2019, dată fiind calitatea sa de autoritate cu iniţiativă legislativă şi ordonator principal de credite.

VI. Abrogarea O.U.G. nr. 7/2019 cu excepția reglementării privind accesul și promovarea în profesie.”


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership